ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1302/2016

Decizia nr. 1302/2016

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 10 iunie 2014 pe rolul Tribunalului Constanța, secția civilă, sub nr. x/118/2014, reclamantul Sindicatul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Regia B. Constanța, anularea dispozițiilor din Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate - B. care prevăd drepturi pentru toți salariații sub cele prevăzute în Contractul Colectiv la nivel de ramură; obligarea pârâtei la aplicarea prevederilor mai favorabile referitoare la salarizare din Contractul Colectiv la nivel de ramură; obligarea pârâtei la plata, către membrii A., a diferențelor de drepturi salariale și contribuții sociale rezultate dintre drepturile plătite efectiv și cele care li s-ar fi cuvenit conform prevederilor Contractului Colectiv la nivel de ramură, pentru perioada mai 2011 - la zi.

Prin Sentința nr. 1040 din 21 mai 2015 Tribunalul Constanța, secția civilă, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru cererea având ca obiect obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente perioadei mai 2011 - 03 iunie 2011, fiind respinsă ca prescrisă cererea având ca obiect obligarea la plata drepturilor salariale aferente respectivei perioade; a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantului.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamantul Sindicatul A.

În cursul judecării apelului, reclamantul a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor prevăzute de art. 133 alin. (1) lit. (c) teza a II-a din Legea nr. 62/2011 cât privește sintagma "și care fac parte din organizațiile patronale semnatare ale contractului", apreciindu-se că în mod nejustificat s-a instituit o dublă condiționare a aplicabilității contractului colectiv de muncă la nivel de sector de activitate, reprezentând în fapt o limitare a accesului angajaților dintr-un sector de activitate la dispozițiile contractului colectiv de muncă unic corespunzător.

Prin încheierea de ședință din 23 noiembrie 2015 Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de către reclamant.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Constanța a reținut că solicitarea reclamantului nu îndeplinește cerința de admisibilitate la care se referă dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, cât privește legătura directă a normei cu modalitatea de soluționare a cauzei.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 146 lit. d) din Constituție, art. 29 - 33 din Legea nr. 47/1992, art. 488 și urm. C. proc. civ., reclamantul Sindicatul A.

În susținerea recursului, reclamantul a arătat că solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată îndeplinește cerințele imperative reglementate de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, și anume: să vizeze o lege sau o ordonanță ori o dispoziție din acestea (în speță, fiind vorba de o teză a unui articol din Legea nr. 62/2011); legea, ordonanța sau dispoziția criticată să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia (în speță apărările pârâtei cât și hotărârea de fond au la bază norma legală vizată de excepția de neconstituționalitate); legea, ordonanța sau dispoziția legală să nu fi fost constatată neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale (art. 133 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 62/2011 nu a mai făcut obiectul vreunei analize anterioare a Curții Constituționale).

În cauză, a fost întocmit raport conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ., comunicat părților, intimata Regia B. Constanța transmițând punctul de vedere asupra raportului, potrivit art. 494 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând criticile deduse judecății, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarelor considerente:

Fiind învestită de către reclamant cu solicitarea de sesizare a Curții Constituționale, pentru ca aceasta să se pronunțe asupra neconformității cu legea fundamentală a prevederilor art. 133 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea nr. 62/2011, Curtea de Apel a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru a da curs unui asemenea demers.

În justificarea acestei soluții, s-a reținut că nu este întrunită cerința legăturii directe a normei contestate cu soluționarea cauzei în apel.

Aceasta întrucât, raportat la dezlegările date de prima instanță, față de obiectul pricinii, în apel urma a se analiza ceea ce s-a tranșat de către tribunal în legătură cu efectele unor hotărâri judecătorești anterioare, prin prisma criticilor sindicatului vizând inopozabilitatea acelor statuări jurisdicționale.

S-a reținut totodată, că din considerentele soluției instanței de fond nu reiese că dezlegarea s-ar fi fundamentat pe interpretarea și aplicarea, pentru prima dată, a prevederilor art. 133 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 62/2011, ci pe hotărârile anterioare care s-ar bucura de autoritatea lucrului judecat pe acest aspect.

Ca atare, s-a constatat că prefigurarea unei soluții vizând neconstituționalitatea textului menționat nu creează premisele aplicării directe a acestei norme la speța dedusă judecății, ceea ce are de rezolvat instanța de apel fiind, cu precădere, modalitatea în care efectele statuărilor anterioare, definitive, se extind sau nu asupra sindicatului unității și, implicit, asupra salariaților membri, care n-au fost părți în cauzele anterioare.

În acest context și pe temeiul acestor considerente, instanța de apel a concluzionat în sensul lipsei legăturii între norma contestată și incidența ei în soluționarea cauzei.

Or, criticând această soluție, recurentul nu demonstrează de ce este lipsit de fundament legal raționamentul instanței, limitându-se la a prelua cerințele de admisibilitate reglementate de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și la a susține că ele se regăsesc în cauză.

Astfel, recurentul nu arată de ce ar fi eronat considerentul instanței potrivit căruia, fiind în faza apelului, aceasta are de dat dezlegare criticilor referitoare la modalitatea în care se repercutează efectele unor judecăți anterioare - cu valoare de opozabilitate sau de autoritate de lucru judecat - față de reclamant, terț în procedurile jurisdicționale anterioare, iar nu aplicării directe a dispozițiilor criticate pentru neconstituționalitate.

Dimpotrivă, recurentul reclamant, fără să combată aceste statuări, doar afirmă că textul art. 133 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 62/2011 are legătură cu soluționarea cauzei, simplă afirmație care nu se poate circumscrie unei critici de nelegalitate, având în vedere aspectul care a constituit fundamentul soluției de nesesizare a Curții Constituționale.

De asemenea, recurentul nu combate argumentul instanței conform căruia, chiar și prefigurarea unei soluții privind neconstituționalitate textului nu ar crea premisele aplicării directe a normei contestate în speță, față de aspectele pe care aceasta trebuie să le verifice prioritar, în cadrul devoluțiunii căii de atac.

Or, soluția vizând neconstituționalitatea unui text nu poate fi evaluată în abstract, ci în contextul impus de dezlegarea pricinii, pentru a se putea verifica cerința referitoare la necesitatea existenței legăturii normei contestate cu rezolvarea cauzei.

Ca atare, necombătând și nedemonstrând în ce ar consta caracterul nelegal al dezlegărilor date de instanța de apel în legătură cu neîntrunirea cerințelor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 247/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale, reclamantul nu deduce judecății critici apte să conducă la modificarea soluției.

Aceasta, întrucât verificarea nelegalității unei hotărâri în calea de atac a recursului, nu se poate face decât prin prisma celor tranșate jurisdicțional (nu doar din punct de vedere al soluției, ci și al considerentelor justificative), ceea ce presupune critici grefate pe aceste aspecte, situație neregăsită în speță.

În consecință, neidentificându-se nicio critică subsumabilă dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. (generic invocate, de altfel, de către reclamant), recursul urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Sindicatul A., cu sediul ales la Cabinet de Avocat C., București, sector 5 împotriva încheierii de ședință din 23 noiembrie 2015 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Regia B. Constanța, cu sediul în Constanța, județul Constanța.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 8 iunie 2016.

Procesat de GGC - NN