ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2173/2018

Prin sentința nr. 3457 din 5 aprilie 2017 Judecătoria Timișoara a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru petitul având ca obiect pretenții-contravaloare reparații; a respins cererea având ca obiect pretenții - contravaloare reparații formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. și chematul în garanție Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, ca fiind prescrisă; a respins în rest acțiunea; a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta S.C. B. S.A. în contradictoriu cu chematul în garanție Inspectoratul de Poliție Județean Timiș; a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată; a obligat reclamantul la plata, către pârâtă, a sumei de 605 RON, cu titlu cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 1155/A din 12 octombrie 2017 Tribunalul Timiș, secția I civilă a respins apelul reclamantului împotriva sentinței. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., înregistrat la Tribunalul Timiș la data de 07.12.2017. Prin adresa din 14.12.2017, Tribunalul Timiș a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Curții de Apel Timișoara. Prin decizia nr. 40/21.03.2018 Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Timișoara a reținut că litigiul fiind unul patrimonial, părțile au deschisă și calea de atac a recursului, fără a avea relevanță faptul că valoarea obiectului pricinii este situată sub limita de 1.000.000 RON stabilită prin art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, având în vedere că textul legal menționat anterior a fost declarat neconstituțional prin decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582/20.07.2017.

Prin această decizie, instanța constituțională a statuat că vor fi supuse recursului "…toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei …" (pct. 32). Cum deciziile Curții Constituționale "sunt general obligatorii și au putere de lege numai pentru viitor" în baza art. 147 alin. (4) din Constituție, iar decizia recurată în speță a fost pronunțată la 12.10.2017, deci ulterior publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României (20.07.2017), împotriva acestei decizii este deschisă calea de atac a recursului. În ceea ce privește competența materială de soluționare a recursului, Curtea de Apel Timișoara a reținut că aceasta revine Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, potrivit art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată…" Pe de altă parte, art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

prevede că Înalta Curte de Casație și Justiție judecă "recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege", iar art. 95 pct. 3 și art. 96 pct. 3 prevăd că tribunalele și curțile de apel judecă recursurile "în cazurile anume prevăzute de lege". Din textele legale citate anterior rezultă că, de regulă, recursurile sunt de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție și numai prin excepție, "în cazurile anume prevăzute de lege", competența soluționării recursurilor revine tribunalelor sau curților de apel, ca instanțe ierarhic superioare celor care au pronunțat hotărârile atacate. Că este așa rezultă și din considerentele deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale (punctele 30 și 31), menționată anterior.

În cazul de față, hotărârea atacată cu recurs este decizia civilă nr. 1155/A/12.10.2017 a Tribunalului Timiș, iar pentru că nu este incidentă una din situațiile în care legea prevede expres că recursul aparține competenței instanței ierarhic superioare, concluzia este că aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție competența materială a soluționării recursului. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 2 mai 2018. Prin rezoluția din 7 mai 2018, s-a fixat termen la 30 mai 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției de necompetență, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente: Hotărârea de declinare a competenței nu poate realiza o legală învestire a instanței supreme, temeiurile juridice la care se face referire nejustificând competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului într-o cauză având ca obiect pretenții în cuantum de 10.000 RON, soluționată în primă instanță de judecătorie și în apel de tribunal. Astfel, dispozițiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care stabilesc competența Înaltei Curți ca instanță de recurs, statuează expres că este vorba despre "hotărârile curților de apel sau alte hotărâri prevăzute de lege", care pot face obiectul unui astfel de control în fața instanței supreme.

Or, în speță, obiectul recursului nu se circumscrie celor două ipoteze ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ., nefiind vorba nici de o hotărâre a curții de apel și nici de o altă hotărâre, într-o materie anume prevăzută de lege, pentru a fi dedusă judecății recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Dispoziția procedurală menționată nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor ci dimpotrivă, folosește două criterii ale circumscrierii acestei competențe-unul care vizează ierarhia instanțelor de judecată în sistemul judiciar românesc (hotărârile curților de apel) și celălalt indicația expresă a legii ("cazurile anume prevăzute de lege"). Aceste două criterii utilizate de legiuitor exclud ideea unei competențe de drept comun, posibilă doar în situația în care norma nu ar circumscrie în mod specific domeniul ei de aplicare.

O interpretare în sens contrar a dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., așa cum procedează curtea de apel, înseamnă nesocotirea conținutului expres al normei și extinderea nepermisă a sferei ei de aplicare, ajungându-se astfel la crearea unei reguli noi de competență, prin adăugarea la lege și încălcarea regulilor procedurale (conform art. 122 C. proc. civ. "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod", iar potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, competența instanțelor este prevăzută numai prin lege). Nici dispozițiile art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. la care face referire curtea de apel nu sunt de natură să demonstreze o plenitudine de competență în materia recursurilor pentru instanța supremă.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile". Așadar, norma procedurală menționată are ca obiect de reglementare natura și scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate. În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă în recurs, el se determină cu observarea normei de competență înscrisă în art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în termenii menționați anterior. De asemenea, dispoziția din alin. (4) al art. 483 C. proc. civ. face referire la faptul că și celelalte instanțe, atunci când judecă în recurs, realizează același tip de control de legalitate.

Nici referirea la considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017 nu este aptă să demonstreze competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului. Hotărârea instanței de contencios constituțional nu a avut ca obiect de analiză vreo normă de competență a cărei neconstituționalitate să o fi constatat. Obiectul controlului de constituționalitate l-a reprezentat sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din conținutul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel încât analiza și considerentele justificative ale soluției adoptate s-au circumscris problemei admisibilității recursurilor împotriva unor hotărâri excluse de la posibilitatea exercitării acestei căi de atac pe criteriul valoric.

Pentru toate aceste considerente, se constată că dezînvestirea curții de apel s-a făcut în mod eronat, cu nesocotirea normelor procedurale menționate anterior. În consecință, judecata recursului va fi declinată la Curtea de Apel Timișoara, căreia îi revine competența de soluționare, ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Declină competența de soluționare a recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1155/A din 12 octombrie 2017 a Tribunalului Timiș, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Timișoara. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30.05.2018.