ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 292/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 292/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Decizia nr.
292/2018
Asupra cauzei
de față, constată următoarele;
Prin Sentința nr. 2531 din 31
martie 2016 Judecătoria Giurgiu a respins excepția prescripției
dreptului la acțiune, invocată de către pârâtul A. prin
întâmpinare, ca neîntemeiată; a admis cererea reclamantei B. SA; a obligat
pârâtul să plătească reclamantei suma de 193.501,21 lei cu titlu
de despăgubiri; a obligat pârâtul la plata dobânzii legale aferente
debitului principal, mai sus menționat, calculată de la data
introducerii cererii, respectiv de la data de 15 iulie 2015 și până
la data achitării efective a debitului, a luat act că nu s-au
solicitat cheltuieli de judecată.
Prin Decizia
nr. 472 din 21 aprilie 2017 Tribunalul Giurgiu, secția civilă, a
admis apelul pârâtului A. împotriva sentinței menționate; a schimbat
în tot sentința apelată; a admis excepția prescripției
dreptului material la acțiune și, în consecință, a respins
acțiunea ca fiind prescrisă.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs reclamanta B. SA, recurs înregistrat pe rolul
Curții de Apel București, secția a III-a civilă și
pentru cauze cu minori și de familie care, prin Decizia nr. 608 din 08
decembrie 2017, a declinat competența de soluționare a cauzei în
favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Dosarul a
fost înregistrat pe rolul acestei instanțe la data 8 ianuarie 2018.
Prin
rezoluția din 9 ianuarie 2018, s-a fixat termen la 31 ianuarie 2018, în
vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de
Casație și Justiție în soluționarea recursului.
La acest
termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției de
necompetență, pe care o va admite, în considerarea următoarelor
argumente:
Decizia supusă
recursului a fost pronunțată de către tribunal, în apel.
Prin Decizia
nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în M. Of. la data de 20 iulie 2017,
Curtea Constituțională a constatat ca sintagma "precum și
în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei
inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013
privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor
judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în
aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, este
neconstituțională.
Decizia
Curții Constituționale nr. 369/2017 nu este incidență
cauzei, având în vedere data pronunțării hotărârii
instanței de apel și data publicării deciziei Curții
Constituționale în M. Of. (nr. 582/20.07.2017) raportat la
dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, care consacră
principiul producerii efectelor general obligatorii pentru viitor (ulterior
publicării în M. Of.).
Dispozițiile
art. 483 alin. (3) și 4 C. proc. civ., invocate în decizia de declinare,
nu sunt în măsură să fundamenteze soluția curții de
ape! și legala învestire a Înaltei Curți de Casație și
Justiție.
Potrivit art.
483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să
supună Înaltei Curți de Casație și Justiție
examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii
atacate cu regulile de drept aplicabile", fiind vorba așadar de
reglementarea obiectului și scopului recursului.
Această
verificare a legalității se realizează însă, în cazurile în
care instanța supremă este competentă potrivit legii, adică
potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
Astfel,
potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație
și Justiție judecă recursurile declarate împotriva
hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri.
în cazurile prevăzute de lege", ceea ce înseamnă că
instanța supremă are competență de drept comun în materia
recursurilor doar cu privire la deciziile curților de apel, pentru
hotărârile altor instanțe fund necesară o prevedere expresă
a legii, aptă să atragă judecata în recurs de către
instanța supremă.
Conform art.
483 alin. (4) C. proc. civ., aceeași verificare a conformității
cu legea a hotărârii atacate o realizează și celelalte
instanțe (tribunalele, curțile de apel), atunci când judecă în
materia recursului (art. 95 pct. 3, art. 96 pct. 3 C. proc. civ.).
Cum în
speță, acțiunea a învestit în primă instanță
judecătoria, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o
tribunalul, rezultă că nu este incidență norma art. 97 pct.
1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului
a instanței supreme.
Aceasta
întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curții
de apel și, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz
prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanțelor),
care să atragă competența de judecată în recurs a Înaltei
Curți de Casație și Justiție.
O altfel de
interpretare care să atribuie competența de drept comun a
instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce
face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială,
a unei norme noi de competență, în contradicție cu
dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din
Constituție "competența instanțelor judecătorești
și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege")
și cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de
competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor
prezentului cod").
Pentru aceste
considerente, stabilind că a avut foc o nelegală dezînvestire a
Curții de Apel București, Înalta Curte va declina competența de
soluționare a cauzei în favoarea acesteia, ca instanță ierarhic
superioară celei care a realizat judecata în apel.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Declină
competența de soluționare a recursului declarat de reclamantul B. SA
împotriva Deciziei nr. 472 din 21 aprilie 2017 a Tribunalului Giurgiu,
secția civilă, în favoarea Curții de Apei București.
Fără
cale de atac.
Pronunțată
în ședință publică astăzi, 31 ianuarie 2018.
Procesat
de GGC - NN