ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3521/2018

Ședința publică din data de 21 septembrie 2018

Asupra recursului de față;

În rejudecare, în al doilea ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 1354 din 15 noiembrie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Timiș a admis apelul formulat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 14049 din 24 noiembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimații S.C. C. S.A. și D. și, în consecință, a schimbat în tot sentința civilă apelată.

În acest sens, a admis cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. S.A. și D..

A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 30 mai 2014 autentificat de Birou Individual Notarial E., având ca obiect apartamentul cu nr. x din imobilul situat în Timișoara, jud. Timiș, înscris în CF nr. x Timișoara (nr. vechi x), unitate individuală cu nr. top. x.

A dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al pârâtei S.C. C. S.A. cu privire la imobilul evidențiat mai sus.

A constatat că apartamentul cu nr. x din imobilul situat în Timișoara, jud. Timiș, înscris în CF nr. x Timișoara (nr. vechi x), unitate individuală cu nr. top. x nu mai are caracterul unei locuințe de intervenție.

A obligat pârâta S.C. C. S.A. să încheie cu reclamanții contractul de vânzare-cumpărare pentru apartamentul cu nr. x din imobilul situat în Timișoara, jud. Timiș, înscris în CF nr. x Timișoara (nr. vechi x), unitate individuală cu nr. top. x, în baza dispozițiilor Legii nr. 85/1992, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

A obligat pârâtele, în solidar, să plătească reclamanților suma de 1405 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în prima instanță, dar fără cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii au declarat recursuri atât pârâta S.C. C. S.A. TIMIȘOARA, cât și pârâta D..

Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin decizia nr. 48 din 29 martie 2018, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara și, în consecință a declinat competența de soluționare a cererii de recurs formulată de pârâții S.C. C. S.A. Timișoara prin administrator F. și D. împotriva deciziei civile nr. 1354 din 15 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă în dosarul nr. x/2014, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În pronunțarea acestei soluții instanța a apreciat că, în determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs sunt incidente dispozițiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., art. 132 alin. (1) C. proc. civ., art. 97 pct. 1 C. proc. civ. și cele ale art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. l lit. k) și a) art. 95 pct. l C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. l C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursurilor declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Timiș revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Timișoara, instanță în favoarea căreia înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în soluționarea recursurilor declarate de recurentele-pârâte S.C. C. S.A. și D. împotriva deciziei civile nr. 1354/A din 15 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Timișoara.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 21 septembrie 2018.