ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2246/2019

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 29 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Parohia Ortodoxă Sf. Cuvioasă Parascheva Rădăuți, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată Suceava și Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată Straja, revizuirea Deciziei nr. 1244 din 26 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Suceava, în Dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 511 alin. (1) pct. 8 și art. 510 alin. (2) C. proc. civ., în sensul anulării acestei decizii.

În motivarea cererii de revizuire, revizuenta a prezentat situația de fapt a litigiului, arătând că acțiunea în revendicare formulată de Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei (FBORB), prin Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în contradictoriu cu Statul Român și Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava, a fost respinsă prin Decizia nr. 147/A din 13 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. x/2010, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 3332 din 27 noiembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost respins recursul declarat de FBORB - Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Prin Decizia nr. 147/A/2013, Curtea de Apel Cluj a tranșat natura juridică a FBORB, ca fiind o fundație de drept public, înființată prin lege și dizolvată tot prin lege, iar proprietatea bunurilor din patrimoniul FBORB a aparținut statului, fundația având doar un drept util, echivalentul dreptului real de administrare.

Ulterior, Romsilva a inițiat un număr de 560 de litigii, prin care a solicitat constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate emise unităților de cult, cu încălcarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 1/2000, Dosarul nr. x/2017 făcând parte din acest grup de litigii.

Revizuenta a arătat că, prin sentința civilă nr. 40 din 10 ianuarie 2018, pronunțată de Judecătoria Rădăuți, în Dosarul nr. x/2017, în mod judicios, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de Romsilva și s-a dispus anularea titlului de proprietate emis unității de cult, reținându-se în motivare că FBORB nu a avut niciodată în proprietate terenuri forestiere pe raza Bucovinei, iar unitățile de cult nu puteau solicita reconstituirea unor terenuri din patrimoniul FBORB, întrucât nu se încadrau în ipoteza din Legea nr. 1/2000.

Prin Decizia civilă nr. 1244 din 26 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Suceava, a cărei revizuire se solicită, a fost admis apelul unității de cult și a fost schimbată, în tot, sentința civilă nr. 40/10.01.2018 a Judecătoriei Rădăuți, în sensul că a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect anulare titlu de proprietate.

Revizuenta a învederat că Decizia nr. 1244 din 26 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Suceava este potrivnică soluțiilor pronunțate în Dosarul nr. x/2010, respectiv Deciziei nr. 147/A/2013 a Curții de Apel Cluj și Deciziei nr. 3332/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cărora le încalcă puterea lucrului judecat, întrucât s-a reținut că FBORB a fost proprietar asupra terenurilor forestiere de pe raza Bucovinei și s-au repus în discuție calificările și dezlegările juridice definite asupra chestiunii litigioase din primul proces.

În cazul dedus judecății, revizuenta a arătat că a fost revendicat întreg patrimoniul din perspectivă juridică - dreptul de proprietate ca negotium iuris - și din perspectivă economică, obiectul material al dreptului de proprietate, adică suprafețele din fondul forestier și construcțiile de pe acestea.

Conchizând, revizuenta a arătat că Tribunalul Suceava a înfrânt puterea de lucru judecat, întrucât a repus în discuție calificările și dezlegările juridice definitive asupra chestiunii litigioase din primul proces, în care s-a stabilit statutul FBORB, iar bunurile s-a stabilit că au aparținut Statului român.

La data de 8 ianuarie 2019, revizuenta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava, a depus cerere de repunere în termen și completare la cererea de revizuire, prin care a arătat că motivarea deciziei Tribunalului Suceava i-a fost comunicată ulterior formulării cererii de revizuire, respectiv la data de 6 decembrie 2018.

În continuare, revizuenta a susținut că decizia Tribunalului Suceava încalcă lucrul judecat stabilit prin Deciziile civile nr. 147/A/2013 și nr. 3332/2014.

Respingerea acțiunii de către Tribunalul Suceava, pe motiv că cele 30 de hectare restituite au fost proprietatea unității de cult (art. 29 alin. (2) sau au fost administrate de BOR (art. 29 alin. (3)

1

) este contrară dezlegărilor date de altă instanță, în mod irevocabil, respectiv că suprafața respectivă a aparținut Statului Român, FBORB având doar un drept util/drept real de administrare, iar Fundația nu a aparținut Bisericii ortodoxe române.

A mai arătat că, în cauză, chestiunea litigioasă este aceeași - aceeași situație de fapt (înființarea și dizolvarea FBORB) și vizează aceleași probleme de drept - natura juridică a FBORB/fundație de drept public, natura juridică a întregului patrimoniu aparținând aceleiași entități juridice.

Dezlegarea Curții de Apel Cluj și a Înaltei Curți de Casație și Justiție a vizat întreg patrimoniul FBORB, iar nu doar anumite suprafețe de teren. Prin urmare, contrar a ceea ce a reținut, eronat, Tribunalul Suceava, conflictul juridic nu se referă la întinderea obiectului material al dreptului, ci la dreptul însuși.

Revizuenta a arătat că este greșită susținerea Tribunalului Suceava că nu există putere de lucru judecat pentru că nu s-a făcut dovada că suprafețele disputate în prezentul litigiu sunt identice cu cele disputate în dosarul nr. x/2010, întrucât nu se pune problema "judecării din nou a unui proces terminat" unde se verifică identitatea obiectului material al "dreptului conflictat", ci a puterii lucrului judecat, respectiv a contrazicerii între două hotărâri judecătorești și infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească irevocabilă, printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară.

Potrivit doctrinei relevante în materie, pentru a fi incident motivul de revizuire întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu este obligatoriu să fie întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză, fiind suficient să existe putere de lucru judecat, aspecte tranșate în mod definitiv (și irevocabil) de o instanță de judecată, ce au legătură cu cauza dedusă judecății, doar în acest mod putându-se restabili ordinea juridică și respecta funcția jurisdicțională a statului.

Revizuenta a învederat că un alt considerent reținut de Tribunalul Suceava, cu încălcarea lucrului judecat, este că distincția proprietar util/proprietar deplin, realizată de Curtea de Apel Cluj, este lipsită de relevanță în cauza de față. Contrar considerentelor Tribunalului Suceava, distincția își păstrează valabilitatea în orice litigiu în care FBORB este parte sau în care patrimoniul FBORB este invocat ca temei de orice alt subiect de drept. În cazul dedus judecății, distincția este cu atât mai mult aplicabilă cu cât unitatea de cult s-a apărat invocând art. 29 alin. (3)

1

, adică un drept la reconstituire derivat din dreptul de înzestrare/folosință/administrare avut în patrimoniu, distinct de dreptul de proprietate.

De asemenea, Tribunalul Suceava a încălcat puterea lucrului judecat prin care s-a dezlegat natura juridică a participării BOR la gestionarea patrimoniului Fundației BORB ca fiind parte din eforie/consiliul eparhial/consiliul de administrație, și nu ca având un drept real de administrare.

Argumentul principal reținut în Dosarul nr. x/2010, pentru respingerea acțiunii FBORB, a fost nedovedirea dreptului de proprietate, iar nu nedovedirea amplasamentului.

În concluzie, revizuenta a arătat că rezultatul tuturor acestor considerente reținute, în mod eronat, de către Tribunalul Suceava este nesocotirea lucrului judecat ce reiese din hotărârile pronunțate în Dosarul nr. x/2010, cu consecința admiterii, în mod nelegal, a cererii de apel formulate de unitatea de cult și a respingerii acțiunii în nulitate formulată de Romsilva.

Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire, arătând că Regia Națională a Pădurilor Romsilva este singurul organ administrativ care reprezintă Statul Român în sectorul silvic și, prin urmare, are dreptul să vegheze la respectarea legalității reconstituirii dreptului de proprietate.

Intimata Parohia Ortodoxă Sf. Cuvioasă Parascheva Rădăuți a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, și lipsită de interes, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar între Decizia nr. 147/2013 a Curții de Apel Cluj și Decizia nr. 1244 din 26 octombrie 2018, a Tribunalului Suceava nu este triplă identitate de părți, obiect și cauză.

La termenul de judecată din 9 octombrie 2019, revizuenta a depus note de ședință prin care a susținut că cererea de revizuire îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. coroborat cu art. 430 - 431 C. proc. civ., iar efectul pozitiv al autorității de lucru judecat (puterea de lucru judecat) nu presupune întrunirea triplei identități, ci existența unei legături între aspectul litigios supus judecății în cel de-al doilea proces și același aspect, tranșat definitiv, de către o instanță judecătorească anterioară.

A mai învederat că analizarea admisibilității revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, prin raportare la condițiile impuse de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cu ignorarea art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reprezintă o încălcare a art. 430 - 431 C. proc. civ. și nesocotirea interesului public, care înglobează atât celeritatea înfăptuirii actului de justiție și asigurarea bunei administrări a actului de justiție și a unei practici unitare, cât și garantarea securității raporturilor juridice și a efectivității normelor legale.

Revizuenta a subliniat că introducerea unei condiții, și anume aceea ca revizuentul să nu fi invocat și instanța să nu fi soluționat excepția puterii de lucru judecat în cel de-al doilea proces, este nelegală și încalcă drepturile sale de liber acces la justiție și la un proces echitabil (art. 21 din Constituție), precum și dreptul la un remediu efectiv (art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului).

Prin Încheierea din 5 iunie 2019, Înalta Curte a constatat că, în ceea ce privește cererea de repunere în termenul de exercitare a cererii de revizuire formulată de revizuenta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, nu este în ipoteza formulării unei cereri de repunere în termenul de exercitare a căii extraordinare de atac, întrucât Decizia nr. 1244 din 26 octombrie 2018 a Tribunalului Suceava, secția I civilă a fost pronunțată la 26 octombrie 2018, iar cererea de revizuire a fost formulată și motivată la 26 noiembrie 2018 (data depunerii la oficiul poștal - dosar), în termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivarea depusă ulterior reprezentând doar o dezvoltare a motivelor inițiale ale cererii de revizuire; referitor la inadmisibilitatea cererii de revizuire și la lipsa de interes, invocate de către intimată, prin întâmpinare, s-a constatat că acestea nu au fost invocate ca veritabile excepții procesuale, aceste aspecte urmând a fi analizate potrivit art. 513 alin. (3) C. proc. civ.

Prin Încheierea din 5 iunie 2019, Înalta Curte a respins cererea formulată revizuenta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva de suspendare a judecății cererii de revizuire, până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Prin Încheierea din 5 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2018, a fost admisă cererea formulată de petenta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva și a fost sesizată Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Examinând cererea de revizuire dedusă judecății, prin raportare la dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată prin dispozițiile art. 430 C. proc. civ. care stabilesc că:

"(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre."

Efectele lucrului judecat sunt reglementate la art. 431 C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorității de lucru judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

În doctrină și în jurisprudență s-a apreciat în mod constant că, pentru a putea fi invocat motivul de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, deoarece motivul este aplicabil și în cazul hotărârilor care nu vizează fondul cauzei; să fie vorba de hotărâri pronunțate în același litigiu, adică să fi existat tripla identitate de elemente: părți, obiect și cauză; hotărârile contradictorii să nu fi fost pronunțate în același proces (dosar), ci în procese (dosare) diferite; în cel de-al doilea proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat.

În ceea ce privește condiția triplei identități, de părți, obiect și cauză, Înalta Curte reține că aceasta reprezintă o cerință care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat, și anume interzicerea reluării aceleiași judecăți, în condițiile identității de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

În speță, prin cererea de revizuire formulată, revizuenta Regia Națională a Pădurilor Romsilva a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Parohia Ortodoxă Sf. Cuvioasă Parascheva Rădăuți, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată Suceava și Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată Straja, anularea Deciziei nr. 1244 din 26 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Suceava, în Dosarul nr. x/2017, pe motiv că încalcă puterea lucrului judecat a soluțiilor pronunțate în Dosarul nr. x/2010, respectiv a Deciziei nr. 147/A/2013 a Curții de Apel Cluj și a Deciziei nr. 3332/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În acest sens, se constată că o primă analiză a admisibilității cererii de revizuire vizează împrejurarea dacă este necesară verificarea triplei identități de părți, obiect și cauză, în condițiile în care autoritatea de lucru judecat este invocată în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel cum rezultă din textul art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca atașându-se și considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susțin dispozitivul, ci și considerentelor decizorii. În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit, in terminis, pe plan normativ, și efectul pozitiv al lucrului judecat, prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecății în mod incidental și dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită sau contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situație, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză).

Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, ce valorifică aspecte dezlegate anterior de instanță care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății, nu se cere în mod necesar existența unei triple identități - părți, obiect, cauză.

În speță, litigiul în care a fost pronunțată Decizia nr. 147A/2013 a Curții de Apel Cluj, rămasă definitivă prin Decizia nr. 3332/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a avut ca obiect o acțiune în revendicare, întemeiată pe art. 481 C. civ., art. 6 și art. 27 din Legea nr. 213/1998, formulată de reclamantul Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei și Bucovinei, în contradictoriu cu pârâții Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Suceava, Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava și cu intervenienții Prefectul Județului Suceava, Fundația Pro Fonodbis - 1946 Semper Suceava, A., B., C., D., E., F., E. și G..

Cel de-al doilea litigiu în care a fost pronunțată Decizia nr. 1244 din 26 octombrie 2018 a Tribunalului Suceava a avut ca obiect o acțiune întemeiată pe Legea nr. 1/2000, formulată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava, în contradictoriu cu pârâtele Parohia Ortodoxă Sf. Cuvioasă Parascheva Rădăuți, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de pe lângă Prefectura Suceava și Comisia comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Straja, pentru constatarea nulității absolute a Titlului de proprietate nr. x din 10 septembrie 2004, emis de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 30 ha teren identică amenajistic cu u.a.166A%, B%, E, F din U.P I Ocolul Silvic Falcău și cadastral cu parcelele funciare nr. x din CF nr. x, respectiv 1490/3 din CF x și cadastral cu parcela funciară nr. x din CF x Putna.

Or, analizând condiția de admisibilitate care impune ca, în cel de-al doilea proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită în cauză, deoarece, din considerentele Deciziei nr. 1244 din 26 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă, care face obiectul cererii de revizuire, rezultă că instanța a examinat, în cuprinsul deciziei, autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 147/A/2013, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, atât din perspectiva efectului negativ, cât și din cea a efectului pozitiv, și a reținut că, în primul litigiu, instanțele au fost învestite cu o acțiune în revendicare, iar în cel de-al doilea litigiu, cu o acțiune ce vizează nulitatea titlului de proprietate, titlu ce nu a fost analizat în cadrul acțiunii în revendicare, astfel că Tribunalul Suceava a constatat că este în prezența a două instituții juridice diferite, care impun regimuri juridice diferite de dovedire a dreptului de proprietate; referitor la obiectul material, tribunalul a reținut că suprafața supusă analizei în cauza de față nu este identică cu cea din dosarul soluționat prin Decizia nr. 147A/2013 a Curții de Apel Cluj și că nu se poate reține că s-a dezlegat o chestiune litigioasă care să se impună în prezentul dosar.

Având în vedere cele anterior evocate și cum instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, ci verifică dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate, respectiv dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității lucrului judecat, în prezenta cauză, Înalta Curte reține că, în cel de-al doilea litigiu, în fața instanței de apel, a fost analizată cuprinzător problema autorității de lucru judecat stabilită prin Hotărârile nr. 147A/2013 și nr. 3332/2014, această chestiune constituind și motiv de apel formulat de unitatea de cult, astfel că această cerință de admisibilitate a cererii de revizuire, cu privire la neinvocarea în cel de-al doilea proces a excepției autorității de lucru judecat, nu este îndeplinită în speță.

Astfel, contrar opiniei revizuentei, cerința ca a doua instanță să nu fi fost sesizată cu existența primei hotărâri și să nu se fi pronunțat ea însăși asupra autorității de lucru judecat nu constituie o condiție suplimentară adăugată celor prevăzute de dispozițiile art. 508 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și nu pune în discuție încălcarea prevederilor art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum afirmă revizuenta.

Această cerință izvorăște din natura juridică a instituției revizuirii care este o cale extraordinară de atac de retractare (inclusiv, în situația în care competența de soluționare este dată instanței ierarhic superioară în grad celor care au pronunțat hotărârile pretins contrare), și nu o cale de reformare, pentru a se erija într-un "recurs la recurs", instanța de revizuire neputând efectua un control judiciar asupra dezlegării date chestiunii autorității de lucru judecat de către cea de-a doua instanță, în fața căreia s-a invocat acest aspect.

Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanței de revizuire să se transforme în instanță de recurs și să cenzureze modalitatea în care o altă instanță a dat efect sau nu autorității de lucru judecat, în forma sa pozitivă. Odată ce o instanță s-a pronunțat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluții se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, și nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în care instanța este chemată să statueze ea însăși asupra incidenței acestei instituții, și nu să cenzureze o judecată anterioară.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care exprimă natura caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, fundamentale, dar strict prevăzute de lege, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare (a se vedea Ryabyk împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24, publicată în M.Of. nr. 455 din 21 decembrie 2010).

Totodată, dreptul la un remediu efectiv, consacrat de dispozițiile art. 13 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, garantează părților discutarea pe fond a dreptului pretins încălcat în fața unei instanțe de judecată, garanție de care revizuenta a beneficiat atât în procesul de revendicare, cât și în procesul vizând acțiunea în nulitate, în toate gradele de jurisdicție, și nu deschide părții nemulțumite, astfel cum pretinde revizuenta, căi de atac extraordinare împotriva hotărârilor judecătorești definitive, în alte condiții decât cele prevăzute de legislația procesual civilă, în scopul retractării unora dintre hotărâri, pentru că, astfel, ar fi afectat principiul securității raporturilor juridice.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Suceava împotriva deciziei nr. 1244 din 26 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă.

Cu privire la cererea formulată de intimata Parohia Ortodoxă Sf. Cuvioasa Parascheva Rădăuți de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 22.167,80 RON, potrivit facturii fiscale seria x din 20 decembrie 2089, depusă la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că se impune reducerea cheltuielilor de judecată la suma de 6.000 RON, întrucât suma solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată este excesivă în raport de criteriile impuse de norma legală. Această apreciere a instanței nu reprezintă o cenzurare a onorariului de avocat stabilit între părțile contractului de asistență juridică, ci este consecința evaluării cheltuielilor de judecată care trebuie să țină cont de proporția rezonabilă între suma achitată cu titlu de onorariu și munca prestată de avocat și complexitatea cauzei, criterii prevăzute expres de art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

În acest sens, Înalta Curte va admite, în parte, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimată și o va obliga pe revizuenta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Suceava la plata către intimata Parohia Ortodoxă Sf. Cuvioasă Parascheva Rădăuți a sumei de 6.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Suceava împotriva Deciziei nr. 1244 din 26 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă, ca inadmisibilă.

Obligă pe revizuenta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Suceava la plata către intimata Parohia Ortodoxă Sf. Cuvioasă Parascheva Rădăuți a sumei de 6.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 noiembrie 2019.

GGC - LM