ÎCCJ, Decizia nr. 43/2016

Decizia penală nr. 43/2016

Asupra apelului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de același recurent inculpat de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 440 alin. (1) C. proc. pen. și art. 438 alin. (1) C. proc. pen., în forma anterioară modificării prin art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen.

Totodată, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen. au fost admise, în principiu cererile de recurs în casație formulate de inculpații A., B., C. și D. împotriva Deciziei penale nr. 760/A din 22 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, cauza fiind trimisă, în vederea judecării recursurilor în casație, completului C4.

Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpatul A., prin avocat ales, Înalta Curte, secția penală, a apreciat-o ca fiind admisibilă doar în parte, respectiv numai în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen. (în forma actuală) și art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen.

Astfel, Înalta Curte, Secția penală a reținut că reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

1.a) În ceea ce privește solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 440 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte, secția penală, a constatat că aceasta a fost invocată în fața instanței judecătorești investită cu soluționarea cererii de recurs în casație formulată de autorul excepției, textul de lege criticat fiind în vigoare la data solicitării.

Pe de altă parte, referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte, Secția penală a apreciat că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță.

Din această perspectivă, s-a constatat că inculpatul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 440 alin. (1) C. proc. pen., în măsura în care se interpretează că admisibilitatea recursului în casație se judecă fără citarea și fără posibilitatea de participare a părților.

Or, în speță, față de considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 591 din 1 octombrie 2015 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 861 din 19 noiembrie 2015, s-a reținut că atât recurentul cât și celelalte părți au fost citate și s-au prezentat la termenul fixat pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului în casație, astfel încât interesul său în sesizarea Curții Constituționale cu această excepție de neconstituționalitate nu mai există, neputându-se stabili o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional cu privire la dispozițiile art. 440 alin. (1) C. proc. pen. și soluționarea cauzei. Ca urmare, s-a apreciat că excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale menționate este lipsită de pertinență în raport cu procesul principal în care a fost invocată, nefiind îndeplinită condiția legăturii cu cauza la care se referă art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

1.b) În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen., în forma anterioară modificării prin art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., Înalta Curte a apreciat-o, ca fiind inadmisibilă, textul de lege criticat nefiind în vigoare.

Astfel, s-a reținut că, în conformitate cu principiul general, o normă juridică acționează în timp din momentul intrării ei în vigoare și până la data ieșirii sale din vigoare, bucurându-se de o prezumție de constituționalitate.

Or, dispozițiile art. 438 alin. (1) C. proc. pen. în forma anterioară modificării prin art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. nu au fost niciodată în vigoare și nu și-au produs niciun efect juridice, fiind abrogate la data de 1 februarie 2014.

În consecință, Înalta Curte, secția penală, a constatat, contrar susținerilor apărării, că în cauză nu sunt incidente dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în M. Of. Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, aceasta având în vedere situația acelor prevederi din legi și ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, ceea ce nu este cazul în speță.

Ca atare, s-a reținut că, în privința acestui text de lege nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la faptul că obiect al excepției de neconstituționalitate îl poate constitui doar un act normativ sau o dispoziție dintr-un asemenea act aflat în vigoare.

Față de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul inculpat A. cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 440 alin. (1) C. proc. pen. și art. 438 alin. (1) C. proc. pen., în forma anterioară modificării prin art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen.

1.c) Totodată, Înalta Curte a constatat, că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen. (în forma actuală) și art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Astfel, s-a reținut că excepția a fost ridicată în fața unei instanțe de judecată (Înalta Curte de Casație și Justiție), de către o persoană care a promovat recursul în casație (inculpatul A.), vizează dispoziții din legi aflate în vigoare (respectiv art. 438 alin. (1) C. proc. pen., în forma actuală, și art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013), și, deși instanța de contencios constituțional a fost anterior sesizată cu o cerere similară, nu s-a pronunțat în sensul admiterii acesteia (Decizia nr. 424 din 9 iunie 2015, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 436 alin. (1) C. proc. pen. și art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013, publicată în M. Of., Partea I, nr. 636 din 21 august 2015). Totodată, s-a reținut că este îndeplinită și cerința referitoare la existența legăturii cu soluționarea cauzei, având în vedere interesul recurentului inculpat cu privire la cadrul procesual în care poate fi examinată calea extraordinară de atac.

În consecință, se apreciază că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

Opinia instanței cu privire la constituționalitatea art. 438 alin. (1) C. proc. pen., în forma actuală și art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. a fost în sensul că aceste dispoziții respectă exigențele impuse de legea fundamentală, excepția invocată fiind neîntemeiată.

, în termenul legal, a declarat apel

inculpatul A.

, cauza fiind înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 12 ianuarie 2016, sub nr. x/1/2016, fiind fixat termen la data de 22 februarie 2016.

Concluziile apărătorului apelantului inculpat, ale reprezentantului Ministerului Publicau fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

inculpatul

A.

este nefondat.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ:

- starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

- activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

- prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

Totodată, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Acest text de lege instituie o obligație în sarcina instanței de a verifica legalitatea excepției de neconstituționalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituțional al acesteia. Aceasta pentru că rațiunea filtrului exercitat de judecător cu privire la admisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate este aceeași în toate cazurile anterior expuse, ținând de împiedicarea declanșării controlului de constituționalitate în acele situații ce constituie limite ale competenței de a se pronunța, inclusiv pentru Curtea Constituțională.

Sub aceste aspecte, se constată că prezenta excepție, deși a fost invocată

de către apelantul inculpat A., în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

prin raportare la o serie de texte constituționale,

iar textul criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, dispozițiile legale a căror neconstituționalitate este invocată nu sunt în vigoare, nefiind astfel îndeplinită cerința prevăzută de alin. (1) art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Astfel, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 Curtea Constituțională a constatat că sintagma "în vigoare" poate fi înțeleasă în sensul că instanța de contencios constituțional este abilitată să garanteze supremația Constituției numai în raport cu legile și ordonanțele în vigoare, iar nu și în raport cu legile și ordonanțele care nu mai sunt în vigoare, chiar dacă în temeiul acestora s-au născut raporturi juridice care continuă să producă efecte și ulterior.

Curtea Constituțională a constatat că limitarea caracterului definitiv și obligatoriu al deciziilor prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță doar la acele decizii care sancționează texte de lege care sunt în vigoare, limitare instituită de dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, apare, ca fiind contrară Constituției.

Astfel cum rezultă din jurisprudența Curții Constituționale rațiunile care au determinat analiza pe fond a criticilor de neconstituționalitate cu acele prilejuri a rezultat din faptul că instanța constituțională a constatat intervenția unor evenimente legislative care s-au succedat frecvent, împrejurare ce ar fi condus la eludarea controlului de constituționalitate a dispozițiilor modificate.

Într-o atare situație, s-a apreciat că respingerea excepției ca fiind inadmisibilă ar fi pus părțile în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curții Constituționale, deci ale controlului pe care ele l-au declanșat, împrejurare ce ar fi echivalat cu o veritabilă sancțiune aplicabilă acestora.

Prin urmare,în considerarea jurisprudența Curții Constituționale, apare ca fiind evident faptul că aprecierea constituționalității poate privi doar o lege sau o ordonanța care există sau a existat, respectiv care produce, a produs efecte juridice.

În acest punct, se impune a fi precizat că, spre deosebire de prevederile legale avute în vedere în jurisprudența Curții Constituționale, anterior menționată, dispozițiile

art. 438 alin. (1) C. proc. pen., în forma anterioară modificării prin art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen.

, a căror neconstituționalitate se invocă, nu au fost niciodată în vigoare, neproducând, prin urmare, efecte juridice.

Astfel, susținând excepția de neconstituționalitate autorul excepției arată că prin declararea ca neconstituțională a formei actuale a dispozițiilor

art. 438 alin. (1) C. proc. pen. (în forma actuală) și art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen.

va intra în vigoare și va produce efecte juridice

art. 438 alin. (1) C. proc. pen., în forma anterioară modificării prin art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen.

, întrucât abrogarea formei abrogatoare face să renască norma inițială.

În acest context, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reține că, o normă juridică acționează în timp din momentul intrării ei în vigoare și până în momentul ieșirii sale din vigoare bucurându-se în acest interval de prezumția de constituționalitate.

Prin urmare, față de considerentele ce preced, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători urmează a respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul inculpat A. împotriva dispoziției din Încheierea nr. 408/RC din data de 21 decembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/303/2011, de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen., în forma anterioară modificării acesteia prin art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul inculpat va fi obligat la plata sumei de 265 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 65 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat apelul formulat de apelantul inculpat A. împotriva dispoziției din Încheierea nr. 408/RC din data de 21 decembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/303/2011, de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen., în forma anterioară modificării acesteia prin art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă apelantul inculpat la plata sumei de 265 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 65 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 februarie 2016.