ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.04.2018

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1277/2018

HOTĂRÂRE
18.04.2018
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1277/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 1773 din 19 mai 2017 Judecătoria Satu Mare a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta UAT Județul Satu Mare, prin Consiliul Județean Satu Mare, reprezentat prin președinte; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 7.935,30 RON, cu titlu de daune materiale și suma de 15.000 RON, cu titlu de daune morale; în temeiul art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, a obligat pârâta la plata, către stat, a sumei de 1.356,76 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă pretențiilor admise și a lăsat în sarcina statului suma de 1.987,46 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă pretențiilor respinse, pentru care s-a acordat ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru; în temeiul art. 45 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, a dispus restituirea taxei judiciare de timbru în 3.355 RON achitată de reclamant prin chitanța seria x și seria x nr. x, ambele din data de 9.12.2016, dispunând restituirea către reclamant a chitanțelor în original; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 2.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu expert în cuantum de 700 RON și onorariu avocațial în cuantum de 1.500 RON).

Prin Decizia nr. 692/Ap din 14 decembrie 2017 Tribunalul Satu Mare, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei împotriva sentinței; a obligat apelanta să plătească intimatului suma de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta UAT Județul Satu Mare, prin Consiliul Județean Satu Mare, înregistrat la Tribunalul Satu Mare la data de 15 februarie 2018.

Prin adresa din 27 februarie 2018, Tribunalul Satu Mare a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, Curții de Apel Oradea pentru a fi trimis spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin adresa din 5 martie 2018 Curtea de Apel Oradea a înaintat dosarul spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 7 martie 2018.

Prin rezoluția din 13 martie 2018, s-a fixat termen la 18 aprilie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției de necompetență, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal, în apel, într-un litigiu având ca obiect pretenții, cu valoare mai mică de 200.000 RON.

Potrivit primei teze din art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile (...), precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv."

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

În ceea ce privește efectele acestei decizii a Curții Constituționale, distinct de chestiunea aplicării în timp a acesteia, trebuie stabilit dacă din considerentele sale se desprinde concluzia că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv [litigii soluționate în primă instanță de către judecătorii, în aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.].

Obiectul controlului de constituționalitate a fost reprezentat doar de dispoziția legală constatată ca fiind contrară Constituției, motiv pentru care conformitatea cu legea fundamentală a fost evaluată în contextul absenței accesului la recurs în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv, altele decât litigiile după materie, indicate în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Curtea Constituțională a constatat că, prin impunerea unui prag valoric al cererii pentru accesul la calea de atac a recursului, legiuitorul nu asigură egalitatea juridică a cetățenilor în accesul la această cale extraordinară de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil, norma contravenind dispozițiilor art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție (parag. 29 din decizie).

Din considerentele deciziei menționate nu rezultă că accesul nediscriminatoriu la calea de atac, ce intră în conținutul dreptului la un proces echitabil, include imperativ accesul la un recurs soluționat de către Înalta Curte, în sensul că dispozițiile art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție ar fi încălcate în măsura în care Înalta Curte nu soluționează recursurile în toate litigiile vizând cereri evaluabile în bani.

În viziunea Curții Constituționale, conformitatea cu Constituția este asigurată prin simpla recunoaștere a dreptului la recurs în aceste litigii, indiferent de valoarea obiectului cererii și nu prin accesul la o anumită instanță.

În absența unor considerente în sens contrar, nu se poate deduce din decizia Curții Constituționale o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil prin absența accesului la recurs la instanța supremă, cu atât mai mult cu cât, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut în mod constant că accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, de exemplu, o decizie publicată ulterior Deciziei nr. 369/2017, respectiv Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 635/3.08.2017).

Chiar atunci când a constatat încălcarea dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție referitoare la rolul Înaltei Curți în unificarea jurisprudenței (parag. 30 și 31 din decizie), Curtea Constituțională a avut în vedere aceeași perspectivă a absenței accesului la calea de atac a recursului și nu a accesului la Înalta Curte, ca instanță de recurs. De altfel, considerentele pe acest aspect vizează exclusiv "cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție", ceea ce înseamnă că s-a acceptat premisa că nu toate recursurile intră de plano în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Așadar, în stabilirea competenței ratione materiae de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, nu se poate deduce concluzia că această competență revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, publicate în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017.

Competența de soluționare a acestor recursuri urmează a fi determinată de către instanța de judecată, ce are atribuții exclusive în interpretarea și aplicarea normelor procesuale incidente.

În acest context, se va constata că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor C. proc. civ., curtea de apel este instanța competentă să soluționeze recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv (litigii soluționate în primă instanță de către judecătorii, în aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.), în timp ce Înaltei Curți îi revine competența de soluționare a recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate de curtea de apel, în cazurile în care valoarea obiectului cererii depășește pragul de 200.000 RON.

Astfel, în ceea ce privește interpretarea și aplicarea în cauză a dispozițiilor C. proc. civ., în conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea conținutului expres al normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a acesteia, ajungându-se la crearea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege. Or, potrivit art. 122 C. proc. civ.:

"Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Nici dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu pot conduce la o altă interpretare, a unei competențe de drept comun în materia recursului, care ar aparține instanței supreme.

Astfel, potrivit textului menționat, "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Rezultă că norma art. 483 alin. (3) C. proc. civ. are ca obiect de reglementare natura și scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate.

În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă, el se determină și circumscrie conform normei de competență stabilite de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Ca atare, potrivit dispoziției procedurale arătate, pentru a fi competentă instanța supremă în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în privința altor hotărâri.

În speță însă, nu se regăsește niciuna dintre aceste ipoteze, fiind vorba despre o decizie pronunțată de tribunal în apel, în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea instanței supreme.

În acest context, neexistând o legală învestire a Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecata cauzei va fi declinată către Curtea de Apel Oradea, căreia îi aparține competența, ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Satu Mare, prin Consiliul Județean Satu Mare, reprezentat prin Președintele Consiliului Județean Satu Mare împotriva Deciziei nr. 692/Ap din 14 decembrie 2017 a Tribunalului Satu Mare, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Oradea.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 aprilie 2018.

Procesat de GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-03-22
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 994/2018
Asupra cauzei de fața, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare la data de 17.11.2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Admi
ÎCCJ 2019-05-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1017/2019
lor de judecată. Prin întâmpinarea formulată, intimații reclamanți Județul Satu Mare prin Președintele Consiliului Județean Satu Mare și Consiliul Județean Satu Mare au solicitat respingerea apelului declarat de apelanta pârâta SC A. SA Pri
ÎCCJ 2017-01-19
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 55/2017
, în favoarea reclamanților C. și D.. A fost înlăturată din decizia recurată dispoziția referitoare la respingerea cererii reclamanților, având ca obiect cheltuieli de judecată în apel și în fond. Au fost obligați pârâții A. și B., la plata
ÎCCJ 2015-06-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 993/2017
Decizia nr. 993/2017 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului S
ÎCCJ 2006-03-21
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1138/2006
, împotriva pârâtei SC M. SRL Satu Mare, pentru obligația de a face, fără cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta SC C.T. SRL Satu Mare solicitând admiterea apelului și modificarea în tot a sentinței at
Sursă