Decizia nr. 1537/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 4974/2017 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel București, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea, în parte, a Deciziei nr. 5477 emisă de către Fondul de Garantare a Asiguraților la data de 21.04.2017, prin care s-a admis în parte cererea de plată înregistrată sub nr. x/15.01.2016 la F.G.A.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 4974 din data de 18.12.2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis contestația precizată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat, în parte, Decizia nr. 5477 din 21.04.2017 emisă de pârât și a obligat pârâtul să emită o nouă decizie prin care să recunoască în favoarea reclamantului și dreptul la plata sumelor de 463 RON, cu titlu de daune materiale și de 46.677,88 EURO, în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale, pe lângă suma de 15.000 RON acordată inițial reclamantului.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 4974 din data de 18.12.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, invocând generic dispozițiile art. 483 și următoarele din C. proc. civ. Prin criticile formulate se arată că prima instanță nu a avut în vedere faptul că FGA nu este un asigurator sau reasigurator, ci funcționează în baza unei legi speciale. FGA nu preia riscul neexecutării contractului de asigurare pe care l-a încheiat asiguratorul falimentar, scopul înființării FGA fiind unul foarte bine stabilit de Legea nr. 213/2015. Instanța de fond a considerat că acordarea de către FGA a sumei de 15.000 RON este nelegală, însă nu arătat care sunt temeiurile juridice ale nelegalității acordării acestei sume. FGA nu are un raport contractual cu creditorii de asigurare și FGA nu preia riscul neexecutării contractului de către asigurator, cum este și cazul dedus judecății. Art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 prevede că FGA, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător și plătește numai contractele de asigurare. Fondul de garantare a asiguraților este în drept să achite despăgubiri în baza unei polițe de asigurare, după rămânerea fefinitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment a unui asigurător - în speță B. S.A. și numai în condițiile și cu respectarea expresă a Legii nr. 213/2015 și ale Normei A.S.F. nr. 16/2015. Despăgubirea reprezintă practic echivalentul bănesc (compensație echitabilă) acordată unei persoane atunci când repararea prejudiciului nu este posibilă în natură, cum este de exemplu, cazul daunelor morale care nu reprezintă prețul plătit pentru suferințele psihice care sunt inestimabile, ci reprezintă o reparație simbolică, stabilită din perspectiva consecințelor în planul vieții personale și sociale, atunci când se cuvine. Mai reține instanța de fond că: "Prin urmare, se constată că deși în urma producerii acestui accident reclamantul nu a rămas cu infirmitate fizică posttraumatică sau că leziunile produse acestuia nu ar fi pus viața acestuia în primejdie, totuși din raportul de expertiză medico-legală, înscrisurile medicale atașate, declarația martorului audiat la solicitarea reclamantului rezultă că într-adevăr consecințele producerii acestui accident rutier au fost în privința reclamantului suficient de grave pentru a justifica acordarea sumei solicitată cu titlu de daune morale, fără a fi apreciată drept o îmbogățire fără o justă cauză, luând în considerare profesia reclamantului, modul concret de desfășurare a activității profesionale a acestuia anterior și ulterior producerii accidentului, viața sa socială și de familie anterior și ulterior producerii evenimentului rutier, dar și perioada în care reclamantul a fost nevoit să suporte alături de durerea fizică asociată leziunilor pentru vindecarea cărora a fost necesar acest număr de îngrijiri medicale, inclusiv suferințele psihice determinate de necesitatea schimbării vieții sociale și familiale, izolării acestuia pe durata a trei luni pentru a se reface și a urma tratamentul medical prescris pentru înlăturarea durerilor fizice și a leziunilor suferite, frustarea reclamantului de beneficiile participării în mod activ atât pe plan profesional, cât și social, în viața de familie și în cercul său de prieteni, fiind nevoit să renunțe la sportul practicat anterior și la activitățile fizice desfășurate în mod constant alături de familia sa și apropiații acestuia, dar și justificând o teamă excesivă determinată de producerea evenimentului rutier în condițiile menționate anterior, aspecte care coroborate determină concluzia că refuzul parțial exprimat de pârât este unul nelegal, întemeiat pe criterii formale și neraportate la situația de fapt dovedită în acest mod de către reclamant." Într-adevăr, reclamantul a întrunit condițiile pentru a solicita plata de la FGA, este creditor de asigurare, a formulat cererea de plată în termenul prevăzut de lege, însă FGA a respins în parte cererea de plată raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale, în baza căruia se poate aprecia întinderea daunelor morale, în lipsa unor criterii legale stabilite de leguitor, astfel că FGA a adoptat o procedură internă cu stabilirea anumitor praguri, raportându-se la numărul de îngrijiri medicale prin cuantificarea practicii judecătorești oferită de Ghidul Fondului de Protecție a Victimelor Străzii. Instanța de fond s-a raportat, în aprecierea cuantumului stabilit, la activitatea profesională, precum și că reclamantul a fost nevoit să renunțe la sportul practicat anterior și la activitățile fizice desfășurate în mod constant alături de familia sa și apropiații acestuia. Cu privire la cheltuielile materiale acordate de instanța de fond s-a reținut: "Prin urmare invocare Ordinului CSA nr. 14/2011 în justificarea refuzului exprimat de autoritatea publică pârâtă contravine normelor având forță juridică superioară, menționate anterior, revenind pârâtului obligația de a garanta inclusiv plata sumelor necesare victimei evenimentului rutier pentru obținerea probelor necesare pentru dovedirea creanței de asigurări, categorie în care se înscriu și sumele solicitate cu acest titlu de către reclamant, prevederile acestui ordin vizând modul de stabilire pe cale amiabilă a despăgubirilor în temeiul contractului de asigurare, luând în considerare că victima prejudiciului beneficiază de garanția aplicării dispozițiilor din C. civ. cu privire la obligația reparării integrale a prejudiciului și a garantării achitării acestor despăgubiri de către pârât conform legii speciale, considerente față de care va fi admis și acest capăt de cerere, în temeiul art. 1, art. 2 lit. i) și lit. n), precum și art. 18 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare în sensul obligării pârâtului, urmare a anulării parțiale a deciziei contestate, și a sumei solicitată cu titlu de daune materiale în cuantumul menționat în cererea precizatoare." Or, înainte de a aprecia că aceste sume se cuvin reclamantului, instanța de fond era obligată să analizeze dacă aceste sume sunt sau nu creanțe de asigurare, astfel cum sunt definite de dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. b) pct. (i), (ii), (iii) din Legea nr. 213/2015.

Apărările formulate în cauză. Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 20 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 11 martie 2020.

Soluția instanței de recurs Înalta Curte, învestită cu soluționarea prezentei cereri de recurs va analiza cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimatul-reclamant prin întâmpinare. Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. Deși recurentul-pârât a invocat generic dispozițiile art. 483 din C. proc. civ., prin criticile formulate se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 213/2015 și ale Normei A.S.F. nr. 16/2015. Înalta Curte constată că aceste critici se încadrează în motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aspect față de care va respinge excepția nulității recursului. Cu privire la fondul cauzei, analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-reclamant, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța de control judiciar constatată că, în prezenta cauză intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea, în parte, a Deciziei nr. 5477 emisă de către Fondul de Garantare a Asiguraților la data de 21.04.2017, prin care s-a admis în parte cererea de plată înregistrată sub nr. x/15.01.2016 la F.G.A. Prima instanță a admis acțiunea dedusă judecății, a anulat, în parte, Decizia nr. 5477 din 21.04.2017 și a obligat pârâtul să emită o nouă decizie prin care să recunoască în favoarea reclamantului și dreptul la plata sumelor de 463 RON, cu titlu de daune materiale și de 46.677,88 EURO, în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale, pe lângă suma de 15.000 RON acordată inițial reclamantului. Trecând la examinarea punctuală a motivelor de recurs prin care arată că soluția instanței de fond este nelegală din rațiuni care țin de interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor legale referitoare la daunele materiale și morale acordate intimatului-reclamant Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015: "în vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula cerere motivată în acest sens". Conform dispozițiilor art. 13 alin. (3) din același act normativ: "în vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidentele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență". Această obligativitate a instrumentării dosarelor de dauna de către FGA este prevăzută și de dispozițiile art. 21 alin. (2) din Norma nr. 16/2015 a ASF: "În vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea documentelor justificative anexate de petent în susținerea cererii de plată, a dosarelor de daună și a evidentelor preluate de la asigurător, conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare". Într-adevăr, pentru cuantificarea daunelor morale nu sunt stabilite criterii și limite legale, dispozițiile art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014 menționând că la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale se au în vedere și daunele morale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din Romania. Cu privire la cuantificarea daunelor morale recurentul-pârât a arătat că, intimatul-reclamant a întrunit condițiile pentru a solicita plata de la FGA, este creditor de asigurare, a formulat cererea de plată în termenul prevăzut de lege, însă FGA a respins în parte cererea de plată raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale, în baza căruia se poate aprecia întinderea daunelor morale, în lipsa unor criterii legale, stabilite de leguitor astfel că, FGA a adoptat o procedură internă cu stabilirea anumitor praguri, raportându-se la numărul de îngrijiri medicale prin cuantificarea practicii judecătorești oferită de Ghidul Fondului de Protecție a Victimelor Străzii. Înalta Curte constată că Ghidul pentru soluționarea daunelor morale, emis de Fondul de protecție a victimelor străzii, conține date statistice extrase din hotărâri ale instanțelor de judecată și a fost elaborat cu titlu de recomandare, pentru uzul societăților de asigurări, însă acestea nu reprezintă un criteriu legal de evaluare judiciară a prejudiciului moral, ci un instrument de lucru la dispoziția asigurătorilor în procedura administrativă, neavând putere normativă și, deci, caracter obligatoriu pentru instanțe. Analiza unei jurisprudențe relevante în materie presupune verificarea unor cazuri concrete pentru a identifica situații similare în care, aplicându-se criteriile create pe cale jurisprudențială, s-au determinat anumite valori ale prejudiciului, acestea constituind o marjă de apreciere pentru instanța aflată în situația de a statua cu privire la cuantificarea despăgubirilor. Or, media sumelor acordate în cazuri similare de instanțele din România și jurisprudența instanțelor naționale nu reprezintă criterii obligatorii în stabilirea cuantumului daunelor morale. Problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde, ci ea presupune o apreciere și evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, fiind supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată. Prin urmare, în contextul în care Legea nr. 213/2015, în temeiul căreia a fost formulată cererea de despăgubire către FGA, un cuprinde nicio trimitere la eventuale repere pentru determinarea cuantumului prejudiciilor de natură nepatrimonială, Înalta Curte are îndatorirea de a cerceta dacă suma acordată de prima instanță răspunde, în concret, exigenței de a acoperi prejudiciul suferit de partea lezată prin evaluarea individuală a circumstanțelor particulare a cazului dedus judecății. Față de aceste aspecte, Înalta Curte va avea în vedere aspectele de fapt din care rezultă consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială etc., ținând cont, totodată, de necesitatea păstrării unui echilibru între scopul urmărit, acela de compensație echitabilă pentru gravitatea suferinței generate de distrugerea legăturii afective și preocuparea ca, prin acordarea daunelor, să nu se producă o îmbogățire fără justă cauză. Astfel, din starea de fapt stabilită de prima instanță rezultă că la data de 31.01.2012, numitul C., în timp ce conducea autoturismul marca x cu număr de înmatriculare x pe raza orașului București, a efectuat manevra de virare spre stânga pe B-dul x dinspre str. x către Piața Romană, fără a opri pentru a acorda prioritate de trecere pietonului angajat în traversarea regulamentară a străzii (intimatul-reclamant din prezenta cauză). Vătămarea corporală i-a provocat intimatului-reclamant drept consecințe fractură cu deplasare epifiză distală radius drept, entorsă gleznă dreapta, cu imobilizare antebrahio - palmară dreapta în aparat gipsat circular, fără intervenție chirurgicală, pentru care partea vătămată a avut nevoie de 50 zile de îngrijiri medicale. La data accidentului, intimatul-reclamant era cadru didactic, profesor universitar titular - șef de lucrări pe perioadă nedeterminată, disciplina Fiziopatologie II, la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila București și consilier personal al Secretarului de Stat al Ministerul Sănătății, și, în această calitate, îndeplinea o serie de atribuții, respectiv: susținerea orelor de curs, efectuarea lucrărilor practice în conformitate cu planul de învățământ, participarea la activitatea de cercetare științifică a departamentului, îndrumarea studenților în vederea elaborării lucrărilor de licență și a tezelor de doctorat, precum și a dizertațiilor de master. Ca urmare a producerii evenimentului rutier, leziunile suferite la nivelul membrului superior drept și la glezna dreaptă l-au împiedicat pentru aproximativ 3 luni de zile să-și desfășoare activitatea profesională. Imobilizarea brațului drept în atelă gipsată timp de 1 lună de zile de la momentul accidentului, precum și bandajarea piciorului drept pentru aproximativ 5 zile, l-au afectat profesional nu numai în plan didactic, ci și științific având în vedere că pe parcursul perioadei de recuperare, pe lângă atribuțiile ce îi reveneau în calitate de profesor universitar, ar fi trebuit să desfășoare activități și în plan științific prin participarea la conferințe, congrese, simpozioane, manifestări științifice de specialitate, la elaborarea de tratate, monografii și alte cărți de specialitate, activități științifice la care a fost obligat să renunțe pentru o perioadă de timp din cauza accidentului avut. În urma leziunilor traumatice de la nivelul membrelor superioare și inferioare (braț drept și picior drept), intimatul-reclamant a avut nevoie de sprijin în vederea recuperării, iar timp de circa 2 luni de zile de la producerea accidentului a fost nevoit să stea cu mâna dreaptă ridicată pentru a evita producerea unui edem la nivelul brațului, existând riscul pierderii funcționalității brațului drept din cauza presiunii asupra nervului ulnar. Pentru o perioadă îndelungată de timp a resimțit dureri la nivelul mâinii drepte, provocându-i în permanență o stare tensionantă și somnolență excesivă. Înalta Curte constată că aceste aspecte au fost reținute de prima instanță pentru aprecierea cuantumului despăgubirilor morale ce au fost acordate intimatului-reclamant, însă nu a avut în vedere faptul că în speța de față este vorba despre asigurare RCA și nu una profesională. Înalta Curte apreciază că modul în care prima instanță a aplicat dispozițiile din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, potrivit cărora stabilirea despăgubirilor reprezentând daune trebuie sa fie in conformitate cu legislația si jurisprudența din România, nu înseamnă că determinarea sumelor cuvenite cu acest titlu se putea raporta la procedura internă standardizată a asigurătorului sau valoarea medie a despăgubirilor morale acordate de această societate de asigurare într-o anumită perioadă de timp. Dispozițiile normative invocate, calitatea de persoană juridică de drept public și scopul înființării Fondului nu justifică nerespectarea criteriilor jurisprudențiale, care implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, cum ar fi consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială etc. De asemenea, având în vedere faptul că, în temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, plata de către Fondul de Garantare a Asiguraților a creanțelor de asigurări stabilite se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment, argumentele care se referă la particularitatea ființării fondului în scopul protejării creditorilor de asigurări ar putea fi concludente în evaluarea prejudiciului moral pretins de intimatul reclamant numai în acele situații în care se urmărea limitarea sumei acordate la nivelul plafonului maxim stabilit. În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în legătură cu repararea prejudiciilor morale s-au statuat următoarele: "Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau/și morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea și imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane - dreptul la sănătate, integritate fizică și psihică (art. 58 noul C. civ.) ca și componente ale dreptului la viață apărat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și trebuie să fie reparate. Caracterul suferințelor trebuie privit în legătură cu particularitățile individuale ale persoanei prejudiciate, suferințele morale (psihice) fiind frica, durerea, rușinea, tristețea, neliniștea, umilirea și alte emoții negative. Fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieții private, în sfera art. 1 (dreptul la viață) din Convenția europeană, dar și de valori apărate de art. 22 din Constituție și art. 58 C. civ., existența prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real și efectiv produs victimei. În ce privește cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc și nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu și să aducă acea satisfacție de ordin moral celui prejudiciat" (Secția I civilă, decizia nr. 824 din 06 aprilie 2016). În valorificarea acestor orientări jurisprudențiale Înalta Curte reține că, față de urmările accidentului rutier care s-a produs la data de 31.01.2012 asupra vieții sociale și profesionale a intimatului reclamant se impunea majorarea sumelor acordate cu titlu de daune morale de către prima instanță, efectuarea unei evaluări proprii de către instanță nu contravine de plano normelor speciale care reglementează activitatea Fondului de Garantare al Asiguraților. Cu toate acestea, prin raportare la circumstanțele reale, reprezentate de împrejurările în care a avut loc evenimentul rutier și consecințele acestuia, numărul zilelor de îngrijiri medicale, Înalta Curte constată că suma de 46.677,88 Euro acordată de prima instanță cu titlu de daune morale este prea mare, motiv pentru care va fi diminuată la un cuantum de 15.000 Euro, pe lângă suma de 15.000 RON acordată inițial intimatului-reclamant de către Fondul de Garantare a Asiguraților, apreciind că suma toată stabilită astfel constituie o despăgubire adecvată. Cu privire la motivul de recurs prin care se critică acordarea sumei de 463 RON, reprezentând daune materiale, prima instanță a reținut că această sumă se compune din 350 RON onorariu expertiză tehnică judiciară realizată ca urmare a Ordonanței emise de DGPMB - Brigada de Poliție Rutieră, pentru stabilirea dinamicii producerii accidentului, 50 RON reprezintă cheltuielile cu copierea din dosarul de la Parchetul Tribunalului București - nr. 1744/P/2012 a expertizei tehnice sus-menționate, 63 RON reprezintă contravaloarea Raportului de expertiză medico-legală achitată la INML "Mina Minovici". Înalta Curte apreciază, în acord cu cele susținute de recurentul pârât, că nu fac parte din categoria creanțelor de asigurări suportate de FGA cheltuielile de copiere, onorariul achitat în dosarul penal și contravaloarea raportului de expertiză medico-legală. Față de natura acestor cheltuieli, în mod greșit prima instanță a dispus obligarea recurentului-pârât la acordarea lor și, pe cale de consecință, acest capăt de cerere va fi respins.

Temeiul de drept al soluției pronunțate. Pentru considerentele expuse, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 248 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului, va admite recursul, va casa, în parte, hotărârea atacată și rejudecând, va diminua cuantumul daunelor morale de la 46.677,88 Euro la 15.000 Euro, în echivalent la cursul BNR la data plății, pe lângă suma de 15.000 RON acordată inițial reclamantului, va respinge cererea cu privire la de acordarea sumei de 463 RON, cu titlu de daune materiale și va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.