ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 904/2018

Ședința publică din data de 14 martie 2018

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30.03.2015, cu nr. x/2015, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâtele C. S.A., D. S.A., E. S.A. și F. S.R.L., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constatate nulitatea absolută a clauzelor abuzive din convenția de credit nr. x/17.10.2007, convenția de credit nr. x/08.06.2006 și convenția nr. x/22.09.2004; să se dispună convertirea în RON a monedei prin care se face plata creditului, la cursul de schimb CHF/RON de la data acordării creditului, cu compensare legală în caz de diferențe constatate; constatarea nulității absolute a contractului de cesiune de creanță încheiat cu F. S.R.L.; restituirea sumelor percepute abuziv; în temeiul art. 6 din Legea 193/2000, să se dispună încetarea oricărei plăți până la soluționarea prezentei acțiuni.

Prin sentința civilă nr. 10997 din 23.10.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. x/2015, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, cauza fiind înregistrată pe rolul secției a VI-a a acestei instanțe la data de 18.11.2015, sub nr. x/2015.

Prin încheierea de ședință din data de 03.02.2015, instanța a invocat excepția necompetenței materiale în ceea ce privește capetele de cerere referitoare la contractele de credit încheiate cu pârâtele C. S.A. și E. S.A., acestea fiind disjunse și formându-se dosarul nr. x/2016, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 611/03.02.2016.

La termenul de judecată din 20.01.2016 instanța a luat act de transmiterea calității procesuale pasive a pârâtei D. S.A. către G. S.A., iar la termenul de judecată din 03.02.2016 instanța a admis excepția tardivității cererii modificatoare depuse de reclamanți la data de 18.01.2016, pentru considerentele expuse în încheierea de ședință de la acea dată.

Prin sentința civilă nr. 1680 din 16.03.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2015, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele G. S.A. și F. S.R.L., s-a constatat nulitatea absolută a clauzelor prevăzute în art. 3 lit. d) din condițiile speciale, art. 5 lit. a) din condițiile speciale și art. 3.5 din condițiile generale, art. 8.1 lit. a) liniuțele a II-a și a III-a, lit. c) și d) din condițiile generale, art. 8.3 din condițiile generale, art. 10.1 și art. 10.2 din condițiile generale ale convenției de credit nr. x/17.10.20007 încheiată cu D. S.A., au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului sumele percepute cu titlu de comision de risc și de administrare, începând cu data încheierii convenției de credit, au fost respinse celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă prin decizia nr. 71/2017 din 18 ianuarie 2017, a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta pârâtă G. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1680 din 16.03.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata pârâtă F. S.R.L. și cu intimații reclamanți A. și B..

Împotriva deciziei nr. 71/2017 din 18 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă pârâta G. S.A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimații-reclamanți A. și B. au solicitat respingerea recursului pe cale de excepție ca: inadmisibil, tardiv și lipsit de interes, iar pe fondul cauzei ca nefondat.

Recurenta-pârâtă, prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar, a solicitat respingerea excepțiilor invocate.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 06 decembrie 2017, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 18 decembrie 2017.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Precizare prealabilă: Prin decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 din 20 iulie 2017, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

În temeiul dispozițiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituție, potrivit căreia:

"de la data publicării, deciziile (n.n. Curții Constituționale) sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor", decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte "numai pentru viitor", nu și cu privire la situațiile juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare, cu excepțiile anume prevăzute de lege.

Pentru procesele în curs, nesoluționate definitiv, Decizia Curții Constituționale își produce efectele numai în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate a textului de lege respectiv, anterior pronunțării Curții Constituționale, iar exceptia a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 223/2012, Decizia Curții Constituționale nr. 100/1999). Curtea Constituțională a reținut că o decizie prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate are efecte și pentru trecut în mod limitat în sensul că profită doar autorilor acesteia, adică părților din cauza în care excepția a fost admisă, cât și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei în monitorul oficial, în alte cauze, excepție respinsă ca devenită inadmisibilă, întrucât un text de lege nu poate fi declarat neconstituțional de mai multe ori (Decizia Curții Constituționale nr. 866/2015).

Se reține că în cadrul dosarului de față, anterior declarării neconstituționalității textului, nu a fost învocată nici de părți, nici de instanță, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale constatate ulterior ca fiind neconstituționale prin decizia nr. 369/2017 și, în consecință, în cauză nu a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă respectiva excepție de neconstituționalitate.

De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituțională a arătat că efectul ex nunc al actelor instanței de contencios constituțional "constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor."

Legea civilă nu retroactivează, legiuitorul optând pentru regula previziunii, potrivit căreia faza judecății, în întregul ei, este guvernată de dispozițiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

În cauză sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 27 C. proc. civ. potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Cum, în speță, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată la data de 30 martie 2015, așadar, înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, este aplicabilă regula potrivit căreia hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condițiile prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, pe parcursul soluționării cauzei, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.

În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condițiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate la momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispozițiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influențeze.

În consecință, Decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale nu este incidentă în cauza de față, astfel că decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenția Curții Constituționale asupra conținutului acestei norme.

În cauză, tribunalul, verificându-și competența, s-a declarat competent general, material și teritorial să soluționeze cauza exclusiv cu privire la contractul de credit nr. x încheiat cu D. S.A. (a cărei calitate procesuală a fost transmisă pârâtei G. SA) și contractul de garanție imobiliară aferent, precum și cu privire la capetele de cerere privind contractul de cesiune de creanță, față de valoarea acestui credit.

Prin raportare la aceste considerente, se constată că în ceea ce privește suma împrumutată de 50.000 CFH, această sumă, la data de 03.03.2015, data depunerii cererii de chemare în judecată la registratura instanței, era echivalentul sumei de 210.500 RON.

Cum valoarea totală a creditului nu depășește pragul valoric, cu atât mai puțin sumele aferente clauzelor considerate abuzive nu pot depăși pragul valoric.

Potrivit art. 98 alin. (1) C. proc. civ. competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, pentru stabilirea valorii nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale precum dobânzile, penalitățile, fructele etc.

Potrivit art. 483 alin. (2), penultima teză, C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Raportând datele speței la dispozițiile legale evocate se constată că recursul este inadmisibil, întrucât valoarea pretențiilor solicitate în prezentul litigiu, se află sub plafonul prevăzut de lege, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, pentru exercitarea căii de atac a recursului, hotărârea recurată având, în raport de art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., caracter definitiv de la pronunțare.

Așadar, decizia ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu calea de atac exercitată, decizia împotriva căreia s-a declarat recurs neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Conform art. 457 C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta - pârâtă G. S.A. împotriva deciziei nr. 71/2017 din 18 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta - pârâtă G. S.A. împotriva deciziei nr. 71/2017 din 18 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2018.