ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2522/2012

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 iulie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală, în Dosarul nr. 10725/99/2011, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatului P.D., arestat în baza Mandatului de arestare preventivă nr. 38/U din data de 16 iunie 2011 emis de Tribunalul Iași în Dosarul nr. 9319/99/2011.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpatului P.D. se situează pe coordonatele legalității, iar menținerea acesteia este justificată.

S-a apreciat, de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, nefiind depășit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul P.D., solicitând punerea sa în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385

14

și art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză, Curtea de Apel Iași, secția penală, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.

În esență, în sarcina inculpatului s-a reținut că în perioada 2007 - 2009, a cazat-o pe partea vătămată T.G.M. în localitățile Spesano Albanese, Trebisace și Corigliano Calabro și prin violențe, amenințări și constrângere psihică, a exploatat-o pe aceasta, obligând-o să practice prostituția. De asemenea, în perioada 2009 - 2010, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, le-a recrutat, transportat, transferat și găzduit, prin înșelăciune, violență și constrângere psihică, profitând de starea acestora, pe victimele B.L.E., D.J.E. și M.G., toate în vârstă de 16 ani la data racolării, în scopul exploatării (cu referire la M.G. și D.J.E.) sau pe care chiar a exploatat-o în Italia, în regiunea Calabria, prin obligarea la practicarea prostituției (în cazul minorei B.L.E.).

Inculpatul a recrutat victimele, profitând de situațiile financiare precare, de faptul că provin din familii dezorganizate, inapte să le ofere afecțiunea și educația necesară vârstei, unele dintre victime au văzut în ,,șansa" acordată de inculpat un mijloc sigur de eliberare din situații pentru depășirea cărora nu dispuneau de posibilități adecvate. Unele au fost seduse de promisiunile false ale inculpatului sau alte numitului M.D. iar apoi, cu ajutorul celui din urmă, au fost obligate să practice prostituția, la un moment dat unora dintre victime aplicându-li-se chiar corecții corporale.

Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, de gravitatea deosebită a acesteia, de consecințele produse asupra integrității fizice și psihice a părților vătămate, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanțele anterioare.

De asemenea, instanța reține și faptul că prin Sentința penală nr. 72 din 26 mai 2010 a Tribunalului din Castrovillari (Republica Italiană), definitivă la data de 30 septembrie 2010, recunoscută pe cale incidentală de instanțele române, inculpatul a mai fost condamnat pentru infracțiuni similare la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare și 8.000 euro amendă penală, ceea ce denotă o perseverență a inculpatului spre comiterea unor astfel de infracțiuni.

Pe de altă parte, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului prin Sentința penală nr. 206 din 23 mai 2012 a Tribunalului Iași, secția penală, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1), pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a) teza a II-a, lit. b), e) C. pen., ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Aceste considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.D. împotriva Încheierii din data de 13 iulie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 10725/99/2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul pentru interpretul de limbă italiană, echivalentul a șase ore, se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 august 2012.

Procesat de GGC - N