ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1784/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1784/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea disjunsă din Dosarul nr. x/2015 la data de 11 februarie 2016, înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. xx/325/2016, reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtele C. SA și C. SA. Sucursala Oradea au solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța:
să constate nulitatea absolută a clauzelor contractuale din Convenția de credit nr. 0060914 din 26 iulie 2006. B.1. art. 5 lit. a) din "Condițiile speciale" ale Convenției de credit nr. 0060914 din 26 iulie 2006, coroborat cu art. 3.5. din "Condițiile generale" ale aceleiași Convenții, clauze referitoare la comisionul de risc în cuantum de 0,1% din valoarea creditului tras - achitat lunar de împrumutați în primele 12 luni de derulare a Convenției; B.2. art. 5 lit. c) din "Condițiile speciale" ale Convenției de credit nr. 0060914 din 26 iulie 2006, coroborat cu art. 3.7. din "Condițiile generale" ale aceleiași Convenții, clauze referitoare la comisionul de rambursare în avans în cuantum de 1% din valoarea sumei rambursate în avans - achitat integral de împrumutați la data efectuării rambursării; B. 3. art. 5 lit. d) din "Condițiile speciale" ale Convenției de credit nr. 0060914 din 26 iulie 2006, coroborat cu art. 3.6, din "Condițiile generale" ale aceleiași Convenții, clauze referitoare la comisionul de gestiune (administrare) în cuantum de 144 RON - achitat integral de împrumutați la data semnării Convenției; B.4. art. 5 lit. f) din "Condițiile speciale" ale Convenției de credit nr. 0060914 din 26 iulie 2006, coroborat cu art. 3.11. din "Condițiile generale" ale aceleiași Convenții, clauze referitoare la comisionul de rezervă în cuantum de 1,85% p.a. - achitat lunar de împrumutați, la scadența anuităților;
să constatate că sumele de bani încasate de către pârâte în temeiul clauzelor contractuale mai sus enumerate constituie plăți nedatorate și, pe cale de consecință, să dispună obligarea acestora să restituie reclamanților aceste sume;
să dispună obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale calculată prin raportare la fiecare dintre sumele achitate de reclamanți în baza clauzelor contractuale mai sus enumerate, de la data plății lor până la data restituirii efective, sumă ce va fi actualizată cu rata inflației la data plății efective;
să dispună obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentința civilă nr. 15582 pronunțată la data de 22 decembrie 2016 în Dosar nr. x/2016, Judecătoria Timișoara a respins excepția lipsei calității procesuale active, excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția lipsei de interes și excepția lipsei de obiect.
Totodată, a respins excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate și a admis cererea reclamanților A. și B. în contradictoriu cu pârâta D. SA având ca obiect acțiune în constatare; a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute în art. 5 lit. a), c), d), f) din condițiile speciale ale Convenției de credit nr. 0060914 din 26 iulie 2006 privind comisionul de risc, comisionul de rambursare în avans, comisionul de gestiune și comisionul de rezervă și a dispus eliminarea acestor clauze din contract.
A obligat pârâta la restituirea în favoarea reclamanților a sumelor încasate în baza art. 5 lit. a), c), d), f din condițiile speciale ale Convenției de credit nr. 0060914 din 26 iulie 2006 privind comisionul de risc, comisionul de rambursare în avans, comisionul de gestiune și comisionul de rezervă.
A obligat pârâta la plata în favoarea reclamanților a dobânzii legale aferente sumelor încasate în baza art. 5 lit. a), c), d), f) din condițiile speciale ale Convenției de credit nr. 0060914 din 26 iulie 2006 privind comisionul de risc, comisionul de rambursare în avans, comisionul de gestiune și comisionul de rezervă, actualizată la ziua plății.
A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți, în cuantum de 1.200 RON.
Prin Decizia civilă nr. 957/A/LP din 26 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, s-a respins ca neîntemeiat apelul declarat de apelanta D. SA în contradictoriu cu intimații A. și B., împotriva Sentinței civile nr. 15582 din 22 decembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. x/2016.
Împotriva deciziei menționate anterior, a declarat recurs recurenta-pârâtă D. SA.
Prin adresa din 14 decembrie 2017, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a înaintat dosarul cauzei spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate în apel de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON astfel cum rezultă din însăși cererea de chemare în judecată.
Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.
Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.
Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.
În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.
Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.
Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.
Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.
Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.
Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.
Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.
Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.
În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).
Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.
Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".
În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Timiș revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Timișoara, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 957/A/LP din 26 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă.
Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Timișoara.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2018.
Procesat de GGC - LM