ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 631/2017

Decizia nr. 631/2017

Asupra conflictului negativ de față,

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei

Târgoviște sub nr. x/315/2015, reclamanta

A. Tecuci

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

B.,

obligarea pârâtei la plata sumei de 115.303,65 lei reprezentând contravaloarea facturii din 20 decembrie 2012, achitată de reclamantă cu ordinul de plată din 21 decembrie 2012, invocând dispozițiile art. 1381 și urm C. civ.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că, în data de 31 decembrie 2012, pârâta a prestat servicii de producție a unor spectacole artistice pentru care a fost achitată suma de 115.303,65 lei.

Această plată a fost considerată nelegală de Camera de Conturi Galați, care a dispus recuperarea acestui prejudiciu, măsură rămasă definitivă.

2.1. Hotărârea pronunțată de Judecătoria Târgoviște;

Prin sentința civilă nr. 1701 din data de 22 aprilie 2016, Judecătoria Târgoviște a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de această instanță din oficiu și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că reclamanta solicită despăgubiri pentru serviciul de producție artistică prestat de pârâtă la solicitarea autorității publice locale, fiind astfel incidente dispozițiile art. 286 din O.U.G. nr. 34/2006.

2.2. Hotărârea pronunțată de Tribunalul Galați.

La rândul său, prin sentința civilă nr. 832 din 1 noiembrie 2016, Tribunalul Galați a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

A constatat intervenit conflictul de competență și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că, în cauză, reclamantul solicită restituirea de către pârâtă a unei sume încasate în baza unui contract de colaborare, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 1381 și următoarele din N.C.P.C.

Conform regulilor generale de competență, o astfel de cauză este de competența Judecătoriei, dacă valoarea pretențiilor e mai mică de 100.000 lei și de competența Tribunalului, secția comercială, dacă pretențiile au o valoare de peste 100.000 lei.

Într-o astfel de cauză, secția contencios administrativ fiscal, a Tribunalului ar avea o competență specială, conform art. 286 din O.U.G. nr. 34/2006, doar dacă pretențiile ar deriva dintr-un contract de achiziții publice, încheiat în baza și după regulile O.U.G. nr. 34/2006.

Or, din contractul de colaborare încheiat de părți nu rezultă că acesta ar fi fost încheiat în baza actului normativ indicat și nici cu parcurgerea etapelor obligatorii ale achizițiilor publice.

Înalta Curte, sesizată cu pronunțarea regulatorului de competență, judecând în conformitate cu dispozițiile art. 135 C. proc. civ. și analizând obiectul cauzei deduse judecății, precum și dispozițiile legale incidente în cauză, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În speță, reclamanta A. Tecuci

a învestit instanța de judecată cu o cerere prin care solicita, în contradictoriu cu pârâta

B.,

obligarea pârâtei la plata sumei de 115.303,65 lei reprezentând contravaloarea facturii din 20 decembrie 2012, achitată de reclamantă cu ordinul de plată din 21 decembrie 2012, invocând dispozițiile art. 1381 și urm C. civ.

Factura a fost achitată de reclamantă în temeiul contractului de colaborare nr. 12189/PJ/20 decembrie 2012, având ca obiect colaborarea părților în scopul producției unor spectacole artistice în data de 31 decembrie 2012.

Art. 1 din O.U.G. nr. 34/2006, act normativ invocat de Judecătoria Târgoviște, prevede că respectiva ordonanță

reglementează regimul juridic al contractului de achiziție publică, al contractului de concesiune de lucrări publice și al contractului de concesiune de servicii, procedurile de atribuire a acestor contracte, precum și modalitățile de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor emise în legătură cu aceste proceduri

.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, intră în categoria contractelor administrative, a căror încheiere, executare sau modificare este supusă cenzurii instanței de contencios administrativ,

contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice sau achizițiile publice.

Art. 3 lit. f) din O.U.G. nr. 34/2006 definește contractul de achiziție publică, avut în vedere de dispozițiile respectivului act normativ, ca fiind acel contract, asimilat, potrivit legii, actului administrativ, care include și categoria contractului sectorial,

cu titlu oneros, încheiat în scris între una ori mai multe autorități contractante, pe de o parte, și u zarea de produse ori prestarea de servicii.

Art. 3 lit. g) face referire la contractul de concesiune de lucrări publice ca fiind acel contract prin care, în contrapartida lucrărilor nul sau mai mulți operatori economici, pe de altă parte, având ca obiect execuția de lucrări, furnir executate, contractantul, în calitate de concesionar, primește din partea autorității contractante, în calitate de concedent, dreptul de a exploata rezultatul lucrărilor pe o perioadă determinată sau acest drept însoțit de plata unei sume de bani prestabilite, iar lit. h) definește contractul de concesiune de servicii ca fiind acel contract prin care, în contrapartida serviciilor prestate, contractantul, în calitate de concesionar, primește din partea autorității contractante, în calitate de concedent, dreptul de a exploata serviciile pe o perioadă determinată sau acest drept însoțit de plata unei sume de bani prestabilite.

Înalta Curte, examinând actul care constituie baza pretențiilor deduse judecății, constată că acesta, anume

contractul de colaborare din 20 decembrie 2012, nu se încadrează în nici una din categoriile descrise anterior, care ar fi atras competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, de către instanța de contencios administrativ.

Astfel fiind, întrucât litigiul vizează, în esența sa, executarea unei convenții civile, fiind supus dispozițiilor de drept comun, instanța competentă se determină potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., conform cărora „judecătoriile judecă în primă instanță orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv”.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Târgoviște, instanță inițial învestită de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. Tecuci prin primar, în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2017.