ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 292/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 292/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Decizia nr. 292/2018 Asupra cauzei de față, constată următoarele; Prin Sentința nr. 2531 din 31 martie 2016 Judecătoria Giurgiu a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de către pârâtul A. prin întâmpinare, ca neîntemeiată; a admis cererea reclamantei B. SA; a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 193.501,21 lei cu titlu de despăgubiri; a obligat pârâtul la plata dobânzii legale aferente debitului principal, mai sus menționat, calculată de la data introducerii cererii, respectiv de la data de 15 iulie 2015 și până la data achitării efective a debitului, a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Prin Decizia nr. 472 din 21 aprilie 2017 Tribunalul Giurgiu, secția civilă, a admis apelul pârâtului A. împotriva sentinței menționate; a schimbat în tot sentința apelată; a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și, în consecință, a respins acțiunea ca fiind prescrisă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta B. SA, recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie care, prin Decizia nr. 608 din 08 decembrie 2017, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe la data 8 ianuarie 2018. Prin rezoluția din 9 ianuarie 2018, s-a fixat termen la 31 ianuarie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului. La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției de necompetență, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente: Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal, în apel.
Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în M. Of. la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat ca sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, este neconstituțională. Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017 nu este incidență cauzei, având în vedere data pronunțării hotărârii instanței de apel și data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. (nr. 582/20.07.2017) raportat la dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, care consacră principiul producerii efectelor general obligatorii pentru viitor (ulterior publicării în M. Of.).
Dispozițiile art. 483 alin. (3) și 4 C. proc. civ., invocate în decizia de declinare, nu sunt în măsură să fundamenteze soluția curții de ape! și legala învestire a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", fiind vorba așadar de reglementarea obiectului și scopului recursului. Această verificare a legalității se realizează însă, în cazurile în care instanța supremă este competentă potrivit legii, adică potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri.
în cazurile prevăzute de lege", ceea ce înseamnă că instanța supremă are competență de drept comun în materia recursurilor doar cu privire la deciziile curților de apel, pentru hotărârile altor instanțe fund necesară o prevedere expresă a legii, aptă să atragă judecata în recurs de către instanța supremă. Conform art. 483 alin. (4) C. proc. civ., aceeași verificare a conformității cu legea a hotărârii atacate o realizează și celelalte instanțe (tribunalele, curțile de apel), atunci când judecă în materia recursului (art. 95 pct. 3, art. 96 pct. 3 C. proc. civ.). Cum în speță, acțiunea a învestit în primă instanță judecătoria, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc.
civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme. Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curții de apel și, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanțelor), care să atragă competența de judecată în recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție. O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art. 122 C. proc.
civ. ("reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod"). Pentru aceste considerente, stabilind că a avut foc o nelegală dezînvestire a Curții de Apel București, Înalta Curte va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea acesteia, ca instanță ierarhic superioară celei care a realizat judecata în apel.
PENTRU ACESTE
MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Declină competența de soluționare a recursului declarat de reclamantul B. SA împotriva Deciziei nr. 472 din 21 aprilie 2017 a Tribunalului Giurgiu, secția civilă, în favoarea Curții de Apei București. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 ianuarie 2018. Procesat de GGC - NN
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.