ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.02.2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 548/2017

HOTĂRÂRE
16.02.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 548/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 548/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta

- să se constate că instructorii auto autorizați organizați ca Persoană Fizică Autorizată sânt înregistrați pe Codul CAEN - „Școli de conducere (pilotaj)„ în mod ilegal;

- să se dispună obligarea Registrului Comerțului să nu mai înregistreze Persoanele Fizice Autorizate, Instructor Auto pe Codul CAEN - „Școli de Conducere (Pilotaj),,;

- să se dispună obligarea pârâtului sus-menționat să radieze firmele astfel înregistrate;

- să se constate că accesul la meseria de conducător auto este reglementat prin lege specială, respectiv O.U.G. nr. 195/2002 cu completările și modificările ulterioare;

- să se interzică crearea unui nou Cod CAEN pentru meseria sus-menționată.

Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 12 din 12 februarie 2015, a respins

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B. și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A. - invocate de acest pârât.

Totodată, a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către pârâții B. și C. și, în consecință, a

respins acțiunea, pentru lipsa plângerii prealabile.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta

A.

, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a reluat situația de fapt, susținând, contrar celor reținute de prima instanță, că, în cauză, au fost respectate prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 prin întâlnirile periodice care au avut loc între aceasta și cele două pârâte, alături și de D., apreciind că interpretarea eronată a înscrisurilor și declarațiilor părților au condus la o aplicarea greșită a normelor de drept material.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului;

Prin întâmpinări, intimații-pârâți

solicitat respingerea recursului, ca nefondat, intimatul Ministerul Muncii invocând și excepția nulității căii de atac, apreciind că susținerile recurentei nu se circumscriu prevederilor art. 488 C. proc. civ.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 20 octombrie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat că problema de drept care se pune în recurs nu este controversată, fiind incidente prevederile art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu următoarele:

- să se constate că instructorii auto autorizați organizați ca Persoană Fizică Autorizată sânt înregistrați pe Codul CAEN - „Școli de conducere (pilotaj)„ în mod ilegal;

- să se dispună obligarea Registrului Comerțului să nu mai înregistreze Persoanele Fizice Autorizate, Instructor Auto pe Codul CAEN - „Școli de Conducere (Pilotaj),,;

- să se dispună obligarea pârâtului sus-menționat să radieze firmele astfel înregistrate;

- să se constate că accesul la meseria de conducător auto este reglementat prin lege specială, respectiv O.U.G. nr. 195/2002 cu completările și modificările ulterioare;

- să se interzică crearea unui nou Cod CAEN pentru meseria sus-menționată.

Curtea de apel a respins

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B. și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, admițând excepția inadmisibilității acțiunii.

În recursul formulat, criticile vizează soluția primei instanțe asupra excepției inadmisibilității.

Înalta Curte

constată că judecătorul fondului a dat o dezlegare corectă și excepției inadmisibilității acțiunii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.

Legea nr. 554/2004, modificată și completată, impune parcurgerea unei proceduri prealabile, anterioare formulării acțiunii în justiție, conform art. 7 alin. (1), care prevede „ Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ individual, trebuie sa solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”, iar nerespectarea acestei proceduri prealabile este sancționată cu respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

În cauză, se constată că nu există dovada parcurgerii procedurii prealabile de către recurenta-reclamantă, în sensul prevederilor sus-menționate, respectiv o cerere adresată autorităților publice pârâte care să conțină solicitările ce constituie obiectul demersului judiciar inițiat de parte.

Faptul că, așa cum se afirmă, au avut loc întâlniri între părți,

în anul 2008, pe tema „înregistrării Persoană Fizică Autorizată, Instructor Auto pe codul - Școli de conducere (pilotaj)” și pe aceea a „radierii firmelor înregistrate prin nerespectarea dispozițiilor legale” nu echivalează cu respectarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, cum de altfel nu reprezintă o astfel de dovadă nici corespondența aflat la fila 33 (dosar fond).

Prin urmare, hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, fiind pusă la adăpost de orice critică.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Respinge recursul

declarat de

A.

împotriva sentinței nr. 12 din 12 februarie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 februarie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-03-09
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 659/2016
tul administrativ s-a urmărit, în principal, creșterea nivelului de pregătire a cursanților și implicit creșterea gradului de siguranță rutieră nu justifică în niciun fel măsurile arbitrale și discriminatorii prin care instructorilor auto l
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 890/2016
condițiile stabilite prin O.U.G. nr. 44/2008, și să dețină o bază materială și logistică corespunzătoare pentru această formă de organizare a activității. A suspendat executarea prevederilor anulate până la soluționarea definitivă a cauzei.
ÎCCJ 2015-06-18
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2556/2015
Decizia nr. 2556/2015 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios
ÎCCJ 2017-03-01
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 757/2017
ca societăți comerciale sau în regim de persoane fizice autorizate prevede condiții în mare parte similare pentru ambele forme de organizare și că piața se va regla, oricum, prin introducerea unor condiții de calitate. Având în vedere scopu
ÎCCJ 2015-11-18
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3660/2015
e constituie o intervenție nepermisă în dreptul reclamantului de a desfășura activități de natură comercială în mod autonom, în limitele și condițiile stabilite prin O.U.G. nr. 44/2008, prin impunerea acelorași condiții de autorizare, atât
Sursă