ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 123/2019

Deliberând asupra contestației formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș împotriva sentinței penale nr. 6/ME din data de 15 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe intimatul persoană solicitată A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 6/ME din data de 15 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe intimatul persoană solicitată A., în conformitate cu art. 107 alin. (1) cu referire la art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, s-a refuzat executarea mandatului european de arestare nr. x/2017 emis la data de 21 noiembrie 2018 de către Procuratura din Weiden in der Oberpfalz, Republica Federală Germană, pe numele persoanei solicitate A.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 302/2004 republicată cu referire la art. 242 alin. (1) C. proc. pen., s-a revocat măsura provizorie a controlului judiciar luată față de persoana solicitată A. prin încheierea penală din 17 ianuarie 2019 și menținută prin încheierea penală din 8 februarie 2019.

Potrivit art. 87 din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, prin sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș nr. 1340/II.5/2016 din data de 16.01.2019, înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureș, s-a înaintat potrivit dispozițiilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată ordonanța de reținere și procesul-verbal de identificare și ascultare a persoanei solicitate A. față de care a fost emis mandatul european de arestare nr. x/2017 la data de 21 noiembrie 2018 al autorităților judiciare din Republica Federală Germană solicitându-se totodată luarea față de aceasta a măsurii arestării provizorii.

Examinând cererea formulată, instanța de fond a reținut că pe numele persoanei solicitate A. s-a emis mandat european de arestare de către autoritățile judiciare din Germania pentru comiterea a cinci infracțiunii de contrabandă comercială și bazată pe bande a străinilor, fapte prevăzute de paragraful 97 alin. (2), art. 96 alin. (1) lit. a) și b), nr. 2, art. 95 alin. (95) alin. (1), nr. 1 și nr. 3 din Legea AufenthG (Legea privind șederea, angajarea și integrarea străinilor pe teritoriul federal) și art. 53 din C. pen. german.

În fapt, s-a reținut, în esență, că faptele au fost comise în perioada 10 august 2017-4 septembrie 2017, în localitatea Waidhaus. În esență, s-a specificat că persoana solicitată, împreună cu numitul B. (alias "C."), D. (alias "E."), respectiv "F.", precum și o multitudine de alți complici, s-au reunit înainte de data de 4 februarie 2017 pentru a obține o sursă de venit de o anumită durată și de o amploare considerabilă, prin ducerea colectivă și pe baza diviziunii muncii, a persoanelor din Turcia, prin Bulgaria și România în spațiul Schengen și apoi în Germania. Persoanele clandestine, care nu aveau permisiunea necesară pentru intrarea și șederea în Austria sau Germania plăteau sume substanțiale de bani de până la 10.000 euro pe persoană ca salariu de contrabandă. Transportul s-a realizat parțial în camioane mici cu prelată, de aproximativ 120 cm lățime și 40 cm înălțime, sub platforma de încărcare, unde persoanele clandestine se aflau pe perioada întregului transport de 16 ore. Persoanele clandestine nu primeau nici hrana, nici de băut. În platforma de încărcare erau doar câteva găuri de aer, iar în cele câteva pauze nu li s-a permis părăsirea vehiculului. Complicii G., D., B., precum și inculpatul A. au recrutat șoferi pentru continuarea călătoriei în România. Inculpatul A. a înmânat salariul șoferilor, împreună cu inculpatul D.

Mai exact, inculpatul A. a fost implicat în următoarele fapte, în perioada 10 august 2017 - 4 septembrie 2017:

- 10 august 2017, la ora 17:20: transportul a 9 persoane iraniene, respectiv irakiene, peste fosta autostradă de frontieră Waidhaus, întrerupt pe B22;

- 14 august 2017, la ora 19:00: transportul a 5 irakieni peste fosta autostradă de frontieră Waidhaus, întrerupt pe B22;

- 22 august 2017: transportul a 4 persoane peste fosta autostradă de frontieră Waidhaus, întrerupt în Arnschwang;

- 25 august 2017, la ora 20:00: transportul a 8 persoane peste fosta autostradă de frontieră Waidhaus, întrerupt pe B22;

- 4 septembrie 2017, la ora 19:22: transportul a 6 irakieni peste fosta autostradă de frontieră Waidhaus, întrerupt la ieșirea Lohma - Pleystein.

Astfel, Curtea a reținut drept considerente de natură teoretică că mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de un stat membru al Uniunii Europene în vederea arestării și predării de către un stat membru a persoanei căutate, pentru efectuarea urmăririi penale sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate care se execută în baza principiului recunoașterii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei - Cadru a Consiliului nr. x/13.06.2002, cât și cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, așa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

În temeiul acestor principii, stipulate atât în norma internă cât și în cea europeană, s-a apreciat a fi evident că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condițiilor de fond și formă, a domeniului de aplicare și a cadrului instituțional în care funcționează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor și libertăților persoanei, așa cum acestea sunt prevăzute de Constituția României și de normele europene.

Cu referire la motivul facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată - aplicarea extrateritorială a principiului ne bis in idem, de care s-a prevalat în 17 ianuarie 2018 persoana solicitată și pe care l-a abandonat cu prilejul dezbaterilor judiciare, instanța de fond a reținut că, pentru a fi aplicabil acest motiv de refuz opțional, persoana solicitată trebuie să fie supusă în România unei proceduri penale pentru aceleași fapte care au motivat emiterea mandatului european de arestare, adică nu este suficient ca în România să se fi început doar o urmărire penală in rem, ci trebuie să se fi dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale sau să se fi pus în mișcare acțiunea penală față de persoana vizată.

Din relațiile comunicate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală în 16 ianuarie 2019 și 5 februarie 2019 rezultă că în cauza înregistrată sub nr. x/2018 nu s-a dispus încă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de vreo persoană și d-l A. nu a înfățișat alte date din care să rezulte că el ar fi suspect sau inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori care au motivat emiterea mandatului european de arestare nr. x/2017 din 21 noiembrie 2018.

Curtea a constatat că, nu este incident în cauză motivul facultativ de refuz al predării prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Din conținutul mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, Curtea a observat că fapta reținută în sarcina sa nu este catalogată de autoritatea judiciară emitentă ca făcând parte din categoria infracțiunilor care dau loc automat la predare fără verificarea condiției dublei incriminări și care sunt prevăzute de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004. În acest sens, s-a invocat incidența dispozițiilor art. 96 alin. (2) din același act normativ care condiționează predarea de împrejurarea ca faptele care constituie obiectul mandatului european de arestare să constituie infracțiune și potrivit legii române, independent de elementele constitutive sau de încadrarea juridică dată faptei.

În ceea ce privește încadrarea juridică, s-a apreciat că instanța este cea care stabilește existența sau inexistența unei infracțiuni corespondente în legislația română în raport de starea de fapt descrisă în actul emis de autoritatea judiciară străină, fără a fi legată de aprecierile procurorului.

Curtea a constatat că încadrarea faptei corespunde prevederilor art. 263 C. pen. din legislația română.

S-a mai precizat de către autoritatea emitentă și din mențiunile inserate în rubrica a) a mandatului european de arestare nr. x/2017 din 21 noiembrie 2018, instanța deduce că infracțiunile de trafic de migranți (contrabandă comercială și bazată pe bande a străinilor, conform legislației penale a statului emitent) au un caracter transnațional, implicând transportul colectiv și pe baza diviziunii muncii, al migranților din Turcia, prin Bulgaria și România în spațiul Schengen și apoi în Germania, însă întreaga activitate infracțională reproșată persoanei solicitate A. a fost săvârșită pe teritoriul României. Mai exact, acesta a recrutat pe șoferul H. în localitatea Voluntari, județul Ilfov; apoi pe teritoriul României persoana solicitată A. conducea persoanele care urmau să fie transportate ilegal la autocamionul condus de H. și le îndemna să urce în autovehicul; cursele cu migranți plecau în toate cazurile din municipiul Arad, județul Arad și la întoarcerea șoferului pe teritoriul României, A. îi plătea acestuia o remunerație de cel puțin 600 euro pentru fiecare cursă efectuată.

La termenul din 15 februarie 2019, s-a procedat și la ascultarea persoanei solicitate A., care întrebată asupra consimțământului la predare, în conformitate cu dispozițiile art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, a arătat că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare din Germania și a menționat expres că nu renunță la regula specialității, aspecte consemnate în declarația aflată la dosar.

Raportat la dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004, Curtea a constatat incidența motivului de refuz opțional la executarea mandatului european de arestare cu privire la infracțiunile reținute în sarcina persoanei solicitate A.

Curtea a mai reținut că d-l A., cu toate că nu are cetățenia română, el trăiește în România de 22 de ani, din 18 iulie 1997 este căsătorit cu d-na I. - cetățean român, împreună au patru copii, din care trei minori, toți copii urmând cursuri în instituții de învățământ din România, așa încât unitatea vieții de familie a d-lui A. poate să fie păstrată doar în România, ea neputând să fie reconstruită pe teritoriul statului emitent al mandatului european de arestare. Totodată, A. are un loc de muncă stabil în România și este întreținătorul familiei sale. Astfel, pe teritoriul statului român, legăturile familiale și sociale ale persoanei solicitate nu sunt deloc întâmplătoare și ocazionale, ci sunt serioase și de foarte lungă durată. De aceea, odată în plus, o urmărire penală a persoanei solicitate A. pentru infracțiunile care formează obiectul mandatului european de arestare poate să fie mai bine plasată în România.

În ceea ce privește măsura preventivă Curtea de apel a reținut că prin încheierea penală pronunțată în 17 ianuarie 2019, față de persoana solicitată A. a fost luată măsura provizorie a controlului judiciar, măsură care a fost menținută prin încheierea penală din 8 februarie 2019. Refuzul executării mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate atrage dispariția temeiurilor care au fost avute în vedere la momentul luării și menținerii măsurii restrictive de libertate, astfel încât, potrivit art. 7 din Legea nr. 302/2004 republicată cu referire la art. 242 alin. (1) C. proc. pen. a fost revocată măsura provizorie a controlului judiciar luată față de persoana solicitată A. prin încheierea penală din 17 ianuarie 2019 și menținută prin încheierea penală din 8 februarie 2019.

Împotriva sentinței penale nr. 6/ME din data de 15 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe intimatul persoană solicitată A., a formulat contestație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș, la data de 20 februarie 2019, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele formulate în scris, s-a precizat, în esență, că este nejustificată respingerea cererii formulate de autoritățile judiciare din Germania nefiind incident motivul opțional de refuz al executării mandatului european de arestare nr. x/2017 emis de către Procuratura din Weiden in der Oberpfalz, Republica Federală Germană la data de 21 noiembrie 2018 față de persoana solicitată A. prev. de art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 în sensul că faptele care fac obiectul mandatului european de arestare, potrivit legii române, ar fi fost comise pe teritoriul României.

S-a apreciat că nu este oportună activarea motivului opțional de refuz al executării cu privire la săvârșirea faptei pe teritoriul României, impunându-se executarea mandatului european de arestare, având în vedere că o activitate de urmărire penală efectuată în Germania, poate contribui mai bine la soluționarea raportului juridic penal de conflict, în integralitatea acestuia, cu respectarea principiului aflării adevărului, față de împrejurarea că în Germania există o mai mare siguranță ca activitatea infracțională, și nu doar o parte a acesteia, să fie cercetată. De asemenea, a solicitat să se aibă în vedere că urmărirea penală se află într-un stadiu mai avansat, iar administrarea probelor este mai facilă.

În concluzie, s-a solicitat admiterea contestației formulate.

Examinând contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Astfel, instanța de fond a fost investită cu executarea de către autoritățile române a mandatului european de arestare nr. x/2017 emis de către Procuratura din Weiden in der Oberpfalz, Republica Federală Germană la data de 21 noiembrie 2018 față de persoana solicitată A., iar respingerea cererii s-a întemeiat pe art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004.

În acord cu instanța de fond, din actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că faptele reținute în sarcina persoanei solicitate A., respectiv de contrabandă comercială și bazată pe bande a străinilor, fapte prevăzute de paragraful 97 alin. (2), art. 96 alin. (1) lit. a) și b), nr. 2, art. 95 alin. (95) alin. (1), nr. 1 și nr. 3 din Legea AufenthG (Legea privind șederea, angajarea și integrarea străinilor pe teritoriul federal) și art. 53 din C. pen. German, și se circumscriu dispozițiilor art. 96 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 rep. referitoare la condiționarea dublei incriminări, respectiv ca faptele care motivează emiterea mandatului european de arestare să constituie infracțiune potrivit legii române, independent de elementele constitutive sau de încadrarea juridică a acesteia.

În acest sens, în mod corect s-a reținut că încadrarea corespunzătoare potrivit legii române este cea prevăzută de art. 263 C. pen. român.

Mai mult, se observă că, situațiile prevăzute în art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată nu-și găsesc aplicabilitatea față de împrejurarea că, în cauză, nu s-a pronunțat o pedeapsă sau o măsură de siguranță privativă de libertate.

Totodată, analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că, există unul dintre cazurile prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004 rep. și pentru care statul român poate să refuze executarea mandatului european.

Față de prevederile art. 98 alin. (2) lit. a)-h) din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internațională în materie penală "Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

a) în situația prevăzută la art. 96 alin. (2) din prezenta lege; în mod excepțional, în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislația română nu impune același tip de taxe sau de impozite ori nu conține același tip de reglementări în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar ca legislația statului membru emitent;

b) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeași faptă care a motivat mandatul european de arestare;

c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent;

d) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte într-un alt stat terț care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiția ca, în caz de condamnare, sancțiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost grațiată potrivit legii statului de condamnare;

e) când mandatul european de arestare se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României;

f) când mandatul european cuprinde infracțiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent și legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român;

g) când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române;

h) când o autoritate judiciară română a decis fie să nu înceapă urmărirea penală, fie încetarea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau clasarea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare, sau a pronunțat, față de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleași fapte, care împiedică viitoare proceduri".

În considerarea celor expuse anterior, transpare ideea că predarea persoanei solicitate către statul emitent al mandatului european de arestare nu se justifică față de împrejurarea că, deși activitatea infracțională a grupării criminale din care fac parte A. alături de B. și D., precum și alte persoane, are o desfășurare transnațională, faptele reținute în sarcina lui A. s-au comis exclusiv pe teritoriul României, fiind incident astfel motivul opțional de refuz de executare a mandatului european de arestare prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Din actele dosarului, rezultă că persoanei solicitate i-au fost respectate drepturile de a fi informată cu privire la conținutul mandatului european de arestare, fiindu-i comunicat, în limba română, mandatul european de arestare, precum și dreptul de a fi asistată de un apărător în fața instanței de fond, conform prevederilor art. 104 din legea specială.

Se constată că instanța de fond a urmat procedura reglementată în art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată procedând la ascultarea persoanei solicitate, la termenul din 15 februarie 2019, aceasta nu a formulat obiecțiuni în ceea ce privește identitatea, admițând că este persoana menționată în mandat și precizând că nu consimte la predarea sa către autoritățile judiciare germane.

În acest sens, Înalta Curte observă că, în mod constant, atât în fața procurorului, cât și în fața curții de apel, persoana solicitată a arătat că nu dorește să fie predată autorităților germane.

Afirmațiile Parchetului că, în realitate, infracțiunea de trafic de migranți de care persoana solicitată a fost acuzată în conținutul mandatului european s-a săvârșit atât pe teritoriul statului german, cât și pe teritoriul statului român și că această infracțiune este exceptată de la condiția dublei incriminări nu sunt de natură să infirme concluziile la care a ajuns instanța de fond care a apreciat justificat că se impune respingerea cererii formulate de autoritățile judiciare din Germania cu privire la executarea mandatului european de arestare emis de Procuratura din Weiden in der Oberpfalz, Republica Federală Germană la data de 21 noiembrie 2018 față de persoana solicitată A.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 108 din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș împotriva sentinței penale nr. 6/ME din data de 15 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe intimatul persoană solicitată A.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată A., rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș împotriva sentinței penale nr. 6/ME din data de 15 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe intimatul persoană solicitată A.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată A., în sumă de 1012 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2019.