ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 61 din 24.04.2018 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, în Dosarul nr. x/2017, au fost respinse cererile și excepțiile formulate de apărătorii inculpaților privind nulitatea urmăririi penale și a probatoriului administrat în cauză.

Cu aplicarea art. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, raportat la cauzele Beck contra Norvegiei, și Eckle contra Germaniei, și a art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata A., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 (patru) ani, conform art. 82 C. pen.

S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83, art. 84 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege).

În baza art. 53 pct. 2 lit. a), art. 65 alin. (2) C. pen., au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege), pe o durată de 1 (unu) an, cu executare în condițiile art. 66 C. pen.

A fost condamnat inculpatul B., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de dispozițiile art. 255 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior, la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 5 luni, conform art. 82 C. pen.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83, art. 84 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege).

În baza art. 53 pct. 2 lit. a), art. 65 alin. (2) C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege), pe o durată de 1 (unu) an, cu executare în condițiile art. 66 C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 330 C. proc. pen., s-a dispus menținerea măsurii sechestrului asigurător instituită prin ordonanța din data de 20.03.2017 asupra unui televizor marca C., cu telecomandă, ochelari 3D marca C., adaptor marca C., consolă playstation marca C., cu telecomandă, expresor de cafea marca D., și mașină de tuns iarba marca E., cu un acumulator.

În temeiul art. 254 alin. final C. pen. anterior, art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen. anterior, art. 118 C. pen. anterior, s-a dispus ca bunurile sechestrate enumerate mai sus să fie confiscate de la inculpata A.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Caraș-Severin a reținut că inculpata A. a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., iar inculpatul B. pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., în legătură cu încheierea și derularea de către Consiliul Județean Caraș-Severin a unor contracte având ca obiect lucrări de reabilitare a infrastructurii rutiere, obiective calamitate în urma inundațiilor din anul 2006.

Pe baza actelor și lucrărilor dosarului, s-a reținut în fapt că, la data de 29.11.2010, cu ocazia recepționării lucrării de consolidare a DN 57B Km. 69+000 - 78+900; 82+600 - 97+675, executată de o asociere de societăți comerciale, având ca lider SC F. SRL, inculpata A., director al Direcției Lucrări de Remediere Calamități din cadrul CNADNR, i-a pretins inculpatului B., director al SC F. SRL, să-i fie achiziționate și remise mai multe bunuri, respectiv un televizor marca C. cu telecomandă, o pereche de ochelari 3D marca C., un adaptor marca C., o consolă playstation cu telecomandă, un expresor de cafea marca D. și o mașină de tuns iarba marca E. cu un acumulator, în valoare totală de 14.746,09 RON.

Bunurile mai sus menționate au fost trecute pe un bilețel scris de inculpată alături de numărul de telefon al soțului său, G., urmând ca, în schimbul respectivelor bunuri, activitatea de recepție a lucrării să se desfășoare în bune condiții pentru SC F. SRL.

La aceeași dată a fost întocmit procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, cu încălcarea dispozițiilor H.G. nr. 273/1994, în sensul neîntocmirii anexelor 2 și 3 la procesul-verbal, deși fuseseră constatate anumite lucrări executate necorespunzător și categorii de lucrări neexecutate.

Fiind de acord cu solicitarea inculpatei A., inculpatul B. a înmânat un carnet de cecuri al SC F. SRL, având file semnate și ștampilate, precum și biletul pe care erau menționate bunurile, numitului H., angajat al SC F. SRL, care, în cursul lunii decembrie 2010, s-a deplasat la București, achiziționând bunurile menționate, care ulterior au fost livrate la domiciliul inculpatei A.

Contravaloarea tuturor bunurilor a fost achitată de SC F. SRL, iar acestea au fost identificate la imobilele deținute de inculpata A. în București și Snagov, cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara, precum și inculpații A. și B.

Prin apelul procurorului, sentința a fost criticată pentru cauze de nelegalitate, invocându-se omisiunea primei instanțe de a face aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. din 1968 privind suspendarea executării pedepselor accesorii pentru inculpați, pe durata suspendării condiționate a executării pedepselor principale, precum și pentru greșita stabilire în cauză a pedepsei complementare în ceea ce îl privește pe inculpatul B., având în vedere cuantumul pedepsei principale și dispozițiile art. 65 C. pen. din 1968.

Hotărârea pronunțată în cauză a fost criticată și sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor aplicate inculpaților, solicitându-se majorarea pedepselor principale spre limita maximă prevăzută de lege, cu executare acestora în regim de detenție, urmând a fi stabilite și pedepse accesorii și complementare prin interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. din 1968 (cu excepția dreptului de a alege).

Prin apelul inculpatei A., hotărârea primei instanțe a fost criticată pentru greșita interpretare și evaluare a probatoriului administrat în cauză, susținându-se că soluția de condamnare nu își găsește fundament în probele dosarului. S-a arătat că nu exista nicio probă din care să rezulte că inculpata ar fi pretins sau primit bani, bunuri sau alte foloase de la inculpatul B. în legătură îndeplinirea obligațiilor de serviciu, în calitatea sa de funcționar public, director al Direcției Lucrări de Reabilitare Calamități din cadrul CNADNR.

La rândul său, inculpatul B., invocând nelegalitatea sentinței primei instanțe, a solicitat, prin intermediul apelului declarat în cauză, să se constate nulitatea urmăririi penale și a probatoriului administrat în faza de urmărire penală, ca efect al unor pretinse nelegalități ce pot fi cenzurate cu ocazia judecății în apel, în temeiul Deciziilor CCR nr. 51/2016 și nr. 302/2017, iar pe fond a solicitat să se dispună achitarea întrucât fapta de dare de mită nu există în materialitatea ei.

Prin Decizia penală nr. 1127/A din data de 12 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., în majoritate, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara, dispunându-se desființarea în parte a sentinței primei instanțe sub aspectul individualizării pedepselor aplicate celor doi inculpați, a modalității de executare, precum și a dispoziției de confiscare în natură a bunurilor sechestrate de la inculpata A.

Rejudecând cauza în aceste limite:

I. În privința inculpatei A. s-a dispus majorarea pedepsei principale de la 2 ani închisoare la 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 71 alin. (2), art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, b) și c) C. pen. din 1969 s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa orice funcție în cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. începând cu data pronunțării deciziei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale aplicate.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 coroborat cu art. 65 alin. (2) și (3) și art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, b) și c) C. pen. din 1969 s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa orice funcție în cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., pe o perioadă de 3 ani, de la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 861 C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 862 alin. (1) C. pen. din 1969, calculat de la data pronunțării deciziei.

În temeiul art. 863 alin. (1) C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare s-a dispus obligarea inculpatei la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate de serviciul de probațiune, la Serviciul de Probațiune București;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

În temeiul art. 863 alin. (2) C. pen. din 1969, datele prevăzute în alin. (1) lit. b), c) și d) se comunică Serviciului de probațiune București - căruia i se comunică un exemplar al prezentei decizii.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale a închisorii.

În temeiul art. 404 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 864 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969 cu privire la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare și revocarea pentru neîndeplinirea cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. din 1969 s-a confiscat de la inculpata A. suma de 3003,5 RON (consemnată în contul unic deschis la I., titular cont A.) rezultată din valorificarea bunurilor mobile sechestrate de la aceasta.

II. În privința inculpatului B. s-a dispus majorarea pedepsei principale de la 5 luni închisoare la 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 71 alin. (2), art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și b) C. pen. din 1969 s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, începând cu data pronunțării deciziei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale aplicate.

În baza art. 12 alin. (1) din legea nr. 187/2012 raportat la art. 65 alin. (1) și art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și b) C. pen. din 1969 s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de un an, de la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 861 C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 862 alin. (1) C. pen. din 1969, calculat de la data pronunțării deciziei.

În temeiul art. 863 alin. (1) C. pen. din 1969, s-a stabilit ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate de serviciul de probațiune, la Serviciul de Probațiune Caraș-Severin;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

În temeiul art. 863 alin. (2) C. pen. din 1969, datele prevăzute în alin. (1) lit. b), c) și d) se comunică Serviciului de probațiune Caraș-Severin, căruia i se comunică un exemplar al deciziei.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale a închisorii.

În temeiul art. 404 alin. (3) C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969 cu privire la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare și revocarea pentru neîndeplinirea cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Au fost respinse apelurile declarate de inculpații A. și B. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondate.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că elementele de fapt cu relevanță asupra existenței faptelor și vinovăției inculpaților au fost corect reținute de prima instanță, pe baza unei analize complete și coroborate a probelor administrate în cauză.

Instanța de apel nu a primit susținerile în apărare și cererea de achitare a inculpaților, reținându-se că, din ansamblul probelor de la dosar, rezulta că înțelegerea dintre cei doi coinculpați (constând în esență dintr-o pretindere urmată imediat de promisiunea remiterii bunurilor) a avut loc la data de 29.11.2010 (cu ocazia îndeplinirii activității de recepție), acesta fiind momentul consumativ la infracțiunilor.

Au fost detaliate în cuprinsul deciziei din apel mijloacele de probă relevante în susținerea acuzațiilor formulate împotriva inculpaților, precum și motivele pentru care a fost înlăturată versiunea apărării formulată în legătură cu modalitatea de desfășurare a evenimentelor și împrejurările și cauzele justificative ale primirii bunurilor găsite la perchezițiile efectuate la imobilele inculpatei A.

Distinct de aceasta, instanța de apel a analizat separat chestiunea sesizată prin apelul inculpatului B., privind pretinsa nulitate a urmăririi penale și a materialului probator administrat în cauză, reținându-se inexistența oricăror temeiuri care să justifice constatarea nulității invocate.

S-a arătat astfel că aspectul vizând pretinsa nulitate a urmăririi penale și a materialului probator, potrivit actualului C. proc. pen. (în vigoare din data de 01.02.2014), este proprie procedurii de cameră preliminară, fază distinctă și prevăzută de legiuitor pentru discutarea și evaluarea criticilor formulate, între altele, în legătură cu legalitatea sesizării instanței, administrarea probelor și efectuarea actelor de către organele de urmărire penală (conform art. 342 C. proc. pen.).

Prin urmare, s-a arătat că preliminar trebuie analizat în ce măsură deciziile CCR invocate de inculpat au vreo influență asupra prevederilor legale referitoare la obiectul camerei preliminare.

Prin Decizia CCR nr. 302/2017 a fost inclusă în categoria nulităților absolute încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală.

În cazul în speță s-a reținut că urmărirea penală a fost efectuată de către organul specializat (DNA), competența acestuia fiind recunoscută chiar de către inculpat; instanța de apel a arătat că în realitate critica inculpatul vizează faptul că procurorul nu a procedat personal la audierea tuturor martorilor și a inculpaților (critică generică, fără a fi indicate punctual audierile efectuate în lipsa procurorului sau procurorilor care au fost implicați în instrumentarea dosarului).

Ca răspuns la această pretinsă nulitate, instanța de apel a arătat că, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (4) din O.U.G. nr. 43/2002, "Dispozițiile procurorilor din Direcția Națională Anticorupție sunt obligatorii pentru ofițerii de poliție judiciară prevăzuți la alin. (1). Actele întocmite de ofițerii de poliție judiciară din dispoziția scrisă a procurorului sunt efectuate în numele acestuia".

Așa fiind, îndeplinirea unor acte de urmărire penală de către ofițeri de poliție judiciară (cum a fost cazul în speță) era permisă de lege, mai mult, asemenea acte fiind asimilate celor efectuate de procuror.

Instanța de apel a constatat că Decizia CCR nr. 51/2016 nu era incidentă cauzei, aceasta fiind pronunțată în legătură cu neconstituționalitatea sintagmei "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispozițiilor art. 142 alin. (1) din actualul C. proc. pen. (referitoare la punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică).

Or, în speță, nu se putea invoca aplicarea Deciziei CCR nr. 51/2016 în raport cu interceptări efectuate în temeiul vechiul C. proc. pen., solicitarea apărării neputând fi admisă în contextul în care decizia CCR vizează un alt text legal decât cel care a stat la baza interceptărilor efectuate în dosar.

Pe de altă parte, instanța de apel a arătat că interceptările evocate de inculpat nu aveau nicio pondere în evaluarea acuzației, argumentația din considerentele deciziei de apel, expusă în partea ce interesează analiza probelor administrate în cauză, cuprinzând motivele avute în vedere în acest sens.

În ce privește individualizarea pedepselor și a modalității de executare, instanța curții de apel a apreciat că soluția adoptată de prima instanță sub acest aspect este excesiv de blândă, având în vedere împrejurările comiterii faptelor și circumstanțele personale ale inculpaților, fiind necesară o înăsprire a pedepselor, cu păstrarea unei modalități de executare neprivative de libertate.

Împotriva Deciziei penale nr. 1127/A din 12 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, la data de 27 decembrie 2018, a declarat recurs în casație inculpata A..

În motivarea căii de atac, inculpata A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în argumentarea căruia a susținut în esență că soluția de condamnare a avut la bază și se întemeiază în mod hotărâtor pe interceptările efectuate ca urmare a protocoalelor încheiate cu Serviciul Român de Informații. A susținut că nu există la dosar nicio dovadă din care să rezulte că inculpata a pretins și primit bunurile nominalizate prin încălcarea obligațiilor de serviciu, astfel că, excluzând proba cu interceptările convorbirilor telefonice, nu există nicio dovadă de vinovăție.

Totodată, a arătat că motivul principal de recurs în casație vizează împrejurarea că inculpata a fost condamnată pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, cu trimitere la faptul că probatoriul administrat nu confirmă întrunirea condițiilor de tipicitate ale infracțiunii de luare de mită. În concret, probele administrate nu demonstrează latura obiectivă a infracțiunii.

Constatând că cererea de recurs în casație formulată de A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 și art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din data de 27 februarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu, dispunând trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond.

La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casație, respectiv în ședința din 27 martie 2019, Înalta Curte a luat concluziile acuzării și apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casație formulat de inculpata A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit art. 434 C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs în casație deciziile pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Înalta Curte reține că recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părțile își pot apăra drepturile, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunțate în condițiile celor cinci cazuri de nelegalitate enumerate de art. 438 C. proc. pen. și nu presupune examinarea cauzei exhaustiv, ci exclusiv sub aspectul legalității, respectiv al concordanței cu dispozițiile legii materiale și procesuale.

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casație este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Este în afara oricărei oricărui dubiu că înțelesul expresiei "în condițiile legii" este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special de dispozițiile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casație, și ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casație.

În cauza de față, inculpata A. a declarat recurs în casație împotriva Deciziei penale nr. 1127/A din data de 12 octombrie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, invocând ca motiv de nelegalitate reținerea vinovăției sale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită doar pe baza interceptărilor convorbirilor telefonice efectuate în baza protocoalelor încheiate cu Serviciul Român de Informații.

A arătat că motivul principal al recursului în casație constă în aceea că inculpata a fost condamnată pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, cu trimitere la împrejurarea că probatoriul administrat nu susține și nu confirmă existența în cauză a cerințelor de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, aspecte care justifică concluzia că fapta pentru care a avut loc condamnarea inculpatei nu este prevăzută de legea penală. Deci, probele administrate nu demonstrează latura obiectivă a infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 255 C. pen. din 1968.

S-a susținut că la dosar nu există nicio dovadă care să confirme acuzația privind pretinderea sau primirea de către inculpată a bunurilor nominalizate în corelație cu îndeplinirea obligațiilor sale de serviciu, excluderea probei cu interceptările telefonice eliminând orice dubiu referitor la nevinovăția inculpatei sub aspectul infracțiunii pentru care a fost condamnată.

Ca urmare, s-a solicitat achitarea inculpatei în temeiul art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) sau b) C. proc. pen.

Înalta Curte constată că motivul și critica formulată nu se încadrează decât formal cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Astfel, pe baza probelor administrate în cauză, instanța de apel a constatat că s-a făcut dovada dincolo de orice îndoială rezonabilă că, la data de 29.11.2010, înainte de finalizarea unui act ce intra în atribuțiile de serviciu (întocmirea procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor), inculpata A. (președintele comisiei de recepție la terminarea lucrărilor, desemnată în această calitate din partea CNADNR), i-a pretins inculpatului B. (directorului uneia dintre firmele care s-au ocupat de executarea lucrărilor la obiectivul menționat), mai multe bunuri electrocasnice, pentru ca verificarea lucrărilor să se finalizeze cu constatări și propuneri favorabile pentru forma executantă, pretenție acceptată de îndată de inculpatul B., care a promis că va îndeplini pretenția inculpatei. Livrarea bunurilor a avut loc la data de 13.12.2010 și la data de 15.12.2010.

Deși din analiza procesului-verbal de recepție rezultă executarea integrală și calitativ corespunzătoare a obiectului, s-a constatat că, la data efectuării recepției, proiectantul lucrării, prin reprezentant legal, a întocmit și a prezentat comisiei de recepție un punct de vedere privind execuția lucrării în care a menționat existența unor lucrări neexecutate, executate parțial sau executate, dar care nu respectă prevederile proiectului, necesitând refacerea.

Situația de fapt reținută de instanțele anterioare și vinovăția inculpatei au fost stabilite pe baza unei analize complete și coroborate a probelor administrate în cauză, cu referire la înscrisurilor existente la dosar, declarațiilor martorilor J. și H., precum și declarațiile succesive ale inculpaților, instanța de apel precizând în mod expres că interceptările convorbirilor telefonice evocate și în raport de care contestase legalitatea procedeelor probatorii și valabilitatea mijloacelor de probă, nu aveau nicio pondere în evaluarea acuzațiilor.

Or, așa cum deja s-a arătat mai sus, potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică în condițiile legii conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Recursul în casație nu pune în dezbatere elemente de fapt, ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat. Înalta Curte nu poate să procedeze la o reevaluare a materialului probator și nu poate să stabilească o altă situație de fapt decât cea reținută prin hotărârea instanței anterioare.

În speță, prin critica formulată, aceea de înlăturare unor mijloace de probă - nelegal administrate prin prisma dezlegărilor date prin deciziile relevante ale Curții Constituționale în materia interceptărilor convorbirilor telefonice și a efectelor produse în cazul nerespectării normelor care disciplinează legala administrare a acestora, se solicită practic o reevaluare a probatorului cauzei și o reanalizare a circumstanțelor comiterii faptelor, situație nepermisă însă în calea de atac a recursului în casație.

Aspectele menționate excedează controlului de legalitate la care face referire art. 438 alin. (1) C. proc. pen. și a cărui corectă aplicare nu îngăduie sub nicio formă modificarea în vreun fel a stării de fapt reținută prin hotărârea definitivă a instanței.

Limitarea normativă a obiectului judecății în recursul în casație la situații de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel, și, implicit, cenzurarea stării de fapt reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel ori concordanța acesteia cu probele administrate.

Oricum, chestiunile referitoare la legalitatea interceptărilor efectuate în cauză au fost analizate de instanțele anterioare, inclusiv de instanța de apel, care în considerentele deciziei sale, le-a și evaluat importanța în dovedirea acuzațiilor.

Pe de altă parte, Înalta Curte subliniază că sintagma "nu este prevăzută de legea penală" de la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 1127/A din data de 12 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. va fi obligată recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de condamnata A. împotriva Deciziei penale nr. 1127/A din 12 octombrie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurenta condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta-condamnată A., în sumă de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat B., în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 martie 2019.

Procesat de GGC - GV