ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4072/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați la data de 02.03.2015, sub nr. x/2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., a solicitat să se constate caracterul abuziv și să se anuleze dispozițiile art. 1, art. 4.1 lit. a) și b), art. 4.3 art. 5.1, art. 5.4, art. 6.1 din contractul de credit nr. x/01.11.2007, să se modifice clauza referitoare la valuta creditului, în sensul stabilizării cursului de schimb CHF/LEU la cel valabil la data încheierii contractului și să dea curs denominării în moneda națională. De asemenea, a solicitat restituirea diferenței de rate achitate, ca urmare a înghețării cursului, restituirea sumei de 361CHF reprezentând comision de procesare și dobândă calculată la acesta până la data plății efective, restituirea comisionului de administrare și a dobânzii calculate la acesta până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 5610 din 25 iulie 2016 a Judecătoriei Galați, a fost respinsă excepția lipsei de obiect cu privire la constatarea caracterului abuziv al art. 4.1 lit. a) și b) și art. 4.3 privind posibilitatea modificării unilaterale a dobânzii de către bancă, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată, precum și excepția lipsei de obiect cu privire la constatarea caracterului abuziv al art. 6.3 privind acordarea comisionului de administrare, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.

De asemenea, a fost respinsă excepția lipsei de interes cu privire la constatarea caracterului abuziv al art. 6.3 privind acordarea comisionului de administrare, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.

A fost admisă în parte cererea având ca obiect acțiune în constatare, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. și a constatat caracterul abuziv și anulat următoarele clauzele prevăzute în contractul de credit nr. x/01.11.2007:

- art. 4.1 lit. a) și b), 4.3 din contract, în sensul în care permit băncii să modifice dobânda în mod discreționar, fără stabilirea unor criterii obiective de calcul.

- art. 6.1 din contract privind perceperea comisionului de acordare credit în cuantum de 361,5 CHF, reprezentând 1,5% din valoarea totală a creditului.

A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma plătită cu titlu de comision de acordare a creditului în cuantum de 365 CHF, la cursul în vigoare la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferentă comisionului de acordare, calculată de la data încasării comisionului și până la data restituirii efective și în final au fost respinse restul pretențiilor reclamantului, ca neîntemeiate.

Prin aceiași sentință a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 509 din 18 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, s-a admis apelul pârâtei B. S.A., s-a schimbat în parte sentința apelată în sensul că s-au înlăturat dispozițiile prin care s-a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 4.1 lit. a) din Contract.

S-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul A. și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Prin decizia civilă nr. 198/R din 20 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a recursurilor declarate de recurentul reclamant A. și recurenta pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 509 din 18.12.2017, pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr. x/2015, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursurile au fost declarate împotriva unei decizii pronunțate în apel de Tribunalul Galați, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON, chiar prin raportare la întreaga valoare a creditului, 101.320,40 RON reprezentând echivalentul sumei de 24461,5 CHF la data introducerii acțiunii.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

Totodată, este de reținut că prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și în consecință, a stabilit că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel."

În aplicarea dispozițiilor legale menționate, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursurilor declarate împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Galați revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Galați, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, privind soluționarea recursurilor declarate de recurentul-reclamant A. și de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 509 din 18 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Galați.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2018.