ÎCCJ, Decizia nr. 154/2020
ÎCCJ, Decizia nr. 154/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:
Hotărârea atacată
Prin Decizia nr. 45 din 24 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2019, a fost anulat recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 143 din 27 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018.
S-a reținut, în esență, că deși i s-a adus la cunoștință că cererea de recurs nu este semnată și i s-a pus în vedere să suplinească această lipsă, recurentul nu s-a conformat obligației legale de depunere la dosarul a cauzei a unui exemplar semnat al cererii de recurs și nici nu s-a prezentat personal pentru a semna cererea de recurs, sancțiunea aplicabilă pentru neîndeplinirea condițiilor de formă stabilite de lege pentru cererea de recurs fiind nulitatea.
Calea de atac formulată
Împotriva Deciziei nr. 45 din 24 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2019, A. a formulat aceeași cale de atac, a recursului.
Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători
Având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) și art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va analiza cu prioritate admisibilitatea căii extraordinare de atac formulate.
Potrivit art. 129 din Constituția României, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", iar, conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".
În raport cu dispozițiile constituționale și legale citate, admisibilitatea unei căi de atac și provocarea controlului judiciar al unei hotărârii judecătorești sunt condiționate de exercitarea acesteia în condițiile legii.
În cauză, recursul este exercitat împotriva unei decizii definitive, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători s-a pronunțat asupra unei cereri de recurs.
Or, conform dispozițiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege".
Decizia nr. 45 din 24 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, ce face obiectul recursului formulat de petent, este o hotărâre pronunțată chiar în calea de atac a recursului, fiind definitivă.
Cum hotărârea atacată nu se circumscrie categoriilor de hotărâri supuse recursului, conform art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nu poate forma obiectul căii de atac formulate în cauză, întrucât recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele reglementate de lege, constituie o încălcare a dispozițiilor constituționale și legale citate mai sus, prin raportare la principiul legalității căii de atac reglementate de norma procesuală.
Pentru considerentele prezentate, constatându-se că excepția inadmisibilității este întemeiată, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de A. împotriva Deciziei nr. 45 din 24 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2019, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei civile nr. 45 din 24 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2019.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 21 septembrie 2020.