ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2230/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2230/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor penale de față

constată:

Prin sentința penală nr. 18 din 16

februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 3399/104/2009, s-a

dispus:

În baza art. ll pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpaților D.S. și D.D.

Pentru săvârșirea infracțiunilor de

trafic de persoane și trafic de minori prevăzute de art. 12 alin. (l) și (2) și

art. 13 alin. (l) și (2) din Legea nr. 678/2001.

În baza art. 350 alin. (l) și (2) C.

proc. pen., a fost revocată măsura arestării preventive a inculpatului D.S. și

s-a dispus punerea de îndată în libertate a acestuia dacă nu era arestat în

altă cauză.

În baza art. 350 alin. (l) C. proc.

pen., a fost revocată și măsura arestării preventive luată față de inculpatul

D.D. și s-a dispus retragerea mandatului de arestare preventivă nr. 23 din 6

octombrie 2009 emis pe numele inculpatului.

S-a luat act că părțile vătămate

M.E.D. și R.L. nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art. 169 alin. (l) C. proc.

pen., s-a dispus restituirea către inculpați a bunurilor consemnate în

procesul-verbal din 25 septembrie 2009 și în

Ordonanța

nr. 15D/P/2009 din 14 octombrie 2009 a D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Olt,

după cum urmează: 4 tone acumulatori auto aflate în custodia SC R. SA Slatina,

suma de 800 lei depusă la C.E.C. B. Slatina cu chitanța nr. 2238534/1,

suma

de 525 EURO depusă la C.E.C. B. Slatina cu chitanța nr. 2238537/1, radio CD -

auto cu panou frontal detașabil și telecomandă marca M. -

DVX 408 RDS /USB/AX, radio CD - auto cu panou

frontal detașabil marca

KENWOOD 21-5372-72, cameră video marca „JVS”

143C0696 prevăzută cu acumulator și încărcător, TV portabil LCD8 marca „S.”

model PD8019, Notebook marca „T." NB 100 seria 19228109 Q și cameră foto

„K.” KCFED 52835162.

Cheltuielile judiciare efectuate au

rămas în sarcina statului. Soluția instanței s-a întemeiat pe constatarea că

probele administrate în cauză nu demonstrează neechivoc vinovăția inculpaților

în săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor prin rechizitoriu.

Potrivit

rechizitoriului, în perioada 2006-2009, prin înșelăciune, inculpații

D.S. și D.D. ar fi racolat, transportat

și cazat în Italia

mai multe persoane în

scopul exploatării acestora prin obligarea la practicarea

prostituției,

cerșetoriei și alte activități ilicite.

În cursul

anchetei penale au fost identificate părțile vătămate R.

L. și M.E., precum și minorii R.L. și

V.V., ca victime ale traficului de persoane.

I.

Cu referire la partea vătămată M.E. se

reținuse că aceasta fusese racolată de inculpatul D.S.

Inițial, inculpatul i-a cerut părții

vătămate să meargă la Slatina pentru a îngriji de copii săi minori, propunere

acceptată de partea vătămată, în cursul lunii iulie 2006. Întrucât nu a fost

remunerată pentru serviciile prestate până în luna septembrie 2006, partea

vătămată a încercat să plece de la inculpat însă, în final, a acceptat să

meargă în Italia, unde, potrivit înțelegerii, urma să îngrijească în continuare

de copii inculpatului.

Același inculpat

i-a promis și părții vătămate R.L., mama

victimei

M.E., că îi va găsi un loc de muncă onorabil în Italia.

Ca urmare, la

data de 8 noiembrie 2006, părțile vătămate au părăsit România,

deplasarea în Italia făcându-se cu

autoturismul inculpatului. Cele două părți vătămate au fost cazate în

localitatea Novară Cenaro, situată la 30-40 km de Milano, într-un imobil

părăsit.

În primele zile după sosire, partea

vătămată R.L. a îngrijit de mama inculpatului care internată într-un spital.

În schimb,

partea vătămată M.E. a fost trimisă în locuri aglomerate și obligată să

cerșească și să sustragă diverse produse din magazine. Bunurile

sustrase erau ulterior valorificate de

către inculpat.

Exploatarea părții vătămate M.E. s-a

realizat prin constrângere fizică și morală.

S-a stabilit că partea vătămată a fost

lovită de către inculpat și obligată să meargă împreună cu soția acestuia în

diverse magazine pentru a sustrage alimente, parfumuri și alte produse. Același

inculpat a obligat victima să meargă împreună cu fiica sa, D.M.L., în stațiile

de metrou, în magazinele mari și în cimitire, în scopul practicării

cerșetoriei.

Partea vătămată R.L. a încercat să își

apere fiica, însă, tară niciun rezultat, fiind la rândul ei lovită și

amenințată de același inculpat. Acesta din urmă a încercat să o arunce pe

partea vătămată de la balconul casei și i-a cerut și ei să meargă să sustragă

bunuri ori să practice prostituția. Partea vătămată R.L. a refuzat și, în

aceste condiții, a fost obligată de inculpat să efectueze reparații la imobilul

în care locuiau, să zugrăvească și să facă curățenie, tară a fi plătită.

După aproximativ 3 săptămâni, victima

R.L. a reușit să se întoarcă în țară, iar fiica sa, partea vătămată M.E., a

revenit în România în cursul lunii mai 2007 împreună cu inculpatul D.S.,

locuind într-un imobil din orașul Slatina.

II.

La începutul lunii mai 2008,

inculpatul D.D., aflându-se la locuința părții vătămate M.E., i-a spus acesteia

că dorește să întâlnească tineri interesați să lucreze în ltalia. În aceste

împrejurări, l-a cunoscut pe minorul R.L., căreia i-a promis suma de 30 lei/zi

pentru munca depusă. Inculpatul D.D. l-a convins pe minor, dar și pe partea

vătămată M.E., să îl însoțească în Italia, la muncă.

Când au ajuns la destinație,

inculpatul D.D. a obligat partea vătămată M.E. să cerșească, să sustragă bani

și să practice prostituția.

Victima minoră R.L. a fost cazată de

inculpații D.S. și D.D. într-o casă părăsită, cerându-i-se să sustragă

acumulatori auto. întrucât minorul a refuzat, acesta a fost lovit de cei doi

inculpați, legat cu cabluri și înfometat. După circa o săptămână, profitând de

un moment de neatenție din partea inculpaților, victima a reușit să fugă și să denunțe

inculpații autorităților italiene.

Partea vătămată M.E. a fost condamnată

în Italia la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru sustragere de bunuri. La

locul de detenție, urmând instrucțiunile primite de la inculpatul D.S., partea

vătămată și-a atribuit o identitate falsă, prezentându-se sub numele C.M.G.,

iar când a ieșit din închisoare, aceasta a fost așteptată de același inculpat

și obligată să sustragă bunuri și să cerșească, sumele de bani obținute fiind

însușite tot de inculpat.

III. Activitatea infracțională

desfășurată de inculpatul D.D. pe linia traficului de persoane a fost reținută

și în legătură cu victima V.V.

A rezultat că, în cursul lunii iulie

2008, persoana în cauză a acceptat propunerea inculpatului D.D. privind

obținerea unui loc de muncă în Italia care îi asigura plata sumei de 500 lei

săptămânal, pe lângă cazare, hrană și transport gratuit.

După sosirea în Italia, victima, ca și

celelalte persoane, a fost cazată într-o casă părăsită din localitatea Cerana,

recuperând acumulatori auto până în luna decembrie 2008, fără să primească în

schimb vreo sumă de bani.

În luna decembrie 2008, victima a

dobândit rezidența italiană și a reușit să se întoarcă în România. A fost însă

acostată de inculpatul D.D. și, sub promisiunea că își va primi sumele de bani

cuvenite pentru munca prestată anterior, victima a acceptat să se întoarcă la

muncă, în Italia.

Nici de această dată, victima nu a

fost remunerată pentru cele aproximativ 55 zile lucrate la recuperarea de

acumulatori în beneficiul inculpatului D.D.

Situația de fapt expusă în

rechizitoriu era probată în principal cu

declarațiile

inculpaților și a persoanelor în legătură cu care se reținuse săvârșirea

infracțiunilor.

Apreciind asupra probelor cu relevanță

în stabilirea situației de fapt și a vinovăției inculpaților, prima instanță a

constatat că acestea nu erau suficiente pentru pronunțarea unei hotărâri de

condamnare.

În esență, s-a reținut că probele

administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești

nu demonstrează neechivoc săvârșirea faptelor menționate în rechizitoriu și că,

în lipsa unor dovezi certe de vinovăție, nu se putea dispune condamnarea

inculpaților.

Împotriva sentinței a declarat apel

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. -

Serviciul Teritorial Olt.

Prin motivele de apel formulate, s-a

arătat că prima instanță evaluase greșit probele cauzei și pronunțase achitarea

inculpaților.

Prin decizia penală nr. 144 din 20

iunie 2011 a Curții de Apel

Craiova,

secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admis apelul parchetului,

desființată sentința primei instanțe în privința ambilor inculpați și, în

rejudecare: În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării

juridice dată faptelor prin rechizitoriu din infracțiunile prevăzute de art. 12

alin. (l) și (2) și art. 13 alin. (l) și (2) din Legea nr. 678/2001 în infracțiunile

prevăzute de art. 12 alin. (l) și (2) lit. a) și art. 13 alin. (l), (2) și (3)

teza a Il-a din Legea nr. 678/2001 pentru ambii inculpați.

I. Î

n baza art. 12 alin. (l) și (2) din

Legea nr. 678/2001 s-a dispus condamnarea

inculpaților

D.S. și D.D. la pedeapsa de

câte 7 ani închisoare.

II. Î

n baza art. 13 alin. (1), (2) și (3)

teza Il-a din Legea nr. 678/2001 s-a dispus condamnarea acelorași inculpați la

pedeapsa de câte 10 ani închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) – art. 34 lit.

b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpaților D.S. și D.D., urmând

ca aceștia să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a)

teza Il-a și lit. b) C. pen.

A fost dedusă din pedeapsa aplicată

inculpatului D.S. durata arestului preventiv de la 24 septembrie 2009 la 16

februarie 2010 și pentru inculpatul D.D., durata arestului preventiv, de la 06

octombrie 2009 la 16 februarie 2010.

În baza art. 19 alin. (l) din Legea nr.

678/2001 raportat la art. l 18 lit. a) C. pen., s-a dispus confiscarea de la

inculpatul D.S. a următoarelor bunuri: 4 tone acumulatori auto aflate în

custodia SC R. SA Slatina, conform procesului-verbal din 25 septembrie 2009;

suma de 800 lei depusă la C.E.C. B., sucursala Slatina, cu chitanța nr. 2238534/1

și suma de 525 EURO depusă la C.E.C. B., sucursala Slatina, cu chitanța nr. 2238537/1.

În baza art. 169 alin. (l) C. proc.

pen., s-a dispus restituirea către inculpați a celorlalte sume de bani

consemnate în procesul-verbal din 25 septembrie 2009 și a bunurilor indicate în

cuprinsul Ordonanței nr. 15/D/P/2009 din 14 octombrie 2009 emisă D.I.I.C.O.T. -

Biroul Teritorial Olt.

S-a luat act că părțile vătămate M.E.D.

și R.L. nu s-a constituit părți civile în procesul penal.

În esență, decizia instanței de apel

s-a întemeiat pe constatarea că

probele administrează în cauză confirmă temeinicia acuzațiilor formulate

împotriva inculpaților D.S. și D.D. privind exploatarea părților vătămate M.E. și

R.L.

La judecata în apel au fost

readministrare probele cauzei, procedându-se la reaudierea părților vătămate și

a martorilor care aveau cunoștință despre împrejurările comiterii faptelor.

S-a reținut că la judecata în primă

instanță părțile vătămate își modificaseră declarațiile inițiale, tară a aduce

și argumente corespunzătoare conduitei procesuale adoptate.

Dată fiind revenirea părților vătămate

asupra declarațiilor inițiale, parchetul a dispus efectuarea de cercetări sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de denunțare calomnioasă.

S-a stabilit că, în preziua termenului

de judecată la prima instanță, părțile vătămate au fost amenințate de părinții

inculpaților din cauză, atât victimele, cât și familiile acestora.

În cursul cercetărilor efectuate,

părțile vătămate au arătat că în perioada șederii în Italia au fost obligate să

fure din magazine, să cerșească și să practice prostituția în folosul

inculpaților.

Pe baza declarațiilor părților

vătămate și ale martorilor R.M. și R.G., și aceste persoane făcând cunoscută

teama insuflată de cei doi inculpați pe parcursul procesului penal, instanța de

apel a constatat că faptele menționate în rechizitoriu erau dovedite cu probele

de la dosar și că acestea constituie infracțiunea de trafic de persoane și

trafic de minori prevăzute de art. 12 alin. (l) și (2) lit. a) și art. 13 alin.

(1), (2) și (3) teza Il-a din Legea nr. 678/2001 raportat la părțile vătămate M.E.

și R.L., încadrare juridică corespunzătoare circumstanțelor reale ale

săvârșirii faptelor.

Ca urmare, instanța de apel a apreciat

că în cauză se impune condamnarea inculpaților la pedeapsa închisorii cu

executare în regim privativ de libertate.

Și împotriva acestei decizii,

în termen legal, au declarat recurs

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. -

Serviciul Teritorial

Craiova și inculpații

D.S. și D.D.

Prin motivele de recurs formulate,

circumscrise cazurilor de casare

prevăzute

de art. 385

9

pct. 17

1

și 14 C. proc. pen., parchetul a

susținut nelegalitatea deciziei pronunțate în cauză pentru greșita deducere a

prevenției

inculpatului D.D., greșita aplicare a dispozițiilor art. 169 C. proc. pen. și

omisiunea stabilirii pedepsei complementare, obligatorie în privința ambilor

inculpați.

În ceea ce privește individualizarea

judiciară a pedepselor pentru inculpați, s-a solicitat majorarea acestora,

invocându-se gravitatea faptelor și conduita procesuală necorespunzătoare,

manifestată și prin încercarea de influențare a victimelor și participanților

la procesul penal.

La rândul lor, inculpații D.S. și D.D.

au criticat decizia instanței de apel prin prisma cazurilor de casare prevăzute

de art. 2385

9

pct. 10, 12 și 18 C. proc. pen.

Incidența cazurilor de casare de la art.

385

9

pct. 10 și 12 C. proc. pen., a fost susținută în raport de

omisiunea instanței de apel de a se pronunța și cu privire la faptele

menționate în rechizitoriu ca fiind săvârșite în dauna părților vătămate R.L. și

V.V. și stabilirea, în aceste condiții, a vinovăției inculpaților cu

neobservarea limitelor învinuirii, pentru

două

fapte care, în realitate, nu realizează elementele constitutive ale

infracțiunii

de trafic de persoane și trafic de minori.

Referitor la incidența cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., acesta a fost

motivat în esență de greșita interpretare și evaluare a probelor cauzei în

apel, susținându-se că starea de fapt reținută de prima instanță era

corespunzătoare adevărului în cauză, neexistând nicio activitate din partea

inculpaților care să poată fi calificată drept aservire sau exploatare a

părților vătămate.

În subsidiar, s-a solicitat casarea

deciziei și reținerea cauzei pentru rejudecare în fond, în vederea

administrării de probe, hotărârea instanței de apel întemeindu-se, în

principal, pe declarațiile părților vătămate, persoane cu privire la care se

efectuaseră cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de denunțare

calomnioasă, încălcându-se astfel dreptul inculpaților la un proces echitabil.

Examinând cauza

în raport de criticile formulate și

cazurile de casare

invocate, cât și din

oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte

de Casație și Justiție constată că recursurile sunt fondate, în limita

considerentelor ce urmează:

În ceea ce privește fondul cauzei, Înalta

Curte reține că principala critică a apărării vizează insuficiența probelor în

acuzare și, deopotrivă, grava eroare săvârșită de instanța de apel în evaluarea

probatoriului și stabilirea stării de fapt. Contrar susținerilor formulate, Înalta

Curte constată că vinovăția inculpaților a fost corect stabilită în cauză,

situația de fapt reținută de instanță având corespondent în probele

administrate.

În cursul anchetei penale, părțile

vătămate M.E.D. și R.L. (minor) au formulat declarații complete în ceea ce

privește condițiile și împrejurările care au determinat plecarea lor în străinătate,

promisiunile

mincinoase ale inculpaților

privind obținerea unui loc de muncă plătit și celelalte

avantaje

decurgând din acceptarea propunerii de a lucra în străinătate, cu referire la

asigurarea cazării, hranei și transportului până în țara de destinație.

Prin aceleași declarații, părțile

vătămate au relatat comportamentul și abuzurile la care au fost supuse pe toată

perioada șederii în Italia de către inculpați.

Deși inculpații au negat săvârșirea

oricăror acte de exploatare împotriva părților vătămate, se constată că nu

există niciun motiv întemeiat pentru înlăturarea din examinare a declarațiilor

formulate în cauză de părțile vătămate și martorii din lucrări.

Este adevărat că, la judecata în primă

instanță, părțile vătămate și martorii au revenit asupra declarațiilor

incriminatoare, însă, în fața instanței de prim control judiciar, cu ocazia

readministrării probatoriului, s-a stabilit că motivul schimbării declarațiilor

era imputabil exclusiv inculpaților.

Atât părțile vătămate, cât și martorii

R.M. și R.G., rudele minorului R.L., au menționat drept cauză a modificării

declarațiilor inițiale presiunile exercitate împotriva lor de către inculpați,

toate acestea în scopul retractării declarațiilor anterioare și obținerea unei

soluții favorabile pentru inculpați.

Chiar dacă denunțarea presiunilor și a

amenințărilor proferate de inculpați s-a făcut în cursul anchetei penale

declanșate împotriva părților vătămate, această împrejurare nu lipsește de

credibilitate declarațiile formulate în cauză.

Cu ocazia audierii în apel, părțile

vătămate și martorii aveau posibilitatea să își retragă declarațiile formulate

în cursul anchetei penale pornite împotriva lor, dacă recunoașterea făcută era

una de circumstanță și în scopul avantajării propriei situații juridice.

Dimpotrivă, persoanele în cauză și-au

menținut declarațiile inițiale și au subliniat amenințările și presiunile

exercitate de cei doi inculpați în vederea retractării declarațiilor.

De asemenea, nu poate fi ignorată nici

împrejurarea că relatările părților vătămate în legătură cu racolarea și

exploatarea lor pe teritoriul Italiei au fost confirmate și de martora R.L., mama

victimei M.E., R.M. și R.G., cu precizarea că martora R.M., ea însăși victimă a

comportamentului abuziv al inculpaților, și-a menținut declarațiile

incriminatoare pe tot parcursul procesului penal.

Activitatea infracțională desfășurată

în cauză de inculpați este susținută nu numai cu declarațiile victimelor și ale

rudelor acestora, ci și de alte împrejurări obiective care confirmă fie acțiunile

ilicite săvârșite de victime, la cererea și în folosul inculpaților, fie

exercitarea actelor de violență denunțate în cuprinsul declarațiilor

incriminatoare.

Astfel, din înscrisurile întocmite de

I.G.P.R. – C.C.P.I. nr. 540474 din 19 august 2009, rezultă că, la data de 7

iulie 2008, partea vătămată M.E. a fost depistată și controlată pe Autostrada A

28, din apropierea localității Udine, însoțită fiind de inculpatul D.D. și

minorul R.L.,

precum și la data de 10 iunie

2009, în timp ce se afla în parcarea unui supermarket

din Milano,

împreună cu inculpatul D.S.

În cursul anului 2009, partea vătămată

a fost depistată în mai multe rânduri și cercetată pentru comiterea unor

furturi din magazine, condamnată de autoritățile judiciare italiene la pedeapsa

de 6 luni închisoare.

Tot astfel, după ce a reușit să fugă

de la inculpați, minorul R.L. a fost depistat de carabinieri și transportat la

spital unde a rămas o zi internat;

urmele

de violență pe care le prezenta minorul au putut fi observate în respectiva

împrejurare.

Chiar dacă s-ar considera că părțile

vătămate au acceptat propunerea inculpaților de a practica cerșetoria ori de a

sustrage bunuri, răspunderea penală a inculpaților subzistă în cauză, inducerea

în eroare privind modul în care urma să se desfășoare în concret activitatea și

împărțite beneficiile.

Or, părțile vătămate nu au fost

beneficiarii acțiunilor ilicite desfășurate și s-au aflat sub controlul strict

al inculpaților și supuse unui tratament degradant pe toată perioada șederii

lor în străinătate. Au fost cazate într-un imobil părăsit, lovite si chiar

înfometate, în cazul minorului R.L.

Ca urmare, având în vedere materialul

probator administrat în cauză, cu referire la declarațiile părților vătămate,

declarațiile martorilor susmenționați și ale martorului V.V. coroborate cu

celelalte înscrisuri depuse la dosar, Înalta Curte constată că starea de fapt

reținută de instanța de apel este corectă, activitatea infracțională

desfășurată de inculpații D.S. și D.D. fiind corespunzător încadrată juridic în

dispozițiile art. 12 alin. (l) și (2) lit. a) și art. 13 alin. (1), (2) și (3)

teza Il-a din Legea nr. 678/2001.

În consecință, critica inculpaților

circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 și pct.

12 teza I-a C. proc. pen., este nefondată.

Nu poate fi

primită nici critica inculpaților în sensul încălcării dispozițiilor

art. 6 din C.E.D.O. prin valorificarea

declarațiilor din cursul anchetei penale declanșate împotriva părților vătămate

și martorilor cauzei, având în vedere că

respectivele

persoane au fost audiate nemijlocit în cursul judecății în apel, aceste

declarații servind la pronunțarea verdictului de vinovăție și nu cele date în

cursul

anchetei penale, inculpații având astfel posibilitatea să se

apere prin interogarea directă a persoanelor audiate.

De asemenea, Înalta Curte constată că

nu există temei pentru reținerea incidenței cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen.

S-a susținut că instanța de apel nu

s-ar fi pronunțat cu privire la toate

faptele

reținute în sarcina inculpaților prin rechizitoriu, făcându-se referire și alte

persoane implicate în activitatea infracțională desfășurată în cauză.

Se constată, însă, că atât în partea

introductivă, cât și în dispozitivul deciziei din apel, a fost reținută săvârșirea

a două infracțiuni de trafic de persoane în dauna părților vătămate M.E. și R.L.

Referirea la celelalte persoane s-a

făcut în contextul analizării probelor și a dovedirii vinovăției inculpaților.

Aceeași concluzie se impune și în ceea

ce privește actul de trimitere în judecată, având în vedere încadrarea juridică

dată faptelor prin rechizitoriu.

Dacă sesizarea instanței ar fi avut

loc și pentru celelalte persoane în legătură cu care a fost descrisă

activitatea infracțională a inculpaților atunci încadrarea juridică provizorie

dată faptelor săvârșite trebuia să reflecte pluralitatea subiecților pasivi fie

prin reținerea formei continuate de infracțiune corespunzătoare rezoluției

infracționale unice, fie prin reținerea concursului real de infracțiuni, 4

infracțiuni.

Or, asemenea mențiuni nu au fost

făcute în rechizitoriu, ceea ce înseamnă că referirea la celelalte persoane s-a

făcut în contextul analizării probelor și dovedirea tipului de comportament al

inculpaților.

În fine, în ceea ce privește restituirea

către inculpați a sumelor consemnate în procesul verbal întocmit la data de 25

septembrie 2009, dispoziție criticată în recursul procurorului, Înalta Curte

constată respectivă măsură se impunea a fi luată în cauză, având în vedere

inexistența oricăror dovezi din care să rezulte că sumele în discuție proveneau

din săvârșirea infracțiunilor pentru care a avut loc condamnarea inculpaților.

Decizia instanței de apel este, însă,

criticabilă pentru greșita deducere a prevenției în privința inculpatului D.D. și

greșita individualizare a pedepselor.

Sub primul aspect, Înalta Curte

constată că în mod eronat s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului D.D.

perioada detenției de la 6 octombrie 2009 la 16 februarie 2010, în condițiile

în care mandatul de arestare preventivă emis de instanța Tribunalului Olt nu a

fost pus în executare, iar prin sentința penală nr. 18 din 16 februarie 2010

pronunțată de instanța de fond, s-a dispus revocarea respectivei măsuri.

Ca atare, în cadrul cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., va fi

înlătura dispoziția instanței de apel privind deducerea prevenției pentru

inculpatul D.D.

În ceea ce privește individualizarea

judiciară a pedepselor, Înalta Curte apreciază că inculpații sunt îndreptățiți

să obțină un tratament sancționator mai blând, având în vedere, în principal,

durata în timp a activității infracționale, cu referire la perioada

propriu-zisă cât a avut loc exploatarea părților vătămate și intervalul scurs

de la data comiterii faptelor.

Pe de altă parte, nu se poate face

abstracție de atitudinea inculpaților anterior comiterii infracțiunilor.

Buna conduită a acestora înainte de

săvârșirea faptelor, dedusă din lipsa antecedentelor penale și atitudinea

corespunzătoare în relațiile de familie și în societate, sunt elemente de

natură a caracteriza favorabil persoana inculpaților și de a indica o

periculozitate mai redusă a acestora.

Ca atare, în favoarea inculpaților vor

fi reținute circumstanțe judiciare atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C.

pen., pedepsele urmând a fi coborâte sub minimul special.

Având în vedere considerentele expuse,

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (2) lit. d) C.

proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T., Serviciul

Teritorial Craiova și de inculpații D.S. și D.D. împotriva deciziei penale nr. 144

din 20 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va casa, în parte, decizia penală

atacată în ceea ce privește greșita individualizare judiciară a pedepsei și

greșita deducere a prevenției in cauză pentru inculpatul D.D. și, rejudecând:

În baza art. 12 alin. (l) și (2) lit. a)

din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen., va condamna

inculpații D.S. și D.D. la pedeapsa de câte 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a

și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

În baza art. 13 alin. (1), (2) și (3)

teza II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen., va

condamna inculpații D.S. și D.D. la pedeapsa de câte 5 ani închisoare și 3 ani

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

minori.

În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit.

b) și art. 35 C. pen., va contopi pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea,

urmând ca inculpații D.S. și D.D. să execute pedeapsa de câte 5 ani închisoare

și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen.

Va face aplicarea dispozițiilor art. 71

și 64 lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen., pentru fiecare inculpat.

Va înlătura dispoziția instanței de

apel privind deducerea, din pedeapsa aplicată inculpatului D.D., a duratei

prevenției de la 06 octombrie 2009 la 16 februarie 2010.

Vor fi menținute celelalte dispoziții

ale deciziei atacate.

Sumele de câte 75 lei reprezentând

onorariul apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea avocatului ales

al inculpaților se vor suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T.,

Serviciul Teritorial Craiova și de inculpații D.S. și D.D. împotriva deciziei

penale nr. 144 din 20 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și

pentru cauze cu minori.

Casează, în parte, decizia penală

atacată numai cu privire la greșita individualizare a pedepsei pentru ambii

inculpați și greșita deducere a prevenției in cauză pentru inculpatul D.D. și,

rejudecând:

În baza art. 12 alin. (l) și (2) lit. a)

din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen., condamnă pe

fiecare din inculpații D.S. și D.D. la pedeapsa de câte 5 ani închisoare și 3

ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) teza Il-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

persoane.

În baza art. 13 alin. (1), (2) și (3)

teza Il-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen.,

condamnă inculpații D.S. și D.

D. la

pedeapsa de câte 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a

interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza Il-a și lit. b) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit.

b) și art. 35 C. pen., contopește pedepsele susmenționate în pedeapsa cea mai

grea, urmând ca inculpații D.S. și D.D. să execute pedeapsa de câte 5 ani

închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza Il-a și lit. b) C. pen.

Face aplicarea dispozițiilor art. 71,

64 lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen., pentru fiecare inculpat.

Înlătură dispoziția instanței de apel

privind deducerea din pedeapsa aplicată inculpatului D.D. a duratei prevenției

de la 06 octombrie 2009 la 16 februarie 2010.

Menține celelalte dispoziții ale

deciziei atacate.

Sumele de câte 75 lei reprezentând

onorariul apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea avocatului ales

al inculpaților se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

25/iunie 2012.