Bilby împotriva Regatului Unit

A doua secție DECIZIE FINALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 76944/01 de Alan BILBY împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 24 iunie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Lech Garlicki, Președinte, Nicolas Bratza, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii având în vedere cererea depusă la 30 octombrie 2001, având în vedere decizia parțială din 15 octombrie 2002, având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a unei părți a cazului, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Alan Bilby, este un național britanic născut în 1946 și locuiește în Sheffield.

El a fost reprezentat în fața Curții de Rowley Ashworth Sollicitors, Londra. Guvernul Regatului Unit (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl C. Whowersley al Biroului Extern și Commonwealth. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Soția reclamantului a murit la 26 mai 2000. La 8 iunie 2000, reclamantul a formulat o cerere de beneficii de văduvă, și anume de plată a văduvei și de pensie de văduvă. La 6 iulie 2000, reclamantul a fost informat că cererea sa a fost dezaprobată deoarece el nu era o femeie. La 1 august 2001, reclamantul a apelat și la 15 august 2000, decizia a fost reexaminată și susținută.

Apelul a fost auzit și respins la 2 mai 2001. Legea internă relevantă pentru această cerere este stabilită în Willis v. Regatul Unit , nr. 36042/97 , §§ 14-26, ECHR 2002-IV și Runkee și White v. Regatul Unit nr. 42949/98 și 53134/99, 25 iulie 2007. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns că legislația britanică de securitate socială a discriminat împotriva lui din motive de sex, în încălcarea articolului 14 din Convenție, luată în conjuncție atât cu art. 8 din Convenție, cât și cu art. 1 din Protocolul nr. 1. Prin scrisoarea din 11 mai 2005, Guvernul contestat a informat Curtea că, în ceea ce privește cererile de alocare a mamei văduve (WMA) și de plată a vieții (WPt), nu există, în principiu, nici o justificare obiectivă în momentul în care nu se plătesc aceste prestații, atât văduvilor, cât și văduvelor, dar că guvernul a avut o apărare în temeiul articolului 6 din Legea privind drepturile omului din 1998 (HRA).

Acesta a remarcat că, având în vedere acest lucru, mulțimea de cazuri dinaintea Curții și faptul că apărarea HRA era aplicabilă numai în domeniul intern, guvernul a fost pregătit, în principiu, să soluționeze toate cererile formulate de văduvi împotriva Regatului Unit care rezultă din modalitățile aplicabile înainte de aprilie 2001 pentru plata WMA și WPt. Prin scrisoarea din 10 noiembrie 2005, Guvernul a notificat Curtea că dl Bilby a fost oferit 1,175,15 GBP în ceea ce privește cererile sale pentru WPt și inclusiv costurile și că a acceptat plata. Prin scrisoarea din 5 decembrie 2005 reprezentantul reclamantului a confirmat că o soluție a fost atinsă în august 2005 și că această afirmație ar putea fi retrasă.

Curtea ia act de soluționarea prietenoasă achiziționată între părți în ceea ce privește WPt. Este satisfăcut că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții). Prin urmare, această parte a cererii ar trebui să fie eliminată din listă. În ceea ce privește cererea pentru Pensiunea Veduvii („WP”), Curtea a hotărât în hotărârea sa principală privind WP care, la originea sa, și până la abolirea acesteia în ceea ce privește femeile ale căror soții au murit după 9 aprilie 2001, WP a fost menită să corecteze „inegalități reale” între văduvele în vârstă, ca grup, și restul populației și că această diferență de tratament a fost justificată în mod rezonabil și obiectiv.

În plus, Curtea a considerat că Regatul Unit nu a putut fi criticat pentru faptul că nu a abolit WP mai devreme și că nu este irazonabil din partea legislației să decidă să introducă reformele încet (a se vedea Runkee și White Prin urmare, Tribunalul, având în vedere faptul că nu a fost necesar să examineze separarea plângerii în ceea ce privește art. 8, nu a constatat o încălcare a articolului 14 luat în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește nepagarea reclamanților WP sau echivalentul (ibid 42). În consecință, această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Prin urmare, în concluzie, Curtea scoate din lista sa plângerile reclamantului în ceea ce privește Plata Veduvii și declară inadmisibilă plângerea reclamantului în ceea ce privește Pensiunea Veduvii.

Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate de a scoate din lista cazurilor reclamațiile reclamantului cu privire la neautorizarea plății unei văduve; declară inadmisibil restul cererii. Președintele grefierului Lawrence Early Lech Garlicki

FOURTH SECTION

FINAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 76944/01 by Alan BILBY against the United Kingdom The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 24 June 2008 as a Chamber composed of: Lech Garlicki, President, Nicolas Bratza, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, judges, and Lawrence Early, Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 30 October 2001, Having regard to the partial decision of 15 October 2002, Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of part of the case, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Alan Bilby, is a British national who was born in 1946 and lives in Sheffield. He was represented before the Court by Rowley Ashworth Solicitors, London.

The United Kingdom Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr C. Whomersley of the Foreign and Commonwealth Office. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant’s wife died on 26 May 2000. On 8 June 2000, the applicant made a claim for widows’ benefits, namely a Widow’s Payment and a Widow’s Pension. On 6 July 2000 the applicant was informed that his claim had been disallowed as he was not a woman. On 1 August 2001 the applicant appealed and on 15 August 2000 the decision was reconsidered and upheld. The appeal was heard and dismissed on 2 May 2001. The applicant did not appeal further as he considered or was advised that such a remedy would be bound to fail since no such social security benefit was payable to widowers under United Kingdom law.

B. Relevant domestic law The domestic law relevant to this application is set out in Willis v. the United Kingdom , no. 36042/97, §§ 14-26, ECHR 2002-IV and Runkee and White v. the United Kingdom nos. 42949/98 and 53134/99, 25 July 2007. COMPLAINTS The applicant complained that British social security legislation discriminated against him on grounds of sex, in breach of Article 14 of the Convention taken in conjunction with both Article 8 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1. THE LAW By a letter of 11 May 2005 the respondent Government informed the Court that the House of Lords had decided, in relation to the claims for Widowed Mother’s Allowance (WMA) and Widow’s Payment (WPt), that there was in principle no objective justification at the relevant time for not paying these benefits to widowers as well as widows, but that the Government had a defence under section 6 of the Human Rights Act 1998 (the HRA).

It noted that, in view of this, the multitude of cases before the Court and the fact that the HRA defence was only applicable in the domestic arena, the Government were prepared, in principle, to settle all claims made by widowers against the United Kingdom arising out of the arrangements applicable prior to April 2001 for the payment of WMA and WPt. By a letter of 10 November 2005 the Government notified the Court that Mr Bilby had been offered GBP 1,175.15 in respect of his claims for WPt and including costs and that he had accepted payment. By a letter of 5 December 2005 the applicant’s representative confirmed that a settlement had been reached in August 2005 and that this claim could be withdrawn.

The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties in respect of WPt. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court). Accordingly, this part of the application should be struck out of the list. Regarding the claim for Widow’s Pension (“WP”) the Court held in its lead judgment regarding WP that at its origin, and until its abolition in respect of women whose spouses died after 9 April 2001, WP was intended to correct “factual inequalities” between older widows, as a group, and the rest of the population and that this difference in treatment was reasonably and objectively justified.

Moreover, the Court considered that the United Kingdom could not be criticised for not having abolished WP earlier and that it was not unreasonable of the legislature to decide to introduce the reform slowly (see Runkee and White , cited above, §§ 40-41). The Court, consequently, considering it was not necessary to examine separately the complaint in respect of Article 8, did not find a violation of Article 14 taken in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1 in respect of the non-payment to the applicants of WP or equivalent ( ibid § 42). Consequently, this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. In conclusion, therefore, the Court strikes out of its list the applicant’s complaints as regards Widow’s Payment and declares inadmissible the applicant’s complaint as regards Widow’s Pension.

For these reasons, the Court unanimously Decides to strike out of its list of cases the applicant’s complaints about non-entitlement to a Widow’s Payment; Declares inadmissible the remainder of the application. Lawrence Early Lech Garlicki Registrar President