ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 836/2019

Ședința publică din data de 11 aprilie 2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 18 februarie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. Caransebeș în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. București a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei la plata următoarelor sume de bani: - 4.566.894,72 RON cu titlu de diferență indemnizație de asigurare contestată de pârâtă din indemnizația totală de asigurare de 6.710.320 RON (din care se scad franciza de 600 RON și rate poliță de 2.494 RON), pe care pârâta i-o datorează în baza Poliței de asigurare nr. x/03.06.2012 plus dobânzile legale penalizatoare calculate potrivit O.G. nr. 13/2011 la această sumă, cu începere de la scadență și până la achitarea ei integrală; - plata dobânzilor legale penalizatoare calculate potrivit O.G. nr. 13/2011 la suma de 2.140.335,28 RON, pe care pârâta nu a contestat că i-o datorează din totalul de 6.710.320 RON al indemnizației de asigurare pretinsă de reclamantă, calculate cu începere de la data scadenței și până la achitarea acestei sume; - plata sumei de 100.000 RON, reprezentând profit nerealizat; - plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1162 din 28 noiembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2014 s-a admis în parte acțiunea formulată și precizată a reclamantei S.C. A. S.R.L. Caransebeș, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. București; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 616.924,72 RON cu titlul de diferență indemnizație de asigurare și despăgubiri pentru pierderea de profit, actualizată în funcție de rata inflației și cu dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 13/2011calculate de la scadență, respectiv din data de 01.10.2012, și până la data achitării integrale; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei dobânzi legale penalizatoare datorate conform O.G. nr. 13/2011 la suma de 2.140.335,28 RON, calculate pe perioada 01.10.2012-15.11.2013; s-a respins în rest acțiunea reclamantei ca neîntemeiată și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 14.250 RON.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator C. și pârâta S.C. B. S.A. au formulat apel.

Prin decizia civilă nr. 148/A din 1 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă au fost respinse apelurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. Caransebeș și de pârâta S.C. B. S.A. București împotriva sentinței civile nr. 1162 din 28 noiembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2014.

Împotriva deciziei civile nr. 148/A din 1 martie 2018 și a încheierii de ședință din 26 mai 2017 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. Caransebeș.

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a reținut fără nici un dubiu că primul punct al apelului formulat viza încheierea de admitere a cererii de recuzare, soluție pe care o consideră nelegală.

În acest context, recurenta arată că, chiar și în situația în care nu ar fi nominalizat expres în cererea de apel faptul că "solicită modificarea în apel a încheierii din data de 20 ianuarie 2015", ci doar ar fi criticat soluția de admitere a cererii de recuzare, solicitând reformarea ei în sensul respingerii cererii de recuzare, instanța de apel avea suficiente elemente pentru a stabili că apelul formulat este îndreptat și asupra acestei încheieri.

Față de această situație, recurenta consideră că în mod nelegal instanța de apel nu s-a pronunțat asupra temeiniciei primului motiv al apelului și a considerat că expertiza în construcții întocmită de D. nu poate fi valorificată în cadrul prezentei cauze, iar respingerea acestui motiv s-a reflectat negativ asupra soluției de la pct. 2 al apelului, deoarece în mod nelegal nu a fost luată în considerare la cuantificarea daunei prima expertiză în construcții, care a stabilit daună totală la imobil.

Mai susține recurenta, că deși instanța de apel a încuviințat efectuarea în cauză a unei noi expertize în construcții pentru stabilirea daunei la clădirea afectată, în decizia atacată aceasta a reținut faptul că nu va valorifica expertiza efectuată de E., pentru considerentul principal că acesta nu are atestat MLPAT.

Asupra acestui aspect recurenta insistă, susținând faptul că nu este vorba de un aspect care ține de aprecierea probelor, care ar excede astfel cadrului recursului, ci de o încălcare a normelor de procedură, care reprezintă un motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, aceasta arată că s-a aflat în situația în care deși două rapoarte de expertiză au stabilit daună totală la construcția noastră, ambele rapoarte au fost excluse în mod nejustificat de către instanțele de judecată, prima, ca urmare a admiterii nelegale a unei cereri de recuzare, a doua ca urmare a faptului, cunoscut de la bun început de către instanță, că expertul desemnat de aceasta nu are atestare MLPAT, în condițiile în care o asemenea specializare nici nu este prevăzută pe lista experților judiciari, aspect relevat instanței chiar de către Ministerul de Justiție.

Având în vedere aceste aspecte, recurenta consideră că instanța de apel nu era îndreptățită să înlăture expertiza din apel, pe considerentul principal al lipsei de atestare MLPAT a expertului pe care l-a desemnat.

În privința respingerii majorității motivelor de apel, recurenta apreciază că motivarea deciziei atacate este atât de deficitară, de sumară, încât aceasta echivalează practic cu o nemotivare, aspect care reprezintă motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Mai susține recurenta că, instanța de apel nu era obligată să achieseze la susținerile sale, în schimb avea obligația să le analizeze și să prezinte motivele pentru care nu le reține, motivarea deciziei trebuind să reprezinte fundamentul hotărârii, dovada clara, indubitabilă a faptului ca părțile au fost ascultate, cerință impusă de CEDO, (Hotărârea în cauza Albina c. României și multe altele), dar care în cauza de fața nu a fost îndeplinită.

Deși potrivit dispozițiilor art. 22 C. proc. civ. "judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză", instanța de apel nu făcut acest lucru.

În acest sens, se arată că în mod cu totul nelegal, prin încheierea de ședință de la termenul din 26 mai 2017 instanța de apel a respins probele, care în opinia recurentei erau absolut necesare soluționării cauzei.

Procedând de această manieră, recurenta susține că instanța de apel i-a încălcat dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. art. 1270 și 1272 C. civ., privind forța obligatorie și efectele contactelor legal încheiate, având în vedere că la baza acțiunii formulate stă un contract de asigurare, respectiv Polița de asigurare nr. x/2012 pe care a încheiat-o cu pârâta S.C. B. S.A. și care reprezintă legea părților.

Prin această poliță de asigurare părțile au convenit asupra variantei "premium" de asigurare, alegându-se valoarea de nou, variantă care s-a reflectat bineînțeles și în cuantumul primei de asigurare.

În pofida clauzelor clare ale contractului de asigurare, instanța de apel a reținut, la fel ca și instanța de fond, că varianta de asigurare convenită de părți, respectiv cea a "valorii de nou", se aplică doar în cazul procurării de către asigurat a unor alte bunuri de același fel, cu toate că era evident faptul că reclamanta nu avea cum să reconstruiască sau să cumpere alte bunuri în lipsa primirii indemnizațiilor de asigurare.

Astfel, soluția instanței de apel contravine flagrant "legii părților", respectiv clauzelor poliței de asigurare, singura care a fost asumată sub semnătură de către reclamantă, prin care s-a optat pentru "valoarea de înlocuire de nou" fără nici un fel de condiționări, și legea părților nu putea fi eludată în baza unor dispoziții invocate de pârâtă din "condițiile generale de asigurare", care nu au fost negociate de părți, care nu au fost însușite sub semnătură de către asigurat și care nu pot fi de natură să înlocuiască varianta de asigurare aleasă de părți, a "valorii de înlocuire de nou" cu varianta asupra căreia părțile nu au optat și nu a stat la baza calculării primei de asigurare, respectiv a "valorii rămase".

La fel și în privința valorii bunurilor, clauzele contractului/poliței de asigurare sunt clare, părțile stabilind că la momentul încheierii poliței de asigurare valoarea clădirii este de 6.110.320 RON și valoarea bunurilor mobile aflate în clădire este de 600.000 RON.

Mai susține recurenta, că instanțele au intervenit și în cazul legii părților, mergând pe varianta de asigurare nealeasă de părți, a valorii rămase, ajungându-se astfel ca dauna totală pentru bunurile imobile să fie cuantificată în loc de 600.000 RON, așa cum s-a convenit prin poliță, la doar 189.985 RON.

Chiar și în situația în care s-a considerat că nu poate fi reținută valoarea daunei totale a sumei de 600.000 RON, deși aceasta a fost stabilită de părți, trebuia să fie stabilită valoarea de înlocuire de nou a bunurilor, adică valoarea cu care pot fi procurate de noi bunuri similare, și nicidecum valoarea rămasă neamortizată în contabilitate a bunurilor.

Prin urmare, recurenta susține că se impune este casarea deciziei atacate și retrimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, pentru a fi suplinite toate neajunsurile menționate, urmând să fie administrate toate probele necesare pentru stabilirea adevărului în cauză, respectiv: - să fie efectuată o completare la expertiza în construcții E., cu participarea alături de acesta a unui specialist MLPAT (nu există experți judiciari MLPAT); - să fie efectuată o expertiză merceologică de evaluare a bunurilor, respectiv stabilirea valorii cu care pot fi achiziționate de pe piață bunuri similare; - să fie audiați cei trei martori pe care i-a solicitat, atât prin motivele de apel cât și în termen legal la instanța de fond; - să se dispună obligarea pârâtei să depună la dosar polița de asigurare anterioară și pentru ca instanța de apel să pronunțe o decizie motivată conform cerințelor legii.

Prin întâmpinarea depusă la 1 august 2018, intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a solicitat anularea recursului în raport cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fond respingerea recursului ca nefundat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Verificând îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 493 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că cererii de recurs nu i-a fost atașată taxa judiciară de timbru în cuantum de 22.052 RON, recurenta formulând cerere de acordare de facilități la plata taxei de timbru.

Prin încheierea din 23 iulie 2018, Înalta Curte a respins cererea recurentei privind acordarea de facilități la plata taxei de timbru.

Împotriva acestei încheieri, recurenta a formulat cerere de reexaminare, iar prin încheierea din 16 octombrie 2018, Înalta Curte a respins cererea petentei S.C. A. S.R.L. privind reexaminarea încheierii de ședință din 23 iulie 2018.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 25 octombrie 2018, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, intimata-pârâtă S.C. B. S.A. depunând punct de vedere.

La termenul din 11 aprilie 2019, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția netimbrării recursului invocată din oficiu și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac ca netimbrată, în considerarea următoarelor:

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ. "la cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii …".

Conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței".

În acest context, Înalta Curte constată că recursul nu a fost timbrat anticipat și că recurenta nu s-a conformat obligației de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 22.052 RON, deși prin încheierea din 16 octombrie 2018, s-a respins cererea de reexaminare formulată de S.C. A. S.R.L..

Având în vedere considerentele evocate, Înalta Curte, în temeiul art. 32, 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 va anula ca netimbrat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 148/A din 1 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 148/A din 1 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2019.