ÎCCJ, decizie (scj.ro #119940)

Invocarea unui act lovit de nulitate absolută drept just titlu. Inoperabilitatea prescripției achizitive de scurtă durată.

Cuprins pe materii :

Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate.

Index alfabetic :

uzucapiune

just titlu

teren

nulitate

C.civ. din 1864, art. 1895, art. 1897

Din interpretarea sistematică a art. 1895 și a art. 1897 C.civ., reiese că justul titlu care stă la baza prescripției achizitive de 10 până la 20 ani constituie un act translativ de proprietate care nu provine de la adevăratul proprietar, ci de la un proprietar aparent, dar care îi dă certitudinea dobânditorului dreptului de proprietate că a dobândit de la adevăratul proprietar, ceea ce explică cerința existenței bunei credințe a acestuia. Dincolo însă de îndeplinirea condițiilor menționate în art. 1897 alin. (1) C.civ., dacă titlul este nul, conform art. 1897 alin. (2) C.civ., nu poate opera prescripția de 10 până la 20 de ani.

Astfel, dacă prin hotărâre judecătorească anterioară s-a stabilit cu putere de lucru judecat că procesul-verbal, emis în procedura de licitație publică desfășurată conform Legii nr. 18/1991, nu face dovada transmiterii proprietății, întrucât nu este act autentic, fiind lovit de nulitate absolută pentru nerespectarea formei cerute ad validitatem, necesară în cazul transferului dreptului de proprietate asupra terenurilor, potrivit art. 2 alin. (1) al Legii nr. 54/1998 privind circulația juridică a terenurilor, devin incidente prevederile art. 1897 alin. (2) C.civ. în raport de care acțiunea în uzucapiune nu poate fi admisă.

Secția I civilă, decizia nr. 2775 din 17 octombrie 2014

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, reclamanta S.C. C. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul local al comunei Matca, să se constate că a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile, teren și construcții cumpărate la licitație publică din

data de 19 iunie 1991.

În fapt, în motivarea acțiunii a arătat că, după desființarea CAP-urilor, s-au constituit Comisii de lichidare a acestora, iar comuna Matca a vândut la licitație publică o serie de bunuri ce aparțineau CAP-ului din comună. S-a arătat că, potrivit art. 28 din Legea nr. 18/1991, fermele zootehnice, construcțiile și alte mijloace fixe se vindeau împreună cu terenurile de sub acestea și cele necesare utilizării lor normale. Pentru că nu exista valoare contabilă pentru terenuri și nici o modalitate de evaluare a terenurilor, comisia de lichidare a hotărât să vândă construcțiile împreună cu terenurile, acestea urmând regimul juridic al construcțiilor.

Comisia din comuna Matca a hotărât că factura emisă de CAP poate fi asimilată cu un act de vânzare-cumpărare, acesta fiind motivul pentru care pe factura respectivă este menționat faptul că se transmite și terenul de sub fermele zootehnice.

Reclamanta a cumpărat la licitație publică în anul 1991 fermele zootehnice nr. 4 și 5, brutăria din comuna Matca și brutăria din comuna Corod. De la licitația publică din 19 iunie 1991 reclamanta s-a comportat ca un adevărat proprietar asupra terenurilor aferente construcțiilor cumpărate la licitație.

Reclamanta, în perioada 2004 - 2005, a solicitat instituției Prefectului județului Galați eliberarea unui ordin care să ateste dreptul de proprietate asupra terenurilor, drept recunoscut până la acea dată de primarii comunei Matca, a formulat o acțiune în constatarea dreptului de proprietate asupra terenurilor, ce a făcut obiectul dosarului nr. x1/2005 al Judecătoriei Tecuci, acțiune inițial admisă de Judecătoria Tecuci, însă a fost admis apelul Consiliului local și a fost casată sentința Judecătoriei Tecuci. În urma judecării recursului, Curtea de Apel Galați a admis recursul reclamantei și a trimis cauza spre rejudecarea apelului.

Până în anul 2006 nimeni nu a contestat dreptul său de proprietate asupra terenurilor și că de fapt la licitația din 19 iunie 1991 a plătit prețul și pentru terenuri. În toată această perioadă s-a comportat ca un bun proprietar al terenului și a avut o posesie utilă, iar în perioada 1991 - 2006 Primăria comunei Matca a eliberat o serie de adeverințe din care rezultă dreptul său de proprietate asupra terenurilor.

În drept au fost  invocate dispozițiile art. 1847 C.civ.

La data de 15 martie 2012, reclamanta a arătat că înțelege să se judece și în contradictoriu cu unitatea administrativ teritorială comuna Matca, aceasta fiind persoana juridică ce eventual poate pretinde un drept de proprietate asupra terenurilor.

Prin sentința civilă nr. 1301 din 27 mai 2013, Tribunalul Galați, Secția I civilă  a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local Matca, a respins acțiunea formulată împotriva pârâtului Consiliul Local Matca ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantă

.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local Matca, tribunalul a apreciat că în raport cu obiectul dosarului, pârât nu poate fi decât persoana care este proprietar al terenului în cauză, iar proprietar al terenurilor în cauză nu poate fi decât unitatea administrativ teritorială, singura cu personalitate juridică și cu patrimoniu propriu. Prin urmare, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local Matca.

În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanta a solicitat să se constate intervenită prescripția achizitivă în ceea ce privește terenurile aferente fermelor zootehnice nr. 4 și 5 din comuna Matca și a brutăriei din aceeași comună.

Deși reclamanta nu a indicat dacă se referă la prescripția de 30 de ani sau la cea de până la 20 de ani, tribunalul a constatat că în cauză nu se putea vorbi de uzucapiunea de 30 de ani întrucât de la data licitației, 19 iunie 1991 au trecut până în prezent 22 de ani, deci o perioadă insuficientă pentru a se putea uzucapa conform art. 1847 în referire la art. 1890 și urm. C.civ.

În ceea ce privește uzucapiunea de 10 până la 20 de ani, tribunalul a constatat că nu este îndeplinită condiția justului titlu, prevăzută de art. 1895 C.civ., întrucât factura prin care a dobândit construcțiile nu reprezintă just titlu. Prin decizia civilă nr. 358/2008 a Tribunalului Galați, devenită irevocabilă prin decizia nr. 708/R/2008 a Curții de Apel Galați, a fost admis apelul unității administrativ teritoriale Matca și a fost respinsă acțiunea reclamantei de constatare a dreptului de proprietate asupra terenurilor în cauză. În această decizie s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat faptul că la licitația din 19 iunie 1991 nu s-au vândut și terenurile, astfel încât nu există act translativ de proprietate.

Mai mult, actul translativ de proprietate nu poate să provină de la adevăratul proprietar (așa cum încearcă să probeze reclamanta), ci de la un proprietar aparent deoarece, dacă actul translativ de proprietate ar proveni de la adevăratul proprietar, ne-am afla în fața unui real transfer de proprietate și nu în fața unui act care să constituie just titlu care să stea la baza prescripției achizitive de 10 până la 20 ani.

Atât timp cât nu există îndeplinită condiția justului titlu, nu este necesar a se analiza și celelalte condiții ale prescripției achizitive.

Prin decizia civilă nr. 11/A din 05 februarie 2014, Curtea de Apel Galați, Secția I civilă a respins, ca nefondat apelul declarat de reclamantă.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că, raportat la obiectul acțiunii deduse judecății și la situația de fapt prezentată în cuprinsul acesteia, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale ce reglementează uzucapiunea de 10 - 20 de ani și, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se putea constata dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenurilor în litigiu, ca efect al uzucapiunii, în mod legal și temeinic a respins pretențiile acesteia.

Astfel, prescripția achizitivă de scurtă durată presupune, pe lângă exercitarea unei posesii utile, și existența justului titlu, precum și buna-credință, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ.

Întemeindu-și pretenția de dobândire a dreptului de proprietate pe dispozițiile referitoare la prescripția achizitivă de 10 - 20 de ani, reclamanta a invocat ca just titlu factura din 20 noiembrie 1991, emisă de CAP Matca, cu care a cumpărat, în urma vânzării la licitație din data de 19 iunie 1991, fermele zootehnice 4 și 5, precum și o brutărie, toate situate în comuna Matca.

În acest cadru procesual, instanța de fond, analizând înscrisul respectiv, a constatat, în mod legal și temeinic, că factura nu îndeplinește condițiile pentru a fi considerat just titlu, în accepțiunea art. 1897 C.civ. întrucât, nu cuprinde nicio mențiune cu privire la teren ci doar cu privire la construcțiile ce au format obiectul vânzării la licitație. Împrejurarea susținută de reclamantă în sensul că, Comisia de lichidare a CAP-urilor din comuna Matca ar fi hotărât că factura emisă de CAP Matca poate fi asimilată unui act de vânzare-cumpărare a terenurilor este lipsită de relevanță juridică și nu poate da înscrisului respectiv valoarea unui just titlu în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispozițiile art. 1897 C.civ.

Pe de altă parte, vânzarea terenurilor nu se poate face decât în formă autentică, factura respectiv neavând caracterul unui act autentic în sensul Codului civil.

Mai mult decât atât, așa cum s-a reținut și de către instanța de fond, prin decizia civilă nr. 358/2008 a Tribunalului Galați, devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 708/2008 a Curții de Apel Galați, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că, în privința terenului, în urma vânzării la licitație din anul 1991, nu s-a transferat dreptul de proprietate către S.C. C. S.A.

Rezultă, așadar, că înscrisul prezentat de reclamantă nu întrunește condițiile art. 1897 C.civ. pentru a fi considerat just titlu - adică un titlu translativ de proprietate, care să provină de la altcineva decât adevăratul proprietar, astfel că, nerecunoscându-i-se acestuia eficiența de just titlu, care să facă posibilă prescripția achizitivă în condițiile art. 1895 - 1899 C.civ., în mod corect acțiunea în constatare promovată de reclamantă a fost respinsă.

Împotriva menționatei decizii a formulat recurs reclamanta, pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

În argumentarea acestui motiv de recurs s-a menționat că, în mod greșit calea de atac a recursului a fost calificată ca fiind apel.

De asemenea, s-a arătat că S.C. C. S.A. a fost înființată în perioada când se desființau cooperativele agricole de producție din comuna Matca și, în acest context, potrivit art. 28 din Legea nr. 18/1991, a fost constituită o comisie de lichidare care a organizat licitația publică din 19 iunie 1991 pentru a vinde bunuri mobile și imobile ale fostelor cooperative agricole de producție.

Potrivit art. 28 din Legea nr. 18/1991, fermele zootehnice, construcțiile și alte mijloace fixe se vindeau numai împreună cu terenurile de sub ele, cât și terenurile nece­sare utilizării normale a acestor construcții și alte mijloace fixe.  În aceste condiții au fost cumpărate bunurile, construcții și teren, încheindu-se un proces-verbal de adjudecare și emițându-se factura din 20 noiembrie 1991, în care se menționa transferul dreptului de proprietate asupra a două ferme zootehnice. În factură se menționa și

prețul cumpărării de

17.600.000 lei, prețuri care se practicau la acea vreme.

Este nereală susținerea că factura menționată nu cuprinde nicio mențiune cu privire la teren ci doar cu privire la

construcțiile ce

au format obiectul vânzării la licitație, de vreme ce în factură se menționează destul de clar că cele două ferme zootehnice au fost licitate împreună cu terenul din incintă.

Atât procesul-verbal de adjudecare, cât și factura au fost autentificate la no­tariatul de stat Tecuci și au fost considerate de comisia de lichidare ca fiind acte de proprietate valabile, comisia fiind constituită din ingineri econo­miști și alți specialiști, competenți în aplicarea dispozițiilor Legii nr.18/1991, care au convins conducerea S.C. C. S.A. că aceste acte pot face dovada proprietății.

Această convingere a fost întărită și de faptul că, în perioada care s-a scurs după cumpărarea prin licitație a bunurilor, atât Primăria comunei Matca, Consiliul Local Matca cât și alte instituții au recunoscut dreptul de proprietate pe care îl are S.C. C. S.A. și au eliberat adeverințe si certificate prin

care au

atestat că S.C. C. S.A. este proprietara construcțiilor și terenului dobândi­te prin cumpărare la licitația publică din 19 iunie 1991 și că a plătit toate impozitele și taxele prevăzute de lege pentru aceste bunuri, adeverințele și certificatele fiind semnate de primarii și secretarii care erau în funcții, nefăcându-se nici o obiecțiune.

Prin încheierile nr. 425 din 6 februarie 2001 și nr. 484 din 12 februarie 2001, s-a admis înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al S.C. C. S.A. asu­pra terenului și construcțiilor dobândite prin cumpărarea la licitația publică, în temeiul art. 50 din Legea nr. 7/1996. Aceste înscrieri n-au fost contestate de nimeni, astfel că se poa­te pune în discuție și art. 931 NCC privind uzucapiunea ta­bulară.

Asupra valabilității actelor încheiate în temeiul art. 28 al Legii nr. 18/1991 trebuia să se pronunțe notarul, acesta fiind cel care trebuia să aducă la cunoștința S.C. C. S.A., care se înființase doar cu o lună înainte de licitația publică, despre necesitatea respectării formei autentice.

Bunurile au fost cumpărate de la un neproprietar, respectiv de la fostele cooperative de producție, printr-un proprietar aparent, respectiv Comisia de lichidare constituită potri­vit Legii nr. 18/1991 și prin decizia Prefecturii.

Prin urmare, în mod greșit atât Tribunalul Galați cât și Curtea de Apel Galați au apreciat că, atâta timp cât nu este îndeplinită condiția justului titlu, nu este necesar a analiza celelalte condiții.

Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Deși se fac referiri la greșita calificare a căii de atac a recursului ca fiind apel, recurenta nu precizează dacă aceasta reprezintă sau nu o critică.

Verificând competența materială procesuală a instanței, în raport de criteriul valorii obiectului pricinii, se constată că această valoare, indicată în acțiune ca fiind de 593.961 lei, atrage competența de primă instanță a tribunalului, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) care stipulează că tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei și, în raport de această valoare, nu devine incident nici art. 282

1

C.proc.civ. potrivit căruia „Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în (…) litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv”.

Un alt aspect de nelegalitate invocat de recurentă constă în greșita aplicare a art. 1897 C.civ., prin reținerea inexistenței justului titlu.

Sub acest aspect se observă, din interpretarea sistematică a art. 1895 și a art. 1897 C.civ., că justul titlul care stă la baza prescripției achizitive de 10 până la 20 ani constituie un act translativ de proprietate care nu provine de la adevăratul proprietar, ci de la un proprietar aparent, dar care îi dă certitudinea dobânditorului dreptului de proprietate că a dobândit de la adevăratul proprietar, ceea ce explică cerința existenței bunei credințe a acestuia. De asemenea, potrivit art. 1897 alin. (2) C.civ., „Un titlu nul nu poate servi de bază prescripției de 10 până la 20 de ani”.

Ca atare, dincolo de îndeplinirea condițiilor menționate în art. 1897 alin. (1) C.civ., dacă titlul este nul, conform art. 1897 alin. (2) C.civ., nu poate opera prescripția de 10 până la 20 de ani.

Recurenta-reclamantă invocă drept just titlu atât factura din 20 noiembrie 1991, cât și procesul-verbal nr. x4 din 19 iunie 1991, prin care susține că a dobândit în proprietate terenurile în litigiu în procesul de licitație publică desfășurat în temeiul Legii nr. 18/1991. În opinia sa, acestea reprezintă acte autentice în accepțiunea art. 1171 C.civ., deoarece au fost încheiate cu solemnitățile cerute de art. 28 al Legii nr. 18/1991, de funcționari publici care aveau dreptul de a funcționa în locul unde actul s-a

făcut.

Astfel cum corect a observat instanța de apel, asupra caracterului solemn al procesului-verbal din data de 19 iunie 1991, emis în procedura de licitație publică desfășurată conform Legii nr. 18/1991, s-a pronunțat instanța de judecată într-un proces anterior, finalizat irevocabil prin decizia civilă nr. 708/2008 a Curții de Apel Galați, în care s-a stabilit că procesul-verbal din 19 iunie 1991 nu face dovada transmiterii proprietății, întrucât nu este act autentic.

Cu alte cuvinte, acest înscris nu transferă reclamantei din prezenta cauză dreptul de proprietate asupra terenului ce face obiectul prezentei cauze datorită lipsei cerințelor de formă cerute sub sancțiunea nulității absolute, adică a formei autentice, necesară în cazul transferului dreptului de proprietate asupra terenurilor, potrivit art. 2 alin. (1) al Legii nr. 54/1998 privind circulația juridică a terenurilor.

Ca atare, lipsa caracterului translativ de proprietate al procesului-verbal din 19 iunie 1991 din perspectiva neîndeplinirii condițiilor de formă cerute

ad validitatem

, nu mai poate fi adusă în raport de art. 28 al Legii nr. 18/1991, întrucât acest aspect a fost stabilit cu putere de lucru judecat și a fundamentat soluția de respingere a acțiunii în constatare a dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului din prezentul litigiu, în cadrul altui dosar care s-a finalizat prin decizia civilă nr. 708/2008 a Curții de Apel Galați.

Cu alte cuvinte, în acel proces s-a stabilit cu putere de lucru judecat că procesul-verbal din 19 iunie 1991 este nul absolut întrucât nu îndeplinește condiția formei autentice, cerută

ad validitatem

în privința transferului dreptului de proprietate asupra terenurilor, astfel încât, neoperând transferul dreptului de proprietate, nu s-a putut constata calitatea reclamantei de proprietară a terenului ce face obiect și al prezentului litigiu.

Devin incidente prevederile art. 1897 alin. (2) C.civ. întrucât procesul-verbal din 19 iunie 1991, fiind un act nul, nu poate constituie just titlu, deci nu poate servi drept bază pentru prescripția de 10 până la 20 de ani, astfel cum, în mod corect a decis și instanța de apel.

Întrucât factura din 20 noiembrie 1991 a fost emisă pentru punerea în aplicare a procesului-verbal nr. x4/1991, fiind un accesoriu al acestui înscris emis pentru plata prețului stabilit la licitație, nu poate fi considerată ca fiind un just titlu pentru uzucapiunea de 10 - 20 de ani, în accepțiunea dată acestei noțiuni prin art. 1897 C.civ., întrucât principiul

accesoriu sequitur principale

face ca regimul juridic al actului accesoriu să nu poată fi altul decât cel al actului principal.

În contextul în care justul titlu este un act lovit de nulitate absolută pentru nerespectarea formei cerute

ad validitatem

, aspect care a fost stabilit cu putere de lucru judecat, devin incidente prevederile art. 1897 alin. (2) C.civ. în raport de care prezenta acțiune nu putea fi admisă, datorită neîndeplinirii uneia dintre cerințele intervenirii uzucapiunii scurte de 10 - 20 de ani, aceea ca justul titlu să nu fie lovit de nulitate absolută. De vreme ce toate condițiile cerute pentru a uzucapa au caracter cumulativ, neîndeplinirea oricăreia dintre ele face de prisos analiza celorlalte, astfel cum corect a considerat și instanța de apel.

Din acest considerent, celelalte critici prin care recurenta invocă greșita interpretare a conținutului facturii și a procesului-verbal de licitație sub aspectul dovedirii includerii terenurilor în obiectul licitației, cele care se referă la recunoașterea de către alte autorități a calității sale de proprietar, cele privind recunoașterea dreptului de proprietate al recurentei asupra terenului în litigiu prin înscrierea acestuia în cartea funciară pe numele său sau buna sa credință devin neconcludente, de vreme ce nu pot determina pronunțarea altei soluții în cauză.

Astfel cum chiar recurenta susține, aceste aspecte pot fi valorificate în temeiul art. 931 NCC, privind uzucapiunea tabulară, cu prilejul altui proces, însă nu pot fi analizate în cadrul acestui dosar, deoarece exced temeiului juridic al prezentei acțiuni, iar acesta nu poate fi modificat în calea de atac a apelului sau a recursului, conform art. 316 coroborat cu art. 294 alin.(1) C.proc.civ.

Pentru argumente expuse anterior și în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ., motivul de recurs invocat este apreciat ca nefundat, iar recursul a fost respins.