ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3304/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 30.03.2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., au formulat, în conformitate cu Anexa VI, Cap. VIII, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 284/2010 și art. 8 cu referire la art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, plângere împotriva refuzului pârâtei Ministerul Justiției, de a soluționa cererea reclamanților privind emiterea pentru fiecare dintre aceștia în parte, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015), a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și a funcției îndeplinite în cadrul instanței și, pe cale de consecință, obligarea pârâtului Ministerul Justiției de a emite pentru fiecare dintre reclamanți în parte, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015), respectiv cu data de 01.07.2015 în privința magistratului E. și data de 09.12.2015 în privința magistratului C., a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015 în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și a funcției îndeplinite în cadrul instanței.

Au mai solicitat obligarea pârâtului la acordarea începând cu 09.04.2015, respectiv 01.07.2015 (pentru magistratul E.) și 09.12.2015 (pentru magistratului C.), în temeiul art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015 a diferenței salariale rezultată din aplicarea de procente și aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/în funcție ulterior datei de 1 ianuarie 2011.

De asemenea, au solicitat obligarea pârâtului ca la emiterea Ordinelor de Salarizare să țină cont în cazul promovărilor în funcție și al numirii în funcții de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă și în funcție, avute la data promovării, care urmează să fie incluse în indemnizația de încadrare brută lunară de la data de 31 decembrie 2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/în funcție a fost îndeplinită ulterior acestei date.

Prin Sentința civilă nr. 3.436/2016 din data de 08 noiembrie 2016, Curtea de Apel București a respins excepția inadmisibilității formulării acțiunii, invocată de pârât, a admis acțiunea și a obligat pârâtul să emită pentru fiecare reclamant noi ordine de încadrare salarială, conform art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 și să achite diferențele salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015 pentru reclamanții A., B., D., începând cu data de 01.07.2015 pentru reclamanta E. și începând cu data de 09.12.2015 pentru reclamanta C.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea, în parte, a hotărârii recurate, în sensul înlăturării obligației stabilite în sarcina sa de plată a diferențelor salariale.

Recurentul-pârât a susținut, în esență, că tribunalele și curțile de apel au personalitate juridică, că raporturile de muncă ale intimaților-reclamanți sunt stabilite cu angajatorul, astfel că drepturile salariale ale acestora sunt calculate și plătite direct de instanța angajatoare, care procedează și la calcularea și virarea contribuțiilor sociale către stat.

Astfel, singura instituție care putea fi obligată la plata diferențelor salariale este instanța angajatoare a reclamanților, Tribunalul Argeș.

Este eronat raționamentul instanței de fond, în sensul că sumele acordate au fost solicitate cu titlu de despăgubiri, iar nu cu titlu de diferențe salariale, întrucât emiterea ordinelor de salarizare începând cu 09.04.2015 va avea ca urmare plata diferențelor cuvenite intimaților-reclamanți.

A mai precizat recurentul-pârât că, la data de 21.12.2016, a fost emis OMJ nr. 4.680/C din 21.12.2016 în baza art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, prin care s-a prevăzut că, începând cu 09.04.2015, judecătorii care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție se recalculează la nivel maxim, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 1 martie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 8 mai 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, impunându-se casarea parțială a acesteia.

5.1. Recurentul-pârât Ministerul Justiției nu a criticat soluția instanței de fond în ceea ce privește obligația principală impusă în sarcina sa, de emitere a ordinelor de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015 în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și a funcției îndeplinite în cadrul instanței.

Recursul vizează doar obligarea Ministerului Justiției la plata diferențelor dintre drepturile salariale recalculate, începând cu data de 09.04.2015.

Prima instanță, consecutiv obligației instituite în sarcina Ministerului Justiției de a emite un nou ordin de încadrare salarială pentru reclamanți, l-a obligat să achite diferențele salariale rezultate.

Însă, această dispoziție va fi înlăturată, pentru că se justifică numai prin prisma calității recurentului de ordonator principal de credite.

5.2. Înalta Curte reține că, prin Decizia nr. 13/2016 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 500/2002), ale art. 7 alin. (3) din O.U.G. nr. 30/2007, s-a decis că:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 7 alin. (3) din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 222 din C. civ., adoptat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajați și instituțiile/unitățile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială."

Or, potrivit celor statuate în această decizie, aplicabilă mutatis mutandis în cauza de față, reținându-se și dispozițiile art. 44 din Legea nr. 304/2004, conform cărora "Președinții curților de apel au calitatea de ordonator secundar de credite, iar președinții tribunalelor au calitatea de ordonator terțiar de credite", se poate concluziona că, în privința cererii intimaților-reclamanți, Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă, nefiind titular al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.

5.3. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și va casa, în parte, sentința atacată, în sensul că va înlătura obligarea pârâtului la achitarea diferențelor salariale rezultate, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva Sentinței civile nr. 3.436/2016 din data de 8 noiembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată, în sensul că înlătură obligarea pârâtului Ministerul Justiției la achitarea diferențelor salariale rezultate.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 octombrie 2018.

Procesat de ED