Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.11.2020
inadmisibil

ÎCCJ, Decizia nr. 214/2020

HOTĂRÂRE
02.11.2020
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 214/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: I. Prin Decizia penală nr. 87 din 15 iunie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători a fost respins, ca inadmisibil, apelul formulat de petenții A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 48/A din 18 februarie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală (prin care a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul B. împotriva Sentinței penale nr. 154 din data de 18 decembrie 2019 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2019).

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, în cauză, prin soluția de respingere, ca inadmisibilă, a apelul declarat de petentul B. împotriva Sentinței penale nr. 154 din data de 18 decembrie 2019 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2019 nu s-a dispus cu privire la petentul A. și nici nu s-a luat vreo altă măsură care să creeze, fie și indirect, pentru acesta o situație defavorabilă. În aceste condiții apelul declarat de petentul A. a fost apreciat ca fiind declarat de o persoană ce nu are calitate procesuală prevăzută de lege pentru a uza de această cale de atac, fiind, prin urmare inadmisibil.

Cu referire la petentul B. s-a reținut că acesta a exercitat calea de atac a apelului împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a nesocoti coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora. II. Împotriva Deciziei penale nr. 87 din 15 iunie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, petentul A. a exercitat calea de atac prezentă, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți - Completul de 5 Judecători sub nr. x/2020, primul termen fiind stabilit în mod aleatoriu la data de 2 noiembrie 2020, termen la care reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac.

III. Examinând apelul formulat, cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea acestuia, prin raportare la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată că este inadmisibil și va fi respins ca atare, pentru considerentele următoare: În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate. Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate. Astfel, potrivit art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.

Totodată, conform art. 550 alin. (1) coroborat cu art. 551 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., hotărârile pentru care nu este prevăzută calea de atac a contestației sau apelului rămân definitive la data pronunțării lor și devin executorii, ele neputând fi atacate ulterior. Se reține că, în cauză, petentul a exercitat calea de atac a apelului împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a nesocoti coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Pentru considerentele ce preced, constatând că hotărârea atacată, respectiv Decizia penală nr. 87 din 15 iunie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători este definitivă, apelul formulat de petentul A. va fi respins, ca inadmisibil. În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., apelantul petent va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 87 din 15 iunie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători. În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02 noiembrie 2020. GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-09-07
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 134/2020
când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel. Totodată, în considerentele hotărârii apelate s-a reținut și că potrivit art. 425 1 alin. (7) din C. proc. pen., contestația se solu
ÎCCJ 2020-11-02
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 211/2020
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: I. Prin Decizia penală nr. 165/A din 25 iunie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fo
ÎCCJ 2020-12-07
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 234/2020
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: I. Prin Decizia penală nr. 78/A din 11 martie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală a fos
ÎCCJ 2020-10-19
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 189/2020
. III. Împotriva Sentinței penale nr. 144 din data de 2 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori în Dosar nr. x/2019, petentul A. a formulat contestație. Prin Decizia penală nr. 370 din d
ÎCCJ 2021-04-05
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 91/2021
când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel. Totodată, în considerentele hotărârii apelate s-a reținut și că potrivit art. 425 1 alin. (7) din C. proc. pen., contestația se solu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă