ÎCCJ, Decizia nr. 20/2017

Problema de drept care a generat practica neunitară Prin recursul în interesul legii formulat de către Colegiul de conducere al Curții de Apel Târgu Mureș s-a arătat că în practica judiciară națională nu există un punct de vedere unitar privind "modalitatea de calcul al termenului de 5 zile în care propunerea de prelungire a arestării preventive se depune la judecătorul de drepturi și libertăți [art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală], respectiv aceasta este cea prevăzută de dispozițiile art. 269 alin. (2) și (4) din Codul de procedură penală sau cea prevăzută de dispozițiile art. 271 din Codul de procedură penală."

Examenul jurisprudențial În urma verificării jurisprudenței la nivel național, în privința termenului de 5 zile în care propunerea de prelungire a arestării preventive se depune la judecătorul de drepturi și libertăți [art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală], s-a identificat problema de drept referitoare la calculul acestui termen, respectiv dacă acesta se calculează potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) și (4) din Codul de procedură penală sau se calculează potrivit dispozițiilor art. 271 din Codul de procedură penală. Problema de drept s-a ivit ca urmare a faptului că legiuitorul nu a prevăzut în mod expres natura acestui termen, modalitatea de calcul și nici sancțiunea nerespectării acestuia, precum și ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, prin care s-a statuat că termenul de 5 zile prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală este unul imperativ, peremptoriu.

Soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești Într-o primă orientare, se consideră că termenul de 5 zile prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală este un termen privind măsurile preventive sau restrictive de drepturi și se calculează potrivit art. 271 din Codul de procedură penală, respectiv pe zile pline (ziua de la care începe și cea în care se sfârșește termenul intră în durata acestuia). Într-o a doua orientare, instanțele au considerat că termenul de 5 zile prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală se calculează potrivit art. 269 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală (în calculul termenului nu se socotește ziua în care începe să curgă termenul și nici ziua în care se împlinește).

Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este în sensul orientării jurisprudențiale potrivit căreia termenul de 5 zile prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală se calculează potrivit art. 269 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, acest mod de calcul fiind de natură a garanta exigențele și garanțiile pentru care a fost instituit termenul.

Raportul asupra recursului în interesul legii Judecătorul-raportor, prin raportul întocmit în cauză, a apreciat că sesizarea referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală este admisibilă, concluzionând că termenul de 5 zile prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală se calculează potrivit art. 269 alin. (1), (2) și (4) din Codul de procedură penală, respectiv în calculul termenului nu se socotește ziua în care începe să curgă termenul și nici ziua în care se împlinește, iar în situația în care ultima zi a acestui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare anterioare. În esență, judecătorul-raportor a menționat că termenul de 5 zile prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală este un termen procedural, minim, de regresiune, iar nerespectarea termenului de depunere a propunerii de prelungire a arestării preventive la judecătorul de drepturi și libertăți cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, devenind incidente normele procesual penale ale art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, sancțiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea procurorului din exercițiul dreptului de a depune propunerea de prelungire a duratei arestului preventiv și nulitatea absolută a actului făcut peste termen.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorul- raportor și dispozițiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reține următoarele: 6.1. Admisibilitatea recursului în interesul legii Înalta Curte de Casație și Justiție a fost legal sesizată, fiind îndeplinite cerințele impuse de dispozițiile art. 471 din Codul de procedură penală, referitoare la titularul sesizării și la depunerea hotărârilor definitive ce atestă existența unei jurisprudențe neunitare relativ la problema de drept ce se cere a fi interpretată. Astfel, cu privire la condiția de admisibilitate, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 472 din Codul de procedură penală, rezultă faptul că legiuitorul a stabilit drept criteriu pentru aprecierea admisibilității existența unor probleme de drept soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, condiție îndeplinită în cauză. Evaluarea interesului sesizării se analizează de către titularul acțiunii, iar Înalta Curte de Casație și Justiție verifică doar existența jurisprudenței divergente ca o condiție de admisibilitate. Practica neunitară ce formează obiectul recursului în interesul legii a fost generată de interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, în practica instanțelor de judecată fiind conturate două orientări: Într-o primă orientare, instanțele au considerat că termenul de 5 zile prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală este un termen privind măsurile preventive sau restrictive de drepturi și se calculează potrivit art. 271 din Codul de procedură penală, respectiv pe zile pline (ziua de la care începe și cea în care se sfârșește termenul intră în durata acestuia). Într-o a doua orientare, instanțele au considerat că termenul de 5 zile prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală se calculează potrivit art. 269 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, acest mod de calcul fiind de natură a garanta exigențele și garanțiile pentru care a fost instituit termenul. Dispozițiile legale supuse interpretării și aplicării unitare: Codul de procedură penală Procedura prelungirii arestării preventive în cursul urmăririi penale Art. 235. - (1) Propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depun la judecătorul de drepturi și libertăți cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive. (2) Judecătorul de drepturi și libertăți fixează termen pentru soluționarea propunerii de prelungire a arestării preventive înainte de expirarea măsurii. Ziua și ora stabilite se comunică procurorului, care are obligația de a asigura prezența în fața judecătorului de drepturi și libertăți a inculpatului arestat preventiv. Avocatul inculpatului este încunoștințat și i se acordă, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei. (3) Inculpatul este ascultat de judecătorul de drepturi și libertăți asupra tuturor motivelor pe care se întemeiază propunerea de prelungire a arestării preventive, în prezența unui avocat, ales sau numit din oficiu. (3) Inculpatul este ascultat de judecătorul de drepturi și libertăți asupra tuturor motivelor pe care se întemeiază propunerea de prelungire a arestării preventive, în prezența unui avocat, ales sau numit din oficiu. Ascultarea inculpatului se poate face cu acordul acestuia și în prezența unui apărător ales sau numit din oficiu și, după caz, și a unui interpret, și prin videoconferință, la locul de deținere. (4) În cazul în care inculpatul arestat preventiv se află internat în spital și din cauza stării sănătății nu poate fi adus în fața judecătorului de drepturi și libertăți sau când, din cauză de forță majoră ori stare de necesitate, deplasarea sa nu este posibilă, propunerea va fi examinată în lipsa inculpatului, dar numai în prezența avocatului acestuia, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii. Dispozițiile art. 204 alin. (7) teza finală se aplică în mod corespunzător. (5) Participarea procurorului este obligatorie. (6) Judecătorul de drepturi și libertăți se pronunță asupra propunerii de prelungire a arestării preventive înainte de expirarea duratei acesteia. Art. 268. - (1) Când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen. (2) Când o măsură procesuală nu poate fi luată decât pe un anumit termen, expirarea acestuia atrage de drept încetarea efectului măsurii. (3) Pentru celelalte termene procedurale se aplică, în caz de nerespectare, dispozițiile privitoare la nulități. Art. 269. - (1) La calcularea termenelor procedurale se pornește de la ora, ziua, luna sau anul prevăzut în actul care a provocat curgerea termenului, în afară de cazul când legea dispune altfel. (2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socotește ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlinește. (3) Termenele socotite pe luni sau pe ani expiră, după caz, la sfârșitul zilei corespunzătoare a ultimei luni ori la sfârșitul zilei și lunii corespunzătoare din ultimul an. Dacă această zi cade într-o lună care nu are zi corespunzătoare, termenul expiră în ultima zi a acelei luni. (4) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează. Art. 271. - În calculul termenelor privind măsurile preventive sau orice măsuri restrictive de drepturi, ora sau ziua de la care începe și cea la care se sfârșește termenul intră în durata acestuia. 6.2. Pe fondul recursului în interesul legii Procesul penal implică desfășurarea în timp a unei activități compuse dintr-o succesiune de acte reglementate de legea de procedură penală. Această desfășurare în timp impune ca, în disciplinarea actelor procesuale și procedurale componente, să se țină seama de elementul timp. Aceasta este rațiunea pentru care printre condițiile cerute de lege pentru ca un act procesual sau procedural să fie valabil se înscrie și condiția privitoare la timpul în care trebuie să se înfăptuiască un astfel de act. Reglementarea în legea procesual penală a elementului timp se face cu ajutorul instituției procedurale a termenelor. Termenul este o limitare de ordin cronologic în îndeplinirea unor acte procesuale sau în efectuarea unor acte procedurale. Limitarea se realizează prin fixarea de către lege a unui interval de timp înăuntrul căruia sau după atingerea căruia să se poată îndeplini un act procesual sau înfăptui un act procedural. Termenul operează asupra drepturilor, facultăților sau îndatoririlor subiecților procesuali pe care aceștia le au în desfășurarea procesului penal. În funcție de natura drepturilor și intereselor în considerarea cărora sunt instituite, termenele se clasifică în termene procedurale și termene substanțiale. Termenele procedurale sunt instituite în considerarea unor drepturi sau interese procesuale, reglementarea lor disciplinând activitățile ce se includ în sfera procesului penal. Termenele substanțiale, spre deosebire de cele procedurale, sunt reglementate în considerarea unor drepturi sau interese extraprocesuale. În funcție de sensul în care sunt calculate, termenele procedurale pot fi de succesiune, calculându-se în sensul curgerii timpului, și de regresiune, acestea din urmă calculându-se în sensul invers al curgerii timpului. În raport cu efectele pe care le produc, termenele se împart în dilatorii, peremptorii și orânduitorii (de recomandare). Această clasificare este specifică termenelor procedurale și se face în raport cu sancțiunea care intervine în cazul nerespectării termenului. În considerentele Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, prin care a fost soluționată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea Constituțională a reținut că "Sancțiunile privind nerespectarea termenelor procedurale derivă din principiul legalității procesului penal, enunțat de art. 2 din Codul de procedură penală și consfințit prin dispozițiile art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, și sunt reglementate în cuprinsul normelor procesual penale ale art. 268 alin. (1) - (3), și anume: decăderea din exercițiul unui drept, nulitatea actului făcut peste termen și încetarea unei măsuri procesuale temporare" (paragraful 26). În conținutul aceleiași decizii a Curții Constituționale s-a statuat că acest termen are natura juridică a unui termen peremptoriu, iar nerespectarea termenului de depunere a propunerii de prelungire a arestării preventive la judecătorul de drepturi și libertăți cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, devenind incidente normele procesual penale ale art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, sancțiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea procurorului din exercițiul dreptului de a depune propunerea de prelungire a duratei arestului preventiv și nulitatea absolută a actului făcut peste termen. Or, cele două sancțiuni, decăderea (ca sancțiune procedurală proprie) și nulitatea (ca sancțiune procedurală derivată ce decurge din decădere), sunt specifice doar termenelor procedurale, astfel cum a reținut și Curtea Constituțională a României la paragraful 26 din Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015. În partea finală a art. 269 alin. (1) din Codul de procedură penală legiuitorul a prevăzut o excepție (în afară de cazul când legea dispune altfel), însă această excepție vizează momentul de la care începe să curgă termenul, iar nu modalitatea de calculare a termenelor procedurale ce a fost stabilită expres în alin. (2)-(4) ale aceluiași articol. În raport cu aceste argumente, termenul de 5 zile prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală este un termen procedural, minim, de regresiune și se calculează potrivit art. 269 alin. (1), (2) și (4) din Codul de procedură penală, respectiv în calculul termenului nu se socotește ziua în care începe să curgă termenul și nici ziua în care se împlinește, iar în situația în care ultima zi a acestui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare anterioare. În considerarea celor expuse, Completul pentru judecarea recursului în interesul legii va admite recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Târgu Mureș și va stabili că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală termenul de 5 zile prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală se calculează potrivit art. 269 alin. (1), (2) și (4) din Codul de procedură penală.