ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1704/2018

Prin acțiunea înregistrată la data de 24.02.2017 pe roiul Judecătoriei Tg-Jiu, sub nr. x/318/2017, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B. S.A. - Centrul Operațional Extinderea Rețelei, a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 50.000. RON, cu titlu de despăgubiri reprezentând lipsa de folosință a terenului intravilan în suprafață de circa 650 mp, pe ultimii 3 ani, pentru construirea unei clădiri cu destinația sediu firmă și birouri, teren situat în Târgu-Jiu, strada Merilor F.N., județul Gorj, pe ultimii 3 (trei ani), acest teren fiind ocupat de mai mult de 1/2 din stâlpul metalic de înaltă tensiune nr. 26-80 cu cablurile electrice și culoarul de trecere cu zona de protecție și siguranță al LEA 20 KV Dublu Circuit Tg Jiu Nord - Debarcader/Debarcader -ACH și de stâlpul de beton nr. 30-82 (cu diametrul de cea 40 cm) Debarcader -ACH - RAC 20 KV, PTAB-36, ST1 cu cablurile electrice și culoarul de trecere cu zona de protecție și siguranță, stâlpi ce se află amplasați pe proprietatea sa și cabluri ce trec aerian peste proprietatea reclamantului.

Prin sentința civilă nr. 5493 din 03 iulie 2017 pronunțată de Judecătoria Tg Jiu în Dosarul nr. x/318/2017, s-a respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință; s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B. S.A. - Centrul Operațional Extinderea Rețelei și s-a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 67 din 18 ianuarie 2018 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă, s-a admis apelul declarant de reclamant, a fost anulata sentința, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare primei instanțe.

împotriva acestei din urmă decizii, reclamantul A. și pârâta B. S.A. au declarat recurs, care s-a depus la Tribunalul Gorj, fiind înaintat către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 11.04.2018 și trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 11.

Prin rezoluția completului din data de 13 aprilie 2018, s-a fixat termen de judecată la 10 mai 2018 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererilor de recurs, părțile fiind citate în acest sens.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursurilor de față, în raport de dispozițiile art. 97 alin. (1) coroborat cu art. 5 alin. (3) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepția, Înalta Carte de Casație și Justiție constata că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată de către tribunal într-un litigiu având ca obiect acțiune în daune delictuale.

Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și ci altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apei doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. I C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. L - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiime a tribunalelor pentru judecata în primă instanță-, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Reforrnularea art- 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului Ia edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., care prevăd că "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod " și art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora " competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție " potrivit competenței sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. I C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanțelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispozițiile art. 483 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., curțile de apel sunt competente sa soluționeze recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cum în speță, judecătoria a fost învestită în primă instanță cu judecarea acțiunii, iar apelul a fost soluționat de tribunal, rezultă ca nu este incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curții de apel și, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanțelor), care să atragă competența de judecată în recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În aplicarea acestor norme, competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Gorj revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Craiova, instanță în favoarea căreia înalta Curte urmează a declina competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursurilor formulate de reclamantul A. și de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 67 din 18 ianuarie 2018 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2018.