ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2996/2018

Prin sentința nr. 4715 din 22 iunie 2017, Judecătoria Focșani, secția civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a comunei Câmpineanca, având ca obiect uzucapiune. A respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenție formulată de B.

Tribunalul Vrancea, secția I civilă, prin decizia nr. 70 din 1 februarie 2018, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței pronunțate de judecătorie, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis acțiunea. A constatat dreptul de proprietate al reclamantei A. asupra imobilului format din construcție - casă de locuit în suprafață de 25 mp și din 948 mp teren intravilan județul Vrancea, T x, P x, din care 336 mp curți construcții și 612 mp arabil, cu vecinii indicați, ca urmare a uzucapiunii de lungă durată. A menținut dispozițiile sentinței privitoare la respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de intervenție formulată de B.

Împotriva acestei decizii, intervenienta B. a declarat recurs, înregistrat la Tribunalul Vrancea la data de 23 martie 2018.

Competența soluționării recursului a fost declinată în favoarea Înaltei Curți de către Curtea de Apel Galați, secția I civilă, prin decizia nr. 257/R din 9 mai 2018.

S-a reținut în motivarea soluției că în raport de art. 97 și art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ., recursul poate fi soluționat doar cu privire la legalitatea hotărârii atacate și doar de către instanța supremă.

Curtea de apel a avut în vedere în acest sens și considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 15 iunie 2018.

Prin rezoluția din 19 iunie 2018, s-a fixat termen la 19 septembrie 2018 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de față, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:

Hotărârea de declinare a competenței nu poate realiza o legală învestire a instanței supreme, temeiurile juridice la care se face referire nejustificând competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului într-o cauză având ca obiect uzucapiune ce poartă asupra unui imobil a cărui valoare a fost indicată prin acțiune ca fiind de 11.510 RON, soluționată în primă instanță de judecătorie și în apel de tribunal.

Astfel, dispozițiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care stabilesc competența Înaltei Curți ca instanță de recurs, statuează expres că este vorba despre "hotărârile curților de apel sau alte hotărâri prevăzute de lege", care pot face obiectul unui astfel de control în fața instanței supreme.

Or, în speță, obiectul recursului nu se circumscrie celor două ipoteze ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ., nefiind vorba nici de o hotărâre a curții de apel și nici de o altă hotărâre, într-o materie anume prevăzută de lege, pentru a fi dedusă judecății recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dispoziția procedurală menționată nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor ci, dimpotrivă, folosește două criterii ale circumscrierii acestei competențe - unul care vizează ierarhia instanțelor de judecată în sistemul judiciar românesc (hotărârile curților de apel) și celălalt indicația expresă a legii ("cazurile anume prevăzute de lege").

Aceste două criterii utilizate de legiuitor exclud ideea unei competențe de drept comun, posibilă doar în situația în care norma nu ar circumscrie în mod specific domeniul ei de aplicare.

O interpretare în sens contrar a dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ. înseamnă nesocotirea conținutului expres al normei și extinderea nepermisă a sferei ei de aplicare, ajungându-se astfel la crearea unei reguli noi de competență, prin adăugarea la lege și încălcarea regulilor procedurale (conform art. 122 C. proc. civ. "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod", iar potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, competența instanțelor este prevăzută numai prin lege).

Nici dispozițiile art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. la care face referire curtea de apel nu sunt de natură să demonstreze o plenitudine de competență în materia recursurilor pentru instanța supremă.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Așadar, norma procedurală menționată are ca obiect de reglementare natura și scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate.

În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă în recurs, el se determină cu observarea normei de competență înscrisă în art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în termenii menționați anterior.

De asemenea, dispoziția din alin. (4) al art. 483 C. proc. civ. face referire la faptul că și celelalte instanțe, atunci când judecă în recurs, realizează același tip de control de legalitate.

Nici referirea la considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017 nu este aptă să demonstreze competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului.

Hotărârea instanței de contencios constituțional nu a avut ca obiect de analiză vreo normă de competență a cărei neconstituționalitate să o fi constatat.

Obiectul controlului de constituționalitate l-a reprezentat sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din conținutul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel încât analiza și considerentele justificative ale soluției adoptate s-au circumscris problemei admisibilității recursurilor împotriva unor hotărâri excluse de la posibilitatea exercitării acestei căi de atac pe criteriul valoric.

Pentru toate aceste considerente, se constată că dezînvestirea curții de apel s-a făcut în mod eronat, cu nesocotirea normelor procedurale menționate anterior.

În consecință, judecata recursului va fi declinată la Curtea de Apel Galați, căreia îi revine competența de soluționare, ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului declarat de intervenienta B. împotriva deciziei nr. 70 din 1 februarie 2018 a Tribunalului Vrancea, secția I civilă în favoarea Curții de Apel Galați.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19.09.2018.