ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2307/2018

Ședința publică din data de 29 mai 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Avrig la data de 10.12.2014 sub nr. dosar x/2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR:

1- să se constate că moștenirea rămasă după defunctul, B., compusă din imobilul teren si casa, înscris în C.F. nr. x, nr. top. x, 495, a devenit moștenire vacantă;

2- să se constate că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate prin efectul uzucapiunii, asupra imobilului înscris în C.F. nr. x, nr. Top x;

3- să se dispună intabularea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate astfel dobândit.

Prin sentința civilă nr. 145/2017 din 28 februarie 2017, pronunțată de Judecătoria Avrig, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul C. (succesor al reclamantei inițiale decedate pe parcursul procesului), în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI SIBIU și D. (succesoare a reclamantei inițiale decedate pe parcursul procesului).

S-a admis acțiunea reconvențională formulată de reclamantul reconvențional STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI SIBIU.

S-a constatat că după defunctul B., prezumat decedat, succesiunea este vacantă, aceasta revenind în integralitate pârâtului STATUL ROMÂN.

S-a constatat că din masa succesorală rămasă după defunctul B. - prezumat decedat, face parte și imobilul înscris în CF x Boița, nr. top. x,495 de sub A 1 și nr. top x de sub A1.1 - loc de casă și casă în suprafață de 346 mp, conform expertizelor și suplimentelor acestora: E. și F., cu schița de la fila x volumul II.

S-a dispus întabularea dreptului de proprietate al STATULUI ROMÂN în cartea funciară, cu titlu de moștenire vacantă.

S-a constatat că defuncta A. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF x Boița, nr. top. x, 495 de sub A 1 și nr. top x de sub A1.1- loc de casă și casă în suprafață de 346 mp, prin efectul uzucapiunii, conform expertizelor și suplimentelor acestora: E. și F., cu schița de la fila x volumul II.

S-a dispus întabularea dreptului de proprietate al defunctei A. în CF x Boița, nr. top. x, 495 de sub A 1 și nr. top x de sub A1.1 - loc de casă și casă în suprafață de 346 mp, cu titlu de uzucapiune.

S-a constatat deschisă succesiunea defunctei A., decedată la data de 17.09.2015.

S-a constatat calitatea de unic moștenitor a reclamantului după defuncta A., decedată la data de 17.09.2015 .

S-a constatat că masa succesorală a defunctei A. se compune din imobilul înscris în CF x Boița, nr. top. x,495 de sub A 1 și nr. top x de sub A1.1 - loc de casă și casă, în suprafață de 346 mp,conform expertizelor și suplimentelor acestora: E. și F., cu schița de la fila x volumul II.

S-a dispus întabularea dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în CF x Boița, nr. top. x,495 de sub A 1 și nr top x de sub A1.1 - loc de casă și casă în suprafață de 346 mp, pe numele reclamantului.

S-a luat act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 850/2017 din 4 octombrie 2017, pronunțate de Tribunalul Sibiu, secția I civilă a fost respins apelul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SIBIU împotriva sentinței civile nr. 145/2017 pronunțată de Judecătoria Avrig pe care o păstrează.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul STATUL ROMÂN prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SIBIU în numele MINISTERULUI FINANȚELOR.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 11 decembrie 2017.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din același cod, reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate într-un proces în care competența în primă instanță aparține judecătoriei, conform art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Așadar, prima teză a acestui text de lege a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competența instanței supreme în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curților de apel la cazurile de atribuire expresă a competenței. Printre acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale sau de soluționare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curți îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei Secții, fie în Completul de 5 Judecători.

Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța supremă în recurs, "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Acest text de lege trebuie înțeles însă prin corelare cu dispozițiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel, iar art. 497 din același act normativ impune soluția, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanța de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor având ca obiect "orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților", instanța de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competența de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curți nu îi poate reveni competența de a soluționa recursuri împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înțelesul acestor dispoziții trebuie să reiasă din decelarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau de curți de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conține norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speță, nu există o prevedere legală care să atragă competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunțată de un tribunal, ca instanță de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competență, urmează ca excepția de necompetență materială a Înaltei Curți să fie admisă.

În ceea ce privește instanța în favoarea căreia competența urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

În speță, necompetența materială a instanței supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus și, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condițiile reglementării actuale, competența trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispozițiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

Pentru aceste motive, în condițiile pronunțării deciziei recurate de către Tribunalul Sibiu, secția I civilă, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel Alba Iulia, instanță în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurentul-pârât STATUL ROMÂN prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SIBIU în numele MINISTERULUI FINANȚELOR împotriva deciziei nr. 850/2017 din 4 octombrie 2017, pronunțate de Tribunalul Sibiu, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2018.