ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.06.2019

ÎCCJ, Decizia nr. 171/2019

HOTĂRÂRE
24.06.2019
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 171/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra admisibilității în principiu a recursului;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 3815 din 6 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, în procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 579 din 22 mai 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1 a declarat recurs reclamanta A.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători.

Recursul, fiind de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost urmată procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 C. proc. civ.

Intimatul B. nu a formulat întâmpinare.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul este inadmisibil, întrucât vizează vizează o decizie pronunțată de către secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în procedura de filtrare a recursului, hotărâre care nu este supusă niciunei căi de atac, nemaiputând fi supusă, astfel, reformării.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 15 aprilie 2019, completul de filtru a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Raportul a fost comunicat părților, iar, recurenta a depus punct de vedere la raport prin care a solicitat admiterea recursului.

Examinând admisibilitatea în principiu a recursului în condițiile art. 493 alin. (5) și (6) C. proc. civ., Completul de filtru constată că recursul este inadmisibil pentru considerentele arătate în continuare.

Decizia atacată cu recurs a fost pronunțată de o secție civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în procedura de filtrare a recursului, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., conform cărora:

"Art. 493. - […]

(5) În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac. Decizia se comunică părților."

Dispozițiile citate prevăd expres faptul că decizia pronunțată în ipotezele reglementate de textul de lege nu este supusă niciunei căi de atac, astfel că nu face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs, potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ. ori art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează competența Completului de 5 judecători.

În raport cu dispozițiile art. 129 din Constituție și ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătorești este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii. Pentru a da eficiență acestor reglementări legale, instanța este obligată să examineze căile de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală și să respingă, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.

Se constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 483 din C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca atare de lege.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. (7) din C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Așadar, în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de A. nu poate fi primit.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil, în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 3815 din 6 noiembrie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2017.

Fără cale de atac, potrivit art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 iunie 2019.

Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-06-24
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 170/2019
Asupra admisibilității în principiu a recursului; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea ce formează obiectul recursului Prin Decizia civilă nr. 3988 din 14 noiembrie 2018, pronunțat
ÎCCJ 2019-09-09
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 182/2019
Asupra admisibilității în principiu a recursului; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea ce formează obiectul recursului Prin Decizia civilă nr. 3010 din 19 septembrie 2018, pronunța
ÎCCJ 2019-06-03
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 153/2019
Asupra admisibilității în principiu a recursului; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea ce formează obiectul recursului Prin încheierea din 13 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul
ÎCCJ 2019-09-23
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 196/2019
Asupra admisibilității în principiu a recursului; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea ce formează obiectul recursului Prin Decizia nr. 169 din 24 septembrie 2018, pronunțată de În
ÎCCJ 2019-09-09
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 180/2019
Asupra admisibilității în principiu a recursului; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea ce formează obiectul recursului Prin Decizia nr. 4064 din 22 noiembrie 2018, pronunțată în Do
Sursă