ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4263/2014

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată la 16 noiembrie 2012 și completată la data de 19 martie 2013, reclamanta SC I.P.R. SRL București a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele A.F.P. a sectorului 2 și D.G.F.P. a Municipiului București, să se dispună: 1. modificarea Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. B1 din 12 iulie 2010, în sensul: - punerii în concordanță cu raportul de inspecție fiscală a perioadei verificate în ceea ce privește impozitul pe profit datorat de persoane juridice române ca fiind până la data de 31 decembrie 2009 și recunoașterii unei pierderi fiscale reportabile la data de 31 decembrie 2009 în sumă de 1.080.651 RON.

2. modificarea raportului de inspecție fiscală nr. R1 din 12 iulie 2010, în sensul recunoașterii unei pierderi fiscale raportabile la data de 31 decembrie 2009 în sumă de 1.080.651 RON. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin Decizia nr. 260 din 15 mai 2012 pârâta D.G.F.P. a Municipiului București nu a aplicat un raționament unitar în soluționarea contestației administrative, considerând că, în ceea ce privește TVA, organele de control au greșit pentru că nu au analizat toate datele, actele și faptele care să arate comportamentul contribuabilului pe parcursul inactivității fiscale, dar în schimb, concluzia acelorași organe este corectă în ceea ce privește impozitul pe profit, deși este rezultatul aceleiași desconsiderări a tranzacțiilor efectuate de societate în perioada anilor 2008 și 2009, când s-a aflat pe lista contribuabililor declarați inactivi.

Reclamanta a mai arătat că prin aceeași decizie pârâta D.G.F.P. a Municipiului București a apreciat că în raportul de inspecție fiscală nu au fost făcute constatări cu privire la bazele de impunere declarate pentru anii 2008 și 2009 și nici nu s-au emis actele administrative fiscale în legătură cu impozitul pe profit datorat de societate pentru anii 2008 și 2009, care să poată face obiectul contestației în procedura administrativă.

Considerând că aceste concluzii sunt nelegale, decurgând din înțelegerea și interpretarea greșită a legii și a situației de fapt, reclamanta a invocat următoarele argumente pentru admiterea acțiunii și modificarea actelor administrativ-fiscale deduse judecății: - deși în raportul de inspecție fiscală se menționează că perioada verificată în ceea ce privește impozitul pe profit este până la data de 31 decembrie 2010, în Decizia nr. B1 emisă în baza raportului de inspecție fiscală se menționează că perioada verificată în ceea ce privește același impozit pe profit este numai până la data de 31 decembrie 2007; - Decizia nr. B1 nu este rezultatul lipsei constatărilor organelor fiscale în ceea ce privește impozitul pe profit aferent anilor 2008 și 2009, ci a neluării în considerare a tranzacțiilor efectuate de societate în perioada inactivității sale fiscale, pe care pârâta D.G.F.P.

a Municipiului București a apreciat-o ca fiind neconformă cu legea prin Decizia nr. 260 din 15 mai 2012 în privința TVA; - consecința directă a faptului că în Decizia nr. B1 privind nemodificarea bazei de impunere s-a reținut altă perioadă verificată decât cea declarată în raportul de inspecție fiscală, prin neluarea în considerare a tranzacțiilor efectuate în anii 2008 și 2009, este faptul că societatea nu poate deduce pierderea fiscală înregistrată până la data de 31 decembrie 2009 în sumă de 1.080.651 RON din profitul anilor următori; - decizia organelor de inspecție fiscală de a nu lua în considerare tranzacțiile efectuate de societate pentru perioada de la data publicării în M. Of.

al ordinului privind includerea societății în lista contribuabililor inactivi nu a fost motivată în drept și măsura luată cu lipsa unei motivări reprezintă un abuz, ducând la crearea unei situații contrare principiilor de drept, fiind o încălcare a legalității și echității; - preluând concluziile Adresei nr. A1 din 14 martie 2012 emisă de Direcția Generală Juridică din Ministerul Finanțelor Publice, pârâta D.G.F.P. a Municipiului București a apreciat în Decizia nr. 260 din 15 mai 2012 că organele de inspecție fiscală nu au circumstanțiat sancțiunea neluării în seamă a tranzacțiilor efectuate de societate în perioada inactivității sale fiscale, dar numai în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată, nu și în ceea ce privește impozitul pe profitul datorat, ceea ce demonstrează un tratament fiscal neunitar al acelorași tranzacții.

Prin întâmpinările depuse la 5 februarie 2013 și la 7 mai 2013, pârâta D.G.F.P. a Municipiului București a invocat următoare excepții: - excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P. a Municipiului București, deoarece reclamanta a solicitat anularea unei decizii de nemodificare a bazei de impunere și a unui raport de inspecție fiscală, acte care au fost emise de A.F.P. a sectorului 2; - excepția inadmisibilității acțiunii prin care s-a solicitat anularea raportului de inspecție fiscală și a deciziei privind nemodificarea bazei de impunere, fără a se fi solicitat și anularea deciziei prin care a fost soluționată contestația care, potrivit dispozițiilor art. 218 alin. (2) C. proc.

fisc., este singurul act administrativ susceptibil de a fi contestat la instanța judecătorească în condițiile Legii nr. 554/2004; - excepția prescripției dreptului la acțiune, cu motivarea că, anularea Deciziei nr. 260 din 15 mai 2012 a fost solicitată prin completarea adusă acțiunii la data de 19 martie 2013, după expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, termen care a început să curgă de la data comunicării deciziei - 17 mai 2012 și s-a împlinit la data de 17 noiembrie 2012. 2. Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins prin încheierea din ședința publică de la 7 mai 2013 toate cele trei excepții invocate de pârâta D.G.F.P.

a Municipiului București. Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.G.F.P. a Municipiului București a fost respinsă, reținându-se că această direcție este autoritatea emitentă a Deciziei nr. 260 din 15 mai 2012 pentru care a fost formulată acțiunea în anulare. Excepția inadmisibilității acțiunii a fost respinsă de asemenea în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, avându-se în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 218 alin. (2) C. proc.

fisc., reclamanta a solicitat să fie anulată și Decizia nr. 260 din 15 mai 2012 emisă în procedura de soluționare a contestației administrative . Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost respinsă, cu motivarea că, acțiunea în anulare, inclusiv în privința Deciziei nr. 260 din 15 mai 2012, a fost formulată la data de 16 noiembrie 2012, cu respectarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, care se calculează de la data de 17 mai 2012, când reclamantei i-a fost comunicată decizia contestată. Aceeași instanță a pronunțat Sentința civilă nr. 1.799 din 4 iunie 2013, prin care a admis în parte acțiunea, a anulat pct. 3 din Decizia nr. 260 din 15 mai 2012, a obligat pârâta A.F.P.

a sectorului 2 la reverificarea perioadei 2008 - 2009 cu privire la impozitul pe profit, respingând ca inadmisibile cererile de modificare a Deciziei nr. B1 din 2010 și a raportului de inspecție fiscală, în sensul recunoașterii pierderii fiscale. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că în mod greșit pârâta D.G.F.P. a Municipiului București a apreciat ca fiind lipsită de obiect contestația administrativă prin care s-a solicitat modificarea Deciziei nr. B1 din 12 iulie 2010 privind nemodificarea bazei de impunere, în sensul că, perioada verificată în ceea ce privește impozitul pe profit este 1 iulie 2006 - 31 mai 2010 și nu perioada 1 iunie 2006 - 31 decembrie 2007, cu luarea în considerare a tranzacțiilor efectuate începând cu data de 16 iunie 2008 și recunoașterea unei pierderi fiscale reportabile la data de 31 decembrie 2009 în sumă de 1.080.651 RON.

Față de raportul de inspecție fiscală nr. R1 din 12 iulie 2010 din care rezultă fără echivoc că perioada verificată pentru impozitul pe profit a fost 1 iulie 2006 - 31 mai 2010, judecătorul fondului a reținut că este greșită concluzia pârâtei D.G.F.P.

a Municipiului București că pentru perioada 2008 - 2009 impozitul pe profit nu a fost supus inspecției fiscale, chiar dacă nu au fost determinate bazele impozabile declarate de societate și nu s-a verificat dacă aceste baze impozabile se modifică sau nu, dat fiind că, la baza acestei situați stă faptul neluării în considerare a tranzacțiilor din perioada de inactivitate fiscală, ceea ce a produs efecte juridice prin nerecunoașterea pierderii fiscale la data de 31 decembrie 2009. Astfel cum s-a reținut în cazul TVA, instanța de fond a stabilit că urmează să se încheie un nou act în urma reverificării impozitului pe profit, cu luarea în considerare a tranzacțiilor efectuate în perioada inactivității fiscale, pentru considerentele avute în vedere de D.G.F.P.

a Municipiului București în soluționarea capătului I din contestație referitor la TVA. În contextul situației de fapt și de drept prezentată la pct. 1 din Decizia nr. 260 din 15 mai 2012, instanța de fond a avut în vedere că dispozițiile art. 11 alin. (11) din C. fisc. prevăd neluarea în considerare a tranzacțiilor realizate de contribuabilii declarați inactivi ca o posibilitate acordată organelor fiscale, dar aceasta presupune să fie circumstanțiată sancțiunea neluării în seamă a tranzacțiilor. Ca argument în acest sens a fost reținută chiar concluzia exprimată de D.G.F.P.

a Municipiului București - Serviciul de soluționare a contestațiilor, la pct. 1 din Decizia nr. 260 din 15 mai 2012, potrivit căreia, din cuprinsul actelor atacate nu rezultă circumstanțele edificatoare care au condus la declararea contestatoarei ca fiind un contribuabil inactiv și comportamentul acesteia pe parcursul inactivității fiscale, astfel că, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 216 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, republicată, care prevăd că, prin decizie se poate desființa total sau parțial actul administrativ atacat, situație în care urmează să se încheie un nou act administrativ fiscal, care va avea în vedere strict considerentele deciziei de soluționare. Cererile reclamantei de modificare a Deciziei nr. B1 din 12 iulie 2010 și de recunoaștere a pierderii fiscale au fost respinse ca inadmisibile, reținându-se că acestea nu pot fi analizate de instanța de fond, întrucât constatarea corectitudinii bazelor impozabile este de competența organelor fiscale.

3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. a Municipiului București, solicitând ca, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii, în principal ca prescrisă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

În primul motiv de recurs a fost criticată soluția de respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune, arătându-se că este tardivă cererea formulată la 19 martie 2013 pentru anularea Deciziei nr. 260 din 15 mai 2012, comunicată intimatei - reclamante la data de 17 mai 2012. Recurenta a învederat că, de la data de 17 mai 2012 se calculează termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, care s-a împlinit la data de 17 noiembrie 2012 și în consecință, a fost greșit respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată pentru cererea de completare a acțiunii, depusă la data de 19 martie 2013. Prin cel de-al doilea motiv de recurs a fost criticată soluția pronunțată pe fondul cauzei, arătându-se că, în mod corect D.G.F.P.

a Municipiului București, serviciu de soluționare contestații, a respins ca fiind fără obiect contestația formulată de reclamantă cu privire la recunoașterea pierderii fiscale cumulate declarate pentru data de 31 decembrie 2009, în condițiile în care în raportul de inspecție fiscală nu au fost făcute constatări cu privire la bazele de impunere declarate pentru anii 2008 și 2009 și nici nu s-au emis acte administrative fiscale în legătură cu impozitul pe profit datorat de societate pentru anii 2008 și 2009, care să poată face obiectul contestației în procedura administrativă.

Recurenta a învederat că, din documentația existentă, rezultă că organele de inspecție fiscală nu au făcut nicio constatare în privința bazelor de impunere pentru impozitul pe profit aferent anilor 2008 și 2009, respectiv nici care sunt bazele impozabile declarate de societate prin declarațiile anuale 101 pentru cei doi ani fiscali, nici dacă aceste baze impozabile nu se modifică în urma inspecției fiscale ori, în măsura în care se modifică, să fie precizate consecințele fiscale ale verificării, în sensul dacă se diminuează pierderile fiscale declarate de societate sau, dimpotrivă, rezultă vreo sumă de plată în contul impozitului pe profit din acești doi ani fiscali.

Din acest motiv, s-a precizat că, mențiunea din raport cu privire la starea de inactivitate a contribuabilului nu poate conduce la concluzia că impozitul pe profit a fost verificat pentru anii 2008 și 2009, câtă vreme organele de inspecție fiscală nu au făcut nicio constatare cu privire la menținerea sau, dimpotrivă, la modificarea bazelor de impunere și nu au stabilit consecințe fiscale ale neluării în considerare a tranzacțiilor.

Ca urmare, în lipsa oricărei constatări în raportul de inspecție fiscală nr. R1 din 12 iulie 2010 cu privire la bazele impozabile ale impozitului pe profit pe anii 2008 și 2009 și în lipsa oricărui act administrativ-fiscal (decizie de impunere, decizie de nemodificare a bazei de impunere sau dispoziție de măsuri pentru diminuarea pierderii fiscale) care să stabilească natura și să cuantifice valoarea raporturilor juridice dintre autoritatea fiscală și intimata-reclamantă în perioada 2008 - 2009, recurenta a susținut că, în mod corect, a fost respinsă contestația ca fiind fără obiect pentru acest capăt de cerere. În acest sens, au fost invocate și dispozițiile art. 216 C. proc. fisc.

și pct. 11.1 lit. c) din Instrucțiunile aprobate prin Ordinul nr. 2137/2011 al Președintelui A.N.A.F., care prevăd că o contestație poate fi respinsă ca fiind fără obiect, în situația în care sumele și măsurile contestate nu au fost stabilite prin actul administrativ fiscal atacat, arătându-se că intimata - reclamantă are posibilitatea să formuleze contestație după verificarea de către organele fiscale competente a bazelor de impunere pentru impozitul pe profit aferent anilor fiscali 2008 și 2009 și stabilirea prin act administrativ-fiscal a consecințelor fiscale rezultate în urma verificării. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente: 1. Aspecte de fapt și de drept relevante Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost corect respinsă de instanța de fond prin încheierea dată în ședința publică de la 7 mai 2013 și în consecință, se dovedește a fi nefondată critica formulată de recurentă prin primul motiv de recurs. Din înscrisurile dosarului rezultă că intimata - reclamantă SC I.P.R. SRL București a formulat acțiunea în anulare la data de 16 noiembrie 2012, inclusiv în ceea ce privește Decizia nr. 260 din 15 mai 2012, care a fost menționată în mod expres în obiectul acțiunii, astfel cum a fost precizat în finalul cererii de chemare în judecată.

Raportat la data de 17 mai 2012, la care Decizia nr. 260 din 15 mai 2012 a fost comunicată intimatei - reclamante, instanța de fond a constatat întemeiat că, prin înregistrarea acțiunii în anulare la data de 16 noiembrie 2012, au fost respectate dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, conform cărora, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă.

Recurenta a reiterat în mod neîntemeiat această excepție prin primul motiv de recurs, considerând că anularea Deciziei nr. 260 din 15 mai 2012 a fost solicitată numai prin completarea adusă acțiunii la data de 19 martie 2013, fără însă a avea în vedere întregul conținut al cererii inițiale din 16 noiembrie 2012, din care rezultă în mod neechivoc că s-a solicitat să fie anulată în parte și această decizie, pentru considerentele de fapt și de drept expuse în cererea respectivă, dar și în precizarea depusă ulterior la dosar. Cel de-al doilea motiv de recurs, formulat pe fondul pricinii, este întemeiat și urmează a fi admis, constatându-se că Sentința civilă nr. 1.799 din 4 iunie 2013 este nelegală și netemeinică pentru următoarele argumente, care vor fi avute în vedere ca temei pentru modificarea hotărârii atacate, în sensul că, va fi respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC I.P.R.

SRL București. Prin Decizia nr. 260 din 15 mai 2012 emisă de D.G.F.P. a Municipiului București a fost soluționată contestația administrativă formulată de SC I.P.R.

SRL București și s-a dispus: 1. desființarea în parte a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. B2 din 12 iulie 2010 emisă de organele de inspecție fiscală din cadrul Administrației Finanțelor Publice sector 2 în privința diferenței suplimentare de TVA în sumă de 1.412.517 RON și accesorii aferente TVA în sumă de 542.513 RON urmând a se încheia o nouă decizie de impunere prin care să se reanalizeze cauza pentru aceeași perioadă și pentru același impozit și care va avea în vedere considerentele deciziei; 2. respingerea ca neîntemeiată a contestației formulată împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. B2 din 12 iulie 2010 emisă de organele de inspecție fiscală din cadrul A.F.P.

sector 2 pentru diferența suplimentară de TVA în sumă de 12.356 RON; 3. respingerea ca fiind fără obiect a contestației formulată cu privire la recunoașterea pierderii fiscale declarate pentru anii 2008 și 2009. Măsura de la pct. 3 din Decizia nr. 260 din 15 mai 2012, singura care a fost contestată prin prezenta acțiune, a fost corect decisă de recurenta D.G.F.P. a Municipiului București prin aplicarea la situația de fapt a dispozițiilor art. 216 C. proc. fisc. și pct. 11.1 lit. c) din Instrucțiunile aprobate prin Ordinul nr. 2.137/2011 al Președintelui A.N.A.F., care prevăd că o contestație poate fi respinsă ca fiind fără obiect, în cazul în care sumele și măsurile contestate nu au fost stabilite prin actul administrativ atacat.

Atât în Raportul de inspecție fiscală nr. R1 din 12 iulie 2010, cât și în Decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. B1 din 12 iulie 2010, organele de inspecție fiscală nu au făcut nicio constatare în privința bazelor de impunere pentru impozitul pe profit aferent anilor 2008 și 2009, respectiv nici care sunt bazele impozabile declarate de societate prin declarațiile anuale 101 pentru cei doi ani fiscali, nici dacă aceste baze impozabile nu se modifică în urma inspecției fiscale ori, în măsura în care se modifică, nu au fost indicate consecințele fiscale ale verificării, în sensul dacă se diminuează pierderile fiscale declarate de societate sau, dimpotrivă, rezultă vreo sumă de plată în contul impozitului pe profit din acești doi ani fiscali.

Din mențiunile cuprinse la capitolul III, pct. III.13 din Raportul de inspecție fiscală nr. R1 din 12 iulie 2010 rezultă că pentru impozitul pe profit, într-adevăr perioada verificată a fost 1 iulie 2006 - 31 mai 2010, dar de la data de 16 iunie 2008, când societatea intimată a fost inclusă pe lista contribuabililor inactivi, organele de inspecție fiscală nu au luat în considerare tranzacțiile efectuate de aceasta în perioada de inactivitate fiscală și din acest motiv, în Decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. B1 din 12 iulie 2010 perioada verificată pentru impozitul pe profit a fost 1 iunie 2006 - 31 decembrie 2007, deci numai perioada anterioară inactivității fiscale, astfel că nu se poate reține existența unor neconcordanțe între cele două acte administrative cu privire la perioada verificată pentru acest impozit.

În consecință, deși perioada verificată de organele de inspecție fiscală a fost 1 iulie 2006 - 31 mai 2010, numai pentru perioada 1 iulie 2006 - 31 decembrie 2007 nu a fost modificată baza de impunere și conform instrucțiunilor din anexa nr. 2 Ordinul nr. 1267/2006 al Ministrului Finanțelor Publice, s-a întocmit decizia privind nemodificarea bazei de impunere, care se completează la finalizarea unei inspecții fiscale generale sau parțiale și cuprinde obligațiile fiscale pentru care s-a stabilit că baza de impunere nu se modifică, iar creanța fiscală a fost corect determinată.

Mențiunea din raportul de inspecție fiscală cu privire la starea de inactivitate a contribuabilului nu poate conduce la concluzia că impozitul pe profit a fost verificat pentru anii 2008 și 2009, în condițiile în care organele de inspecție fiscală nu au făcut nicio constatare cu privire la menținerea sau, dimpotrivă, la modificarea bazelor de impunere și nu au stabilit consecințele fiscale ale neluării în considerare a tranzacțiilor din perioada de inactivitate fiscală.

Ca atare, în lipsa oricărei constatări în Raportul de inspecție fiscală nr. R1 din 12 iulie 2010 cu privire la bazele impozabile ale impozitului pe profit pentru anii 2008 și 2009 și în lipsa oricărui act administrativ-fiscal (decizie de impunere, decizie de nemodificare a bazei de impunere sau dispoziție de măsuri pentru diminuarea pierderii fiscale) care să stabilească natura sau să cuantifice valoarea raporturilor juridice dintre autoritatea fiscală și societatea intimată în privința acestui impozit în perioada anilor 2008 și 2009, direcția recurentă a apreciat corect că nu se află în prezența unei contestații formulată împotriva unui act administrativ-fiscal și la pct. 3 din Decizia nr. 260 din 15 mai 2012 a respins ca fiind fără obiect contestația privind recunoașterea pierderii fiscale declarate pentru anii 2008 și 2009. Măsura astfel dispusă este conformă dispozițiilor art. 216 C. proc.

fisc. și pct. 11.1 lit. c) din Instrucțiunile aprobate prin Ordinul nr. 2137/2011 emis de Președintele A.N.A.F., care prevăd că, o contestație poate fi respinsă ca fiind fără obiect, în situația în care sumele și măsurile contestate nu au fost stabilite prin actul administrativ-fiscal atacat și în consecință, intimata-reclamantă are posibilitatea să formuleze contestație numai după verificarea de către organele fiscale competente a bazelor de impunere pentru impozitul pe profit aferent anilor 2008 și 2009 și stabilirea, prin act administrativ-fiscal, a implicațiilor fiscale rezultate în urma verificării.

Anularea acestei măsuri dispusă de organul de soluționare a contestației administrative nu se justifică față de elementele de fapt și de drept referitoare la impozitul pe profit pentru perioada de inactivitate fiscală a intimatei-reclamante și este în contradicție cu soluția de respingere ca inadmisibile a cererilor de modificare a Deciziei nr. B1 din 12 iulie 2010 privind nemodificarea bazei de impunere și a Raportului de inspecție fiscală nr. R1 din 12 iulie 2010, în sensul recunoașterii unei pierderi fiscale reportabile la data de 31 decembrie 2009 în sumă de 1.080.651 RON, fără a se avea în vedere că, tocmai conținutul acestor două ultime acte administrative a determinat respingerea contestației ca fiind fără obiect sub acest aspect și deci legalitatea celor două acte este verificată în mod implicit prin pronunțarea asupra legalității măsurii de la pct. 3 din Decizia nr. 260 din 15 mai 2012 emisă de D.G.F.P.

a Municipiului București. Măsura de la pct. 3 din Decizia nr. 260 din 15 mai 2012 a fost greșit anulată de instanța de fond în considerarea unei aparente contradicții între această măsură și cea de la pct. 1 din aceeași decizie cu privire la efectele aplicării dispozițiilor art. 11 alin. 1 1 din C. fisc., care prevăd că autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție efectuată de un contribuabil declarat inactiv prin ordin al Președintelui A.N.A.F.

Deși a analizat conținutul Adresei nr. A1 din 14 martie 2012 a Direcției Generale Juridice din Ministerul Finanțelor Publice, avută în vedere de organul de soluționare a contestației la adoptarea măsurii de la pct. 1 din Decizia nr. 260 din 15 mai 2012, instanța de fond a considerat fără temei că se impune aceeași soluție și pentru pct. 3 din contestație, deși se referă la o altă obligație fiscală și la o altă situație de fapt decât cea constatată cu privire la impozitul pe profit în perioada de inactivitate fiscală a contribuabilului.

Atât în adresa nr. A1 din 14 martie 2012, cât și în motivarea soluției de la pct. 1 din Decizia nr. 260 din 15 mai 2012, s-a reținut situația concretă în care s-a aflat societatea intimată de la 16 iunie 2008, când a fost declarată contribuabil inactiv prin Ordinul nr. 898/2008 al Președintelui A.N.A.F., fără însă ca organele fiscale să fi procedat și la anularea din oficiu a înregistrării în scop de TVA, conform procedurii de anulare din oficiu prevăzută în Ordinul nr. 605/2008 emis de Președintele A.N.A.F. În condițiile în care organele de inspecție fiscală nu au făcut nicio referire la motivele și circumstanțele în care societății intimate nu i-a fost anulat codul de înregistrare în scopuri de TVA, deși normele legale în vigoare impuneau aceasta de la data declarării inactivității, s-a considerat cu ocazia soluționării contestației că, dispozițiile art. 145 alin. (2) din C. fisc.

nu pot fi reținute ca unic temei legal pentru neacordarea dreptului de deducerea TVA aferentă achizițiilor efectuate în perioada de inactivitate fiscală pentru că, nefiind pierdută calitatea de persoană impozabilă, stabilită de o manieră obiectivă pe baza definiției dată la art. 127 alin. (1) din C. fisc., este necesară reanalizarea dreptului la deducerea TVA aferentă acestor achiziții și efectuarea unei încadrări corecte și motivate a constatărilor.

Cum intimatei-reclamante nu i-a fost anulat codul de înregistrare în scopuri de TVA în perioada de inactivitate fiscală, s-a stabilit la pct. 1 din Decizia nr. 260 din 15 mai 2012 că pentru taxa respectivă se impune o nouă verificare, cu motivarea că sancțiunea neluării în considerare a tranzacțiilor din perioada respectivă ar trebui să fie circumstanțială de comportamentul fiscal al contribuabilului declarat inactiv, de buna credință sau reaua credință pe care a dovedit-o în perioada inactivității fiscale, dacă a făcut dovada luării la cunoștință a faptului că a fost declarat inactiv sau orice alte împrejurări care vin în susținerea conduitei sale. Toate aceste considerente se referă la deductibilitatea fiscală a TVA aferentă achizițiilor din perioada de inactivitate fiscală, când nu a fost anulat codul de înregistrare în scopuri de TVA și deci nu pot fi aplicate pentru o altă obligație fiscală, având un alt regim juridic și anume, impozitul pe profit.

Din acest motiv, măsura de la pct. 3 din Decizia nr. 260 din 15 mai 2012 a fost corect dispusă de către direcția recurentă și se impune a fi menținută, prin respingerea acțiunii formulate de către societatea intimată ca neîntemeiată. Față de toate argumentele de fapt și de drept care au fost expuse, Înalta Curte va admite prezentul recurs și va modifica hotărârea instanței de fond, în sensul că, va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC I.P.R. SRL București. 2. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic a acesteia În baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite prezentul recurs și, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., va modifica hotărârea atacată, în sensul că, va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC I.P.R. SRL București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva Sentinței civile nr. 1.799 din 4 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC I.P.R. SRL București ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2014. Procesat de GGC - MI