ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2230/2012

Asupra recursurilor penale de față constată: Prin sentința penală nr. 18 din 16 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 3399/104/2009, s-a dispus: În baza art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpaților D.S. și D.D. Pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori prevăzute de art. 12 alin. (l) și (2) și art. 13 alin. (l) și (2) din Legea nr. 678/2001. În baza art. 350 alin. (l) și (2) C. proc. pen., a fost revocată măsura arestării preventive a inculpatului D.S. și s-a dispus punerea de îndată în libertate a acestuia dacă nu era arestat în altă cauză. În baza art. 350 alin. (l) C. proc. pen., a fost revocată și măsura arestării preventive luată față de inculpatul D.D.

și s-a dispus retragerea mandatului de arestare preventivă nr. 23 din 6 octombrie 2009 emis pe numele inculpatului. S-a luat act că părțile vătămate M.E.D. și R.L. nu s-au constituit părți civile în cauză. În baza art. 169 alin. (l) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpați a bunurilor consemnate în procesul-verbal din 25 septembrie 2009 și în Ordonanța nr. 15D/P/2009 din 14 octombrie 2009 a D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Olt, după cum urmează: 4 tone acumulatori auto aflate în custodia SC R. SA Slatina, suma de 800 lei depusă la C.E.C. B. Slatina cu chitanța nr. 2238534/1, suma de 525 EURO depusă la C.E.C.

B. Slatina cu chitanța nr. 2238537/1, radio CD - auto cu panou frontal detașabil și telecomandă marca M. - DVX 408 RDS /USB/AX, radio CD - auto cu panou frontal detașabil marca KENWOOD 21-5372-72, cameră video marca „JVS” 143C0696 prevăzută cu acumulator și încărcător, TV portabil LCD8 marca „S.” model PD8019, Notebook marca „T." NB 100 seria 19228109 Q și cameră foto „K.” KCFED 52835162. Cheltuielile judiciare efectuate au rămas în sarcina statului. Soluția instanței s-a întemeiat pe constatarea că probele administrate în cauză nu demonstrează neechivoc vinovăția inculpaților în săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor prin rechizitoriu. Potrivit rechizitoriului, în perioada 2006-2009, prin înșelăciune, inculpații D.S.

și D.D. ar fi racolat, transportat și cazat în Italia mai multe persoane în scopul exploatării acestora prin obligarea la practicarea prostituției, cerșetoriei și alte activități ilicite. În cursul anchetei penale au fost identificate părțile vătămate R. L. și M.E., precum și minorii R.L. și V.V., ca victime ale traficului de persoane. I. Cu referire la partea vătămată M.E. se reținuse că aceasta fusese racolată de inculpatul D.S. Inițial, inculpatul i-a cerut părții vătămate să meargă la Slatina pentru a îngriji de copii săi minori, propunere acceptată de partea vătămată, în cursul lunii iulie 2006. Întrucât nu a fost remunerată pentru serviciile prestate până în luna septembrie 2006, partea vătămată a încercat să plece de la inculpat însă, în final, a acceptat să meargă în Italia, unde, potrivit înțelegerii, urma să îngrijească în continuare de copii inculpatului.

Același inculpat i-a promis și părții vătămate R.L., mama victimei M.E., că îi va găsi un loc de muncă onorabil în Italia. Ca urmare, la data de 8 noiembrie 2006, părțile vătămate au părăsit România, deplasarea în Italia făcându-se cu autoturismul inculpatului. Cele două părți vătămate au fost cazate în localitatea Novară Cenaro, situată la 30-40 km de Milano, într-un imobil părăsit. În primele zile după sosire, partea vătămată R.L. a îngrijit de mama inculpatului care internată într-un spital. În schimb, partea vătămată M.E. a fost trimisă în locuri aglomerate și obligată să cerșească și să sustragă diverse produse din magazine. Bunurile sustrase erau ulterior valorificate de către inculpat.

Exploatarea părții vătămate M.E. s-a realizat prin constrângere fizică și morală. S-a stabilit că partea vătămată a fost lovită de către inculpat și obligată să meargă împreună cu soția acestuia în diverse magazine pentru a sustrage alimente, parfumuri și alte produse. Același inculpat a obligat victima să meargă împreună cu fiica sa, D.M.L., în stațiile de metrou, în magazinele mari și în cimitire, în scopul practicării cerșetoriei. Partea vătămată R.L. a încercat să își apere fiica, însă, tară niciun rezultat, fiind la rândul ei lovită și amenințată de același inculpat. Acesta din urmă a încercat să o arunce pe partea vătămată de la balconul casei și i-a cerut și ei să meargă să sustragă bunuri ori să practice prostituția.

Partea vătămată R.L. a refuzat și, în aceste condiții, a fost obligată de inculpat să efectueze reparații la imobilul în care locuiau, să zugrăvească și să facă curățenie, tară a fi plătită. După aproximativ 3 săptămâni, victima R.L. a reușit să se întoarcă în țară, iar fiica sa, partea vătămată M.E., a revenit în România în cursul lunii mai 2007 împreună cu inculpatul D.S., locuind într-un imobil din orașul Slatina. II. La începutul lunii mai 2008, inculpatul D.D., aflându-se la locuința părții vătămate M.E., i-a spus acesteia că dorește să întâlnească tineri interesați să lucreze în ltalia. În aceste împrejurări, l-a cunoscut pe minorul R.L., căreia i-a promis suma de 30 lei/zi pentru munca depusă.

Inculpatul D.D. l-a convins pe minor, dar și pe partea vătămată M.E., să îl însoțească în Italia, la muncă. Când au ajuns la destinație, inculpatul D.D. a obligat partea vătămată M.E. să cerșească, să sustragă bani și să practice prostituția. Victima minoră R.L. a fost cazată de inculpații D.S. și D.D. într-o casă părăsită, cerându-i-se să sustragă acumulatori auto. întrucât minorul a refuzat, acesta a fost lovit de cei doi inculpați, legat cu cabluri și înfometat. După circa o săptămână, profitând de un moment de neatenție din partea inculpaților, victima a reușit să fugă și să denunțe inculpații autorităților italiene. Partea vătămată M.E. a fost condamnată în Italia la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru sustragere de bunuri.

La locul de detenție, urmând instrucțiunile primite de la inculpatul D.S., partea vătămată și-a atribuit o identitate falsă, prezentându-se sub numele C.M.G., iar când a ieșit din închisoare, aceasta a fost așteptată de același inculpat și obligată să sustragă bunuri și să cerșească, sumele de bani obținute fiind însușite tot de inculpat. III. Activitatea infracțională desfășurată de inculpatul D.D. pe linia traficului de persoane a fost reținută și în legătură cu victima V.V. A rezultat că, în cursul lunii iulie 2008, persoana în cauză a acceptat propunerea inculpatului D.D. privind obținerea unui loc de muncă în Italia care îi asigura plata sumei de 500 lei săptămânal, pe lângă cazare, hrană și transport gratuit.

După sosirea în Italia, victima, ca și celelalte persoane, a fost cazată într-o casă părăsită din localitatea Cerana, recuperând acumulatori auto până în luna decembrie 2008, fără să primească în schimb vreo sumă de bani. În luna decembrie 2008, victima a dobândit rezidența italiană și a reușit să se întoarcă în România. A fost însă acostată de inculpatul D.D. și, sub promisiunea că își va primi sumele de bani cuvenite pentru munca prestată anterior, victima a acceptat să se întoarcă la muncă, în Italia. Nici de această dată, victima nu a fost remunerată pentru cele aproximativ 55 zile lucrate la recuperarea de acumulatori în beneficiul inculpatului D.D. Situația de fapt expusă în rechizitoriu era probată în principal cu declarațiile inculpaților și a persoanelor în legătură cu care se reținuse săvârșirea infracțiunilor.

Apreciind asupra probelor cu relevanță în stabilirea situației de fapt și a vinovăției inculpaților, prima instanță a constatat că acestea nu erau suficiente pentru pronunțarea unei hotărâri de condamnare. În esență, s-a reținut că probele administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești nu demonstrează neechivoc săvârșirea faptelor menționate în rechizitoriu și că, în lipsa unor dovezi certe de vinovăție, nu se putea dispune condamnarea inculpaților. Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Olt. Prin motivele de apel formulate, s-a arătat că prima instanță evaluase greșit probele cauzei și pronunțase achitarea inculpaților.

Prin decizia penală nr. 144 din 20 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admis apelul parchetului, desființată sentința primei instanțe în privința ambilor inculpați și, în rejudecare: În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu din infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (l) și (2) și art. 13 alin. (l) și (2) din Legea nr. 678/2001 în infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (l) și (2) lit. a) și art. 13 alin. (l), (2) și (3) teza a Il-a din Legea nr. 678/2001 pentru ambii inculpați. I. Î n baza art. 12 alin. (l) și (2) din Legea nr. 678/2001 s-a dispus condamnarea inculpaților D.S.

și D.D. la pedeapsa de câte 7 ani închisoare. II. Î n baza art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza Il-a din Legea nr. 678/2001 s-a dispus condamnarea acelorași inculpați la pedeapsa de câte 10 ani închisoare. În temeiul art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpaților D.S. și D.D., urmând ca aceștia să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza Il-a și lit. b) C. pen. A fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului D.S. durata arestului preventiv de la 24 septembrie 2009 la 16 februarie 2010 și pentru inculpatul D.D., durata arestului preventiv, de la 06 octombrie 2009 la 16 februarie 2010. În baza art. 19 alin. (l) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. l 18 lit. a) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul D.S.

a următoarelor bunuri: 4 tone acumulatori auto aflate în custodia SC R. SA Slatina, conform procesului-verbal din 25 septembrie 2009; suma de 800 lei depusă la C.E.C. B., sucursala Slatina, cu chitanța nr. 2238534/1 și suma de 525 EURO depusă la C.E.C. B., sucursala Slatina, cu chitanța nr. 2238537/1. În baza art. 169 alin. (l) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpați a celorlalte sume de bani consemnate în procesul-verbal din 25 septembrie 2009 și a bunurilor indicate în cuprinsul Ordonanței nr. 15/D/P/2009 din 14 octombrie 2009 emisă D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Olt. S-a luat act că părțile vătămate M.E.D. și R.L. nu s-a constituit părți civile în procesul penal. În esență, decizia instanței de apel s-a întemeiat pe constatarea că probele administrează în cauză confirmă temeinicia acuzațiilor formulate împotriva inculpaților D.S.

și D.D. privind exploatarea părților vătămate M.E. și R.L. La judecata în apel au fost readministrare probele cauzei, procedându-se la reaudierea părților vătămate și a martorilor care aveau cunoștință despre împrejurările comiterii faptelor. S-a reținut că la judecata în primă instanță părțile vătămate își modificaseră declarațiile inițiale, tară a aduce și argumente corespunzătoare conduitei procesuale adoptate. Dată fiind revenirea părților vătămate asupra declarațiilor inițiale, parchetul a dispus efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de denunțare calomnioasă. S-a stabilit că, în preziua termenului de judecată la prima instanță, părțile vătămate au fost amenințate de părinții inculpaților din cauză, atât victimele, cât și familiile acestora.

În cursul cercetărilor efectuate, părțile vătămate au arătat că în perioada șederii în Italia au fost obligate să fure din magazine, să cerșească și să practice prostituția în folosul inculpaților. Pe baza declarațiilor părților vătămate și ale martorilor R.M. și R.G., și aceste persoane făcând cunoscută teama insuflată de cei doi inculpați pe parcursul procesului penal, instanța de apel a constatat că faptele menționate în rechizitoriu erau dovedite cu probele de la dosar și că acestea constituie infracțiunea de trafic de persoane și trafic de minori prevăzute de art. 12 alin. (l) și (2) lit. a) și art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza Il-a din Legea nr. 678/2001 raportat la părțile vătămate M.E.

și R.L., încadrare juridică corespunzătoare circumstanțelor reale ale săvârșirii faptelor. Ca urmare, instanța de apel a apreciat că în cauză se impune condamnarea inculpaților la pedeapsa închisorii cu executare în regim privativ de libertate. Și împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova și inculpații D.S. și D.D. Prin motivele de recurs formulate, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 1 și 14 C. proc. pen., parchetul a susținut nelegalitatea deciziei pronunțate în cauză pentru greșita deducere a prevenției inculpatului D.D., greșita aplicare a dispozițiilor art. 169 C. proc.

pen. și omisiunea stabilirii pedepsei complementare, obligatorie în privința ambilor inculpați. În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor pentru inculpați, s-a solicitat majorarea acestora, invocându-se gravitatea faptelor și conduita procesuală necorespunzătoare, manifestată și prin încercarea de influențare a victimelor și participanților la procesul penal. La rândul lor, inculpații D.S. și D.D. au criticat decizia instanței de apel prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 2385 9 pct. 10, 12 și 18 C. proc. pen. Incidența cazurilor de casare de la art. 385 9 pct. 10 și 12 C. proc. pen., a fost susținută în raport de omisiunea instanței de apel de a se pronunța și cu privire la faptele menționate în rechizitoriu ca fiind săvârșite în dauna părților vătămate R.L.

și V.V. și stabilirea, în aceste condiții, a vinovăției inculpaților cu neobservarea limitelor învinuirii, pentru două fapte care, în realitate, nu realizează elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane și trafic de minori. Referitor la incidența cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., acesta a fost motivat în esență de greșita interpretare și evaluare a probelor cauzei în apel, susținându-se că starea de fapt reținută de prima instanță era corespunzătoare adevărului în cauză, neexistând nicio activitate din partea inculpaților care să poată fi calificată drept aservire sau exploatare a părților vătămate.

În subsidiar, s-a solicitat casarea deciziei și reținerea cauzei pentru rejudecare în fond, în vederea administrării de probe, hotărârea instanței de apel întemeindu-se, în principal, pe declarațiile părților vătămate, persoane cu privire la care se efectuaseră cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de denunțare calomnioasă, încălcându-se astfel dreptul inculpaților la un proces echitabil. Examinând cauza în raport de criticile formulate și cazurile de casare invocate, cât și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile sunt fondate, în limita considerentelor ce urmează: În ceea ce privește fondul cauzei, Înalta Curte reține că principala critică a apărării vizează insuficiența probelor în acuzare și, deopotrivă, grava eroare săvârșită de instanța de apel în evaluarea probatoriului și stabilirea stării de fapt.

Contrar susținerilor formulate, Înalta Curte constată că vinovăția inculpaților a fost corect stabilită în cauză, situația de fapt reținută de instanță având corespondent în probele administrate. În cursul anchetei penale, părțile vătămate M.E.D. și R.L. (minor) au formulat declarații complete în ceea ce privește condițiile și împrejurările care au determinat plecarea lor în străinătate, promisiunile mincinoase ale inculpaților privind obținerea unui loc de muncă plătit și celelalte avantaje decurgând din acceptarea propunerii de a lucra în străinătate, cu referire la asigurarea cazării, hranei și transportului până în țara de destinație. Prin aceleași declarații, părțile vătămate au relatat comportamentul și abuzurile la care au fost supuse pe toată perioada șederii în Italia de către inculpați.

Deși inculpații au negat săvârșirea oricăror acte de exploatare împotriva părților vătămate, se constată că nu există niciun motiv întemeiat pentru înlăturarea din examinare a declarațiilor formulate în cauză de părțile vătămate și martorii din lucrări. Este adevărat că, la judecata în primă instanță, părțile vătămate și martorii au revenit asupra declarațiilor incriminatoare, însă, în fața instanței de prim control judiciar, cu ocazia readministrării probatoriului, s-a stabilit că motivul schimbării declarațiilor era imputabil exclusiv inculpaților. Atât părțile vătămate, cât și martorii R.M. și R.G., rudele minorului R.L., au menționat drept cauză a modificării declarațiilor inițiale presiunile exercitate împotriva lor de către inculpați, toate acestea în scopul retractării declarațiilor anterioare și obținerea unei soluții favorabile pentru inculpați.

Chiar dacă denunțarea presiunilor și a amenințărilor proferate de inculpați s-a făcut în cursul anchetei penale declanșate împotriva părților vătămate, această împrejurare nu lipsește de credibilitate declarațiile formulate în cauză. Cu ocazia audierii în apel, părțile vătămate și martorii aveau posibilitatea să își retragă declarațiile formulate în cursul anchetei penale pornite împotriva lor, dacă recunoașterea făcută era una de circumstanță și în scopul avantajării propriei situații juridice. Dimpotrivă, persoanele în cauză și-au menținut declarațiile inițiale și au subliniat amenințările și presiunile exercitate de cei doi inculpați în vederea retractării declarațiilor. De asemenea, nu poate fi ignorată nici împrejurarea că relatările părților vătămate în legătură cu racolarea și exploatarea lor pe teritoriul Italiei au fost confirmate și de martora R.L., mama victimei M.E., R.M.

și R.G., cu precizarea că martora R.M., ea însăși victimă a comportamentului abuziv al inculpaților, și-a menținut declarațiile incriminatoare pe tot parcursul procesului penal. Activitatea infracțională desfășurată în cauză de inculpați este susținută nu numai cu declarațiile victimelor și ale rudelor acestora, ci și de alte împrejurări obiective care confirmă fie acțiunile ilicite săvârșite de victime, la cererea și în folosul inculpaților, fie exercitarea actelor de violență denunțate în cuprinsul declarațiilor incriminatoare. Astfel, din înscrisurile întocmite de I.G.P.R. – C.C.P.I. nr. 540474 din 19 august 2009, rezultă că, la data de 7 iulie 2008, partea vătămată M.E. a fost depistată și controlată pe Autostrada A 28, din apropierea localității Udine, însoțită fiind de inculpatul D.D.

și minorul R.L., precum și la data de 10 iunie 2009, în timp ce se afla în parcarea unui supermarket din Milano, împreună cu inculpatul D.S. În cursul anului 2009, partea vătămată a fost depistată în mai multe rânduri și cercetată pentru comiterea unor furturi din magazine, condamnată de autoritățile judiciare italiene la pedeapsa de 6 luni închisoare. Tot astfel, după ce a reușit să fugă de la inculpați, minorul R.L. a fost depistat de carabinieri și transportat la spital unde a rămas o zi internat; urmele de violență pe care le prezenta minorul au putut fi observate în respectiva împrejurare. Chiar dacă s-ar considera că părțile vătămate au acceptat propunerea inculpaților de a practica cerșetoria ori de a sustrage bunuri, răspunderea penală a inculpaților subzistă în cauză, inducerea în eroare privind modul în care urma să se desfășoare în concret activitatea și împărțite beneficiile.

Or, părțile vătămate nu au fost beneficiarii acțiunilor ilicite desfășurate și s-au aflat sub controlul strict al inculpaților și supuse unui tratament degradant pe toată perioada șederii lor în străinătate. Au fost cazate într-un imobil părăsit, lovite si chiar înfometate, în cazul minorului R.L. Ca urmare, având în vedere materialul probator administrat în cauză, cu referire la declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor susmenționați și ale martorului V.V. coroborate cu celelalte înscrisuri depuse la dosar, Înalta Curte constată că starea de fapt reținută de instanța de apel este corectă, activitatea infracțională desfășurată de inculpații D.S. și D.D. fiind corespunzător încadrată juridic în dispozițiile art. 12 alin. (l) și (2) lit. a) și art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza Il-a din Legea nr. 678/2001.

În consecință, critica inculpaților circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 și pct. 12 teza I-a C. proc. pen., este nefondată. Nu poate fi primită nici critica inculpaților în sensul încălcării dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O. prin valorificarea declarațiilor din cursul anchetei penale declanșate împotriva părților vătămate și martorilor cauzei, având în vedere că respectivele persoane au fost audiate nemijlocit în cursul judecății în apel, aceste declarații servind la pronunțarea verdictului de vinovăție și nu cele date în cursul anchetei penale, inculpații având astfel posibilitatea să se apere prin interogarea directă a persoanelor audiate. De asemenea, Înalta Curte constată că nu există temei pentru reținerea incidenței cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc.

pen. S-a susținut că instanța de apel nu s-ar fi pronunțat cu privire la toate faptele reținute în sarcina inculpaților prin rechizitoriu, făcându-se referire și alte persoane implicate în activitatea infracțională desfășurată în cauză. Se constată, însă, că atât în partea introductivă, cât și în dispozitivul deciziei din apel, a fost reținută săvârșirea a două infracțiuni de trafic de persoane în dauna părților vătămate M.E. și R.L. Referirea la celelalte persoane s-a făcut în contextul analizării probelor și a dovedirii vinovăției inculpaților. Aceeași concluzie se impune și în ceea ce privește actul de trimitere în judecată, având în vedere încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu.

Dacă sesizarea instanței ar fi avut loc și pentru celelalte persoane în legătură cu care a fost descrisă activitatea infracțională a inculpaților atunci încadrarea juridică provizorie dată faptelor săvârșite trebuia să reflecte pluralitatea subiecților pasivi fie prin reținerea formei continuate de infracțiune corespunzătoare rezoluției infracționale unice, fie prin reținerea concursului real de infracțiuni, 4 infracțiuni. Or, asemenea mențiuni nu au fost făcute în rechizitoriu, ceea ce înseamnă că referirea la celelalte persoane s-a făcut în contextul analizării probelor și dovedirea tipului de comportament al inculpaților.

În fine, în ceea ce privește restituirea către inculpați a sumelor consemnate în procesul verbal întocmit la data de 25 septembrie 2009, dispoziție criticată în recursul procurorului, Înalta Curte constată respectivă măsură se impunea a fi luată în cauză, având în vedere inexistența oricăror dovezi din care să rezulte că sumele în discuție proveneau din săvârșirea infracțiunilor pentru care a avut loc condamnarea inculpaților. Decizia instanței de apel este, însă, criticabilă pentru greșita deducere a prevenției în privința inculpatului D.D. și greșita individualizare a pedepselor. Sub primul aspect, Înalta Curte constată că în mod eronat s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului D.D.

perioada detenției de la 6 octombrie 2009 la 16 februarie 2010, în condițiile în care mandatul de arestare preventivă emis de instanța Tribunalului Olt nu a fost pus în executare, iar prin sentința penală nr. 18 din 16 februarie 2010 pronunțată de instanța de fond, s-a dispus revocarea respectivei măsuri. Ca atare, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., va fi înlătura dispoziția instanței de apel privind deducerea prevenției pentru inculpatul D.D. În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor, Înalta Curte apreciază că inculpații sunt îndreptățiți să obțină un tratament sancționator mai blând, având în vedere, în principal, durata în timp a activității infracționale, cu referire la perioada propriu-zisă cât a avut loc exploatarea părților vătămate și intervalul scurs de la data comiterii faptelor.

Pe de altă parte, nu se poate face abstracție de atitudinea inculpaților anterior comiterii infracțiunilor. Buna conduită a acestora înainte de săvârșirea faptelor, dedusă din lipsa antecedentelor penale și atitudinea corespunzătoare în relațiile de familie și în societate, sunt elemente de natură a caracteriza favorabil persoana inculpaților și de a indica o periculozitate mai redusă a acestora. Ca atare, în favoarea inculpaților vor fi reținute circumstanțe judiciare atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen., pedepsele urmând a fi coborâte sub minimul special. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Craiova și de inculpații D.S.

și D.D. împotriva deciziei penale nr. 144 din 20 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Va casa, în parte, decizia penală atacată în ceea ce privește greșita individualizare judiciară a pedepsei și greșita deducere a prevenției in cauză pentru inculpatul D.D. și, rejudecând: În baza art. 12 alin. (l) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen., va condamna inculpații D.S. și D.D. la pedeapsa de câte 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. În baza art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen., va condamna inculpații D.S.

și D.D. la pedeapsa de câte 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., va contopi pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpații D.S. și D.D. să execute pedeapsa de câte 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen. Va face aplicarea dispozițiilor art. 71 și 64 lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen., pentru fiecare inculpat. Va înlătura dispoziția instanței de apel privind deducerea, din pedeapsa aplicată inculpatului D.D., a duratei prevenției de la 06 octombrie 2009 la 16 februarie 2010. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Sumele de câte 75 lei reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea avocatului ales al inculpaților se vor suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Craiova și de inculpații D.S. și D.D. împotriva deciziei penale nr. 144 din 20 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează, în parte, decizia penală atacată numai cu privire la greșita individualizare a pedepsei pentru ambii inculpați și greșita deducere a prevenției in cauză pentru inculpatul D.D. și, rejudecând: În baza art. 12 alin. (l) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen., condamnă pe fiecare din inculpații D.S. și D.D. la pedeapsa de câte 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza Il-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

În baza art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza Il-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen., condamnă inculpații D.S. și D. D. la pedeapsa de câte 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza Il-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., contopește pedepsele susmenționate în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpații D.S. și D.D. să execute pedeapsa de câte 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza Il-a și lit. b) C. pen. Face aplicarea dispozițiilor art. 71, 64 lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen., pentru fiecare inculpat.

Înlătură dispoziția instanței de apel privind deducerea din pedeapsa aplicată inculpatului D.D. a duratei prevenției de la 06 octombrie 2009 la 16 februarie 2010. Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate. Sumele de câte 75 lei reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea avocatului ales al inculpaților se suportă din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25/iunie 2012.