ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2183/2020

Ședința publică din data de 22 octombrie 2020

Asupra cererii de revizuire, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 7 august 2020, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava a formulat, în contradictoriu cu pârâtele Unitatea de Cult Parohia Broșteni II, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Vatra Dornei, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Instituția Prefectului județul Suceava, cerere de revizuire a deciziei nr. 567 din 9 iulie 2020 a Tribunalului Suceava, secția I civilă, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 511 alin. (1) pct. 8, art. 510 alin. (2) C. proc. civ.

Revizuenta, în motivarea cererii sale, a prezentat situația de fapt a litigiului, arătând că acțiunea în revendicare formulată de Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei (FBORB), prin Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în contradictoriu cu Statul Român și Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava, a fost respinsă prin decizia nr. 147/A din 13 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2010, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 3332 din 27 noiembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost respins recursul declarat de FBORB - Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Prin decizia nr. 147/A/2013, Curtea de Apel Cluj a tranșat natura juridică a FBORB, ca fiind o fundație de drept public, înființată prin lege și dizolvată tot prin lege, iar proprietatea bunurilor din patrimoniul FBORB a aparținut statului, fundația având doar calitatea de administrator.

Ulterior, Romsilva a inițiat un număr de 570 de litigii, prin care a solicitat constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate emise unităților de cult, cu încălcarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 1/2000, dosarul nr. x/2017 făcând parte din acest grup de litigii.

Revizuenta a arătat că prin sentința civilă nr. 1187 din 27 decembrie 2018, pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei, în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de Romsilva, prin care s-a solicitat anularea titlului de proprietate nr. x din 27 noiembrie 2003 emis Unității de Cult Parohia Broșteni II, reținându-se în motivare că FBORB nu a avut niciodată în proprietate terenuri forestiere pe raza Bucovinei, iar unitățile de cult nu puteau solicita reconstituirea unor terenuri din patrimoniul FBORB, întrucât nu se încadrau în ipoteza din Legea nr. 1/2000.

Prin decizia civilă nr. 567 din 9 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Suceava, a cărei revizuire se solicită, a fost respins apelul reclamantei Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava împotriva sentinței civile nr. 1252 din 28 decembrie 2018, pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei.

Revizuenta a învederat că decizia nr. 567 din 9 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Suceava este potrivnică soluțiilor pronunțate în dosarul nr. x/2010, respectiv deciziei nr. 147/A/2013 a Curții de Apel Cluj și deciziei nr. 3332/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cărora le încalcă puterea lucrului judecat, întrucât s-a reținut că FBORB a fost proprietar asupra terenurilor forestiere de pe raza Bucovinei și s-au repus în discuție calificările și dezlegările juridice definite asupra chestiunii litigioase din primul proces, tribunalul reținând greșit incidența art. 29 din Legea nr. 1/2000 pentru a justifica pretinsa legalitate a titlului de proprietate.

Contrar celor reținute de Tribunalul Suceava, revizuenta a susținut că ceea ce s-a tranșat judiciar prin deciziile nr. 147/A/2013 și nr. 3332/2014 și ceea ce face obiectul lucrului judecat a fost natura juridică a patrimoniului FBORB, în sensul că acesta nu a fost proprietar, ci doar a administrat proprietatea, dezlegarea vizând întregul patrimoiu FBORB, iar nu doar anumite suprafețe de teren.

Arată revizuenta că este greșită susținerea Tribunalului Suceava, în sensul că nu s-a făcut dovada că suprafețele disputate în prezentul litigiu sunt identice cu cele disputate în dosarul nr. x/2010, întrucât o astfel de dovadă oricum nu ar fi fost relevantă, prin prisma faptului că ceea ce s-a dezlegat de Curtea de Apel Cluj și de Înalta Curte a fost natura întregului patrimoniu al FBORB. Contrar celor reținute de tribunal, argumentul principal reținut în dosarul nr. x/2010, pentru respingerea acțiunii FBORB, a fost nedovedirea dreptului de proprietate, iar nu nedovedirea amplasamentului, acesta fiind un argument secundar, întrucât, doar după ce se stabilește un drept de proprietate, se poate realiza o expertiză topografică, aceasta neputând fi efectuată, în absența unui titlu.

Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire, arătând că Regia Națională a Pădurilor Romsilva este singurul organ administrativ care reprezintă Statul Român în sectorul silvic și, prin urmare, are dreptul să vegheze la respectarea legalității reconstituirii dreptului de proprietate. A susținut că motivele învederate de revizuentă sunt pertinente, dat fiind cele reținute în considerentele deciziei civile nr. 147/A pronunțată la 13 noiembrie 2013 de Curtea de Apel Cluj și ale deciziei nr. 3332 din 27 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Intimata Unitatea de Cult Parohia Broșteni II a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată. A arătat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., între decizia nr. 147/2013 a Curții de Apel Cluj și decizia nr. 567 din 9 iulie 2020 a Tribunalului Suceava nu există triplă identitate de părți, obiect și cauză. A susținut că nu este îndeplinită condiția existenței unor hotărâri potrivnice întrucât contrarietatea trebuie să existe în privința dispozitivului, nu a considerentelor hotărârii, precum și faptul că, prin intermediul cererii de revizuire, Romsilva solicită, practic, reexaminarea modului în care a fost soluționată autoritatea de lucru judecat de către instanța de apel, nefiind îndeplinită nici condiția privind neinvocarea autorității de lucru judecat.

A invocat, totodată, excepția lipsei de interes în formularea cererii de revizuire.

La 22 octombrie 2020, revizuenta a depus note de ședință, prin care a susținut că cererea de revizuire îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., coroborat cu art. 430-431 C. proc. civ., iar efectul pozitiv al autorității de lucru judecat (puterea de lucru judecat) nu presupune întrunirea triplei identități, ci existența unei legături între aspectul litigios supus judecății în cel de-al doilea proces și același aspect, tranșat definitiv, de către o instanță judecătorească anterioară.

A mai învederat că analizarea admisibilității revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, prin raportare la condițiile impuse de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cu ignorarea art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reprezintă o încălcare a art. 430-431 C. proc. civ. și nesocotirea interesului public, care înglobează atât celeritatea înfăptuirii actului de justiție și asigurarea bunei administrări a actului de justiție și a unei practici unitare, cât și garantarea securității raporturilor juridice și a efectivității normelor legale.

Revizuenta a subliniat că introducerea unei condiții, și anume aceea ca revizuentul să nu fi invocat și instanța să nu fi soluționat excepția puterii de lucru judecat în cel de-al doilea proces, este nelegală și încalcă drepturile sale de liber acces la justiție și la un proces echitabil (art. 21 din Constituție), precum și dreptul la un process echitabil (art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului).

II. Soluția cu privire la cererea de revizuire

Examinând cererea de revizuire dedusă judecății, prin raportare la dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Cu caracter prealabil, întrucât prin cererea de revizuire s-a invocat faptul că hotărârea a cărei anulare se impune ar fi nesocotit cele statuate în mod definitiv prin decizia civilă nr. 147/A/2013, pronunțată la 13 noiembrie 2013 de Curtea de Apel Cluj, irevocabilă prin decizia nr. 3332 din 27 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărâri pronunțate în dosarul nr. x/2010, în respectarea prevederilor art. 24 C. proc. civ. și art. 3 din Legea nr. 76/2012, Înalta Curte constată că cererea de revizuire urmează a fi analizată în lumina prevederilor noului C. proc. civ., de vreme ce procesul în care a fost pronunțată decizia ce se cere a fi revizuită a început la 23 august 2017, după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Astfel, invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 C. proc. civ., astfel:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre".

Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității de lucru judecat atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, atât în ceea ce privește efectul negativ, cât și cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 C. proc. civ.

În ceea ce privește condiția identității de părți, obiect și cauză, pornind de la scopul acestui caz de revizuire, anume evitarea contradicțiilor dintre hotărârile judecătorești, Înalta Curte reține că aceasta reprezintă o cerință care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiași judecăți în condițiile identității de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ. - "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

În acest sens se invocă faptul că decizia civilă nr. 567 din 9 iulie 2020, atacată cu revizuire, încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 147/2013 a Curții de Apel Cluj, care, într-o acțiune în revendicare, a statuat că FBORB (Fundația Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei) nu a deținut în proprietate, ci doar în administrare, terenul ce a aparținut Bisericii Ortodoxe Române, acest teren fiind în proprietatea statului. În al doilea litigiu, această împrejurare a fost invocată ca motiv de constatare a nulității titlului de proprietate emis pe numele pârâtei unitate de cult, însă, susține revizuenta, instanța de apel a respins greșit acțiunea în nulitate, reținând că nu ar exista putere de lucru judecat.

Se constată că, o primă analiză a admisibilității cererii de revizuire vizează împrejurarea dacă este necesară verificarea triplei identități de părți, obiect și cauză în condițiile în care autoritatea de lucru judecat este invocată în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte reține că, potrivit acestei dispoziții legale, "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Astfel cum rezultă din textul art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca atașându-se și considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susțin dispozitivul, ci și considerentelor decizorii.

În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit, in terminis, pe plan normativ și efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecății în mod incidental și dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situație, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză).

Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanță, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății, nu se cere în mod necesar existența unei triple identități de acțiune (obiect, cauză, părți).

În speță, litigiul în care a fost pronunțată decizia nr. 147A/2013 a Curții de Apel Cluj, rămasă definitivă prin decizia nr. 3332/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a avut ca obiect o acțiune în revendicare, întemeiată pe art. 481 C. civ., art. 6 și art. 27 din Legea nr. 213/1998, formulată de reclamantul Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei și Bucovinei, în contradictoriu cu pârâții Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Suceava, Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava și cu intervenienții Prefectul Județului Suceava, A. Suceava, B., C., D., E., F., G., F. și H..

Cel de-al doilea litigiu, în care a fost pronunțată decizia nr. 567 din 9 iulie 2020 a Tribunalului Suceava, a avut ca obiect o acțiune întemeiată pe Legea nr. 1/2000, formulată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava, în contradictoriu cu pârâtele Parohia Broșteni II, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de pe lângă Prefectura Suceava, Comisia comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Vatra Dornei, Instituția Prefectului jud. Suceava și intervenienta Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, pentru constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. x din 27 noiembrie 2003 emis Unității de Cult Parohia Broșteni II de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava.

În verificarea legitimității dreptului substanțial dedus judecății, în ambele litigii a fost analizată problema calității de proprietar asupra terenului, cele statuate, sub acest aspect, în acțiunea în revendicare fiind invocate cu forța pozitivă a autorității de lucru judecat în cel de-al doilea litigiu.

Ultima decizie, a cărei revizuire se cere, reține cele statuate prin decizia anterioară în legătură cu calitatea de proprietar util a Fondului Bisericesc, apreciind că aceasta nu era o piedică în calea reconstituirii dreptului de proprietate, întrucât art. 29 alin. (2) și art. 29 alin. (3) indice 1 din Legea nr. 1/2000 nu făceau o astfel de distincție între proprietarul util și proprietarul direct, putându-se proceda la reconstituire și dacă acesta avusese doar în înzestrare/administrare/folosință bunul. Așadar, fără a nega dezlegările jurisdicționale anterioare, cea de-a doua instanță se fundamentează pe temeiuri juridice distincte în adoptarea soluției, găsind nerelevantă, față de cauza juridică a dreptului afirmat în a doua judecată, distincția pe care s-a fundamentat hotărârea pronunțată în acțiunea în revendicare.

În acest context, făcând obiect al judecății în cel de-al doilea dosar dezlegările date prin decizia civilă invocată, ce s-au constituit tocmai în cauza acțiunii în nulitatea titlului de proprietate (respectiv statuarea asupra faptului că Fondul Bisericesc nu a fost proprietar), nu se poate susține că există posibilitatea valorificării lor și prin intermediul revizuirii, ci doar ca o cenzură de legalitate împotriva soluției astfel pronunțate.

De altfel, cerința ca a doua instanță să nu fi fost sesizată cu existența primei hotărâri și să nu se fi pronunțat ea însăși asupra autorității de lucru judecat izvorăște chiar din natura juridică a instituției revizuirii, care este o cale extraordinară de atac de retractare și nu o cale de reformare, pentru a se erija într-un recurs la recurs, instanța de revizuire neputând efectua un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni a autorității de lucru judecat de către cea de-a doua instanță în fața căreia s-a invocat acest aspect.

Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanței de revizuire să se transforme în instanță de recurs și să cenzureze modalitatea în care o altă instanță a dat efect sau nu autorității de lucru judecat în forma sa pozitivă. Odată ce o instanță s-a pronunțat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluții se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare și nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 pct. 8 C. proc. civ., în care instanța este chemată să statueze ea însăși asupra incidenței acestei instituții și nu să cenzureze o judecată anterioară.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva prin Direcția Silvică Suceava împotriva deciziei civile nr. 567 din 9 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire declarată de revizuenta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva prin Direcția Silvică Suceava împotriva deciziei civile nr. 567 din 9 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2020.