ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2748/2020

Ședința publică din data de 16 decembrie 2020

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 31 iulie 2020, sub nr. x/2020, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Unitatea de Cult "A.", Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată Suceava și Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată Putna, revizuirea deciziei nr. 522 din 03 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 511 alin. (1) pct. 8 și art. 510 alin. (2) C. proc. civ., în sensul anulării acestei decizii.

În motivarea cererii de revizuire, revizuenta a prezentat situația de fapt a litigiului, arătând că acțiunea în revendicare formulată de Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei (FBORB), prin Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în contradictoriu cu Statul Român și Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava, a fost respinsă prin decizia nr. 147/A din 13 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2010, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 3332 din 27 noiembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost respins recursul declarat de FBORB - Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Prin decizia nr. 147/A/2013 din 13 noiembrie 2013, Curtea de Apel Cluj a tranșat natura juridică a FBORB, ca fiind o fundație de drept public, înființată prin lege și dizolvată tot prin lege, iar proprietatea bunurilor din patrimoniul FBORB a aparținut statului, fundația având doar calitatea de administrator.

Ulterior, Romsilva a inițiat un număr de 570 de litigii, prin care a solicitat constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate emise unităților de cult, cu încălcarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 1/2000, dosarul nr. x/2017 făcând parte din acest grup de litigii.

Revizuenta a arătat că prin sentința civilă nr. 1022 din 14 martie 2018, pronunțată de Judecătoria Rădăuți, în dosarul nr. x/2017, în mod judicios, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de Romsilva, prin care a solicitat anularea titlului de proprietate nr. x/2003 emis Unitatea de Cult "A.", reținându-se în motivare că FBORB nu a avut niciodată în proprietate terenuri forestiere pe raza Bucovinei, iar unitățile de cult nu puteau solicita reconstituirea unor terenuri din patrimoniul FBORB, întrucât nu se încadrau în ipoteza din Legea nr. 1/2000.

Prin decizia civilă nr. 522 din 03 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Suceava, a cărei revizuire se solicită, a fost admis apelul unității de cult și a fost schimbată, în tot, sentința civilă nr. 1022 din 14 martie 2018 a Judecătoriei Rădăuți, în sensul că a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect anulare titlu de proprietate.

Revizuenta a învederat că decizia nr. 522 din 03 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Suceava este potrivnică soluțiilor pronunțate în dosarul nr. x/2010, respectiv deciziei civile nr. 147/A/2013 din 13 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Cluj și deciziei nr. 3332/2014 din 27 noiembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cărora le încalcă puterea lucrului judecat, întrucât s-a reținut că FBORB a fost proprietar asupra terenurilor forestiere de pe raza Bucovinei și s-au repus în discuție calificările și dezlegările juridice definite asupra chestiunii litigioase din primul proces.

Contrar celor reținute de Tribunalul Suceava, revizuenta a susținut că ceea ce s-a tranșat judiciar prin deciziile nr. 147/A/2013 din 13 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2010, și nr. 3332/2014 din 27 noiembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, și ceea ce face obiectul lucrului judecat a fost natura juridică a patrimoniului FBORB, în sensul că acesta nu a fost proprietar, ci doar a administrat proprietatea, dezlegarea vizând întregul patrimoiu FBORB, iar nu doar anumite suprafețe de teren.

Astfel, revizuenta a conchis că este greșită susținerea Tribunalului Suceava că nu s-a făcut dovada că suprafețele disputate în prezentul litigiu sunt identice cu cele disputate în dosarul nr. x/2010, întrucât o astfel de dovadă oricum nu ar fi fost relevantă, prin prisma faptului că ceea ce s-a dezlegat de Curtea de Apel Cluj și de Înalta Curte a fost natura întregului patrimoniu al FBORB. Contrar celor reținute de tribunal, argumentul principal reținut în dosarul nr. x/2010, pentru respingerea acțiunii FBORB, a fost nedovedirea dreptului de proprietate, iar nu nedovedirea amplasamentului, acesta fiind un argument secundar, întrucât, doar după ce se stabilește un drept de proprietate, se poate realiza o expertiză topografică, aceasta neputând fi efectuată, în absența unui titlu.

Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire, arătând că Regia Națională a Pădurilor Romsilva este singurul organ administrativ care reprezintă Statul Român în sectorul silvic și, prin urmare, are dreptul să vegheze la respectarea legalității reconstituirii dreptului de proprietate.

Intimata Unitatea de cult "A." a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar între decizia nr. 147/2013 din 13 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj și decizia nr. 522/2020 din 03 iulie 2020 a Tribunalului Suceava nu este triplă identitate de părți, obiect și cauză.

La data de 20 octombrie 2020, revizuenta a depus note de ședință prin care a susținut că cererea de revizuire îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. coroborat cu art. 430-431 C. proc. civ., iar efectul pozitiv al autorității de lucru judecat (puterea de lucru judecat) nu presupune întrunirea triplei identități, ci existența unei legături între aspectul litigios supus judecății în cel de-al doilea proces și același aspect, tranșat definitiv, de către o instanță judecătorească anterioară.

A mai învederat că analizarea admisibilității revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, prin raportare la condițiile impuse de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cu ignorarea art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reprezintă o încălcare a art. 430-431 C. proc. civ. și nesocotirea interesului public, care înglobează atât celeritatea înfăptuirii actului de justiție și asigurarea bunei administrări a actului de justiție și a unei practici unitare, cât și garantarea securității raporturilor juridice și a efectivității normelor legale.

Revizuenta a subliniat că introducerea unei condiții, și anume aceea ca revizuentul să nu fi invocat și instanța să nu fi soluționat excepția puterii de lucru judecat în cel de-al doilea proces, este nelegală și încalcă drepturile sale de liber acces la justiție și la un proces echitabil (art. 21 din Constituție), precum și dreptul la un remediu efectiv (art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului).

Examinând cererea de revizuire dedusă judecății, prin raportare la dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată prin dispozițiile art. 430 C. proc. civ. care stabilesc că:

"(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre."

Efectele lucrului judecat sunt reglementate la art. 431 C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorității de lucru judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

În doctrină și în jurisprudență s-a apreciat în mod constant că, pentru a putea fi invocat motivul de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, deoarece motivul este aplicabil și în cazul hotărârilor care nu vizează fondul cauzei; să fie vorba de hotărâri pronunțate în același litigiu, adică să fi existat tripla identitate de elemente: părți, obiect și cauză; hotărârile contradictorii să nu fi fost pronunțate în același proces (dosar), ci în procese (dosare) diferite; în cel de-al doilea proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat.

În ceea ce privește condiția triplei identități, de părți, obiect și cauză, Înalta Curte reține că aceasta reprezintă o cerință care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat, și anume interzicerea reluării aceleiași judecăți, în condițiile identității de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

În speță, prin cererea de revizuire formulată, revizuenta Regia Națională a Pădurilor Romsilva a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Unitatea de Cult "A.", Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată Suceava și Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată Putna, anularea deciziei nr. 522 din 03 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. x/2017, pe motiv că încalcă autoritatea de lucru judecat a soluțiilor pronunțate în dosarul nr. x/2010, respectiv a deciziei civile nr. 147/A/2013 din 13 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj și a deciziei nr. 3332/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

În acest sens, se constată că, o primă analiză a admisibilității cererii de revizuire vizează împrejurarea dacă este necesară verificarea triplei identități de părți, obiect și cauză, în condițiile în care autoritatea de lucru judecat este invocată în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel cum rezultă din textul art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca atașându-se și considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susțin dispozitivul, ci și considerentelor decizorii. În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit, in terminis, pe plan normativ, și efectul pozitiv al lucrului judecat, prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecății în mod incidental și dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită sau contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situație, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză).

Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, ce valorifică aspecte dezlegate anterior de instanță care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății, nu se cere în mod necesar existența unei triple identități - părți, obiect, cauză.

În speță, litigiul în care a fost pronunțată decizia nr. 147A/2013 din 13 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, rămasă definitivă prin decizia nr. 3332/2014 din 27 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a avut ca obiect o acțiune în revendicare, întemeiată pe art. 481 C. civ., art. 6 și art. 27 din Legea nr. 213/1998, formulată de reclamantul Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei și Bucovinei, în contradictoriu cu pârâții Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Suceava, Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava și cu intervenienții Prefectul Județului Suceava, B. Suceava, C., D., E., F., G., H., G. și I..

Cel de-al doilea litigiu în care a fost pronunțată decizia nr. 522 din 03 iulie 2020 a Tribunalului Suceava a avut ca obiect o acțiune întemeiată pe Legea nr. 1/2000, formulată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava, în contradictoriu cu pârâtele Unitatea de Cult "A.", Comisia Județeană pentru Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de pe lângă Prefectura Suceava, Comisia Comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Putna, pentru constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. x/2003, emis de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, pentru suprafața de 30 ha teren cu vegetație forestiera identică amenajistic cu u.a.26A, 26B%, 27A% din U.P I Ocolul Silvic Putna și cadastral cu parcelele funciare nr. x, 1403/2 din CF nr. x și să dispună restituirea contravalorii masei lemnoase exploatate de pe suprafața indicată în primul capăt de cerere, aferente perioadei de 3 ani, anterioară depunerii cererii.

Or, analizând condiția de admisibilitate care impune ca, în cel de-al doilea proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită în cauză, deoarece, din considerentele deciziei nr. 522 din 03 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă, care face obiectul cererii de revizuire, rezultă că instanța a examinat, în cuprinsul deciziei, autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 147/A/2013 din 13 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, atât din perspectiva efectului negativ, cât și din cea a efectului pozitiv, și a reținut că, în primul litigiu, instanțele au fost învestite cu o acțiune în revendicare, iar în cel de-al doilea litigiu, cu o acțiune ce vizează nulitatea titlului de proprietate, titlu ce nu a fost analizat în cadrul acțiunii în revendicare, astfel că Tribunalul Suceava a constatat că este în prezenta a două instituții juridice diferite, care impun regimuri juridice diferite de dovedire a dreptului de proprietate; referitor la obiectul material, tribunalul a reținut că suprafața supusă analizei în cauza de față nu este identică cu cea din dosarul soluționat prin decizia nr. 147A/2013 din 13 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, iar reclamanta Romsilva nu a făcut o asemenea dovadă și nici nu a contestat acest aspect susținut de apelanta Unitatea de Cult A. și că nu se poate reține că s-a dezlegat o chestiune litigioasă care să se impună a fi reținută în cauza pendinte.

Având în vedere cele anterior evocate și cum instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, ci verifică dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate, respectiv dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității lucrului judecat, în prezenta cauză, Înalta Curte reține că, în cel de-al doilea litigiu, în fața instanței de apel, a fost analizată cuprinzător problema autorității de lucru judecat stabilită prin hotărârile nr. 147A/2013 din 13 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj și nr. 3332/2014 din 27 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, această chestiune constituind și motiv de apel formulat de unitatea de cult, astfel că această cerință de admisibilitate a cererii de revizuire, cu privire la neinvocarea în cel de-al doilea proces a excepției autorității de lucru judecat, nu este îndeplinită în speță.

Astfel, contrar opiniei revizuentei, cerința ca a doua instanță să nu fi fost sesizată cu existența primei hotărâri și să nu se fi pronunțat ea însăși asupra autorității de lucru judecat nu constituie o condiție suplimentară adăugată celor prevăzute de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și nu pune în discuție încălcarea prevederilor art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum afirmă revizuenta.

Această cerință izvorăște din natura juridică a instituției revizuirii care este o cale extraordinară de atac de retractare (inclusiv, în situația în care competența de soluționare este dată instanței ierarhic superioară în grad celor care au pronunțat hotărârile pretins contrare) și nu o cale de reformare, pentru a se erija într-un "recurs la recurs", instanța de revizuire neputând efectua un control judiciar asupra dezlegării date chestiunii autorității de lucru judecat de către cea de-a doua instanță, în fața căreia s-a invocat acest aspect.

Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanței de revizuire să se transforme în instanță de recurs și să cenzureze modalitatea în care o altă instanță a dat efect sau nu autorității de lucru judecat, în forma sa pozitivă. Odată ce o instanță s-a pronunțat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluții se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, și nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în care instanța este chemată să statueze ea însăși asupra incidenței acestei instituții, și nu să cenzureze o judecată anterioară.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare (a se vedea Ryabyk împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24, publicată în M.Of. nr. 455/21.12.2010).

Totodată, dreptul la un remediu efectiv, consacrat de dispozițiile art. 13 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, garantează părților discutarea pe fond a dreptului pretins încălcat în fața unei instanțe de judecată, garanție de care revizuenta a beneficiat atât în procesul de revendicare, cât și în procesul vizând acțiunea în nulitate, în toate gradele de jurisdicție, și nu deschide părții nemulțumite, astfel cum pretinde revizuenta, căi de atac extraordinare împotriva hotărârilor judecătorești definitive, în alte condiții decât cele prevăzute de legislația procesual civilă, în scopul retractării unora dintre hotărâri, pentru că, astfel, ar fi afectat principiul securității raporturilor juridice.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Suceava împotriva deciziei nr. 522 din 03 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017.

Cu privire la cererea formulată de intimata Unitatea de Cult "A." de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 5799,82 RON, potrivit facturii fiscale seria x-2008 nr. x din 30 septembrie 2020, depusă la dosarul cauzei, Înalta Curte va admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimată și va obliga pe revizuenta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Suceava la plata către intimata Unitatea de Cult A. a sumei de 5799,82 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava, împotriva deciziei civile nr. 522 din 3 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă, ca inadmisibilă.

Obligă pe revizuenta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava la plata către intimata Unitatea de cult "A." la plata sumei de 5799,82 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 decembrie 2020.