BOIVIN c. FRANCE

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cererea nr. 39321/19 Monique BOIVIN împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 4 decembrie 2025 într-un comitet compus din Andreas Zünd, președintele Diana Sârcu, Mykola Gnatovskyy, judecători și Viktoriya Maradudiana, graffière de secțiune f.f. având în vedere cererea formulată anterior la 18 iulie 2019, Având în vedere declarația guvernului pârât de a solicita Curții să șteargă cererea de rol, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTĂ ȘI PROCEDURĂ Informațiile detaliate referitoare la reclamantă se găsesc în tabelul anexat. Recurenta a fost reprezentată în fața Curții de către domnul G. Nogarede, avocat care exercită sarcina de a pronunța cererea. Cererea privește La sfârșitul acestei proceduri, Curtea de Casație a emis, la octombrie 2018, o decizie de neadmiterea recursului formulat de recurentă. (b) Convenției (adică absența comunicării celui de-al doilea aviz al avocatului general în apropierea Curții de Casație înainte de încuviințarea Curții și primirea celui de-al doilea raport al consilierului raportor cu mai puțin de două zile înainte de încuviințarea acestuia) au fost comunicate guvernului francez ( La încheierea negocierilor în vederea unei soluționări pe cale amiabilă, guvernul a informat Curtea că a propus pronunțarea unei declarații unilaterale în vederea soluționării chestiunilor ridicate de una dintre cele două obiecții, referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (3) lit. (b) din Convenție (ca urmare a primirii de către aceasta din urmă a celui de-al doilea raport al consilierului raportor cu mai puțin de două zile înainte de audierea Curții de Casație). În plus, acesta a invitat Curtea să elimine această parte a cererii de rol în conformitate cu art. 37 din convenție. Această declarație a ajuns la Curte la 20 iulie 2023. Guvernul recunoaște că, în speță, absența termenului acordat recurentei pentru a răspunde celui de-al doilea raport al consilierului raportor, având în vedere faptul că aceasta nu era însoțită de un avocat, nu îndeplinește cerințele privind termenul adecvat reținut de Curte în temeiul art. 6 alin. (3) lit. (b) din Convenție. Acesta propune să se plătească recurentei suma reprodusă în tabelul anexat și invită Curtea să elimine această parte din cererea de rol în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din convenție. Această sumă va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții. În cazul în care nu ar fi plătit în acest termen, Ö Õ s Õ angajat să majoreze, de la expirarea termenului și până la decontare, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale. Plata va reprezenta soluționarea definitivă a cauzei în cauză în ceea ce privește cauza reclamantei în temeiul art. 6 alin. (3) lit. (b) din Convenție. Termenii declarației unilaterale au fost transmise reclamantei. Printr-o scrisoare din 15 septembrie 2023, aceasta a indicat că nu a acceptat termenii declarației, considerând că guvernul nu răspundea decât la una dintre obiecțiunile sale, întemeiat pe art. 6 alineatul (3) litera (b) din convenție, și nu pe al doilea întemeiat pe art. 6 alineatul (1) că prejudiciile (în special cele financiare) pe care le-a suferit au fost contestate fără justificare și că numai o încălcare recunoscută a convenției i-ar permite să obțină o reexaminare a condamnării sale penale. Curtea amintește că art. 37 alineatul (1) litera (c) din convenție îi permite să elimine o cauză a rolului în cazul în care (...) din orice alt motiv pe care [ea] îl constată existența, nu se mai justifică continuarea examinării cererii Astfel, în temeiul acestei dispoziții, Curtea poate anula cererile de rol pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamanții doresc ca examinarea cauzei lor să continue (a se vedea, în special, Hotărârea Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], nr. 26307/95, § 75 77, CEDH 2003 VI). Jurisprudența Curții în materie de termene și facilități necesare reclamanților pentru pregătirea apărării lor, astfel cum se prevede la articolul (b) din convenție, este clară și abundentă (a se vedea, de exemplu, Ekbatani c. Suedia, 26 mai 1988, seria A n 134, p. 12, § 24, Gregačević c. Croația, n 58331/09, §§ 49-52, 10 iulie 2012 și Iglin c. Ucraina, n 39908/05, §§ 64-73, 12 ianuarie 2012). În plus, Curtea amintește că a considerat deja că redeschiderea unei proceduri penale pe baza unei decizii prin care a înlăturat o cauză a rolului după ce a acceptat o declarație unilaterală este acum posibilă în dreptul intern francez (pe lângă interpretarea articolului 622-1 din Codul de procedură penală reținută acum de instanțele naționale a se vedea În aceste condiții, Curtea consideră că modalitățile de redresare oferite în prezent recurentei sunt de natură să îi permită să obțină la mai multe consecințe ale încălcării recunoscute atât în ceea ce privește condamnarea penală, cât și acțiunea civilă (ibidem) De asemenea, rezultă din declarația unilaterală a Ö Õ că recunoaște în mod clar încălcarea pe care recurenta o trage din articolul (b) din Convenție. Având în vedere concesiile pe care le conține declarația guvernului, precum și cuantumul despăgubirilor propuse (care se ridică în conformitate cu cele alocate în cauze similare), Curtea consideră că (c)), iar dacă această declarație nu este formulată în art. 6 alin. (1), acesta este examinat în mod corespunzător de către Curtea de Conturi de mai jos. În plus, în lumina considerațiilor de mai sus, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și a protocoalelor sale n În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se elimine cererea de rol în ceea ce privește partea referitoare la art. 6 alineatul (3) litera (b) din convenție. În ceea ce privește f un c ț i o n are a t ă ț ii întemeiate pe art. 6 alin. (1) din Convenție, din cauza pretinsei absențe a comunicării către reclamantă, înainte de a se adresa Cu r ț ii de Casație, în sensul celei de a doua concluzii a avocatului general, în timp ce acest document ar fi fost transmis la formarea de judecată și, prin urmare, de posibilitatea de a răspunde, guvernul nu recunoaște că reclamanta a suferit din partea autorită ț ilor interne încălcarea drepturilor sale garantate prin această d i s p o zi ț ii a Conven ț ii. Prin urmare, Curtea a examinat Tribunalul din langula articolului 6 alineatul (1) din convenție și având în vedere jurisprudența sa constantă privind o cauză similară (Reinhardt și Slimane-Kaid c. Franța, 31 martie 1998, Reinhardt și Slimane-Kaid c. France, Rec., 1998, Rec., 1998, p. a contrario Laudette c. Franța, n 19/05, 11 iunie 2009 și Favre c. Franța (dec.), n 3719/06, 3 noiembrie 2009). În speță, Curtea constată că rezultă din înscrisurile procedurii, precum și din observațiile guvernului transmise Curții la 19 decembrie 2023 și care nu sunt contrafăcute în această privință de recurentă, că procedura în fața Curții de Casație, care a condus la o decizie de neadmitere a recursului la 24 octombrie 2018, este: Primul raport al consilierului raportor aproape de Curtea de Casație și apoi primul aviz al avocatului general au fost comunicate în mod corespunzător recurentei la 16 iulie 2018 și, respectiv, în anexă la o scrisoare din 12 septembrie 2018. Al doilea raport al consilierului raportor a fost, de asemenea, comunicat recurentei printr-o scrisoare din 18 septembrie 2018. octombrie 2018, care includea o formulare standard care anunța că dosarul urma să fie transmis avocatului general pentru aviz și că, în acest caz, aceasta ar primi în scris sensul concluziilor sale. Cu toate acestea, în speță, acesta nu a avut un al doilea aviz redactat de avocatul general și transmis instanței de judecată. Prin urmare, în lipsa unui al doilea aviz al avocatului general la care recurenta ar fi avut un interes să răspundă și a cărui existență condiționa ruperea procedurii în fața Curții de Casație, cauza este vădit nefondată ( mutatis mutandis, decizia Favre menționată anterior). Prin urmare, litigiul recurentei întemeiat pe încălcarea articolului 6 alineatul (1) în măsura în care nu ar fi avut comunicarea celui de-al doilea aviz al avocatului general și nu ar fi putut să răspundă la acesta trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de faptul că termenii declarației guvernului pârât în ceea ce privește ....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Prezentat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 8 ianuarie 2026. Viktoriya Maradudiana Andreas Zünd Grefier Adjunct Președinte Anexă Cerere privind spătarul întemeiat pe art. 6 alin. (3) lit. (b) din Convenție (lipsa unui termen adecvat lăsat recurentei, nereprezentată, pentru a răspunde celui de-al doilea raport al consilierului raportor în apropierea Curții de Casație) Numărul și data de introducere a cererii Numele reclamantului și anul nașterii Data primirii declarației guvernului Data primirii scrisorii reclamantului Suma alocată pentru orice prejudiciu (în euro) [1] 39321/19 18/07/2019 Monique BOIVIN 1955 20/07/2023 15/09/2023 500 [1] Plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către reclamant.

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

39321/19

Monique BOIVIN

contre la France

La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 4 décembre 2025 en un comité composé de

:

Andreas Zünd

, président

,

Diana Sârcu,

Mykola Gnatovskyy

, juges

,

et de Viktoriya Maradudina,

greffière adjointe de section f.f.

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 18 juillet 2019,

Vu la déclaration du gouvernement défendeur invitant la Cour à rayer la requête du rôle,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

FAITS ET PROCÉDURE

Les informations détaillées concernant la requérante se trouvent dans le tableau joint en annexe.

La requérante a été représentée devant la Cour par M

e

G. Nogarede, avocat exerçant à Nîmes.

La requête concerne

l’équité de la procédure pénale portant sur la condamnation de la requérante pour abus de confiance au préjudice de son employeur. Au terme de cette procédure, la Cour de cassation a rendu, le

24

octobre 2018, une décision de non-admission du pourvoi formé par la requérante.

Les griefs que la requérante tirait de l’article 6

§

1 et §

3

b) de la Convention (concernant l’absence de communication du second avis de l’avocat général près la Cour de cassation avant l’audience et la réception du second rapport du conseiller rapporteur moins de deux jours avant l’audience) ont été communiqués au gouvernement français («

le Gouvernement

»).

EN DROIT

À l’issue de négociations en vue d’un règlement amiable qui se sont révélées infructueuses, le Gouvernement a avisé la Cour qu’il proposait de prononcer une déclaration unilatérale en vue de régler les questions soulevées par l’un des deux griefs, relatif à la violation alléguée de l’article 6 § 3 b) de la Convention (en raison de la réception par cette dernière du second rapport du conseiller rapporteur moins de deux jours avant l’audience devant la Cour de cassation). Il a en outre invité la Cour à rayer cette partie de la requête du rôle conformément à l’article 37 de la Convention. Cette déclaration est parvenue à la Cour le 20 juillet 2023.

Le Gouvernement reconnaît qu’en l’espèce, l’absence de délai laissé à la requérante pour répliquer au second rapport du conseiller rapporteur compte tenu du fait qu’elle n’était pas accompagnée d’un avocat ne satisfait pas aux exigences de délai adéquat retenu par la Cour au titre de l’article 6 § 3 b) de la Convention.

Il offre de verser à la requérante la somme reproduite dans le tableau joint en annexe et il invite la Cour à rayer cette partie de la requête du rôle conformément à l’article 37 § 1 c) de la Convention. Cette somme sera payable dans un délai de trois mois à compter de la date de la notification de la décision de la Cour. Si elle n’était pas versée dans ce délai, le Gouvernement s’engage à la majorer, à compter de l’expiration du délai et jusqu’au règlement, d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage.

Le paiement vaudra règlement définitif de l’affaire s’agissant du grief de la requérante tiré de l’article 6 § 3 b) de la Convention.

Les termes de la déclaration unilatérale ont été transmis à la requérante. Par un courrier du 15 septembre 2023, celle-ci a indiqué qu’elle n’acceptait pas les termes de la déclaration, estimant que le Gouvernement ne répondait que sur l’un de ses griefs, tiré de l’article 6 § 3 b) de la Convention, et non sur le second tiré de l’article 6 § 1, que les préjudices (notamment financiers) qu’elle alléguait avoir subis étaient contestés sans justification et que seule une violation reconnue de la Convention lui permettrait d’obtenir un réexamen de sa condamnation pénale.

La Cour rappelle que l’article 37 § 1 c) de la Convention lui permet de rayer une affaire du rôle si

:

«

(...)

pour tout autre motif dont [elle] constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête

».

Ainsi, en vertu de cette disposition, la Cour peut rayer des requêtes du rôle sur le fondement d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur, même si les requérants souhaitent que l’examen de leur affaire se poursuive (voir, en particulier, l’arrêt

Tahsin Acar c. Turquie

(question préliminaire) [GC], n

o

26307/95, §§ 75

‑

77, CEDH 2003

‑

VI).

La jurisprudence de la Cour en matière de délais et de facilités nécessaires aux requérants à la préparation de leur défense, comme l’exige l’article

6

§

3

b) de la Convention, est claire et abondante (voir, par exemple,

Ekbatani c. Suède

, 26 mai 1988, série A n

o

134, p. 12, § 24,

Gregačević c.

Croatie

, n

o

58331/09, §§ 49-52, 10 juillet 2012, et

Iglin c. Ukraine

, n

o

39908/05, §§ 64-73, 12 janvier 2012). De plus, la Cour rappelle qu’elle a déjà jugé que la réouverture d’une procédure pénale sur le fondement d’une décision par laquelle elle a rayé une affaire du rôle après acceptation d’une déclaration unilatérale est désormais possible en droit interne français (selon l’interprétation de l’article 622-1 du code de procédure pénale désormais retenue par les juridictions nationales

,

voir

Strassart c. France

(déc.), n

o

79356/17, § 28, 4 avril 2023). Dans ces conditions, la Cour considère que les modalités de redressement désormais offertes à la requérante sont de nature à lui permettre d’obtenir l’effacement des conséquences de la violation reconnue tant en ce qui concerne la condamnation pénale que l’action civile (

ibidem

). Il résulte par ailleurs de la déclaration unilatérale du Gouvernement qu’il reconnaît clairement la violation que la requérante tire de l’article

6

§

3

b) de la Convention.

Eu égard aux concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant des indemnisations proposées (montant qui est conforme à ceux alloués dans des affaires similaires), la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête s’agissant de ce grief (article

37

§

1

c)), et que si cette déclaration n’inclut pas le grief tiré de l’article 6 § 1, celui-ci est dûment examiné par la Cour ci-dessous.

En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas par ailleurs qu’elle poursuive l’examen de cette partie de la requête, qui fait l’objet de la déclaration du Gouvernement (article 37 § 1

in fine

).

Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (

Josipović c.

Serbie

(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).

Compte tenu de ce qui précède, il y a lieu de rayer la requête du rôle pour ce qui est du grief relatif à l’article 6 § 3 b) de la Convention.

S’agissant du grief tiré de l’article 6 § 1 de la Convention, en raison du défaut allégué de communication à la requérante, avant l’audience devant la Cour de cassation, du sens des secondes conclusions de l’avocat général, alors que ce document aurait été transmis à la formation de jugement et, partant, de l’impossibilité d’y répliquer, le Gouvernement ne reconnaît pas que la requérante ait subi de la part des autorités internes la violation de ses droits garantis par cette disposition de la Convention.

Partant, la Cour a examiné la requête sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention et à la lumière de sa jurisprudence constante relative à un grief similaire (

Reinhardt et Slimane-Kaïd c. France

, 31 mars 1998,

Recueil des arrêts et décisions

1998-II,

Voisine c. France

, n

o

27362/95, 8 février 2000,

Meftah et autres c. France

[GC], n

o

32911/96, 35237/97 et 34595/97, CEDH 2002-VII, et,

a contrario

,

Laudette c. France

, n

o

19/05, 11 juin 2009, et

Favre c. France

(déc.), n

o

3719/06, 3 novembre 2009). En l’espèce, elle constate qu’il résulte des pièces de la procédure ainsi que des observations du Gouvernement transmises à la Cour le 19 décembre 2023 et non contredites à cet égard par la requérante, que la procédure devant la Cour de cassation, qui a abouti le 24 octobre 2018 à une décision de non-admission du pourvoi, s’est déroulée comme suit. Le premier rapport du conseiller rapporteur près la Cour de cassation puis le premier avis de l’avocat général ont été dûment communiqués à la requérante respectivement le 16 juillet 2018 et en annexe à un courrier du 12 septembre 2018. Le second rapport du conseiller rapporteur a également été communiqué à la requérante par un courrier du 18

octobre 2018, qui incluait une formulation type annonçant que le dossier allait être transmis à l’avocat général pour avis et que dans ce cas, elle recevrait par écrit le sens de ses conclusions. Toutefois, en l’espèce, il n’y a pas eu de second avis rédigé par l’avocat général et transmis à la juridiction de jugement. Dès lors, en l’absence de second avis de l’avocat général auquel la requérante aurait eu un intérêt à répliquer et dont l’existence conditionnait la rupture alléguée à l’équité de la procédure devant la Cour de cassation, le grief est manifestement mal fondé (

mutatis mutandis

, décision

Favre

précitée).

Partant, le grief de la requérante tiré de la violation de l’article 6 § 1 en ce qu’elle n’aurait pas eu communication du second avis de l’avocat général et n’aurait pas pu y répliquer doit être rejeté en application de l’article 35 § 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Prend acte

des termes de la déclaration du gouvernement défendeur pour ce qui est du grief concernant l’article 6 § 3 b) de la Convention et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris

;

Décide

de rayer cette partie de la requête du rôle en vertu de l’article

37

§

1

c) de la Convention

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

Fait en français puis communiqué par écrit le 8 janvier 2026.

Viktoriya Maradudina

Andreas Zünd

Greffière adjointe

Président

ANNEXE

Requête concernant le grief tiré de l’article 6 § 3 b) de la Convention

(absence de délai adéquat laissé à la requérante, non représentée, pour répliquer au second rapport du conseiller rapporteur près la Cour de cassation)

Numéro et date d’introduction de la requête

Nom du requérant et année de naissance

Date de réception de la déclaration du Gouvernement

Date de réception de la lettre du requérant

Montant alloué pour tous préjudices confondus

(en euros)

[1]

39321/19

18/07/2019

Monique BOIVIN

1955

20/07/2023

15/09/2023

4

500

[1]

Plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par la partie requérante.