CASE OF BURLACU AND OTHERS v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER

La data de 10 ianuarie 1998, în calitate de moștenitori ai lui M.I., reclamanții au cerut comisiei însărcinată cu aplicarea Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar în satul Ciorăști (

Printr-o hotărâre din data de 25 aprilie 2002 comisia județeană Vrancea însărcinată cu aplicarea Legii nr. 18/1991 (

La o dată neprecizată din anul 2002, prin intermediul împuternicitului său F.V., prima reclamantă a sesizat Judecătoria Focșani cu o acțiune îndreptată împotriva comisiilor locală și județeană, privind modificarea hotărârii din data de 25 aprilie 2002 citată anterior și reconstituirea în natură a terenului de 25 ha.

După ce a dispus efectuarea unei expertize tehnice și a constatat că terenul în litigiu făcea obiectul unui contract de concesiune din partea Administrației Domeniilor Statului (ADS) în satul Măicănești, printr-o sentință din data de 14 aprilie 2003, Judecătoria Focșani a admis acțiunea introdusă de prima reclamantă și a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea sa pe terenul în litigiu.

Printr-o decizie definitivă din data de 26 iunie 2003, Tribunalul Vrancea a respins ca neîntemeiat recursul formulat de comisia locală - care susținea că nu exista teren disponibil în sat -, și a admis recursul intentat de reclamantă care cerea să se menționeze în mod expres în dispozitiv obligația unei restituiri a terenului în natură. Tribunalul a considerat că reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu a fost decisă la data de 25 aprilie 2002 de comisia județeană, interesata contestând numai modalitatea prin care trebuia să aibă loc această reconstituire, și anume acordarea de despăgubiri. Tribunalul a concluzionat că, la cererea comisiilor locală și județeană ADS trebuia să cedeze comisiei locale terenul al cărui amplasament exact fusese identificat în urma expertizei, pentru a se proceda la punerea în posesie a reclamantei și la eliberarea titlului de proprietate.

La data de 20 august și de 2 octombrie 3002 reclamanții au cerut Primăriei Ciorăști să execute decizia definitivă din 26 iunie 2003. La data de 12 ianuarie 2004 Primăria a refuzat să dea curs cererii lor, reiterând motivele invocate în fața instanțelor interne.

Printr-o decizie din data de 15 ianuarie 2004, Tribunalul Vrancea a respins ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de comisia locală împotriva deciziei din data de 26 iunie 2003 citată anterior, aceasta invocând că ADS nu a fost parte în proces, că Tribunalul și-a depășit competențele identificând amplasamentul terenului în cauză și că decizia nu putea fi executată de comisia din Ciorăști.

La data de 5 martie 2004 Prefectura Vrancea a răspuns reclamanților, cu excepția celei de-a patra reclamante, celui de-al optulea reclamant și celui de-al zecelea reclamant, că întârzierea în punerea în executare a deciziei definitive din data de 26 iunie 2003 se datora procedurii de urmat pentru transferul terenului în cauză din patrimoniul ADS în cel al comisiei locale.

La data de 13 mai 2005, referindu-se la sentința din data de 14 aprilie 2003, comisia locală a încheiat un proces-verbal de punere în posesie a moștenitorilor lui M.I. a terenului de 25 ha, așa cum a fost identificat în raportul de expertiză realizat în procedura pe fond. Procesul-verbal menționa numele reclamanților, cu excepția celor ale celei de-a patra reclamante și a ultimilor trei reclamanți în locul cărora cita numele rudei lor, S.C., decedată în anul 2000. Acest proces-verbal a fost semnat de reclamanții interesați sau de împuterniciții lor (cel de-al nouălea reclamant a semnat în numele reclamanților moștenitori ai lui E.C.).

Tot în luna mai 2005 comisia locală a eliberat un titlu de proprietate pentru terenul de 25 ha în chestiune. Titularii titlului de proprietate erau moștenitorii lui M.I, care figurau în procesul-verbal de punere în posesie (paragraful 13 de mai sus).

Articolul 13 (3) din legea nr. 18/1991 privind fondul funciar prevede că comisiile administrative competente eliberează titlul de proprietate tuturor moștenitorilor persoanei care a fost proprietara terenului în cauză, acești moștenitori beneficiind ulterior de dreptul comun pentru a reglementa eventualele controverse între ei. Regulamentul de aplicare al acestei legi precum și jurisprudența internă au precizat în această privință că comisiile administrative au obligația de a elibera titlul de proprietate tuturor moștenitorilor unui fost proprietar, în măsura în care aceștia au depus o cerere administrativă de reconstituire a dreptului lor de proprietate (a se vedea art. 34 din regulamentul de aplicare publicat la data de 21 decembrie 2001 și, între altele, decizia definitivă din data de 17 martie 2000 a Curții de Apel Cluj). Din practica internă reiese că, în acest caz, trebuie eliberat un titlu de proprietate în care figurează moștenitorii fostului proprietar al terenului, chiar dacă unul dintre ei a decedat între data cererii de restituire și cea a eliberării titlului (decizia definitivă nr. 578 din data de 18 februarie 2003 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție).

Guvernul contestă această afirmație.

Guvernul susține că numai prima reclamantă a fost parte în procedura judiciară încheiată prin decizia definitivă din data de 26 iunie 2003 pronunțată de Tribunalul Vrancea în favoarea sa și că ceilalți reclamanți nu ar putea prin urmare să beneficieze de calitatea de victime; în privința lor, el consideră că această plângere trebuie respinsă ca fiind incompatibilă

Reclamanții nu au prezentat observații asupra acestui punct.

Curtea reamintește că noțiunea de «

Guvernul este de acord că reclamanții pot pretinde să beneficieze de dreptul de a intra în posesia terenului în suprafață de 25 ha situat pe amplasamentul prevăzut în decizia definitivă din data de 26 iunie 2003 și de a primi un titlu de proprietate în această privință. Cu toate acestea, în opinia sa, în luna mai 2005 autoritățile au efectuat aceste operațiuni care reprezentau punerea în executare a deciziei citată anterior, astfel încât interesații nu au suferit o ingerință disproporționată în dreptul lor la respectarea bunurilor lor.

Reclamanții nu au prezentat observații ca răspuns.

Curtea consideră că, dacă termenii dispozitivului deciziei definitive din data de 26 iunie 2003 care confirmă dreptul primei reclamante de a i se restitui terenul în litigiu ar putea crea îndoieli asupra calității de victimă a celorlaltor reclamanți și asupra dreptului lor de a invoca în favoarea lor existența unui «

Ținând cont de cele de mai sus și în special de poziția primei reclamante care nu invocă deloc faptul că ar fi trebuit să i se restituie tot terenul în cauză, Curtea consideră că plângerea reclamanților trebuie interpretată ca referindu-se la termenul necesar autorităților pentru a-i pune în posesia terenului de 25 ha pe amplasamentul stabilit în decizia din data de 26 iunie 2003 și a le elibera un titlu de proprietate. Datorită motivelor menționate anterior, Curtea consideră că intră în joc interesele personale ale reclamanților diferite de cele ale primei reclamante și că interesații sunt prin urmare «

Remarcând că Guvernul admite că reclamanții puteau pretinde că beneficiază de dreptul de a intra în posesia terenului de 25 ha situat pe amplasamentul prevăzut în decizia definitivă din data de 26 iunie 2003 și de a primi un titlu de proprietate în această privință, Curtea observă că aceste operațiuni nu au fost realizate de autoritățile competente decât în luna mai a anului 2005 (paragrafele 13, 14 și 15

Prin urmare, Curtea consideră că trebuie respinsă excepția Guvernului întemeiată pe lipsa calității de victime a celorlaltor reclamanți decât prima reclamantă și concluzionează că a avut loc încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1.

Recurgând la aceleași motive ca cele prezentate în titlul plângerii întemeiate pe art. din Protocolul nr. 1, reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor de acces la justiție. Ei invocă art. 6 alin. 1 din Convenție, care prevede următoarele în partea sa relevantă în speță

Guvernul susține că neparticipând

Reclamanții nu au prezentat observații ca răspuns.

Ținând cont de natura plângerii și de probele aflate la dosar, Curtea consideră că această excepție trebuie alăturată fondului. De altfel, observând că această plângere nu se confruntă cu un alt motiv de inadmisibilitate și ținând cont de legătura strânsă existentă între această plângere și cea întemeiată pe art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea o declară admisibilă.

Relevând că reclamanții reiau argumentele expuse anterior potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 și ținând cont de plângerea întemeiată pe acest articol (paragrafele 23-26 de mai sus), Curtea consideră că nu trebuie examinat separat fondul plângerii întemeiată pe art. 6 alin. 1 din Convenție (a se vedea,

Reclamanții solicită împreună 120.000 euro pentru prejudiciile material și moral, fără a preciza suma solicitată pentru fiecare gen de prejudiciu și fără a indica modalitatea de calcul a acestei sume.

Guvernul consideră că reclamanții nu pot solicita vreo sumă cu titlu de prejudiciu material, în măsura în care au fost puși în posesia terenului ce face obiectul deciziei definitive din data de 26 iunie 2003 a Tribunalului Vrancea și autoritățile le-au eliberat un titlu de proprietate. În ceea ce privește prejudiciul moral invocat, el reține lipsa oricărei referiri din partea interesaților la cauzele acestui prejudiciu și, indicând jurisprudența Curții în cauze similare, el consideră că suma cerută este excesivă. În final, el consideră că o eventuală constatare a încălcării ar reprezenta, în sine, o reparație suficientă a prejudiciului moral invocat.

Curtea nu constată nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. În schimb, statuând în echitate, ea consideră că trebuie să se acorde fiecărui reclamant 500 cu titlu de prejudiciu moral suferit datorită întârzierii în executarea de către autorități a obligației de a-i pune în posesia terenului de 25 ha și de a le elibera un titlu de proprietate.

Reclamanții solicită de asemenea rambursarea «

Guvernul se opune solicitării lor.

Curtea reamintește că potrivit art. 41 din Convenție, ea rambursează cheltuielile a căror realitate și necesitate li se stabilește și al căror cuantum este rezonabil (a se vedea, în special

alătură pe fond excepția preliminară ridicată de Guvern întemeiată pe lipsa calității de victime a celorlaltor reclamanți decât prima reclamantă și o respinge în ceea ce privește plângerea întemeiată pe art. 1 din Protocolul nr. 1

declară cererea admisibilă

hotărăște că a avut loc încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1

hotărăște că nu trebuie examina pe fond capătul de cerere întemeiat pe art. 6 alin. 1 din Convenție ;

hotărăște :

Respinge cererea de acordare a unei satisfacții echitabile pentru rest.