ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4979/2018

HOTĂRÂRE

16.11.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4979/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 31.05.2017, reclamantul BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA a chemat în judecată pe pârâta A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 11.224,34 RON, cu titlu de despăgubiri, cu dobândă legală aferentă, de la data acțiunii și până la data achitării, precum și obligarea la plata sumei de 540,49 RON - TVA datorată bugetului de stat la încasarea sumelor de mai sus.

În motivare, reclamanta a susținut, în esență, că pârâta este vinovată de producerea evenimentului rutier din data de 01.03.2014, în Italia, în calitate de conducător al autovehiculului cu număr x, persoana păgubită fiind Direcția Autostrade Centro Padane, prin varierea barei de separare a autostrăzii. Reclamanta a mai arătat că, întrucât autovehiculul condus de pârâtă nu avea încheiată o poliță de asigurare RCA/Carte Verde valabilă, a achitat persoanei păgubite despăgubirile în cuantum de 2417,70 EUR.

Prin sentința civilă nr. 7218 din 15 iunie 2018, Judecătoria Iași a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, apreciind că domiciliul pârâtei este necunoscut, împrejurare care ar atrage competența de soluționare către instanța de la sediul reclamantului.

Prin sentința civilă nr. 9331 din 03 octombrie 2018 a Judecătoriei Sectorului 2 București, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență, s-a dispus suspendarea cauzei și înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

În argumentarea acestei soluții, s-a reținut, în esență, că prin cererea cu care a sesizat instanța de judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata unei sume de bani cu titlu de despăgubiri, susținând că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale; în consecință, competența teritorială în soluționarea cererii era una alternativă, instanța competentă determinându-se în raport de dispozițiile art. 107 C. proc. civ. sau ale art. 113 pct. 9 același cod.

S-a mai reținut că potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, pârâta figurează în evidențele autorității publice locale ca având domiciliul declarat pe raza de competență a Judecătoriei Iași, neexistând mențiuni referitoare la schimbarea acestuia sau la o reședință declarată.

Totodată, s-a reținut că prin alegerea făcută de către reclamant a uneia dintre instanțele alternativ competente din punct de vedere teritorial, respectiva instanță devine exclusiv competentă în soluționarea litigiului cu care a fost învestită, de la momentul învestirii orice altă instanță posibil competentă alternativ pierzând această prerogativă; opțiunea reclamantului în a introduce cererea la una dintre instanțele alternativ competente nu poate fi contestată nici de pârât și nici de instanță.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Iași, secția Civilă, competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.".

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., în afară de instanțele prevăzute la art. 107, mai este competentă instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Înalta Curte reține că pentru cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, cum este cazul în speță, reclamantul este cel care are exclusiv dreptul de a decide care din instanțele deopotrivă competente să fie sesizată, iar, în speță, reclamantul și-a exprimat opțiunea prin introducerea cererii de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei Iași, ca fiind instanța de la domiciliul pârâtei.

De altfel, așa cum rezultă din fișa de solicitare a interogării bazelor de date a Direcției pentru evidența persoanelor (dosar Jud. Iași), pârâta figurează cu domiciliul pe raza de competență a Judecătoriei Iași.

Așa fiind, Înalta Curte, în raport de cele anterior expuse, în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ. raportat la art. 135 alin. (4) din același cod, va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Iași, secția Civilă, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.