ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3940/2019

Ședința publică din data de 13 septembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1601, pronunțată la data de 04 mai 2017, în dosarul nr. x/2017, a respins cererea de suspendare promovată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei Sentințe a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. Sibiu, la data de 30 mai 2017, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate, rejudecarea litigiului în fond și, în urma rejudecării, să se dispună suspendarea executării Deciziei de impunere nr. xnr. 640/29.12.2016 emisă de către intimată; cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 16 octombrie 2018, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen pentru judecata recursului, în data de 01.02.2019, cu citarea părților, în condițiile art. 494 -495 C. proc. civ., în ședință publică.

Fiind luată în examinare cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. excepția tardivității recursului pentru formularea acestuia cu depășirea termenului prevăzut de lege, Înalta Curte urmează să o admită, și să respingă recursul, ca tardiv declarat, având în vedere următoarele considerente:

Prin dispozițiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece, se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În speță, prin recursul formulat, se atacă o Sentință pronunțată la data de 04 mai 2017, prin care s-a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. Sibiu de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. xnr. 640/29.12.2016 emisă de către intimata- pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca neîntemeiată.

În atare situație, sunt aplicabile dispozițiile art. 14 alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ, conform cărora, "Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare". (hotărârea prin care se pronunță suspendarea- s.n.)"- cazul în speță, iar calea de atac este recursul, dată fiind materia de soluționare, contenciosul administrativ.

Potrivit art. 180 C. proc. civ., termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanță, și reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură.

Prin urmare, legea pretinde exercitarea căii de atac în termenul menționat, termen legal imperativ, care are ca punct/moment de plecare data comunicării hotărârii de la care se calculează termenul de 5 zile prevăzut de lege pentru formularea cererii de recurs deduse judecății, ce se calculează potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. (termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând la socoteală nici ziua când au început, nici ziua când s-au sfârșit acestea), iar, potrivit dispozițiilor art. 487 alin. (1) teza I C. proc. civ., recursul se motivează în termenul de declarare a recursului, fapt care nu este de natură a încălca sau restrânge nici un drept procesual al părții.

Din verificarea lucrărilor dosarului, se constată că sentința instanței de fond a fost comunicată recurentei- reclamante la data de 23 mai 2017 și, în aplicarea prevederilor legale anterior redate (art. 14 alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 554/2004), de la această dată a început să curgă termenul de 5 zile pentru exercitarea recursului.

Or, prezentul recurs a fost formulat la 30 mai 2017 (data poștei înscrisă pe plicul de expediere a cererii de recurs, dosar recurs), deci, cu depășirea termenului legal cu încălcarea termenului legal, imperativ și de decădere prevăzut de art. cu încălcarea termenului legal, imperativ și de decădere prevăzut de art., imperativ și de decădere, care s-a împlinit la 29 mai 2017.

În ce privește calculul termenului prevăzut de art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ., vor fi aplicate dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care dispun în sensul că:

"Când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește.", coroborat cu alin. (2) al aceluiași articol:

"(2) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează".

Deopotrivă, conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Or, neexercitarea dreptului procesual- în speță, a recursului- în cadrul termenului imperativ stabilit de lege, atrage sancțiunea prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care este decăderea, iar consecința este rămânerea definitivă a hotărârii pe data expirării termenului, astfel încât, aceasta nu mai poate fi analizată.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că legea procesual- civilă reglementează și situația în care partea, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, a fost în imposibilitate de exercitare în termenul legal a unui act procedural, caz în care devin aplicabile dispozițiile art. 186 C. proc. civ., republicat:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen.".

Or, în speță, se constată că recurenta- reclamantă nu a solicitat repunerea sa în termen.

Prin urmare, recursul a fost declarat cu încălcarea termenului legal, imperativ și de decădere prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, partea neinvocând nicio împrejurare mai presus de voința sa care să o fi împiedicat în exercitarea căii de atac.

Având în vedere această situație, cât și dispozițiile art. 185 Noul C. proc. civ., potrivit cărora, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea părții din dreptul de a exercita această cale extraordinară de atac, conform art. 185 alin. (1) teza I Noul C. proc. civ., afară de cazul când legea dispune altfel -ceea ce, în cauză, nu se poate reține-, sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei -ceea ce, în cauză, nu s-a susținut-, Înalta Curte urmează a da eficiență textului de lege sus- evocat și, pe cale de consecință, a respinge recursul declarat de recurenta- reclamantă S.C. A. S.R.L. Sibiu, ca tardiv declarat.

Prin aplicarea acestor dispoziții, imperative, nu se poate considera o încălcare a dreptului la o cale efectivă de atac (art. 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului); în acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că liberul acces la justiție nu reprezintă un drept absolut, exercițiul acestuia fiind supus unor limite și condiții de procedură prevăzute de dreptul intern, cum sunt cele referitoare la nerespectarea termenelor procedurale, situație regăsită în speța de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta- reclamantă S.C. A. S.R.L. Sibiu împotriva sentinței civile nr. 1601 din 04 mai 2017, a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv declarat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2019.