ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 157/A/2017

Deliberând asupra apelului de față, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1795/A din 29 noiembrie, Curtea de Apel București a respins ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 2170 din 07 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosar nr. x/236/2009 și a obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, în esență, curtea a reținut că prin contestația formulată contestatorul a criticat decizia penală nr. 2170 din 07 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/236/2009, apreciind că a fost condamnat deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, fiind, astfel, incidente dispozițiile art. 426 lit. b) C. proc. pen.

Raportat la motivul invocat, respectiv nelegala condamnare, Curtea a constatat invocarea formală a cazului de contestație prev. de art. 426 lit. b) C. proc. pen., prin intermediul căruia contestatorul a solicitat reaprecierea probatoriului administrat și achitarea sa întrucât fapta nu există. Curtea a apreciat că nemulțumirea contestatorului față de soluția pronunțată de instanța de apel nu poate constitui un temei al admiterii contestației în anulare, neputând fi circumscrisă niciunui caz expres și limitativ prevăzut de art. 426 C. proc. pen.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate Înalta Curte constată că apelul este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din C.E.D.O., C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinări, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Potrivit art. 432 alin. (4) C. proc. pen. sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.

Conform art. 370 alin. (1) C. proc. pen. hotărârea prin care cauza este soluționată de prima instanță de judecată sau prin care aceasta se dezînvestește fără a soluționa cauza se numește sentință. Instanța se pronunță prin sentință și în alte situații prevăzute de lege. Alin. (2) al aceluiași text de lege prevede că hotărârea prin care instanța se pronunță asupra apelului, recursului în casație și recursului în interesul legii se numește decizie. Instanța se pronunță prin decizie și în alte situații prevăzute de lege.

Înalta Curte reține că singurele situații în care instanța ce judecă contestația în anulare se pronunță prin sentință, iar aceasta este supusă căii de atac a apelului, sunt reprezentate de cazurile în care competența de soluționare aparține instanței de fond, respectiv cazul prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., când sentința a rămas definitivă prin neapelare, și cel prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. i) C. proc. pen., când ultima hotărâre a rămas definitivă prin neexercitarea căii ordinare de atac. În toate celelalte situații competența de soluționare a contestației în anulare aparține instanței de apel, iar decizia acesteia este definitivă.

În speță contestatorul a declarat apel împotriva deciziei penale nr. 1795/A din 29 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, prin care s-a soluționat contestația în anulare formulată împotriva deciziei penale nr. 2170 din 07 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/236/2009, ca instanță de apel.

În acest context, față de împrejurarea că, pe calea contestației în anulare promovate, contestatorul a criticat o decizie penală pronunțată în calea de atac a apelului, hotărârea prin care s-a soluționat contestația în anulare - atacată pe calea prezentului apel - este definitivă.

Prin urmare, în privința deciziei penale atacate, definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.

Recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Inadmisibilitatea ca sancțiune procesual penală constă în lipsirea de efecte a unui act procedural pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și a unui act prin care a fost exercitat sau se încearcă exercitarea unui drept procesual exercitat și epuizat anterior. Inadmisibilitatea operează automat și inevitabil, ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.

În materia apelului inadmisibilitatea intervine, în principal, în două situații și anume, când apelul nu este obiectiv încuviințat de lege, hotărârea atacată făcând parte din cele care nu sunt supuse niciunei căi de atac, precum și atunci când a fost declarat de o persoană care nu are calitate procesuală de a apela.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) teza ultimă C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil apelul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 1795/A din 29 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelantul contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 1795/A din 29 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016.

Obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariu apărătorului din oficiu de 260 lei se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 2 mai 2017.