ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4450/2018

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, secția Civilă, la data de 24.02.2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A. BUCUREȘTI și C. - prin mandatar general B. S.A., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună: constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a unor clauze înscrise în Contractul de credit de consum nr. x/29.05.2007, precum și la restituirea sumei încasate în plus, și obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale la sumele solicitate; cu obligarea pârâtelor și la plata cheltuielilor de judecată. B. Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 2549/2016 de la 8 noiembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Odorheiu Secuiesc, în dosar nr. x/2016, s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtelor S.C. B. S.A. București și C., prin mandatar general B. S.A., și în consecință: S-a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzută la art. 4.3 din contract cu privire la dreptul băncii de modifica unilateral dobânda variabilă și taxele bancare și dispune înlăturarea acesteia din contract. S-a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzută la art. 2.3 din actul adițional cu privire la mărirea ratei anuale dobânzii variabile de la 7,95% la 10,95% la data încheierii contractului. A fost obligată pârâta la restituirea sumelor încasate ca urmare a măririi ratei anuale dobânzii variabile de la 7,95% la 10,95% la data încheierii contractului în RON și la plata dobânzii legale aferente sumei, începând cu data încasării și până la data plății efective. S-a respins capătul de cerere privind constatarea măririi abuzive a marjei de dobândă variabilă cu privire la celelalte majorări. S-a respins capătul de cerere privind constatarea caracterul abuziv al clauzei prevăzută la art. 4.3 teza 1 S-a constat caracterul abuziv al clauzei prevăzută clauzei prevăzută la art. 4.3 teza 2 și dispune înlăturarea acesteia din contract. S-a respins capetele de cerere privind constatarea caracterul abuziv al clauzelor prevăzută la art. 4.1 alin. (2) și art. 2.7.3 din contractul adițional cu privire la comisionul de administrare. S-a respins capătul de cerere privind înghețarea cursului de schimb RON la CHF de la data semnării contractului. S-a dispus anularea parțială al graficului de rambursare cu privire la sumele aferente articolele ale căror caracter abuziv a fost constatat de către instanță. Au fost obligați pârâții, în mod solidar la restituirea sumelor încasate, cu titlu de comision de acordare credit. S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de rambursare anticipat. S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la restituirea sumei de achitată cu titlu de dobândă variabilă. Au fost obligați pârâții să desfășoare negocieri cu reclamanții în condiții de egalitate și cu bună credință în vederea stabilirii dobânzii variabile. A obligat pârâta să precizeze contractul de credit prin semnarea unui act adițional la contractul convenția de credit nr. cuprinzând modalitatea de modificare a dobânzii variabile și cuantumul dobânzii variabile. Au fost obligați pârâții să plătească, în mod solidar, reclamanților suma de 2.460 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen legal și motivat reclamantul A., cât și pârâta B. S.A. BUCUREȘTI. D. Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 967 din 15 noiembrie 2017 a Tribunalului Harghita, secția Civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta S.C. B. S.A. București, împotriva sentinței civile nr. 2549/08.11.2016 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: A respins cererea reclamantului A. privind constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute în Contractul de credit de consum nr. x/29.05.2007, respectiv art. 4.1 alin. (1) teza I-a privind comisionul de acordare. S-a eliminat dispoziția privind obligarea pârâților S.C. B. S.A. și C., prin mandatar general B. S.A. București, la restituirea, în mod solidar, a sumelor încasate cu titlu de comision de acordare credit. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate, ca fiind legale și temeinice. A fost respins apelul declarat de apelantul A., împotriva aceleiași sentințe, ca neîntemeiat. E. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs, recurentul- reclamant A., iar cererea de recurs a fost înaintată Curții de Apel Târgu- Mureș. F. Hotărârea instanței de recurs.

Prin decizia nr. 862/R din 24 aprilie 2018 a Curții de Apel Târgu- Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost declinată competența de soluționare a recursului, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. 7 Pentru a se pronunța astfel, această din urmă instanță a invocat prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., ale art. 96 alin. (3) din același Cod, precum și considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale. F. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța competentă să soluționeze recursul este Curtea de Apel Târgu- Mureș.

După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, a fost declarată ca neconstituțională sintagma "precum și alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, decizia Curții Constituționale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidența acestor dispoziții și referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Rezultă că sintagma declarată neconstituțională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casație și Justiție, adică cele care pornesc în primă instanță de la tribunale.

De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale. Conținutul acestui paragraf este următorul: "Întrucât recursul se soluționează de Înalta Curte de Casație și Justiție și, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, Curtea reține că, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile legale criticate introduc o dublă măsură în privința evaluării legalității hotărârilor judecătorești, stabilind, pe de-o parte, că instanța supremă își exercită acest rol numai în anumite situații și, pe de altă parte, că își exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine și dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție".

Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituțională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puțin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și că doar anumite recursuri ajung să fie soluționate la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, aceasta însemnând că, în concepția actualului C. proc. civ., tribunalul este instanța care are plenitudine de competență, în primă instanță, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanțe au competența în primă instanță.

În ce privește criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluționate de către judecătorii, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, aceasta însemnând că, în ce privește criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competența, în primă instanță, a tribunalelor.

Coroborând aceste dispoziții legale cu Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât și în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depășesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

În altă ordine de idei, se poate reține că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 și 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului și hotărârile pronunțate în primă instanță de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competența de soluționare a recursurilor revine instanțelor imediat superioare, respectiv curților de apel.

Faptul că intră în competența curților de apel soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluționate în primă instanță de judecătorii, rezultă și din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 95 pct. 1 și art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situație tribunalul nu are plenitudine de competență, soluționarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competența judecătoriilor.

Nu se poate reține susținerea Curții de Apel Târgu- Mureș, relativ la faptul că dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conținutul dispozițiilor alin. (3) al alt. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție "în condițiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casație și Justiție examinează recursurile care sunt în competența sa "în condițiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanță de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiași articol, care nu a fost declarat neconstituțional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluționa de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, așa după cum s-a arătat mai sus, în speța de față aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curților de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situație ce nu se regăsește în speța de față.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicție, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziție care să permită "sărirea" vreunei instanțe imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanța competentă este cea imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

În plus, o interpretare care să atribuie competența de drept comun a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, situație ce ar fi în contradicție cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție și cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

Mai mult, prin Decizia nr. 18/2018 din 1 octombrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a stabilit că: ""În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel".

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, va admite excepția de necompetență și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu- Mureș.