Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
24 iunie 2014

Decizia nr. 2979/2014 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 2/2013 a Curții de Apel Galați

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 2 din 7 ianuarie 2013, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul L.G., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, fără a depune, însă, și dovada plății taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar corespunzătoare căii de atac exercitate. Or, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările și completările ulterioare, pentru calea de atac exercitată se plătesc taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, dovada achitării acestora atașându-se, potrivit art. 302 1 alin. (2) C. proc.

civ., la cererea de recurs. Cum dovada timbrării nu a fost atașată cererii de recurs, conform dispozițiilor legale sus menționate, iar recurentul nu și-au îndeplinit această obligație legală nici ulterior - deși a fost citat cu mențiunea timbrării iar cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de recurent a fost respinsă, prin încheierea din 23 octombrie 2013 - devin aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, în temeiul cărora recursul va fi anulat ca netimbrat.

DECIDE Anulează recursul declarat de reclamantul L.G. împotriva Sentinței nr. 2 din 7 ianuarie 2013 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 iunie 2014. Procesat de GGC - GV

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.