ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3555/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1669 din data de 30 martie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/55/2016, Judecătoria Arad a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, având ca obiect constatare nulitate act și pretenții.

Prin această sentință, instanța de fond a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 5 lit. b) din contractul de credit nr. B0011846 din 02 iunie 2008 referitoare la comisionul de administrare a creditului de 3,50% flat calculat asupra sumei creditului contractat și a dispus eliminarea acestei clauze din contract.

A obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 875 RON încasată cu titlu de comision de administrare, sumă la care s-a adăugat dobânda legală aferentă, calculată de la data plății sumei și până la data restituirii sale efective.

A constatat nulitatea absolută a actului adițional la contractul de credit bancar mai sus menționat.

A respins cererea pentru rest.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 400 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel apelanta-pârâtă B. SA solicitând în urma admiterii căii de atac să se modifice în parte sentința apelată, în sensul de a respinge în tot acțiunea civilă formulată de apelanta-reclamantă A.

Împotriva aceleiași sentințe a formulat apel apelanta-reclamantă A. solicitând în urma admiterii căii de atac să se modifice în parte sentința apelată, și pe cale de consecință: să se constate caracterul abuziv și al clauzelor prevăzute la art. 5 lit. d) și e) din contract referitoare la comisionul de monitorizare credit și comisionul de rambursare în avans a creditului, să se dispună restituirea acestor sume la care se adaugă dobânda legală/penalizatoare calculată de la data fiecărei perceperi și până la restituirea efectivă a sumelor; să se oblige apelanta-pârâtă să recalculeze dobânda creditului de la data de 02 iunie 2009 și până la data de 23 ianuarie 2013 la procentul de 10% an, așa cum a fost stabilită în contract la data semnării lui și să restituie apelantei-reclamante sumele achitate în plus peste acest procent la care se adaugă dobânda legală/penalizatoare aferentă acestei sume, calculată de la data fiecărei perceperi și până la restituirea ei efectivă; cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Arad, secția a II-a civilă, prin Decizia civilă nr. 21 din 05 februarie 2018, a respins apelul formulat de apelanta B. SA, membră a Grupului C.

A admis apelul formulat de apelanta A.

A schimbat în parte Sentința civilă nr. 1669 din 30 martie 2017 pronunțată de Judecătoria Arad în Dosarul nr. x/55/2016 în privința dobânzii variabile și a restituirii sumei încasate în plus.

A constatat caracterul abuziv al clauzei privind dobânda variabilă și a dispus restituirea sumei încasate în plus dintre dobânda percepută și dobânda fixă de 10%, la care se adaugă dobânda legală aferentă acestei sume calculată de la data fiecărei perceperi și până la restituirea efectivă.

A obligat pe intimata B. SA București să plătească apelantei A. cheltuieli de judecată în sumă de 1.000 de RON reprezentând onorariu avocațial.

A menținut dispozițiile Sentinței civile nr. 1669 din 30 martie 2017 pronunțată de Judecătoria Arad în Dosarul nr. x/55/2016.

A respins în rest cererea.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă B. SA.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Arad iar dosarul cauzei a fost trimis pe cale administrativă Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" [art. 5 alin. (3) C. proc. civ.].

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Arad, secția a II-a civilă revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Timișoara, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă B. SA împotriva Deciziei civile nr. 21 din 05 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul Arad, secția a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Timișoara.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2018.

Procesat de GGC - GV