ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1388/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1388/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1388/2016

Asupra cauzei

de față, reține următoarele:

Obiectul

acțiunii.

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud sub nr. x/112/2014,

reclamantul A. Bistrița în calitate de administrator al dreptului de

proprietate publică aparținând Statului Român prin Ministerul

Tineretului și Sportului, a chemat în judecată pe pârâții

Asociația B., în reorganizare judiciară, reprezentată prin

administrator judiciar C., D., E., F., SC G. SRL, SC H. SA și A.F.P.

Bistrița, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să

fie obligați pârâții, să îi recunoască dreptul de

proprietate asupra imobilului Stadionul Municipal din Bistrița, constând

în teren fotbal competiții, teren fotbal antrenament, teren fotbal

zgură, tribune spectatori, 5 vestiare cu bazin, sauna, stație

amplificare, microhote și sala de atletism, 2 săli haltere, sala box,

sala lupte, sala box cu vestiare și dușuri, sauna, pistă

atletism, 4 terenuri handbal pe bitum, 4 terenuri tenis de câmp, alte accese,

să îi predea în posesie imobilul și să se abțină pe

viitor de la orice act de tulburare a posesiei.

Prin

încheierea din 23 iulie 2014 instanța a procedat la disjungerea cererii de

chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtele persoane

juridice, formându-se Dosarul nr. x/112/2014.

Soluția

primei instanțe.

Tribunalul

Bistrița-Năsăud prin Sentința civilă nr. 2017/F din 02

decembrie 2014, a respins ca neîntemeiate excepțiile invocate de

pârâți și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea

precizată și extinsă formulată de reclamantul Ministerul

Tineretului și Sportului, și prin A. Bistrița, în contradictoriu

cu pârâții D., E. și F., având ca obiect revendicare. Reclamantul a

fost obligat să le plătească pârâților, în solidar, suma de

9.427 lei cheltuieli de judecată.

Soluția

instanței de apel.

Curtea de

Apel Cluj, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 2448 din 11

noiembrie 2015, a respins ca inadmisibil apelul declarat de apelantul

Ministerul Tineretului și Sportului, împotriva Sentinței civile nr.

2017/F din 02 decembrie 2014 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, a

admis apelul incident formulat de intimații D., E. și F., împotriva

Sentinței civile nr. 2017/F din 02 decembrie 2014 a Tribunalului

Bistrița-Năsăud, pronunțată în Dosar civil nr.

x/112/2014, pe care a schimbat-o în parte, în sensul în care a admis

excepțiile: lipsei calității procesuale active a reclamantului

A. Bistrița în promovarea acțiunii în revendicare, atât în nume

propriu, cât și în numele Ministerului Tineretului și Sportului,

respectiv, în numele Statului Român prin Ministerul Tineretului și

Sportului; lipsei calității procesuale active a Ministerului

Tineretului și Sportului; lipsei calității procesuale active a

Statului Român; lipsei calității de reprezentant al Clubului Sportiv

Municipal Bistrița, pentru Ministerul Tineretului și Sportului,

respectiv, pentru Statul Român prin Ministerul Tineretului și Sportului. A

respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A.

Bistrița, în contradictoriu cu pârâții D., E. și F., având ca

obiect revendicare, ca fiind formulată de o persoană lipsită de

calitate procesuală activă. A respins extinderea și precizarea

cererii de chemare în judecată formulată de Ministerul Tineretului

și Sportului, atât în nume propriu, cât și prin A. Bistrița, ca

fiind promovată de o persoană care nu are calitatea de reclamant în

cauză. A dispus obligarea Ministerului Tineretului și Sportului

și A. Bistrița la plata către pârâți a cheltuielilor de

judecată în apel, astfel: 4.430 lei pentru D., E. și suma de 4.441

lei pentru F.

Recursul.

Împotriva

deciziei curții de apel a formulat recurs pârâtul Ministerul Tineretului

și Sportului.

Completul de

filtru.

Dosarul a

fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă, la data de 15 ianuarie 2016 și

repartizat Completului filtru nr. 10 (CF 10).

Urmare a

rezoluției completului de filtru din 19 ianuarie 2016, cererea de recurs a

fost comunicată intimaților la data de 25 ianuarie 2016, conform

dovezilor, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 30 zile de la

comunicare.

La data de 25

februarie 2016, cu respectarea termenului legal de 30 de zile, intimații

D., E. și F. au formulat întâmpinare, din care lipsea o filă, prin

care s-au invocat următoarele: recurentul datorează taxă

judiciară de timbru aferentă valorii obiectului dedus

judecății, conform dispozițiilor art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013.

De asemenea,

a invocat excepția nulității recursului și excepția

inadmisibilității recursului în temeiul dispozițiilor art. 458

din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, Ministerul

Tineretului și Sportului neavând calitatea de parte în prezenta

cauză.

În

legătură cu soluția curții de apel de admitere a

excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului a

arătat următoarele:

În

situația în care s-ar admite că acțiunea ar fi formulată de

A. Bistrița, în nume propriu, dreptul de administrare nu conferă

titularului acestuia calitate procesuală activă în acțiunea în

revendicare.

De asemenea,

dacă se admite teza potrivit căreia acțiunea în revendicare ar

fi formulată de A. Bistrița în numele Ministerului Tineretului

și Sportului, dreptul de proprietate asupra imobilelor în litigiu

aparține Statului Român, care nu are calitatea de parte.

Ministerul

Tineretului și Sportului nu are calitate procesuală activă în

baza Legii nr. 69/2000, devreme ce acțiunea în revendicare nu a fost

întemeiată pe dispozițiile acestui act normativ.

În continuare

s-a învederat că în mod corect Curtea de Apel Cluj a admis excepția

lipsei calității de reprezentant, având în vedere că în

speță nu există un mandat de reprezentare pe care pretinsul

titular al dreptului de proprietate publică să îl fi acordat A. Bistrița

pentru promovarea acțiunii, așa cum corect a reținut și

curtea de apel raportat la dispozițiile H.G. nr. 11/2013.

În prezent,

dreptul de proprietate asupra imobilelor în litigiu aparține

intimaților D., E. și F., conform mențiunilor din cartea funciară,

iar nu Statului român, prin urmare nu sunt incidente dispozițiile art. 2

lit. c) din H.G. 11/2013.

Pe fondul

cauzei, a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului, apreciind că

instanța de apel în mod corect a statuat faptul că Ministerul Tineretului

și Sportului nu are calitatea, de reclamant în prezenta cauză.

A

susținut că demersul reclamantei încalcă dispozițiile art.

1 al Protocolului nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor și

Libertăților Fundamentale ale Omului, aspect reținut în numeroase

cauze precum Balașa Contra României, Drăculeț contra României,

Silviu Marin contra României, Bughelea contra României, Androne contra

României.

Întâmpinarea

formulată de intimați a fost comunicată la data de 03 martie

2016.

La data de 14

martie 2016, recurentul Ministerul Tineretului și Sportului a depus

răspuns la întâmpinare.

La data de 14

martie 2016, constatând finalizată procedura de comunicare, astfel cum

este reglementată de dispozițiile art. XV coroborate cu

dispozițiile art. XVII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri

pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și

pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul

de procedură civilă, publicată în M. Of. nr. 89/12.02.2013,

magistratul asistent raportor a trecut la întocmirea raportului asupra

admisibilității, în principiu, a recursului, așa cum prevăd

dispozițiile art. 493 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de

procedură civilă.

După

analiza în complet de filtru, raportul asupra admisibilității în

principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 06

aprilie 2016, conform dovezilor aflate la dosarul Înaltei Curți de

Casație și Justiție, iar la data de 19 aprilie 2016, cu

respectarea termenului legal prevăzut de dispozițiile art. 493 alin.

(4) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă,

intimații D., E. și F. au depus punct de vedere la raport prin care

au învederat că taxa de timbru datorată în recurs trebuie

raportată la valoarea obiectului dedus judecății.

Prin

rezoluția completului de filtru din 17 mai 2016, a fost acordat termen la

data de 15 iunie 2016, în vederea analizei admisibilității, în

principiu a recursului.

La termenul

stabilit la data de 15 iunie 2016, în condițiile art. 493 alin. (5) din

Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicat,

Înalta Curte a invocat excepția netimbrării recursului, și

văzând dispozițiile art. 248 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind

Codul de procedură civilă, republicat, potrivit cărora

"Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de

procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în

tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond

a cauzei" reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții,

prioritar excepțiilor inadmisibilității și

nulității recursului invocate prin întâmpinarea formulată de

intimații C., D. și F.

Conform

dispozițiilor art. 148 alin. (6) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de

procedură civilă, cererile adresate instanțelor

judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel.

În cazul în care cererea principală este supusă timbrării,

dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii.

Netimbrarea atrage anularea cererii de chemare în judecată, în

condițiile art. 197 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură

civilă. Obligația de a aduce la cunoștința părții

cuantumul exact al taxei de timbru datorate revine instanței sesizate,

întrucât, conform art. 157 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., citația va cuprinde,

printre altele, indicarea, dacă este cazul, a taxei judiciare de timbru

și a timbrului judiciar datorate de cel citat.

De asemenea,

art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

precizează că "determinarea cuantumului taxelor judiciare de

timbru pentru acțiunile și cererile introduse la instanțele

judecătorești se face de către instanța de

judecată". Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu

excepțiile prevăzute expres de lege, conform art. 33 alin. (1) din

O.U.G. nr. 80/2013.

În

situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată,

reclamantului i se va pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) din

C. proc. civ., că are obligația de a timbra cererea în cuantumul

stabilit de instanța de judecată și de a transmite acesteia

dovada achitării taxei judiciare de timbru. Dacă s-a invocat și

admis excepția de netimbrare, cererea introductivă de

instanță va fi anulată, conform art. 197 din Legea nr. 134/210

privind Codul de procedură civilă.

Prin Legea

nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicat,

legiuitorul a instituit procedura de filtrare a recursurilor, echivalentul

procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată, cu scopul

impunerii părților unor exigențe în declararea recursurilor,

exigențe care privesc printre altele, cerințe privind legala

timbrare.

În cauza de

față, prin raportul asupra admisibilității în principiu a

recursului întocmit în cauză și comunicat recurentului Ministerul

Tineretului și Sportului la data de 06 aprilie 2016, conform dovezii, s-a

apreciat că acesta datorează taxă de timbru judiciar în cuantum

de 100 de lei, o taxă fixă, în raport de dispozițiile art. 24

alin. (2) teza a 2-a din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru,

raportat la soluția pronunțată de instanța de apel prin

care nu a fost tranșat dreptul dedus judecății, iar nu o

taxă judiciară de timbru stabilită în funcție de valoarea

obiectului cererii de chemare în judecată, așa cum au susținut

intimații D., E. și F. prin punctul de vedere depus.

Cu toate

că această obligație i-a fost adusă la

cunoștință recurentului prin comunicarea raportului, Înalta

Curte constată că acesta nu a înțeles să achite taxa

judiciară de timbru în cuantum de 100 lei.

Analizând

cauza și din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este

reglementat și garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, se constată că cererea de recurs

a fost formulată de o persoană specializată în domeniul juridic,

respectiv consilier juridic I., așa cum reiese din chiar conținutul

acesteia. Prin urmare, reiese că în această fază

procesuală, recurentul a beneficiat de asistență juridică

de specialitate, o necunoaștere a dispozițiilor procedurale neputând

fi invocată în acest context, legea acordând consilierilor juridici prezumția

de specialiști ai dreptului.

Și din

perspectiva dreptului la apărare, reglementat de același art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fără a

tranșa, în absența dezbaterilor contradictorii, se constată

că raportul asupra admisibilității în principiu a recursului

prin care a fost constatat că recursul nu este legal timbrat, a fost

comunicat recurentei la adresa indicată chiar de către aceasta în

cuprinsul cererii de recurs aflată la dosarul Înaltei Curți de Casație

și Justiție, ocazie cu care i s-a pus în vedere că are

posibilitatea formulării unui punct de vedere la raport. Recurentul nu a

depus punct de vedere la raport.

Învestită

cu constatarea unei încălcări a dreptului la un proces echitabil, în

contextul anulării unei cereri de chemare în judecată, în procedura

de regularizare reglementată de dispozițiile art. 200 din Legea nr.

134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicat, Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la instanță

nu este unul absolut, acesta putând fi supus limitărilor legale, cu

condiția ca dreptul să nu fie afectat în substanța sa. O

limitare a dreptului de acces la instanță nu se conciliază cu

art. 6 din Convenție decât dacă urmărește un scop legitim

și există un raport de rezonabil de proporționalitate între

mijloacele folosite și scopul urmărit.

Astfel, prin

decizia din 15 aprilie 2014, în cauza Lefter împotriva României, Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către

Statul român a prevederilor art. 6 din Convenție. S-a reținut că

procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată,

reglementată de art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de

procedură civilă, nu se substituie unei cercetări judiciare

și nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba

de o etapă obligatorie, care urmărește a impune

reclamanților o anumită disciplină, în vederea evitării

oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de

procedură este prevăzută de lege și urmărește

buna administrare a justiției. Curtea a apreciat că anularea cererii

reclamantei nu a constituit o ingerință disproporționată în

dreptul său de acces la instanță (art. 6 din Convenție),

reținând că reclamanta a fost informată de instanță

asupra omisiunii sale și de sancțiunea susceptibilă a-i fi

aplicată.

Deși în

speța redată se face vorbire despre anularea unei cereri de chemare

în judecată în faza de regularizare reglementată de dispozițiile

art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă,

republicat aceasta poate fi apreciată ca reprezentând poziția, de

principiu, a instanței de contencios european cu privire la soluțiile

de anulare a cererilor pentru neîndeplinirea condițiilor de formă,

cum este și cazul în speță, în procedura de filtrare a

recursurilor, atunci când limitările impuse îndeplinesc condițiile

enunțate și standardele Curții în această materie.

Având în

vedere că excepția netimbrării reprezintă un fine de

neprimire a cererii de recurs, prioritară analizei oricăror altor

excepții, Înalta Curte nu poate trece la analiza pe fond a cererii.

Pentru

considerentele arătate, Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul

declarat de pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului împotriva Deciziei

civile nr. 2448 din 11 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj,

secția I civilă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Anulează,

ca netimbrat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Tineretului și

Sportului împotriva Deciziei civile nr. 2448 din 11 noiembrie 2015

pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Hotărârea

nu este supusă niciunei căi de atac, potrivit dispozițiilor art.

493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură

civilă și se va comunica părților, conform prevederilor

art. 427 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură

civilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 15 iunie 2016.

Procesat de GGC - CT