ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3563/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 23 martie 2015, sub numărul x/303/2015, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele C. SA și D. SA, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate caracterul abuziv al clauzelor regăsite în anexa nr. 1 pct. 4 referitor la clauza referitoare la dobândă și a clauzelor regăsite în anexa nr. 1 pct. 5 și 6 referitoare la comisionul de acordare și comisionul de administrare și să oblige pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 6967 din 10 decembrie 2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 6 București.

Prin Sentința civilă nr. 4913 din 01 iunie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2015, Judecătoria Sectorului 6 București a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei de interes și prescripției dreptului material la acțiune invocate de pârâte, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtele C. SA și D. SA astfel cum a fost restrânsă, a constatat caracterul abuziv al clauzei referitoare la comisionul de administrare, prevăzute la art. 5.1 lit. c) din contractul de facilitate de credit și garanție nr. 108482 din 06 octombrie 2008 încheiat între reclamanți și C. SA și, în consecință, constatând nulitatea absolută a acestei clauze, a obligat pârâtele C. SA și D. (România) SA să restituie reclamanților suma de 7.058,18 euro, achitată de reclamanți cu titlu de comision de administrare în perioada octombrie 2009- martie 2015, în echivalent în RON la data efectuării plății, precum și toate sumele achitate de reclamanți ulterior lunii martie 2015 cu titlu de comision de administrare, a respins cererea reclamanților de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei soluții au formulat apel pârâtele D. SA, C. SA împotriva Sentinței civile nr. 4913 pronunțate de Judecătoria Sectorului 6, în data de 01 iunie 2016, în Dosarul nr. x/3/2015, pe care o consideră nelegală, în ceea ce privește soluția de respingere a excepțiilor prescripției dreptului material la acțiune și a excepției lipsei de interes, de admitere a cererii de chemare în judecată și de constatare a caracterului abuziv al clauzei prevăzute de art. 5.1 lit. c) din Contract, privind perceperea comisionului de administrare și de obligare a reclamantelor la restituirea sumelor încasate în temeiul acestor clauze în perioada octombrie 2009 - martie 2015, în echivalent în RON, precum și toate sumele achitate cu acest titlu ulterior formulării cererii de chemare în judecată.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin Decizia civilă nr. 2739 din 05 iulie 2017, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a apelantelor-pârâte și excepția lipsei coparticipării procesuale pasive invocate de apelantele-pârâte ca nefondate.

A admis cererea de apel formulată de apelantele-pârâte D. SA și C. SA.

A schimbat în parte sentința apelată în sensul că:

A respins în tot cererea de chemare în judecată.

A obligat reclamanții la plata către pârâta D. (România) SA a sumei de 2.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în primă instanță.

A obligat intimații-reclamanți la plata către apelanta-pârâtă D. (România) SA a sumei de 773,62 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenții-reclamanți A. și B.

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă iar dosarul cauzei a fost trimis pe cale administrativă la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" [art. 5 alin. (3) C. proc. civ.].

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul București, secția a VI-a civilă revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel București, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva Deciziei civile nr. 2739 din 05 iulie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2018.

Procesat de GGC - GV