ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2859/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2859/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Prin sentința nr. 923 din 17 februarie 2017 Judecătoria Râmnicu-Vâlcea a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Cabinet de Avocat B., B., având ca obiect obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 24.512 RON, cu titlu de despăgubiri materiale și 3.000 de RON, cu titlu de despăgubiri morale. Prin decizia nr. 1131 din 9 noiembrie 2017 Tribunalul Vâlcea, secția I civila, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinței. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., înregistrat la Tribunalul Vâlcea la data de 19.01.2018. Prin adresa din 22.01.2018, Tribunalul Vâlcea a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Curții de Apel Pitești.
Prin decizia nr. 93/04.05.2018 Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Pitești a reținut că litigiul are ca obiect acțiunea în despăgubiri împotriva avocatului și cabinetului său, iar criticile din recurs vizează chiar fondul pretențiilor, și anume calitatea procesuală pasivă a cabinetului de avocat, chestiune cu privire la care se susține că pârâtul B. a acționat în calitate de avocat, ca reprezentant autorizat al cabinetului de avocat B., respectiv asumarea obligației de reprezentare și asistare a reclamantului în fața instanței judecătorești.
Legat de valoarea pretențiilor, Curtea de Apel Pitești a reținut că decizia instanței de apel, atacată cu prezentul recurs, a fost pronunțată ulterior publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei nr. 369/2017, prin care Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 iei inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care stabileau că nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani, cu o valoare sub 1.000.000 RON, sunt neconstituționale.
Din perspectiva competenței materiale, concluzia Curții Constituționale a fost aceea că Înalta Curte de Casație și Justiție nu are numai rolul de a soluționa recursuri în interesul legii, ci și pe acela de a casa hotărârile instanțelor inferioare care nu sunt conforme cu regulile de drept aplicabile. Curtea de Apel Pitești a reținut că în toate celelalte cazuri distincte de cele la care se referă art. 96 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție este cea care are în competență judecata recursurilor, regulă ce se degajă din dispozițiile art. 483 afin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Regula este ca recursul să fie de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, și nu de competența instanței ierarhic superioare celei care a pronunțat hotărârea atacată. Această interpretare este conformă și dispozițiilor art. 483 alin. (4) din cod, potrivit cărora recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată în cazurile anume prevăzute de lege. Astfel s-a reținut și de către Curtea Constituțională inclusiv la paragrafele 31 și 30 ale deciziei nr. 369/2017, și anume că recursul se soluționează de Înalta Curte de Casație și Justiție și, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, respectarea ierarhiei instanțelor de judecată fiind subordonată scopului recursului, de realizare a interpretării și aplicării unitare a legii, garanție a dreptului la un proces echitabil.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 26 iunie 2018. Prin rezoluția din 28 iunie 2018, s-a fixat termen la 12 septembrie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului. La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției de necompetență, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente: Hotărârea de declinare a competenței nu poate realiza o legală învestire a instanței supreme, temeiurile juridice la care se face referire nejustificând competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului într-o cauză având ca obiect pretenții în cuantum de 60.000 RON, soluționată în primă instanță de judecătorie și în apel de tribunal.
Astfel, dispozițiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care stabilesc competența Înaltei Curți ca instanță de recurs, statuează expres că este vorba despre "hotărârile curților de apel sau alte hotărâri prevăzute de lege", care pot face obiectul unui astfel de control în fața instanței supreme. Or, în speță, obiectul recursului nu se circumscrie celor două ipoteze ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ., nefiind vorba nici de o hotărâre a curții de apel și nici de o altă hotărâre, într-o materie anume prevăzută de lege, pentru a fi dedusă judecății recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Dispoziția procedurala menționată nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor ci dimpotrivă, folosește două criterii ale circumscrierii acestei competențe-unul care vizează ierarhia instanțelor de judecată în sistemul judiciar românesc (hotărârile curților de apel) și celălalt indicația expresă a legii ("cazurile anume prevăzute de lege"). Aceste două criterii utilizate de legiuitor exclud ideea unei competențe de drept comun, posibilă doar în situația în care norma nu ar circumscrie în mod specific domeniul ei de aplicare. O interpretare în sens contrar a dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., așa cum procedează curtea de apel, înseamnă nesocotirea conținutului expres al normei și extinderea nepermisă a sferei ei de aplicare, ajungându-se astfel la crearea unei reguli noi de competență, prin adăugarea la lege și încălcarea regulilor procedurale (conform art. 122 C. proc.
civ. "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod", iar potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, competența instanțelor este prevăzută numai prin lege). Nici dispozițiile art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. la care face referire curtea de apel nu sunt de natură să demonstreze o plenitudine de competență în materia recursurilor pentru instanța supremă. Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile". Așadar, norma procedurală menționată are ca obiect de reglementare natura și scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate.
În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă în recurs, el se determină cu observarea normei de competență înscrisă în art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în termenii menționați anterior. De asemenea, dispoziția din alin. (4) al art. 483 C. proc. civ. face referire la faptul că și celelalte instanțe, atunci când judecă în recurs, realizează același tip de control de legalitate. Nici referirea la considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017 nu este aptă să demonstreze competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului. Hotărârea instanței de contencios constituțional nu a avut ca obiect de analiză vreo normă de competență a cărei neconstituționalitate să o fi constatat.
Obiectul controlului de constituționalitate l-a reprezentat sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din conținutul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel încât analiza și considerentele justificative ale soluției adoptate s-au circumscris problemei admisibilității recursurilor împotriva unor hotărâri excluse de la posibilitatea exercitării acestei căi de atac pe criteriul valoric. Pentru toate aceste considerente, se constată ca dezinvestirea curții de apel s-a făcut în mod eronat, cu nesocotirea normelor procedurale menționate anterior. În consecință, judecata recursului va fi declinată la Curtea de Apel Pitești, căreia îi revine competența de soluționare, ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Declină competența de soluționare a recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1131/A din 9 noiembrie 2017 a Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Pitești. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12.09.2018.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.