- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 3 februarie 2017
Încheierea nr. 251/2017 — ÎCCJ, Secția I civilă — cerere de strămutare
Încheierea nr. 251/2017 S-a luat în examinare cererea formulată de petenta A. privind strămutarea pricinii care face obiectul dosarului nr. x/180/2011 al Curții de Apel Bacău, secția I civilă. La apelul nominal lipsesc petenta A. și intimata Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Bacău, reprezentată prin Primar. Magistratul asistent face referatul cauzei, arătând că procedura de citare este legal îndeplinită; cererea de strămutare este legal timbrată și a fost comunicată intimatei. Potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul nr. x/180/2011 al Curții de Apel Bacău, secția I civilă, a cărui strămutare se solicită, a fost soluționat la data de 18 ianuarie 2017. La data de 1 februarie 2017, intimata Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Bacău, reprezentantă prin Primar, a depus la dosar memoriu prin care a solicitat respingerea cererii de strămutare.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Respinge cererea formulată de petenta A. privind strămutarea pricinii care face obiectul dosarului nr. x/180/2011 al Curții de Apel Bacău, secția I civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 februarie 2017. Procesat de GGC - CL