ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 787/2019

Ședința publică din data de 5 aprilie 2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 26 aprilie 2017, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a dispus, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecății cauzei având ca obiect recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 430/A din 7 aprilie 2016 a Tribunalului Timiș.

Prin cererea înregistrată la 24 octombrie 2017, în temeiul art. 415 pct. 1 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat repunerea cauzei pe rol.

Prin încheierea din 13 decembrie 2017, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a dispus amânarea judecății cauzei, pentru imposibilitatea de prezentare, din motive medicale, a recurentei-reclamante.

Prin cererea înregistrată la 29 ianuarie 2018, recurenta-reclamantă a solicitat a se lua act de retragerea/renunțarea la cererea de repunere pe rol a cauzei.

Prin încheierea din 31 ianuarie 2018, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a respins cererea de retragere/renunțare la cererea de repunere pe rol a cauzei și a acordat termen de judecată la 28 februarie 2018.

La 27 februarie 2018, recurenta-reclamantă a declarat recurs împotriva încheierii din 31 ianuarie 2018 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat casarea, în parte, a încheierii atacate sub aspectul respingerii cererii de retragere/renunțare la cererea de repunere pe rol și trimiterea cauzei unei alte instanțe de același grad în interesul unei bune administrări a justiției.

În dezvoltarea motivului de casare invocat, recurenta a susținut, în esență, că instanța a încălcat normele de procedură care reglementează principii fundamentale, de ordine publică care guvernează procesul civil: principiul publicității, al contradictorialității, al legalității, al oralității, al dreptului la apărare și la un proces echitabil, al colegialității și nu în ultimul rând al disponibilității părții, având în vedere că s-a dispus repunerea pe rol a cauzei prin rezoluție, nu prin încheiere, în camera de consiliu și nu în ședința de judecată, de către un singur judecător și nu în complet colegial de trei judecători, anterior citării părților și fără a pune în dezbaterea lor contradictorie această cerere în ședința de judecată.

Prin întâmpinarea înregistrată la 24 aprilie 2018, intimata B. a invocat excepția inadmisibilității recursului iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la 29 mai 2018, recurenta a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimata B..

Recursul este inadmisibil pentru motivele ce se vor arăta.

Conform dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.

Potrivit dispozițiilor art. 414 alin. (2) C. proc. civ., împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea cât și împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului, se poate declara recurs cât timp durează suspendarea cursului judecății procesului.

Prin încheierea atacată instanța a respins cererea de retragere/renunțare la cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de recurentă și a acordat termen de judecată la 28 februarie 2018.

Întrucât prin încheierea recurată nu s-a dispus suspendarea judecății și nici nu s-a admis cererea de retragere/renunțare la cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de recurentă, cauza nu se situează în cadrul de analiză al căii de atac configurat de art. 414 alin. (2) C. proc. civ., astfel că încheierea atacată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Conform art. 457 C. proc. civ., care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

În raport cu dispozițiile legale evocate care prevăd în mod limitativ care sunt încheierile ce pot fi atacate separat cu recurs, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

Totodată, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, cererea intimatei-pârâte B., privind cheltuielile de judecată, constatând că partea nu s-a conformat cerințelor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora, partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 31 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Respinge, ca neîntemeiată, cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimata-pârâtă B..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2019.