ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2377/2020

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, sub nr. x/2012, la data de 29.03.2012, reclamantul Primarul Sectorului 3 București a chemat în judecată pe pârâții Primarul General al Municipiului București și A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să declare nulitatea absolută a dispoziției Primarului General nr. 4333/18.05.2005, prin care s-a dispus restituirea în natură în proprietatea pârâtei A. a imobilului situat în București, str. x, FN, format din teren în suprafață de 112.339,19 m.p., lotul 71.

Hotărârea de declinare

Prin sentința civilă nr. 16351/24.10.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în raport de criteriul valoric.

Sentința tribunalului

Prin sentința civilă nr. 2217/20.12.2013, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul General al Municipiului București, a admis excepția lipsei de interes în promovarea cererii, a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Primarul General al Municipiului București, pentru lipsa calității procesuale pasive și a respins cererea formulată de reclamantul Primarul Sectorului 3 București, în contradictoriu cu pârâții Municipiul București și A., pentru lipsă de interes.

Decizia curții de apel

Prin decizia civilă nr. 435 A/30.09.2015, Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul - reclamant Primarul Sectorului 3 București.

Decizia de casare

Prin decizia civilă nr. 108/22.01.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamantul Primarul Sectorului 3 al Municipiului București împotriva deciziei nr. 435 A din 30 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Decizia pronunțată în rejudecare

Prin decizia nr. 1437A din 13 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul formulat de apelantul - reclamant Primarul Sectorului 3 București împotriva sentinței civile nr. 2217 din 20.12.2013, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

A anulat parțial, sentința, exclusiv în privința dispozițiilor referitoare la lipsa de interes și, în rejudecare, a respins excepția lipsei de interes în promovarea cererii de chemare în judecată, ca nefondată, iar în continuare, în evocarea fondului, a admis cererea de chemare în judecată și a constatat nulitatea absolută a dispoziției administrative nr. 4333 din 18.05.2005 a Primarului General al Municipiului București.

A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței, respectiv cele referitoare la lipsa calității procesuale pasive a Primarului General al Municipiului București.

A obligat intimații-pârâți în solidar, să achite apelantului-reclamant, cheltuieli de judecată în sumă de 1203,6 RON.

A respins cererea intimatei A., privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Recursul

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs atât pârâtul Primăria Municipiului București, cât și pârâta A., care a recurat și încheierea de ședință din 15.10.2019.

Recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului București:

În principal, pârâta a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, respingerea acțiunii.

Pârâta a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitor la aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, a art. 1, art. 2, art. 6, art. 10. alin. (15) art. 10.1 din H.G. nr. 498/2003.

A susținut că, prin decizia de casare, s-a indicat instanței să verifice dacă terenul restituit făcea parte la data retrocedării total sau parțial din parcul Titan și dacă există pe teren amenajări destinate deservirii nevoilor publice ale comunității locale; în concluzie, să se verifice existența unor lucrări deja edificate care fac parte din atribuțiile primarului de sector și care ar justifica interesul acestuia în promovarea acțiunii.

A susținut că instanța de rejudecare nu s-a conformat acestor dispoziții și nu a răspuns dacă terenul a făcut sau face parte din parcul Titan.

A invocat prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, normele metodologice H.G. nr. 498/2003, față de care măsura restituirii terenului ar fi legală, acesta fiind liber.

Curtea de apel a aplicat greșit legea, dând întâietate normelor juridice prevăzute de hotărâri de guvern, în loc de legea propriu zisă în materie, ceea ce se circumscrie motivului de recurs prevăzut de aplicarea greșită a legii.

A invocat și art. 304 pct. 5 C. proc. civ., pentru că instanța nu a dat un nou termen de judecată după admiterea apelului, ca părțile să solicite probe noi sau să pună concluzii pe fond.

De asemenea, pârâta a invocat art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susținând că a fost schimbată cauza, curtea de apel reținând un motiv de nulitate absolută a dispoziției cu care nu fusese investită.

A mai susținut și că admiterea acțiunii și anularea unei dispoziții la 8 ani de la emitere duce la destabilizarea principiului securității juridice.

În acest sens, a invocat jurisprudența CEDO, cu privire la cazuri de lipsă de previzibilitate în situația în lipsei de coerență (Viasu contra României, 2003, Străin și alții contra României, Păduraru contra României, Porteanu contra României, Radu contra României) generate de modificările repetate care "au creat un climat de incertitudine juridică", cât și un "echivoc al situațiilor juridice incerte", având un caracter sistemic, pe fondul "imperfecțiunii" în ordinea juridica internă si al "disfuncționalității legislației române" în anumite materii.

Recursul declarat de pârâta A.

Pârâta A. a solicitat în principal trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, respingerea apelului și respingerea cererii de chemare în judecată.

A invocat autoritatea de lucru judecat cu privire la litigiul în care reclamantul ar fi contestat o dispoziție similară, dispoziția nr. x/2005, respectiv dosarul x/2012 al Curții de Apel București.

A susținut și că reclamantul ar fi contestat alte dispoziții, cu nr. 13249/2005, în cadrul dosarului nr. x/2011 și cu nr. 12680/2010 în cadrul dosarului nr. x/2012, iar cele reținute în aceste procese se impun a fi reținute și în cauză, respectiv că terenul era restituibil în natură, în temeiul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, art. 1200 alin. (4) C. proc. civ., sens în care a invocat și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv decizia nr. 442/2015.

A criticat decizia instanței de apel, pentru că ar fi modificat obiectul judecății, reclamantul nu ar fi invocat că terenul este destinat realizării obiectului de utilitate publică centru administrativ, ci că este zonă de agrement în parcul Titan.

Cu privire la încheierea de amânare a pronunțării din 15.10.2019, pârâta A. a susținut că ar fi solicitat îndepărtarea înscrisurilor din probatoriu, pentru că nu erau certificate, față de art. 139 C. proc. civ.

Pe fond, a susținut că nu au fost respectate indicațiile de casare. Astfel, instanța nu a stabilit situația de fapt: dacă terenul făcea parte din parcul Titan la data restituirii și dacă era amenajat ca zonă de agrement sau de utilitate publică și nici dacă cele constatate au legătură cu atribuțiile legale ale reclamantului.

În rejudecare, instanța a ignorat situația de fapt ce rezulta din probatoriul astfel administrat și a ținut cont doar de Hotărârile CGMB nr. 95/1998 și nr. 147/1999, ignorând și că terenul era liber și neocupat de vreo activitate obiectiv de utilitate publică.

Decizia astfel pronunțată încalcă formele de procedură, fiindcă deși cauza s-a soluționat pe fond, instanța nu s-a pronunțat pe excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de pârâta A., chestiune reținută prin decizia de casare.

Pârâta a mai arătat și că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, pentru că reclamantul nu ar fi invocat că terenul este destinat realizării obiectivului de utilitate publică centru administrativ, ci că este zonă de agrement în parcul Titan.

De asemenea, a invocat și aplicarea greșită a Legii nr. 10/2001, care prevede regula restituirii în natură: art. 1 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din acest act normativ.

A reiterat susținerile potrivit cărora terenul este liber, nu există impediment la restituire. A făcut referire la probele administrate, din interpretarea cărora a rezultat că terenul este liber, putând fi restituit în natură și a susținut că reclamantul nu are interes legitim în formularea cererii, cu referire la atribuțiile acestuia prevăzute în Legea nr. 215/2001.

A susținut și că decizia a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 din protocolul nr. 1 la CEDO, art. 20, art. 44 din Constituția României, art. 6, par. 1 din CEDO, principiul asigurării securității circuitului civil si stabilității raporturilor civile.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Pârâta A. a criticat decizia recurată pentru nesoluționarea excepției lipsei calității procesual active a reclamantului Primarul Sectorului 3 București, excepție pe care a invocat-o încă de la tribunal, dar asupra căreia nici tribunalul, nici curtea de apel nu s-au pronunțat.

Înalta Curte reține că pârâta A. a formulat note scrise în cadrul dosarului aflat pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Primarul Sectorului 3 București.

În motivarea acesteia, pârâta a arătat că reclamantul nu face parte din categoria persoanelor enumerate limitativ de Legea nr. 10/2001 cu drept de a ataca dispoziția emisă în baza acestui act normativ.

A susținut și că, în ipoteza în care s-ar admite acțiunea formulată de reclamant, bunul ar reintra în patrimoniul Municipiului București și nu al Primarul Sectorului 3 București, sens în care a înțeles să facă referire la excepția puterii de lucru judecat raportat la hotărârile judecătorești pronunțate în dosarele nr. x/2005 și nr. y/2008, prin care s-a decis în mod irevocabil faptul că terenul în speță face parte din domeniul privat al Municipiului București și că este supus Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 2217 din 20 decembrie 2013, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul General al Municipiului București, a admis excepția lipsei de interes în promovarea cererii, a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Primarul General al Municipiului București, pentru lipsa calității procesuale pasive și a respins cererea formulată de reclamantul Primarul Sectorului 3 București, în contradictoriu cu pârâții Municipiul București și A., pentru lipsă de interes.

În motivarea sentinței, cu privire excepția lipsei calității procesuale active, a reținut că tribunalul nu s-a mai pronunțat asupra acestei excepții, întrucât cererea de chemare în judecată a fost respinsă în integralitatea sa, față de soluția de admitere a excepției lipsei de interes.

Tribunalul a mai arătat că excepția lipsei calității procesuale active viza, în fapt, tot neîndeplinirea condiției existenței interesului, având în vedere că legitimare procesuală activă în acțiunea în declararea nulității absolute are orice persoană interesată.

Această hotărâre judecătorească nu a fost apelată de pârâta A., ci doar de reclamantul Primarul Sectorului 3 București.

Prin motivele de recurs, pârâta A. a susținut că excepția invocată la fond, referitoare la lipsa calității procesuale active a reclamantului a rămas nesoluționată, întrucât instanțele ar fi omis să se pronunțe asupra ei.

Aceste susțineri sunt nefondate. Înalta Curte reține că Tribunalul București, secția a IV-a civilă nu a mai analizat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, ci doar excepția lipsei de interes a acestuia, pronunțând sentința nr. 2217/2013, în cuprinsul căreia a arătat că, față de soluția de admitere a excepției lipsei de interes, nu mai este nevoie să analizeze și excepția lipsei calității procesual pasive.

Or, pârâta A. avea obligația de a critica această soluție, fie prin apel principal, fie prin apel incident (în cazul în care soluția tribunalului îi era favorabilă).

Cum pârâta nu a făcut acest lucru, aspectul legat de calitatea procesual activă a reclamantului Primarul Sectorului 3 București a intrat în putere de lucru judecat și nu mai poate fi dedus analizei instanței de recurs.

În concluzie, critica din motivele de recurs privind nesoluționarea excepției calității procesual active a reclamantului este formulată omisso medio și va fi respinsă de instanța de recurs, cu această motivare.

Se reține că în recurs, cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei în ședința publică din 15 octombrie 2020, pârâta A. a invocat excepția lipsei calității procesual active a reclamantului Primarul Sectorului 3 București.

Înalta Curte va respinge această excepție, cu motivarea că excepția în cauză a fost deja invocată de pârâta A., în dosarul tribunalului, cum s-a arătat mai sus.

Ca urmare, chestiunea calității procesuale active a reclamantului Primarul Sectorului 3 București nu mai poate fi repusă în discuție, ca excepție procesuală, chiar dacă se folosesc alte argumente, întrucât a intrat în puterea de lucru judecat prin neatacarea soluției pronunțată de tribunal.

Cu privire la recursul declarat de pârâta A. împotriva încheierii de ședință din 15 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, se rețin următoarele:

La termenul de judecată din 15 octombrie 2019, reprezentantul intimatei pârâte A. a solicitat ca instanța să nu țină seama de înscrisurile depuse de apelantul reclamant, pe motiv că acestea nu ar fi fost certificate conform cu originalul; la rândul său, apelantul reclamant a invocat că respectivele înscrisuri emană de la intimata pârâtă Primăria Municipiului București, instituție căreia ar trebui să i se pună în vedere certificarea lor.

Instanța a reținut că aspectele invocate se subsumează etapei procesuale a reevaluării probatoriului și le-a unit cu fondul apelului.

Recurenta pârâtă A. a criticat această măsură, arătând că instanța de apel a evitat să se pronunțe asupra cererii sale de înlăturare a înscrisurilor necertificate din probatoriul cauzei, acestea neîndeplinind cerințele legale de probă veritabilă. De altfel, chiar partea care a depus înscrisurile a declarat că nu le poate certifica, întrucât nu deține originalul.

Înalta Curte reține că art. 139 C. proc. civ. prevede că "Partea care a depus un înscris în copie certificată este datoare să aibă asupra sa la ședință originalul înscrisului sau să-l depună mai înainte în păstrarea grefei, sub pedeapsa de a nu se ține seama de înscris".

Din textul de lege mai sus citat, reiese că sancțiunea pe care instanța o aplică înscrisurilor pe care părțile nu le certifică conform cu originalul este că nu se va ține seama de acele înscrisuri care nu respectă regula mai sus amintită.

În cauză, se constată că instanța de apel a rămas în pronunțare asupra cauzei, deși probatoriul administrat nu îndeplinea cerințele textului mai sus redat.

Înalta Curte reține că mențiunea făcută de instanța de apel în cuprinsul hotărârii recurate, la fila x, în sensul că nu a ținut cont de respectivele înscrisuri, nu este de natură să înlăture viciul de procedură privitor la modul de administrare al probei cu aceste înscrisuri, sens în care se constată că sunt fondate criticile pârâtei pe acest aspect.

Cu această motivare, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta A. împotriva încheierii de ședință din 15 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, reținând incidența art. 304 pct. 5 C. proc. civ. pentru aplicarea greșită a art. 139 C. proc. civ.

Asupra fondului litigiului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. "În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului."

În cauză, prin decizia de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus ca, în rejudecare, să se lămurească situația de fapt, să se stabilească printr-o cercetare judecătorească efectivă, raportată la elementele de fapt ale speței, prin administrarea nemijlocită a probelor, dacă terenul restituit prin dispoziția atacată făcea parte, la data restituirii, din parcul Titan, dacă era amenajat ca zonă de agrement ori dacă pe acesta se găseau alte amenajări de utilitate publică de interes local (al subdiviziunii administrativ-teritoriale, respectiv sector 3) și dacă cele constatate au legătură cu atribuțiile legale ale recurentului-reclamant prevăzute de Legea nr. 215/2001, ceea ce interesează din perspectiva legitimității interesului procesual.

În rejudecare, prin decizia recurată, s-a reținut că prin Hotărârea CGMB nr. 95/1998 s-a dispus atribuirea "în folosință gratuită, pe termen de 49 ani, Consiliului local sector 3, terenul în suprafață de 12,1 ha, în scopul realizării obiectivului de utilitate publică "Centrul Administrativ Titan".

Subsecvent acestei Hotărâri, prin Hotărârea nr. 147/1999 tot a CGMB, s-a aprobat "Planul urbanistic zonal - Centrul de Cartier Titan, în zona str. x, Bvd. Nicolae Grigorescu, str. x", fiind atașate și planul și documentația care a stat la baza acestei Hotărâri.

În cadrul certificatelor de urbanism nr. x/2002 și nr. y/2004 emise de Municipiul București - Primăria Sectorului 3, se specifică în mod expres faptul că potrivit hotărârilor CGMB enunțate anterior, imobilul teren este aflat în folosința gratuită a primăriei de sector, în vederea edificării unui ansamblu de construcții cu funcțiuni multiple: administrație publică, servicii, birouri, culte și cultură, alimentație publică, agrement, spații publice, plantații, spații garare, hotel, comerț.

Ca urmare, curtea de apel a reținut caracterul de utilitate publică al acestui obiectiv, aspect ce rezultă și din ansamblul documentației care a stat la baza emiterii HCGMB nr. 95/1998.

Astfel, instanța de rejudecare a constatat dovedit aspectul că la momentul soluționării notificării, în temeiul Legii nr. 10/2001, imobilul litigios era prevăzut în documentațiile de urbanism legal aprobate ca fiind destinat construirii unui obiectiv nou de utilitate publică și a reținut că soluția restituirii sale în natură era exclusă din punct de vedere legal.

Examinând decizia pronunțată în rejudecare, din perspectiva textului de lege mai sus citat și a indicațiilor date prin decizia de casare, Înalta Curte reține că în cuprinsul deciziei pronunțate de instanța de apel nu se regăsește verificarea situației de fapt impusă, în sensul de a se stabili dacă terenul ce face obiectul dosarului pendinte era amenajat ca zonă de agrement ori dacă pe acesta se găseau alte amenajări de utilitate publică de interes local.

În rejudecarea apelului declarat de reclamant, curtea de apel a administrat probe, dar în soluționarea pricinii s-a raportat doar la prevederile H.G. nr. 95/1998 și la H.G. nr. 147/1999, precum și la înscrisurile aflate la dosar, reținând că soluția restituirii terenului în natură este exclusă din punct de vedere legal.

Cele statuate prin decizia de casare a Înaltei Curți, obligatorii potrivit textului de lege mai sus citat, se referă și la împrejurarea că restituirea în natură este regula în materie. De aceea, s-a dispus această verificare a stării de fapt și nu a ceea ce rezultă din scripte.

Așa fiind, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a respectat indicațiile de casare, ceea ce atrage incidența art. 304 pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care recursurile declarate de pârâți împotriva deciziei recurate vor fi admise și va fi trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, ocazie cu care vor fi analizate restul criticilor formulate de părți.

Față de cele ce preced, văzând că decizia recurată este pronunțată cu încălcarea art. 315 C. proc. civ. și încheierea recurată nu respectă prevederile art. 139 C. proc. civ., pentru incidența pct. 5 al art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâții Primarul General al Municipiului București și Municipiul București prin Primarul General și de pârâta A., va casa atât decizia, cât și încheierea și va trimite cauza pentru rejudecare către aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Primarul Sectorului 3 București invocată de recurenta-pârâtă A..

Admite recursul formulat de pârâții Primarul General al Municipiului București și Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 1473A din 13 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Admite recursul declarat de pârâta A. împotriva încheierii de ședință din 15 octombrie 2019 și a aceleiași decizii.

Casează încheierea și decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 noiembrie 2020.