ÎCCJ, Decizia nr. 159/2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Hotărârea atacată

Prin Decizia nr. 1571 din 26 octombrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei civile nr. 1078/A din 24 mai 2017 a Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2014, pe care partea a considerat-o contrară Deciziei civile nr. 1458/A din 6 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2014.

Instanța a reținut că soluția se impune, nefiind îndeplinite cerințele de admisibilitate reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât nu poate fi reținută potrivnicia celor două hotărâri invocate de autoarea cererii, având în vedere neîndeplinirea în cauză a niciuneia dintre condițiile triplei identități instituite de legiuitor.

Astfel, s-a constatat că hotărârile au fost date în litigii având obiect diferit, primul vizând pretenții, reprezentând chirie aferentă perioadei decembrie 2009 - iunie 2012, decurgând din contractele de vânzare-cumpărare autentificate din 14.04.2004 și din 29.10.2007 la B.N.P. B., și respectiv la B.N.P.A. C. și D., prin care s-a transmis proprietatea asupra imobilelor construcții - spațiul comercial nr. 105 Tronson A și spațiul comercial nr. 7 Tronson C, ambele din cadrul Complexului comercial E., precum și constatarea nulității absolute a unor clauze din aceste contracte, iar ultimul privind pretenții reprezentând chirie aferentă perioadei decembrie 2011 - aprilie 2016, decurgând din contractul de vânzare-cumpărare autentificat nr. 18.11.2011, întregit prin contractul de antrepriză autentificat din 27.05.1997, astfel cum acesta a fost modificat prin actul adițional din 19 aprilie 2007, vizând spațiul comercial nr. 74 Tronson A din Complexul Comercial E.

Litigiile evocate au fost fondate pe cauze diferite, respectiv pe temeiuri de drept distincte - primul fiind întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 193/2000, iar cel de-al doilea pe art. 194 și următoarele, art. 628 alin. (2) și (3), art. 453 din C. proc. civ., art. 969 din C. civ., art. 1599 și următoarele, art. 1602 alin. (1) și art. 1605 din C. civ., art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 și O.U.G. nr. 80/2013.

S-a mai reținut că cele două litigii au fost purtate și între părți diferite.

Astfel, dacă prima hotărâre a fost pronunțată între apelanta-reclamantă-pârâtă F. S.R.L. în contradictoriu cu intimații-pârâți-reclamanți L. și M., decizia a cărei revizuire se cere a fost dată între apelanta-reclamantă-pârâtă F. S.R.L., prin administrator judiciar J. și administrator special K., și apelanta-pârâtă-reclamantă A.

1.2. Cererea de recurs

Împotriva deciziei instanței de revizuire, a declarat "recurs cu termen depășit" revizuenta A., solicitând admiterea căii de atac și constatarea incidenței dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Fără a critica în mod explicit hotărârea atacată din perspectiva vreunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., cu referire la circumstanțele concrete ale litigiilor dintre părți, recurenta a susținut, în esență, că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire pe care a formulat-o, existând identitate de obiect, cauză și părți.

În acest sens, s-a arătat că cele două pricini au același obiect, respectiv plata chiriei pentru folosința terenului parte de uz comun, în cauză aflându-se terenul, iar nu spațiile comerciale, terenul fiind același.

S-a menționat că litigiile au aceeași cauză, respectiv cea invocată de intimată in susținerea cererii în primul dosar și de recurentă în apărarea sa în cel de-al doilea dosar, scopul demersurilor judiciare fiind identic, respectiv plata chiriei pentru folosința aceluiași teren, împrejurarea că s-au folosit căi diferite neavând relevanță.

În opinia recurentei există și identitate de părți, prin faptul ca părțile din cele două dosare (recurenta și G.) sunt cotitulari asupra aceluiași drept cu privire la același teren, dispozițiile art. 643 și art. 645 din C. civ. fiind aplicabile.

Consideră recurenta că dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu trebuie interpretate în sens restrictiv, ci mai larg, în spiritul lor, neputându-se stabili incidența textului doar în situații absolut identice.

Anexat recursului, partea a depus și o cerere de repunere în termenul de exercitare a căii de atac, formulată în temeiul art. 186 din C. proc. civ., însoțită de înscrisuri justificative.

În motivare, petenta a arătat, în esență, că decizia atacată i-a fost comunicată la data de 19 decembrie 2017 și că nu a putut să formuleze recursul în termenul legal fiind sub influența unei puternice tulburări psihice, datorate apropierii împlinirii intervalului de un an de la decesul mamei sale, respectiv, 21 ianuarie 2017, deces care, din punct de vedere moral, s-a datorat suferințelor pricinuite de modul în care s-au desfășurat litigiile în discuție.

II. Procedura de filtrare a recursului

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului de recurs și procedura de filtrare reglementată de art. 493 din C. proc. civ.

Prin Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul ar fi fost admisibil în principiu, dacă ar fi fost declarat în termenul legal.

Prin Încheierea din camera de consiliu de la 7 mai 2018, Completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către părți, potrivit alin. (4) al aceluiași articol.

III. Considerentele Înaltei Curți

În condițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate cerința respectării termenului de declarare a căii de atac, deoarece nerespectarea unui termen imperativ determină, ca efect al decăderii, pierderea dreptului nevalorificat, ceea ce exclude cercetarea oricăror alte aspecte.

Din analiza actelor dosarului, se constată că hotărârea atacată a fost comunicată recurentei la data de 19 decembrie 2017 (fila 194 - dosar revizuire), recursul fiind declarat și motivat la data de 5 februarie 2018 (plic fila 89 dosar recurs).

Cum, potrivit dispozițiilor art. 485 teza I din C. proc. civ., termenul de declarare a recursului este de 30 de zile de la data comunicării hotărârii ce se atacă, rezultă că recursul dedus judecății a fost declarat cu depășirea acestui termen.

Având în vedere natura imperativă a termenului prevăzut de legea procesuală pentru exercitarea unui drept, se apreciază că devin incidente dispozițiile art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., text conform căruia:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."

Cât privește cererea recurentei de repunere în termenul de recurs, aceasta nu poate fi reținută.

Potrivit dispozițiilor art. 186 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate"(s.n.).

Împrejurarea că autoarea recursului nu a putut să formuleze recursul în termenul legal deoarece s-ar fi aflat sub influența unei puternice tulburări psihice, datorate apropierii împlinirii intervalului de un an de la decesul mamei sale, respectiv, de la 21 ianuarie 2017, invocată în susținerea solicitării, nu constituie un motiv temeinic justificat, în sensul normei legale citate, având în vedere, pe de o parte, că decesul menționat s-a produs cu un an înainte, iar, pe de altă parte, că decizia atacată i-a fost comunicată recurentei la data de 19 decembrie 2017 (deci cu circa o lună înainte de termenului comemorativ menționat, existând suficient timp pentru ca partea să își exercite dreptul procesual în discuție).

Prin urmare, nefiind îndeplinite condițiile impuse de art. 186 alin. (1) din C. proc. civ., se va respinge solicitarea petentei de repunere în termen.

Constatând, deci, că recursul nu a fost declarat în termenul prevăzut de lege, Curtea urmează să dea eficiență dispozițiilor legale sancționatorii mai sus indicate și să dispună anularea recursului, în temeiul art. 493 alin. (5), cu referire la art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de recurenta A. privind repunerea în termenul de exercitare a recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta A. împotriva Deciziei nr. 1571 din 26 octombrie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Fără cale de atac, conform art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 septembrie 2018.