ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6226/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 din C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin încheierea civilă din 15 mai 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, a dispus suspendarea judecării cauzei în baza prevederilor disp. art. 411 pct. 2 din C. proc. civ., până la stăruința părții interesate.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs, în termen, revizuentul A., solicitând admiterea recursului și, în consecință, desființarea încheierii atacate.

În recursul său, de altfel, neîntemeiat în drept, recurentul- revizuent a menționat, în primul rând, faptul că nu s-a ținut cont de cele cerute în Dosarul nr. x/2019, și, în al doilea rând, în urma studiului încheierii de suspendare civilă din 15.05.2019, a observat că nu este semnat, motiv pentru care, în consecință, menționează că acele persoane invocate în încheiere nu au respectat dispozițiile procedurale legale, conform Noului C. proc. civ., conform Legii nr. 134/2010, capitolul IV, "Hotărârile judecătorești", Secțiunea 1, Dispoziții generale, art. 426, redactarea și semnarea hotărârii, alin. (5), și tot conform Noului C. proc. civ., conform Legii nr. 134/2010, capitolul IV, "Hotărârile judecătorești", Secțiunea 1, Dispoziții generale, art. 427, comunicarea hotărârii, alin. (1), ale căror dispoziții au fost redate, totodată, menționând că în Regulamentul de ordine interioară al instanței nu se menționează niciunde că încheierea pronunțată în cauză nu trebuie comunicată părților din dosar fără semnătura celor doi "angajați" menționați în actul sus- menționat, pentru toate acestea solicitând lămuriri clare și, astfel, în consecință, acele acte, cum este și actul prezent, nu pot fi luate în considerare, ba, cu atât mai mult, este vorba de nulitatea actului, pe motiv că nu a respectat procedurile legale.

În continuare, recurentul- revizuent a făcut referiri la infracțiunea de neglijență în serviciu, conform art. 246 din C. proc. pen.., și infracțiunea de abuz în serviciu, conform art. 297 alin. (1) din C. proc. pen.., și secția nouă de investigare a infracțiunilor din justiție de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 din C. proc. civ.

Prin rezoluția din 12 august 2019, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen pentru judecata pe fond a recursului, în data de 5.12.2019, cu citarea părților, în condițiile art. 494 - 495 din C. proc. civ., dată când a avut loc judecata, în ședință publică.

Fiind luată în examinare cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, pentru neîndeplinirea cerinței motivării căii de atac, deoarece nerespectarea acestei condiții imperative atrage sancțiunea nulității, ceea ce exclude cercetarea oricăror alte aspecte, Înalta Curte urmează să o admită și să constate nulitatea recursului, având în vedere următoarele considerente:

Recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat. Lipsa acestor mențiuni este sancționată cu nulitatea cererii, potrivit alin. (3) al aceluiași articol.

Totodată, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. prevede sancțiunea nulității recursului în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca, criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pot. 1 - 8 din C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.. Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe.

Examinând recursul declarat în cauză de revizuentul A., prin raportare la dispozițiile legale enunțate, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care recurentul- revizuent își întemeiază cererea, în raport cu soluția pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.

Recurentul nu prezintă critici raportate la conținutul concret al încheierii atacate, respectiv, la argumentele pe care se bazează concluzia referitoare la aplicabilitatea dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., care a condus la suspendarea judecării cauzei.

Se constată că recursul, formal, nici nu a fost încadrat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., și nu conține critici care să poată fi încadrabile în textul legal menționat.

Mai mult, prin cererea de recurs nu se aduce nicio critică (de legalitate) încheierii atacate; dimpotrivă, se reiau, amplu, dispoziții de procedură privind semnarea și comunicarea hotărârii, fără a se susține, în concret, o critică de nelegalitate a încheierii recurate din perspectiva acestor dispoziții procedurale, ori prevederi din legea penală și unitățile de parchet competente.

Față de criticile deduse judecății în calea de atac a recursului, cât și prin raportare la considerentele instanței de fond, Înalta Curte constată, astfel, că, prin motivele invocate și dezvoltate în cererea de recurs, recurentul-revizuent nu aduce spre analiză instanței de control judiciar probleme asupra cărora instanța anterioară a răspuns prin încheierea de suspendare a judecății atacată, fără a combate dezlegările punctuale cuprinse în hotărâre, ceea ce pune problema imposibilității încadrării susținerilor acestuia în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., câtă vreme nu se poate cenzura, în absența unor critici împotriva dezlegărilor sentinței de fond, soluția acestei instanțe.

Or, această prezentare a recurentului- revizuent în cererea sa de recurs nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar modul de redactare a recursului nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii atacate.

Deopotrivă, reproducerea, prin cererea de recurs a stării de fapt nu se constituie într-o critică de nelegalitate a sentinței, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ.

Pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., se reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței reținute în hotărâre, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs, ceea ce, în speță, nu se poate reține. Recurentul- revizuent nu a adus critici punctuale, prin care să demonstreze în mod concret în ce constă nelegalitatea încheierii recurate, din perspectiva cazului de casare prevăzut de lege.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecății, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 din C. proc. civ., intervine sancțiunea nulității recursului.

În concluzie, cum aspectele invocate de recurent nu se încadrează în prevederile art. 488 din C. proc. civ., și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va constata nulitatea recursului formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de revizuentul A. împotriva încheierii de suspendare a judecării cauzei din 15 mai 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2019.

GGC - OB