ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.06.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2272/2015

HOTĂRÂRE
02.06.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2272/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 2272/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/245/2014 la data de 30 mai 2014, pe rolul Judecătoriei Iași, petenta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de SNTFC B. SA București prin Sucursala Regională C. Galați, să pronunțe o hotărâre prin care să anuleze procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională din data de 25 aprilie 2014, și exonerarea de la sancțiunile aplicate prin acesta.

2.1. Prin Sentința civilă nr. 14818 din data de 8 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Iași, secția civilă, s-a admis excepția de necompetență teritorială și s-a declinat în favoarea judecătoriei Galați competența de soluționare a plângerii.

A arătat instanța că potrivit O.G. nr. 2/2001 - art. 32 alin. (1) și (2), competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Galați în a cărei rază de activitate a fost comisă fapta.

2.2. Prin Sentința civilă nr. 4772 din data de 24 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Galați Secția Civilă s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Galați, invocată din oficiu, de instanță și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, județul Iași.

S-a constatat ivit un conflict negativ de competență și a fost trimisă cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

S-a apreciat că locul săvârșirii faptei îl reprezintă locul la care a fost constatată contravenția, respectiv între stațiile Ciurea și Piciorul Lupului, în raza de competență a Judecătoriei Iași.

Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 135 C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Pentru identificarea instanței competente după materie este esențial de stabilit locul săvârșirii faptei în accepțiunea art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 modificată.

Instanțele au fost învestite cu plângerea formulată de petenta A. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională din data de 25 aprilie 2014.

În sarcina acesteia s-a reținut că petenta circula pe ruta Iași - Tecuci fără a prezenta actul care îi conferea dreptul la călătoria cu un bilet redus, fiind amendată pentru încălcarea dispozițiilor art. 2 pct. 7 din H.G. nr. 203/1994 raportat la art. 3 lit. c) din H.G. nr. 203/1994

Potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 7 din H.G. nr. 203/1994 "Constituie contravenții la normele privind transporturile pe căile ferate române următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: (...) călătoria fără legitimație de călătorie (...)"

În raport de situația de fapt reținută, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut Judecătoria Galați că fapta a fost săvârșită pe ruta Iași - Tecuci, care nu se află în raza de competență materială a acesteia.

De altfel, se constată că Judecătoria Iași nu a motivat declinarea de competență, nu a prezentat care sunt argumentele pentru care ar fi competentă material Judecătoria Galați, instanță căreia i se va trimite dosarul.

În raport de actele aflate la dosarul Judecătoriei Iași, și în urma verificării procesului-verbal, se constată că la momentul constatării faptei, trenul se afla în raza de competență a Judecătoriei Iași.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) și 4 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu intimații SNTFC B. SA și SNTFC C. SA Galați în favoarea Judecătoriei Iași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2015.

Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-05-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2015/2015
Decizia nr. 2015/2015 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 30 septembrie 2014 pe r
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 672/2016
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul acțiunii și procedura derulată în fața primei instanțe sesizate Prin cererea înregistrată pe rolul T
ÎCCJ 2015-05-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1984/2015
Decizia nr. 1984/2015 Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Judecătoriei Galați, petenta SC A. SRL
ÎCCJ 2015-05-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2059/2015
Decizia nr. 2059/2015 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția pronunțată de Judecătoria Galați Prin cererea înregistrată la data de 23 mai 2014 pe rolul Judecă
ÎCCJ 2014-01-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 90/2014
e a acestei instanțe pentru contravențiile de la pct. 1 și 2 din procesul verbal de contravenție contestat și a declinat competența de soluționare a plângerii contravenționale cu privire la aceste fapte, în favoarea Judecătoriei sectorului
Sursă