ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 181/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 181/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Ședința publică din data de 30 ianuarie 2018
Asupra conflictului negativ de competență de față:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Curtea de Argeș, la data de 13 februarie 2017, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtele S.C. B. S.A. și S.C. C. S.A. (fostă D. SA), solicitând următoarele:
- obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor pentru ocuparea terenului proprietatea reclamantei, situat în pct. "E.", tarlaua x UPI, UA 113 din comuna Ciofrângeni, județul Argeș, teren care este străbătut de rețeaua electrică pe un culoar defrișat de 117 m lungime și 25 m lățime, ocupându-se astfel din proprietatea reclamantei 0,29 ha;
- obligarea pârâtelor să plătească aceste despăgubiri începând cu data de 10 iulie 2009, atunci când prin hotărâre judecătorească i s-a recunoscut reclamantei dreptul de proprietate asupra terenului, până la data promovării prezentei acțiuni.
Prin sentința civilă nr. 1010/2017 din 6 iunie 2017 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș, în dosarul nr. x/2017, s-a declinat competența soluționării cauzei, în favoarea Judecătoriei Craiova.
În motivarea sentinței, prima instanță a reținut, în esență, că, în raport cu dispozițiile art. 107 și art. 109 C. proc. civ., competența soluționării cauzei aparține Judecătoriei Craiova, având în vedere că pârâtele B. S.A. și C. S.A. au sediul în municipiul Craiova, aflat în circumscripția teritorială a Judecătoriei Craiova conform H.G. nr. 337/1993.
În plus, s-a mai reținut că, în speță, nu sunt incidente prevederile art. 113 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., invocate de către reclamantă, întrucât nu este vorba de un raport de locațiune între părți.
Totodată, s-a constatat că nu este incident, în cauză, nici art. 117 C. proc. civ., deoarece litigiul pendinte are ca obiect o acțiune personală, de competența instanței de la locul sediilor pârâtelor.
Prin sentința civilă nr. 10772/2017 din 13 octombrie 2017 pronunțată de Judecătoria Craiova, secția Civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și, în consecință, a fost declinată competența soluționării cauzei, în favoarea Judecătoriei Curtea de Argeș. Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, dispunându-se înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casatie și Justiție pentru soluționarea acestuia.
În argumentarea soluției pronunțate, instanța a reținut, în esență că, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 109 C. proc. civ., întrucât pârâtele au punct de lucru în Pitești, astfel cum rezultă din certificatele emise de ORC.
În plus, s-a constatat că, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamanta a înțeles să-și exercite dreptul de a alege între instanțele deopotrivă competente teritorial. În acest sens, reclamanta a ales să introducă acțiunea la Judecătoria Curtea de Argeș, în raza căreia are sediu dezmembrământul pârâtei, litigiul izvorând din actele încheiate prin reprezentant.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 6 noiembrie 2017, stabilindu-se termen de judecată astăzi când instanța a hotărât următoarele:
Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 135 C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Curtea de Argeș, pentru următoarele considerente:
Instanța reține că obiectul litigiului este reprezentat de acțiunea reclamantei, având ca obiect pretenții izvorâte din fapte săvârșite de reprezentantul dezmembrământului din Pitești.
Regula generală în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 din C. proc. civ., potrivit căruia "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".
Conform art. 109 C. proc. civ. "cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori prin fapte săvârșite de acesta".
Pârâtele S.C. B. S.A. și S.C. C. S.A., astfel cum rezultă din certificatele emise de ORC, au punct de lucru în Pitești, acesta fiind un dezmembrământ fără personalitate juridică.
În speță, litigiul a izvorât ca urmare a faptelor D., care a amplasat rețeaua electrică de medie tensiune pe un culoar defrișat de 25 m lățime și 117 m lungime pe terenul reclamanților, aspect care limitează folosința terenului.
Prin urmare, cererea reclamantei are ca obiect obligații izvorâte din fapte săvârșite de reprezentantul dezmembrământului din Pitești.
Înalta Curte reține că reclamanta are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 C. proc. civ.
Pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantei, opțiune susținută de art. 116 C. proc. civ.
În speță, opțiunea reclamantei a fost în sensul soluționării cauzei de către instanța de la sediul pârâtei, respectiv de Judecătoria Curtea de Argeș, la care a introdus în mod legitim cererea de chemare în judecată, de vreme ce și această instanță este competentă, conform art. 116 raportat la art. 109 C. proc. civ.
În consecință, față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Curtea de Argeș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Curtea de Argeș.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2018.