ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5173/2018

Ședința publică din data de 5 decembrie 2018

Asupra cererii de recurs de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 6522 din data de 26.09.2016, Judecătoria Botoșani a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei A. S.A. - Sucursala Botoșani și, în consecință, a respins acțiunea în raport de această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate de folosință juridică. A respins excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de către pârâta A. S.A., în contradictoriu cu reclamantul B., ca neîntemeiată și a admis în parte acțiunea modificată, având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive și înghețare curs valutar, formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâta, A. S.A. A constatat nulitatea absolută a clauzelor contractuale prevăzute la pct. 4.1.alin. (1) referitoare la dobânda variabilă, la pct. 4.1. alin. (2) referitoare la comisionul de acordare și comisionul de administrare, la pct. 4.3. precum și de la pct. 5.3. comisionul de rambursare anticipată ale contractului de credit bancar x/18.06.2007. A constatat caracterul fix al ratei dobânzii curente lunare la valoarea de 7,95 % p.a., conform pct. 4.1. alin. (1) din contractul de credit bancar nr. x/18.06.2007. Totodată a constatat înghețarea cursului de schimb valutar CHF/LEU pentru efectuarea plăților în temeiul contractului, la valoarea de la data încheierii acestuia și a dispus modificarea contractului de credit cu toate anexele sale, actele adiționale, inclusiv graficul de rambursare, în sensul stabilirii cursului de schimb valutar CHF/LEU la valoarea de la data încheierii contractului. A obligat pârâta să modifice contractul de credit bancar x/18.06.2007 cu toate anexele sale, actele adiționale inclusiv graficul de rambursare, în sensul înlăturării clauzelor a căror nulitate absolută a fost constatată prin dispozitiv. De asemenea, a constatat că reclamantul a plătit în favoarea pârâtei, cu titlu de plată nedatorată, sumele de bani constând în diferența de dobândă dintre valoarea fixă negociată de părți prin contract și dobânda efectiv încasată de bancă în mod nelegal în temeiul clauzei abuzive constatate de la pct. 4.1. referitoare la dobânda variabilă, comision de administrare lunară și comision de acordare prevăzute la pct. 4.1. alin. (2) din contract precum și în diferența dintre cursul de schimb valutar CHF/LEU pentru efectuarea plăților în temeiul contractului amintit, la valoarea de la data încheierii acestuia și cursul de schimb valutar CHF/LEU modificat pe parcursul derulării contractului, altul decât cel de la momentul încheierii. A obligat pârâta să restituie reclamantului, suma încasată cu titlu de diferență de dobândă dintre valoarea fixă negociată de părți prin contract și dobânda variabilă efectiv încasată de bancă în mod nelegal, comision de administrare lunară, comision de acordare, precum și sumele de bani constând în diferența dintre cursul de schimb valutar CHF/LEU pentru efectuarea plăților în temeiul contractului de credit nr. x/18.06.2007, la valoarea de la data încheierii contractului și cursul de schimb valutar CHF/LEU modificat pe parcursul derulării contractului, altul decât cel de la momentul încheierii. A respins restul pretențiilor reclamantului, cu privire la constatarea ca fiind abuzivă a clauzei referitoare la marja fixă a băncii, precum și la modificarea modalității de calcul a dobânzii inserate în contractul de credit bancar nr. x/18.06.2007, ca nefondate.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel A. S.A.

Prin decizia nr. 1260 A din 6 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admis apelul formulat de către apelanta S.C. A. S.A. BUCUREȘTI, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. x/1991, CUI x, cu sediul în municipiul București, B-dul x, nr. 6A, sector 2 și sediul procesual ales la C. SPARL din municipiul București, str. x, împotriva sentinței civile nr. 6522/26.09.2016 pronunțată de Judecătoria Botoșani în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul B.. A fost schimbată în parte sentința civilă nr. 6522/26.09.2016 a Judecătoriei Botoșani în sensul că a înlăturat dispozițiile privind: constatarea caracterului abuziv al clauzelor cuprinse în contractul de credit nr. x/18.06.2007 la art. 4.1 alin. (1); constatarea caracterului fix al ratei dobânzii curente; înghețarea cursului de schimb valutar CHF/leu; constatarea că reclamantul a plătit cu titlu de plată nedatorată diferența dintre cursul de schimb valutar CHF/leu de la data semnării contractului și cel efectiv plătit; obligarea pârâtei de plată a diferenței dintre cursul de schimb valutar CHF/leu de la data semnării contractului și cel efectiv plătit. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate ce nu sunt contrare prezentei. A fost obligat intimatul - reclamant să-i plătească apelantei - pârâte suma de 1615,41 RON reprezentând cheltuieli de judecată din apel.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs recurentul-reclamant B..

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La termenul din 5.12.2018, Înalta Curte a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 alin. (1) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal în apel.

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor C. proc. civ., curtea de apel este instanța competentă să soluționeze recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv (litigii soluționate în primă instanță de către judecătorii, în aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.), în timp ce Înaltei Curți îi revine competența de soluționare a recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate de curtea de apel, în cazurile în care valoarea obiectului cererii depășește pragul de 200.000 RON.

În conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"I. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanță de recurs în cazurile anume prevăzute de lege, însă aceasta nu înseamnă că toate recursurile, indiferent de instanța care le-a pronunțat, vor fi soluționate de instanța supremă.

Trebuie subliniat că, nu doar în cazul competenței materiale a curții de apel ca instanță de recurs este reglementată condiționarea "în cazurile anume prevăzute de lege", ci aceasta determină capacitatea tuturor instanțelor de control judiciar de a judeca, ca instanțe de recurs: pentru tribunale la art. 94 pct. 3 C. proc. civ., pentru curțile de apel la art. 96 pct. 3 C. proc. civ. și pentru Înalta Curte de Casație și Justiție la art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Această ierarhie instituțională, rezultă în mod evident atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94 - 97 C. proc. civ.

Din ansamblul prevederilor C. proc. civ. se poate deduce că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal ce are la bază judecătoriile și în vârful cărora se găsește Înalta Curte de Casație și Justiție, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanță de la un nivel intermediar.

Astfel, competența de soluționare a recursurilor aparține și altor instanțe decât Înalta Curte de Casație și Justiție, aspect ce reiese și din interpretarea sintagmei "instanța ierarhic superioară" din cadrul art. 483 alin. (4) C. proc. civ., al cărui rol nu este de a conferi instanței supreme competența de a soluționa orice recurs, rolul acestei sintagme fiind cel de a crea o dihotomie între recursurile de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe de o parte și recursurile de competența celorlalte instanțe de control judiciar - tribunale și curți de apel, pe de altă parte.

Totodată, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident și în această situație că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalității căii de atac și, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casație și Justiție a unor hotărâri pronunțate de curțile de apel.

În aplicarea dispozițiilor legale enunțate, instanța competentă de a soluționa calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Suceava, aceasta fiind instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat decizia în apel, respectiv Tribunalul Botoșani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurentul-reclamant B. împotriva deciziei nr. 1260 A din 6 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în favoarea Curții de Apel Suceava.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2018.